Test 11

I Teorii criminologice contemporane de orientare psihologica

1.1 Definiti notiunea de psihanaliza
Psihanaliza înglobează o serie de concepții dezvoltate de Sigmund Freud privind explicarea fenomenelor
psihice, bazate în primul rând pe cercetarea proceselor desfășurate îninconștientși a relațiilor sale cu
conștientul, din care rezultă procedee terapeutice aplicate în cazul tulburărilor psihopatologice.
Psihanaliza este în același timp- un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga
semnificația faptelor și reprezentărilor ce au loc în inconștient; - o metodă de terapie a tulburărilor
psihice, în cadrul căreia se tinde la rezolvarea acestora prin aducerea la suprafață și clarificarea
semnificației rezistențelor, transferurilor și dorințelor ascunse ale pacienților;- un sistem complex de teorii
cu privire la efectele proceselor psihice inconștiente asupra trăirilor, gândirii și activităț ai oamenilor.
Elementele acestor teorii derivă din cercetarea proceselor psihice și terapia stărilor
psihopatologice.Psihanaliza desemnează concomitent trei lucruri.1.O metodă de investigarea a minţii. Şi
în special a minţii inconştiente; 2. O terapie a nevrozelor inspirată din metoda de mai sus; 3. O nouă
disciplină de sine stătătoare care se bazează pe cunoştinţele dobîndite în urma aplicării metodei de
investigare şi experimentelor clinice. Prin urmare nu este nimic confuz în definiţia psihanalizei.
Psihanaliza este o tehnică specifică de investigare a minţii şi o terapia inspirată de această tehnică. Eu aş
pune terapia pe primul plan pentru a sublinia şi mai clar că psihanaliza nu este nimic speculativ, că ea se
învecinează mai degrabă cu psihoterapia şi mai puţin cu filozofia.

1.2 Analizati trasaturile constitutive ale nucleului personalitatii criminale in opinia lui Jean Pinatel.
Această teorie e concepută ca un model explicativ, capabil săaducă lămuriri atît în ce priveşte geneza, cît
şi dinamica actului criminal.Noţiunea de „personalitate criminală” nu trebuie înţeleasă ca un tip
antropologic, o variantă a speciei umane. Ea este un„instrument clinic, un concept operaţional”. Pinatel
neagă existenţa diferenţei de natură între oameni cu privire la actul criminal: „Psihanaliza ne-a învăţat în
acest sens unele lucruripe care le ştiam încă de la Decalog. Orice om, în circumstanţe excepţionale, poate
deveni delincvent”.Inexistenţa diferenţei de natură între oameni nu exclude însă existenţa unor diferenţe
graduale în privinţa „pragului lor delincvenţial”.Indivizii necesită instigări exterioare de diferită
intensitate pentru a prezenta reacţii delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Această diferenţă graduală
este dată de anumite trăsături psihologice care, în concepţia lui Pinatel, alcătuiesc„nucleul central al
personalităţii criminale”.Reluând elementele pozitive ale teoriilor existente, J.Pinatelconstruieşte o teorie
explicativă centrată în jurul conceptuluide personalitate criminală.

În una din lucrările sale, autorulformulează posibilitatea conturării unei astfel de“personalităţi criminale”,
un fel de portret robot al acesteipersonalităţi. Pinatel respinge teza existenţei unor diferenţe de natură
umană  între infractori şi noninfractori, acceptând,mai degrabă, o diferenţă de grad , unde gradul este
nivelul dela care impulsurile endogene şi excitaţiile exogene îldetermină pe individ să comită fapta
antisocială. Sub aspectcomparativ, teoria lui J.Pinatel este ceva mai moderată decâtcele ale predecesorilor
săi.În concepţia autorului, personalitatea criminală este alcătuitădintr-un nucleu central , care include un
şir de trăsături de bază:1)egocentrismul,după care criminalul se dovedeşteextrem de individualist şi de
egoist;2)labilitatea,după care criminalul are o construcţiepsihică şi morală slabă, firavă,
schimbătoare;3)indiferenţa afectivă, după care criminalul este rece,lipsit de milă, de simpatie faţă de
semenul său;4)agresivitatea,tendinţa spre violenţă şi duritate etc.Fiecare dintre aceste trăsături, luate
izolat, nu sunt specificedoar acestei categorii de persoane şi numai reuniunea lor  într-o
constelaţie conferă personalităţii vocaţia crimei. Aceste patru componente ale nucleului personalităţii
auurmătoarea distribuţie:-agresivitatea joacă un rol de incitare, fiind ocomponentă activă, iar-
egocentrismul, labilitatea şi indiferenţa afectivă aurolul de a neutraliza inhibiţia trecerii la act prin
împiedicarea subiecţilor de a lua corect în considerare aprecierea socială ori sentimentul de compasiune şi
simpatie pentru altul. Zis altfel, rolul lor este de a da „culoare verde” agresivităţii.O trăsătură de bază,
caracteristică criminalului, este şi nivelulscăzut de inteligenţă. Conform datelor statistice dintre cei
cecomit furturi, 34% sunt debili şi 26% sunt înapoiaţi mintal; ceice comit omoruri 47% sunt debili mintali
şi 26% suntmărginiţi; cei ce comit violuri, 50% sunt debili mintali şi 50%sunt înapoiaţi mintali.După
J.Pinatel, aspectul psihologic al criminalului trebuiecompletat şi cu alte elemente. Aşa, nivelul de
cunoştinţe,nivelul de instruire al criminalului este, în general, scăzut. Aceasta se exprimă prin numărul
mare de analfabeţi înrândurile criminalilor, de cei care au întrerupt sau abandonat şcoala. În consecinţă,
nivelul scăzut de cunoştinţe referitor lanormele de conduită socială, nivelul de pregătire profesionalăetc.
Toate acestea duc la inexistenţa frânelor care în modobişnuit inhibă la indivizii normali starea de
agresivitate.În sfârşit, conform conceptului de personalitate criminală,infracţiunea este o faptă omenească,
iar criminalii suntoameni obişnuiţi, ca toţi ceilalţi; ceea ce îi deosebeşte este“trecerea la act”, care
constituie expresia “diferenţei de grad”şi astfel, între personalitatea infractorului şi cea anoninfractorului
există doar o diferenţă cantitativă şi nu unacalitativă.În acest context criminologia însăşi apare ca o ştiinţă
cestudiază trecerea la actul delictual, evaluând reacţiapersonalităţii faţă de o situaţie specifică care creează
“ocaziainfracţională”.Este cert faptul că, pentru Pinatel, teoria personalităţiicriminale, cu toate că este
construită pe datele criminologiei generale, reprezintă o ipoteză de lucru în domeniul criminologiei
clinice.Iniţial, teoria personalităţii criminale a fost concepută pentrua explica fenomenul criminal
individual. Ulterior, această teorie a fost extinsă cu privire la criminalitate.Totodată, ea a constituit o bază
de lansare pentruteoriile „trecerii la act”, care aparţin criminologiei dinamice,„succesoarea” etiologiei
criminale.

1.3 Evaluati importanta teoriilor criminologice contemporane de orientare psihologica in aplicarea

terapiilor si reabilitare a infractorilor.
În cadrul orientarii psihologice sunt grupate principaleleteorii si conceptii criminologice, a caror trasatura
comunarezida in centrarea explicatiei cauzale pe factori psihologici,iar deosebirea in caracterul mai mult
sau mai putinexclusivist al determinismului psihologic.În comparaţie cu teoriile de tip antropologic,
psihopatologic,sociologic, care nu au urmărit rolul deciziei libere aindividului in geneza crimei,
orientandu-se spre odeterminare de tip mecanicist intern sau extern, teoriile deorientare psihologică
pledează pentru concilierea factorilorde personalitate libera a individului cu cei de determinare exosau
endogena, recunoscandu-se pana la urma idei
uneideterminari relative a comportamentului criminal.Trecere în revistă a celor mai valoroase teze
formulate dereprezentanţii teoriei:1. A. Adler: Complexul de inferioritate al individului declanşează
dorinţa acestuia de a-şi depăşi condiţia proprie,care se poate manifesta prin acţiuni antisociale, menite
săcompenseze complexul prin faptul situării sale în centrulatenţiei publice.2. Etienne de Greef (teoria
psihomorala) stabileşte cele treifaze de evoluţie ale psihicului către săvîrşirea crimei:asentiment temperat,
asentiment formulat, criza. Individulcare a parcurs aceste faze capătă un “Eu” care consimte şitolerează
ideea crmei, prin aceasta deosebindu-se de un non-infractor. Primul va trece mai uşor la comiterea
crimeiaflîndu-se într-o situaţie favorabilă.
 3. J. Pinatel (vezi mai sus) : - “personalitatea criminalului” –ipoteză pentru dezvoltarea criminologiei
clinice;-a constituit o bază de lansare pentru teoriile „treceriila act”, care aparţin criminologiei dinamice,
succesoareaetiologiei criminale.- a negat existenţa diferenţei de natură între criminali şi non-criminali
(teză susţinută de reprezentanţii şcolii bioantropologice), situînd în centrul atenţiei personalitatea
criminalului ca sumă de trăsături specifice cumulative.

II Traficul de fiinte umane

2.1 Descrieti notiuni juridico penale si criminologice ale traficului de fiinte umane .

conform C.P Republicii Moldova,este recrutarea, transferarea, adăpostirea sau primirea uneiperoane, cu
sau fără consimțămîntul acesteia, în scop deexploatare sexuală sau necomercială, prin muncă sau
serviciiforțate, pentru cerșetorie, în sclaviesau în condiții similaresclaviei,de folosire în conflicte armate
sau activități criminale,de prelevare a organelor sau țesuturilor,sîvărșite prinamenințare sau abuz:
ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa
şisănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare adocumentelor şi prin servitute, în scopul
întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod
rezonabil;a ) î n ş e l ă c i u n e
;   b ) a b u z   d e   p o z i ţ i e   d e   v u l n e r a b i
l i t a t e   s a u   a b u z   d e putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii
pentru aobţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlulasupra unei alte persoane, se pedepseşte
cu închisoare de la 7la 15 ani.Dacă facem analiza juridico-penalăa componenţei date deinfracţiune,
atunci observăm că dispoziţia articolului 165 CPal RM constă din:1) acţiuni(adică: recrutarea,
transportarea, transferul,adăpostirea sau primirea), enumerate exact ca şi în Protocolulcu privire la
trafic;2)scopuri(exploatare sexuală comercială sau necomercialăetc.);3)mijloace(lista mijloacelor este
inclusă în lit. lit. a), b), c),alin. (1), art. 165 al CP al RM).Legislatorul moldav a făcut un pas înainte,
incluzînd lanoţiunea de „exploatare sexuală” din Protocol… a specificării„comercială şi necomercială”.
Considerăm această specificare binevenită şi pozitivă, mai ales ţinînd cont de existenţa în RMa traficului
„mireselor la comandă”.

2.2 Stabiliti etapele traficului de fiinte umane

EtapeleTFU sunt:1)recrutarea(adică selectarea şi racolarea persoanelor în vederea deplasării lor către
punctul de destinaţie, în care seprezumă că acestea vor fi exploatate sexual sau prin muncăori servicii
forţate, sau exploatate în sclavie sau în condiţiisimilare sclaviei, ori vor fi folosite în conflicte armate sau
înactivităţi criminale, ori le vor fi prelevate organele sauţesuturile pentru transplantare) poate fi efectuată
de una dinceletrei categoriide recrutori: bărbaţi, avînd vîrsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani (pînă la 70%
dintre recrutori); femei, cu vîrsta între 18-35 de ani şi familii. De regulă recrutorii auocupaţii ce presupun
relaţii cu publicul (vînzători,taximetrişti, angajaţi ai firmelor de turism etc.). Cele mai desutilizate metode
de recrutare suntofertele falsedesprelocurile de muncă în străinătate (chelneriţă, dansatoare, baby-sitter,
menajeră etc.) în ţări ca Italia, Germania, Franţaş.a., făcute direct victimelor, sau prin
intermediulcunoştinţelor, rudelor sau altor persoane apropiate;anunţurila mica publicitate (de exemplu,
„Tinere cu vîrsta între 18-25ani, dansatoare în ţara X. Salariu foarte înalt.
Plecareimediată.”);2)transportarea(presupune deplasarea persoanelortraficate peste frontiera de stat a
Republicii Moldova sau îninteriorul ţării, în vederea folosirii lor în scopurile prevăzutede TFU) se
desfăşoară pe anumite rute, din ţara de originespre ţara de destinaţie. Trecerea frontierelor se face
cuajutorul recrutorilor sau al călăuzelor şi poate fi:legală(deexemplu, sub pretextul unor excursii sau
participării lacompetiţii, întruniri etc.) şiilegală(în cazul persoanelorminore sau fără paşaport etc.); printre
ţările de destinaţie celmai des figurează Macedonia, Iugoslavia, Bosnia şiHerţegovina, Albania, Italia,
Grecia, Turcia, Cipru ş.a. Modalităţilede traversare a frontierelor sunt următoarele:- cu paşapoarte şi
vizelegale;- cu paşapoarte şi vize false;- cumituireaserviciilor de frontieră;- cuevitareaserviciilor de
frontieră.De regulă, doar ajunse în ţara de destinaţie îşi dau seama căau devenit victime ale TFU, fiind
obligate să trăiască încondiţii de sclavie şi să ofere servicii sexuale, prostituîndu-sepe stradă, în cartiere
special amenajate acestor servicii(zonele „felinarelor roşii”), în cluburi de noapte, agenţii deescortă sau în
bordeluri. Lipsite de bani şi acte de identitate,aceste femei ajung în situaţia de marfă, trăind în
condiţiifizice şi psihice infernale;3)transferul (adică transmiterea persoanelor traficate de laun traficant la
altul, prin vînzare-cumpărare, donaţie, schimb,dare în chirie etc., pentru ca victima să fie folosită în
scopurile prevăzute de art. 165 CP al RM);4)adăpostirea(constă în ascunderea victimelor traficului într-
un loc ferit, ascuns, pentru a nu fi găsite de persoanelecare ar putea alerta autorităţile despre infracţiunea
de TFU,precum şi pentru folosirea victimei în scopurile menţionatemai sus);5) primirea(înseamnă
intrarea în posesie asupra„bunului”, adică asupra victimei; la fel, primirea înseamnă şiangajarea victimei
în activitatea, care i-ar permitecriminalului de a o folosi în scopurile TFU).

2.3 Elaborati programe de prevenire a traficului de fiinte umane

Protecţia victimelor în cadrul structurii complexe a uneistrategii antitrafic cuprinzătoare, prima prioritate
esteprotecţia persoanelor aflate în pericol. Nu numai organele depoliţie, ci şi alţi actori, dar în special sistemul
judecătoresc,trebuie să ţină seama de chestiunea siguranţei atunci cîndacţionează în contextul măsurilor antitrafic. De exemplu,
atunci cînd un inculpat este eliberat, trebuie cîntărit faptuldacă acesta reprezintă un pericol pentru siguranţa altorpersoane. în
acest caz, înainte de a elibera inculpatul, esteimperativă informarea poliţiei sau a organizaţiei de sprijin al victimelor, la care
victima a găsit adăpost. Cînd un inculpateste eliberat, trebuie cîntărit faptul dacă acesta reprezintă unpericol pentru siguranţa
altor persoane. în acest caz, înainte dea elibera inculpatul, este imperativă informarea poliţiei sau aorganizaţiei de sprijin al
victimelor, la care victima a găsit adăpost.