10 SEPTEMBRIE 2014
ţii reciproce a statului şi a persoanei
ca principiu constituţional. În: „Me-
canisme naţionale şi internaţionale de
protecţie a drepturilor omului”, mate-
riale ale mesei rotunde cu participare
internaţională consacrată aniversării a
65-a de la adoptarea Declaraţiei Uni-
versale a Drepturilor Omului, 11 de-
cembrie 2013. Chişinău: AAP 2014, p.
152-168.
13. Manolache O. Drept comuni-
tar. Bucureşti: Editura All, 1996.
14. Mazilu D. Teoria generală a
dreptului. Bucureşti: All Beck, 1999.
15. Mazilu D. Teoria generală a
dreptului. Ediţia a II-a. Bucureşti: All
Beck, 2000.
16. Popa N. Teoria generală a
dreptului. Bucureşti: Actami, 1996.
17. Railean P. Conţinutul şi valoa-
rea legalităţii într-un stat de drept. În:
Legea şi Viaţa, 2010, nr. 9.
18. Railean P. Esenţa şi importanţa
activităţii jurisdicţionale în asigurarea
legalităţii în statul de drept. Autorefe-
ratul tezei de doctor în drept. Chişinău,
2014.
19. Vonica R. P. Introducere gene-
rală în drept. Bucureşti: Lumina Lex,
2000.
20. Балтаă Д. Общая теория пра-
ва. Курс лекций. Кишинэу: Centrul
editorial ULIM, 2009.
21. Витрук Н.В. Законность: по-
нятие, защита и обеспечение. B:
Общая теория права. Под общей
ред. проф. В.К. Бабаева. Нижний
Новгород, 1993.
22. Гуцуляк В.И. Администра-
тивное право Республики Молдова.
Учебник для юридических вузов
и факультетов. Chișinău: „Elena –
V.I.”, 2007.
23. Диакону М. Законность и
дисциплина в сфере исполнительной
власти: понятие и система спосо-
бов обеспечения. În: Закон и Жизнь,
2011, № 2.
24. Иванов Р.Л. О понятии прин-
ципов права. B: Вестник Омского
Университета, 1996, Вып. 2.
25. Кудрявцев В.Н. Законность:
содержание и современное состоя-
ние. B: Законность в Российской Фе-
дерации. Москва: Спартак, 1998.
26. Лившиц Р. З. Теория права.
Учебник. Москва: Издательство Бек,
1994.
27. Поляков С.Б. Принцип взаим-
ной ответственности государства
и личности: теоретико-правовые и
прикладные аспекты. Автореферат
диссертации на соискание ученой
степени доктора юридических наук.
Нижний Новгород, 2011.
DELIMITAREA DINTRE INDIVIDUALIZAREA
LEGALĂ, JUDICIARĂ ȘI ADMINISTRATIVĂ:
INTERPRETĂRI DOCTRINARE
Mihai STĂVILĂ,
doctorand ULIM
SUMMARY
In order that the social equity to be real, and the punishment fair, these should
be ordered in strict compliance with the principles of differentiation and indivi-
dualization. A proper attitude in relation to these principles is important for the
determination of their place among other principles, their role in the criminal
policy and execuţional-criminal, development of theory of punishment.
Taking into account the idea that the individualization of the criminal punish-
ment takes place at the moment of disposition of criminal punishment, but not
under development of the regulatory framework in criminal law, we are not the
promoters of the idea of delimitation of the legal individualization from the judi-
cial one and administrative. In our vision, the relation between differentiation and
individualization of criminal punishment can be presented in the following way:
differentiation of criminal punishment; individualization of criminal punishment;
differentiation of criminal punishment execution; individualization of criminal
punishment execution.
REZUMAT
Pentru ca echitatea socială să fie reală, iar pedeapsa echitabilă, aceasta trebuie
să fie dispusă cu respectarea strictă a principiilor diferenţierii şi individualizării.
O atitudine corespunzătoare în raport cu aceste principii este importantă pentru
determinarea locului lor printre alte principii, rolul lor în cadrul politicii penale şi
execuţional-penale, dezvoltării teoriei pedepsei.
Luînd în calcul ideea potrivit căreia individualizarea pedepsei penale are loc
în momentul dispunerii pedepsei penale, dar nu la etapa elaborării cadrului nor-
mativ în materie de drept penal, nu sîntem promotorii ideii de delimitare a indi-
vidualizării legale de cea judiciară şi administrativă. În viziunea noastră, raportul
dintre diferenţierea şi individualizarea pedepsei penale poate fi reprezentat în
felul următor: diferenţierea pedepsei penale; individualizarea pedepsei penale;
diferenţierea executării pedepsei penale; individualizarea executării pedepsei
penale.
I ntroducere. În literatura ju-
ridică se face distincţie între
diferenţierea (numită de unii autori
incriminării faptelor penale (faza
de elaborare a legii şi prevederii
limitelor pedepsei [2, p. 407]), faza
şi individualizare) pedepsei penale, determinării concrete a pedepsei
care se realizează la etapa: (faza de aplicare a pedepsei [2, p.
- elaborării legii penale (normei 407]) şi faza executării pedepsei
penale [1, p. 478]) şi prevederii li- aplicate [3, p. 57; 2, p. 407].
mitelor pedepsei penale; În cadrul fiecărei trepte, menţio-
- aplicării pedepsei penale [1, p. nează Gh. Ivan, pedeapsa este indi-
478]; vidualizată prin activitatea anumi-
- executării pedepsei penale [2, tor organe, în anumite limite şi cu
p. 407; 1, p. 478]. anumite mijloace, iar sub raportul
Sub acest aspect, V. Păvăleanu, forţei lor obligatorii, treptele de
Gh. Alecu, N. Giurgiu etc. men- individualizare prezintă o anumi-
ţionează că se reţin trei forme de tă ierarhie, individualizarea legală
individualizare a pedepselor. Gh. fiind obligatorie şi impunîndu-se
Ivan le conturează sub aspectul a în faţa individualizării judiciare
trei faze (făcîndu-se distincţie între şi individualizării administrative,
trei trepte de individualizare, co- iar individualizarea judiciară im-
respunzătoare celor trei faze): faza punîndu-se în faţa individualizării

administrative [3, p. 58]. Or, în
aserţiunea noastră, nu poate fi vor-
ba despre o individualizare legală a
pedepsei penale, mai cu seamă din
perspectiva caracterului obligato-
riu al acesteia. Chiar şi în limitele
diferenţierii pedepsei penale (aşa-
numita individualizare legală), sînt
stabilite anumite reguli care nu sînt
cu caracter obligatoriu în proces de
individualizare a pedepsei penale,
ci au un aspect facultativ.
În limitele diferenţierii are loc
individualizarea pedepsei penale
(după cum menţionează S. Botna-
ru, A. Şavga, V. Grosu, M. Grama,
cea din urmă are loc în condiţiile şi
în limitele stabilite de lege [18, p.
455]), care constituie un principiu
fundamental al dreptului penal şi
un instrument de realizare practică
a politicii penale [10, p. 26]. Adică,
respectarea principiului legalităţii
[19, p. 10-11] în procesul complex
şi complicat al individualizării pe-
depsei penale presupune punerea
în acţiune a unor reguli determinate
de lege (în limitele diferenţierii pe-
depsei penale). Cu cît aceste reguli
generale de diferenţiere vor fi mai
amănunţit descrise, cu atît posibi-
litatea de a realiza eficient indivi-
dualizarea va fi mai mare, şi invers.
Diferenţierea răspunderii penale şi
individualizarea ei anticipează pro-
cesul de individualizare a pedepsei
penale, prima fiind recunoscută în
calitate de direcţie prioritară a re-
formei legislaţiei penale.
Scopul studiului rezidă în den-
tificarea şi descrierea conţinutului
categoriilor juridice de individuali-
zare legală, individualizare judicia-
ră și individualizare execuțională.
Metode aplicate: metoda isto-
rică, logică, comparativă, sistema-
tică.
Discuții și rezultate obținute:
- Individualizarea legală [3, p.
57; 2, p. 407] (formal-normativă
şi abstract-generică; individuali-
zarea pedepsei de lege [4, p. 48]),
după cum subliniază N. Giurgiu,
exprimă evaluările de politică pe-
nală făcute de către legiuitor pe
linia individualizării conţinutului,
felului şi limitelor mijloacelor de
represiune penală ce se exprimă în
normele de drept penal cu caracter
general sau special, ţinînd seama
de cerinţele de apărare socială con-
tra criminalităţii, atît ca fenomen
global, cît şi ca fenomen determi-
nabil pe anumite tipuri sau forme
de comportament antisocial [5, p.
495]. Gh. Alecu subliniază că indi-
vidualizarea legală a pedepselor se
realizează de legiuitor în momentul
elaborării legii penale şi reprezintă
un corolar al principiilor legalităţii
şi individualizării pedepselor [1,
p. 479]. În acest sens, N. Giurgiu
constată că individualizarea legală
determină obligativitatea, conţinu-
tul abstract, limitele de acţiune ale
celorlalte două forme sau modali-
tăţi de individualizare subsecvente
şi anume a celei judiciare, precum
şi a celei administrativ-execuţiona-
le [5, p. 496].
- Individualizarea judiciară [3,
p. 57; 2, p. 407] (individualizarea
pedepsei în instanţa de judecată
[4, p. 48] sau judecătorească [2, p.
407]) se realizează de către instan-
ţa de judecată şi constă în aplica-
rea pedepsei pentru fapta comisă,
în raport cu gravitatea acesteia şi
periculozitatea infractorului [2, p.
407; 5, p. 496], de împrejurările
care atenuează sau agravează răs-
punderea penală [1, p. 480]. Ea re-
prezintă prima adaptare a pedepsei
la infractorul privit ca entitate vie,
nu ca o abstracţiune [1, p. 480] şi
are loc în cadrul şi în limitele de-
terminate prin individualizarea le-
gală şi, spre deosebire de aceasta,
care, prin instituirea unor raporturi
juridice de recomandare, realizea-
ză numai prevenţia generală, indi-
vidualizarea judiciară (care se ma-
terializează în cadrul şi în limitele
determinate prin individualizarea
legală [2, p. 407]) urmăreşte atît
prevenirea săvîrşirii de noi infrac-
ţiuni de către cel condamnat, cît şi
prevenirea săvîrşirii de infracţiuni
de către ceilalţi membri ai societă-
ţii (prevenţia generală şi specială)
[2, p. 407; 5, p. 496].
Cu alte cuvinte, subliniază N.
Giurgiu, spre deosebire de indivi-
dualizarea legală, care, exprimîn-
du-se în cadrul procesului de legi-
ferare, are un caracter normativ, iar
criteriile de care uzează sînt, prin
natura lucrurilor, evaluări generale
SEPTEMBRIE 2014
11
şi abstracte, individualizarea judi-
ciară, exprimîndu-se în procesul
de jurisdicţie (de aplicare a legii
la faptele concrete), se materiali-
zează prin determinarea concret in-
dividuală a pedepselor ce urmează
a fi executate în funcţie de gradul
concret de pericol social al faptei,
de periculozitatea făptuitorului,
precum şi de toate împrejurările şi
datele concrete ale cauzei, indife-
rent dacă au un caracter atenuant
ori agravant [5, p. 496]. Adică,
menţionează unii autori autohtoni,
acţiunea de aplicare a pedepsei pe-
nale este de competenţa exclusivă
a instanţei de judecată [6, p. 183;
7, p. 125].
- Individualizarea administrati-
vă [3, p. 57; 2, p. 407; 1, p. 481]
(administrativ-execuţională) [2, p.
407; 5, p. 496] este cea de-a treia
şi ultima dintre formele de indivi-
dualizare a pedepsei și se realizea-
ză în faza de executare a pedepsei
[5, p. 496; 1, p. 481] şi a măsurilor
educative privative de libertate de
către organele administrative de
executare. Ea are loc în cadrul ofe-
rit de individualizarea legală [1, p.
481] şi judiciară, în raport de vîrsta
şi starea de sănătate a condamnatu-
lui, durata pedepsei, conduita per-
soanei condamnate, gradul de risc
pe care îl prezintă condamnatul etc.
[2, p. 407-408].
În opinia autorului A. A.
Мамедов, scopul diferenţierii pe-
depsei penale este atins prin solu-
ţionarea a două sarcini. Prima sar-
cină constă în asigurarea corespun-
derii volumului pedepsei cu facto-
rii (criteriile) care caracterizează
infracţiunea şi infractorul la nivel
juridico-penal. A doua sarcină este
soluţionată la nivel execuţional-pe-
nal. În acest context, la oricare nivel
de modificare a primului element
– pedeapsa penală – va fi condiţio-
nată de modificarea componentelor
celui de-al doilea element – factorii
care caracterizează infracţiunea şi
infractorul [4, p. 36-37].
Luînd în calcul ideea potrivit
căreia individualizarea pedepsei
penale are loc în momentul dis-
punerii pedepsei penale, dar nu la
etapa elaborării cadrului normativ
în materie de drept penal, nu sîn-
 12 SEPTEMBRIE 2014
tem promotorii ideii de delimita-
re a individualizării legale de cea
judiciară şi administrativă. În vi-
ziunea noastră, raportul dintre di-
ferenţierea şi individualizarea pe-
depsei penale poate fi reprezentat
în felul următor:
1a. Diferenţierea pedepsei pe-
nale.
1b. Individualizarea pedepsei
penale.
2a. Diferenţierea executării pe-
depsei penale.
2b. Individualizarea executării
pedepsei penale.
În acest sens, individualizarea
legală, concepută de literatura de
specialitate, va fi incidentă, în opi-
nia noastră, conceptului de diferen-
ţiere a pedepsei penale. Astfel, este
necesară delimitarea diferenţierii
pedepsei penale de diferenţierea
executării pedepsei penale. În rolul
identificat de distincţie între indivi-
dualizarea legală şi cea administra-
tivă, nu se creează anumite premise
clare de atribuire a unor activităţi
categoriilor juridice menţionate.
De exemplu, la care formă urmea-
ză a fi atribuită aşa-numita indivi-
dualizare administrativă realizată
la etapa elaborării normelor penale
care clarifică modelele legale de
individualizare a executării pedep-
sei penale? Cu alte cuvinte, nu este
posibilă o distincţie între anumite
forme de realizare a diferenţierii
ori individualizării pedepsei pena-
le doar în limitele unor criterii ale
subiectului implicat. Nu susţinem,
din acest context, opinia lui V. Pă-
văleanu, precum că în procesul de
individualizare legală are loc sta-
bilirea cadrului şi a mijloacelor
legale în care se va realiza indivi-
dualizarea judiciară şi administra-
tivă [2, p. 407]. Mai mult decît atît,
în procesul de elaborare a cadrului
normativ în domeniul penal se face
distincţie între o misiune de indi-
vidualizare abstractă a pedepselor
penale şi a executării pedepselor
penale (adică este vorba despre
diferenţierea pedepsei penale şi di-
ferenţierea executării pedepsei pe-
nale), şi o individualizare concretă
a pedepsei şi executării pedepsei
(individualizarea pedepsei penale
şi individualizarea executării pe-
depsei penale). Individualizarea
pedepsei penale are loc în limitele
şi cadrul prevăzut de diferenţierea
pedepsei penale, iar individualiza-
rea executării pedepsei penale se
realizează în limitele diferenţierii
executării pedepsei penale (din
perspectiva enunţată, subliniem că
Gh. Costache consideră, pe bună
dreptate, liberarea condiţionată ca
mijloc de individualizare a execu-
tării pedepsei [8, p. 11], iar autorul
D. Lupaşcu face şi o diferenţiere
între punerea în executare şi exe-
cutarea hotărîrilor judecătoreşti
penale [9, p. 11]). Individualizarea
pedepsei penale este necesară din
punct de vedere obiectiv şi este
condiţionată din perspectivă socia-
lă. Ea, ca şi diferenţierea pedepsei
penale, îşi are bazele sale în cate-
goria echităţii, menţionează A.A.
Мамедов. Nu poate fi echitabilă o
pedeapsă neindividualizată, spune
autorul, adică determinată fără lu-
area în vedere a circumstanţelor de
comitere a infracţiunii, precum şi a
celor care caracterizează persoana
vinovatului [4, p. 43].
Astfel, diferenţierea pedepsei
penale se desfăşoară doar de către
legiuitor. Această diferenţiere are
loc cu prilejul elaborării/modifică-
rii legii penale. Diferenţierea pe-
depsei penale se manifestă în mai
multe forme. Formele în cauză sînt
prevăzute atît de normele PG, cît şi
de cele ale PS a CP RM. În ansam-
blu, ele urmează a avea caracter
sistemic. Această sistematicitate
este redusă, uneori, prin interme-
diul unor prescripţii normative. De
exemplu, art. 64 alin. (3) CP RM
prevede că mărimea amenzii pen-
tru persoanele fizice se stabileşte în
limitele de la 150 la 1000 unităţi
convenţionale, iar pentru infracţi-
unile săvîrşite din interes material
– pînă la 10000 unităţi convenţi-
onale, luîndu-se ca bază mărimea
unităţii convenţionale la momentul
săvîrşirii infracţiunii. În conformi-
tate cu art. 64 alin. (7) CP RM, în
cazul în care condamnatul nu este
în stare să plătească amenda sta-
bilită ca pedeapsă principală sau
complementară, instanţa de judeca-
tă poate, potrivit prevederilor art.
67, să înlocuiască suma neachitată
a amenzii cu muncă neremunerată
în folosul comunităţii, calculîndu-
se 60 de ore de muncă neremune-
rată în folosul comunităţii pentru
50 unităţi convenţionale de amen-
dă. Potrivit art. 67 alin. (2) CP RM
munca neremunerată în folosul
comunităţii se stabileşte pe un ter-
men de la 60 la 240 de ore. Efecte-
le individualizării pedepsei penale,
în acest sens, sînt ineficiente dato-
rită unor mecanisme neclare şi im-
perfecte de diferenţiere a pedepsei
penale. Or pedeapsa amenzii, în-
locuită cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii poate varia în-
tre 150 şi 200 unităţi convenţionale
de amendă (n.a. - 60 ore pentru 50
unităţi convenţionale; minimul pe-
depsei amenzii este de 150 unităţi
convenţionale; maximul muncii
neremunerate în folosul comunită-
ţii este de 240 de ore).
În opinia autorilor Ş. Daneş
şi V. Papadopol, coordonatele de
bază care formează conţinutul dife-
renţierii pedepsei penale (în opinia
autorilor este vorba de aşa-numita
individualizare legală) are la bază
mai multe elemente, în special:
- diferenţierea pedepsei penale
în baza cadrului general al pedep-
selor, care cuprinde, enumerate
într-o anumită ordine, ansamblul
de pedepse aplicabile în dreptul pe-
nal, precum şi limitele generale ale
acestora [10, p. 84];
- diferenţierea în baza felului
pedepselor prevăzute de lege pen-
tru fiecare infracţiune şi limitele
speciale ale acestora [10, p. 85];
- diferenţierea în baza efectelor
recunoscute de lege diferitelor ca-
uze de atenuare sau de agravare a
pedepsei [10, p. 86];
- diferenţierea în baza efectelor
atribuite de lege cauzelor generale
de modificare a pedepsei, reprezen-
tate de unele forme de pluralitate
infracţională [10, p. 87];
- diferenţierea în baza efectelor
pe care le are, potrivit legii, asupra
pedepsei concursul de cauze modi-
ficatoare ale tratamentului penal
[10, p. 88].
N. Giurgiu menţionează, în acest
context, că diferenţierea pedepsei
penale (individualizarea legală ori
legislativă), avînd ca principale

criterii (mijloace) pericolul social
abstract al infracţiunii şi pericu-
lozitatea social abstractă a făptu-
itorului [5, p. 495], se exprimă în
mai multe planuri de determinare a
conţinutului şi limitelor acesteia şi
anume:
- stabilirea sistemului de pedep-
se aplicabile potrivit legislaţiei re-
spective, prin determinarea cadru-
lui general al pedepselor, a naturii
şi limitelor generale ale fiecărei
pedepse în concordanţă cu princi-
piile stabilirii sancţiunilor de drept
penal [5, p. 495];
- stabilirea felului de pedeapsă
şi limitele în care poate fi aplicată
pentru fiecare infracţiune, ţinîn-
du-se seama de importanţa valorii
ocrotite, de întinderea vătămării la
care poate fi supusă, de periculozi-
tatea social abstract a făptuitorului
etc. [5, p. 495-496];
- stabilirea cadrului şi mijloa-
celor legale de individualizare a
pedepsei în cursul operaţiunilor
ulterioare de aplicare şi executare
a acesteia, prin determinarea efec-
telor ce le au diverse stări şi cir-
cumstanţe de atenuare sau agravare
asupra limitelor speciale ale pedep-
sei [5, p. 496].
În opinia autorului I. Macari,
pedeapsa penală trebuie să cores-
pundă unor cerinţe principale:
a) să fie aplicată în limitele sanc-
ţiunii articolului corespunzător din
PS a CP;
b) să fie aplicată în funcție de
gravitatea infracţiunii săvîrşite;
c) să fie aplicată în strictă cores-
pundere cu dispoziţiile PG a CP;
d) să fie aplicată ţinîndu-se sea-
ma de caracterul şi gradul de peri-
col social al infracţiunii;
e) să fie aplicată cu luarea în
consideraţie a personalităţii infrac-
torului;
f) să fie aplicată ţinînd seama de
circumstanţele atenuante şi agra-
vante;
g) urmează ca instanţa, la apli-
carea acestora, să se călăuzească
de spiritul, conştiinţa juridică [11,
p. 226].
Gh. Alecu consideră că indi-
vidualizarea făcută de legiuitor
(diferenţierea pedepsei penale) se
reflectă în:
 crearea unui cadru general al
pedepselor cu prevederea speciilor
de pedeapsă şi a limitelor generale;
 prevederea felului de pedeap-
să şi a limitelor în care poate fi
aplicată pentru fiecare infracţiune,
avînd în vedere gravitatea abstractă
a faptei;
 prevederea în lege a cadrului
general, a mijloacelor de realizare
a individualizării judiciare şi exe-
cuţionale. Stabilirea gradului de
individualizare se face prin:
--- determinarea relativă a pe-
depselor, cu limitele speciale mini-
me şi maxime;
--- determinarea relativă a efec-
telor pe care diferite cauze de ate-
nuare sau agravare le pot avea asu-
pra pedepselor;
--- înscrierea în lege a criteriilor
generale pentru individualizarea
judiciară [1, p. 479].
După cum consideră L. Barac,
printre regulile de bază ale dispu-
nerii pedepsei, care sînt:
- pedeapsa se dispune în limite-
le prevăzute de articolul corespun-
zător al PS;
- pedeapsa se dispune cu luarea
în vedere a dispoziţiilor PG;
- pedeapsa se dispune cu luarea
în vedere a caracterului şi gradului
de pericol social al infracţiunii;
- pedeapsa se dispune cu luarea în
vedere a personalităţii vinovatului;
- la dispunerea pedepsei in-
stanţa ia în consideraţie influenţa
pedepsei dispuse asupra corectării
persoanei vinovate şi condiţiile de
viaţă ale familiei ei,
un loc aparte revine regulii
precum că la dispunerea pedepsei
penale instanţa de judecată ia în
consideraţie circumstanţele care
atenuează ori agravează pedeapsa
penală [12, p. 208-211].
În opinia autorului Gh. Ivan, in-
dividualizarea legală (diferenţierea
pedepsei penale) se realizează de
către legiuitor prin:
- dispoziţiile care reglementează
diferit măsurile represive (pedepse)
de măsurile preventive (de siguran-
ţă) şi de măsurile educative;
- stabilirea, înăuntrul fiecărei
categorii din sancţiunile de mai sus,
a unui ansamblu diferenţiat de mă-
suri; stabilirea naturii şi limitelor
SEPTEMBRIE 2014
13
speciale ale pedepsei pentru fiecare
infracţiune (tarifare abstractă);
- stabilirea unui sistem de cauze
modificatoare de pedeapsă (cauze
legale de atenuare sau cauze legale
de agravare a pedepsei);
- prevederea unor criterii (re-
guli) generale şi speciale de indivi-
dualizare a pedepsei;
- stabilirea unor mijloace de in-
dividualizare judiciară a pedepsei
[3, p. 73-74].
V. Păvăleanu consideră că in-
dividualizarea legală a pedepselor
(diferenţierea pedepsei) se materi-
alizează în:
- stabilirea cadrului general al
pedepselor, a felului şi limitelor
generale a fiecărui gen de pedepse;
- stabilirea pedepsei pentru fie-
care infracţiune în raport cu gradul
de pericol social abstract al faptei,
ţinînd seama de importanţa valorii
sociale lezate şi de gravitatea vătă-
mării la care este supusă aceasta;
- stabilirea cadrului şi a mijloa-
celor legale în care se va realiza
individualizarea judiciară şi admi-
nistrativă [2, p. 407].
A. A. Мамедов susţine că dife-
renţierea pedepsei în plan juridico-
penal este atinsă prin:
- determinarea sancţiunilor,
- stabilirea regulilor de dispune-
re a pedepsei,
- prezenţa instituţiilor condam-
nării condiţionate,
- liberării condiţionate înainte
de termen,
- alte metode [4, p. 38].
Desigur, procesul de diferenţi-
ere a pedepsei penale nu este fără
limite, asemenea cum se operează
de A.A. Мамедов [4, p. 38]. Or, în
acest ultim caz, nu ar fi reală invo-
carea unor „altor metode” imprevi-
zibile. De asemenea, acest proces
de diferenţiere a pedepsei penale
nu poate să includă şi diferenţierea
executării acestor pedepse, în parti-
cular liberarea de pedeapsă penală.
M. Zolyneak, M.Michinici con-
sideră că alegerea uneia dintre pe-
depsele prevăzute se face în baza:
-- dispoziţiilor PG;
-- limitelor speciale ale pedep-
sei;
-- gradului de pericol social al
faptei săvîrşite;
 14 SEPTEMBRIE 2014
-- persoana infractorului;
-- împrejurările care agravează
sau atenuează răspunderea penală
[13, p. 386].
Potrivit Hotărîrii Plenului CSJ a
RM Cu privire la unele chestiuni ce
vizează individualizarea pedepsei
penale din 11.11.2013, nr. 8 (pre-
cum şi potrivit Hotărîrii anterioare
a Plenului CSJ a RM Cu privire
la aplicarea în practica judiciară
a principiului individualizării pe-
depsei penale din 31.05.2004, nr.
16), la stabilirea pedepsei, instanţa
de judecată trebuie să ţină cont de
următoarele criterii:
a) pedeapsa se aplică în limitele
fixate în PS a CP RM;
b) pedeapsa se aplică în strictă
conformitate cu dispoziţiile PG A
CP RM [14, p. 1; 15, p. 1].
Operînd cu cadrul normativ
adoptat în RM, formele diferenţi-
erii pedepsei penale sînt următoa-
rele:
a. Diferenţierea pedepsei penale
prin intermediul stabilirii sistemu-
lui de pedepse penale prevăzut în
PG a CP RM.
b. Diferenţierea pedepsei penale
prin stabilirea unor limite generale
ale pedepsei penale.
c. Diferenţierea pedepsei pe-
nale prin intermediul sancţiunilor
prevăzute la PS a CP RM pentru
fiecare normă în parte.
d. Diferenţierea efectelor cir-
cumstanţelor atenuante şi agravan-
te, în corelaţie cu alte împrejurări
modificatoare de pedeapsă (cu ca-
racter atenuant sau agravant), in-
cluse în PG şi PS a CP RM, asupra
pedepsei prevăzute de norma PS a
CP RM (asemenea opinie este sus-
ţinută indirect şi de către autorii
С.В. Дьяков, В.В. Лунеев, А.А.
Игнатьев, С.И. Никулин [16, p.
81-83]). Spre deosebire de stări,
menţionează O. Pop, circumstanţe-
le sînt situaţii, însuşiri, calităţi, im-
plicînd totdeauna o relaţie fie de la
faptă către ambianţa acesteia, fie de
la făptuitor către biografia acestu-
ia, relevînd grade de pericol social
sau de periculozitate mai reduse ori
mai mari ale acestuia [17, p. 11].
Concluzii:
- Raportul dintre diferenţierea
şi individualizarea pedepsei penale
poate fi reprezentat în felul urmă-
tor: diferenţierea pedepsei penale;
individualizarea pedepsei penale;
diferenţierea executării pedepsei
penale; individualizarea executării
a pedepsei penale.
- Individualizarea legală, conce-
pută de literatura de specialitate, va
fi incidentă, în opinia noastră, con-
ceptului de diferenţiere a pedepsei
penale.
- Formele diferenţierii pedep-
sei penale, reieșite din cadrul nor-
mativ în materie penală al Repu-
blicii Moldova, sînt următoarele:
diferenţierea pedepsei penale prin
intermediul stabilirii sistemului de
pedepse penale prevăzut în PG a
CP RM; diferenţierea pedepsei
penale prin stabilirea unor limite
generale ale pedepsei penale; di-
ferenţierea pedepsei penale prin
intermediul sancţiunilor prevăzute
la PS a CP RM pentru fiecare nor-
mă în parte; diferenţierea efectelor
circumstanţelor atenuante şi agra-
vante, în corelaţie cu alte împreju-
rări modificatoare de pedeapsă (cu
caracter atenuant sau agravant),
incluse în PG şi PS a CP RM, asu-
pra pedepsei prevăzute de norma
PS a CP RM
Recenzent:
Viorel BERLIBA,
conferențiar universitar,
doctor în drept
Referințe bibliografice
1. Alecu Gh. Drept penal. Partea
generală. Constanţa: Europolis, 2005.
572 p.
2. Păvăleanu V. Drept penal gene-
ral. Conform noului Cod penal. Bucu-
reşti: Universul Juridic, 2012. 504 p.
3. Ivan Gh. Individualizarea pe-
depsei. Bucureşti: Editura C.H. Beck,
2007. 288 p.
4. Мамедов А. А. Справедли-
вость назначения наказания. Снкт-
Петербург: Юридический центр
Пресс, 2003. 119 р.
5. Giurgiu N. Drept penal general.
Doctrină, legislaţie, jurisprudenţă. Iaşi:
Sunset, 1997. 608 p.
6. Codul penal al Republicii Mol-
dova. Comentariu. Sub redacţia A.
Barbăneagră. Chişinău: Centru de
Drept al Avocaţilor, 2003. 836 p.
7. Barbăneagră A., Berliba V.,
Gurschi C. et. al. Codul penal. Comen-
tat şi adnotat. Chişinău: Cartier, 2005.
656 p.
8. Costache Gh. Liberarea con-
diţionată. Craiova: Editura SITECH,
2007. 146 p.
9. Lupaşcu D. Punerea în executa-
re a pedepselor principale. Bucureşti:
Rosetti, 2003. 176 p.
10. Daneş Ş., Papadopol V. Indivi-
dualizarea judiciară a pedepselor. Edi-
ţia a II-a. Bucureşti: Editura Juridică,
2002. 512 р.
11. Macari I. Dreptul penal al
Republicii Moldova. Partea generală.
Chişinău, 1999. 292 p.
12. Barac L. Constantele şi varia-
bilele dreptului penal. Bucureşti: All
Beck, 2001. 776 p.
13. Zolyneak M., Michinici M.
Drept penal. Partea generală. Iaşi: Edi-
tura Fundaţiei Chemarea, 1999. 518.
14. Hotărîrea Plenului Curţii Su-
preme de Justiţie a Republicii Mol-
dova Cu privire la unele chestiuni
ce vizează individualizarea pedepsei
penale din 11.11.2013, nr. 8. http://
jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.
php?id=127. 4.05.2014.
15. Hotărîrea Plenului Curţii Su-
preme de Justiţie a Republicii Moldo-
va Cu privire la aplicarea în practica
judiciară a principiului individuali-
zării pedepsei penale din 31.05.2004,
nr. 16. În: Buletinul Curţii Supreme
de Justiţie a Republicii Moldova,
2004, nr.6, p. 22. http://jurisprudenta.
csj.md/search_hot_expl.php?id=16.
4.05.2014.
16. Дьяков С. В., Лунеев В.
В., Игнатьев А. А., Никулин С. И.
Уголовное право. Москва: Норма-
Инфра·М, 1999. 416 р.
17. Pop O. Concursul între stările
de atenuare şi de agravare a pedepse-
lor. Timişoara: Mirton, 2000. 68 p.
18. Botnaru S., Şavga A., Grosu
V., Grama M. Drept penal. Partea Ge-
nerală. Vol I. Chişinău: Cartier juridic,
2005. 624 p.
19. Советское уголовное право.
Особенная части. Под редакцией
В. Д.Меньшагина, Г. А. Кригера.
Москва: Издательство Московского
Университета, 1971. 464 р.