Test 16

Terorii criminologice contemporane de orientare psihologica.

1.1 Descrieti rolul testelor de personalitate in stabilirea particularitatilor caracteristice ale
infractorului.
 Testele de personalitate sunt niste probe care au drept scop sădezvăluie acele trăsături ale individului care
îl determină săreacţioneze într-o anumită manieră, într-un caz dat. Testelede personalitate sunt utilizate în
cercetările criminologiceexperimentale prin care se urmăreşte explorareapersonalităţii infractorului,
dezvăluirea - într-o primă etapă -a acelor factori care ar putea diferenţia, pe plan psihologic,infractorul de
noninfractor, pentru ca, într-o etapă ulterioară,să se poată concluziona asupra unei eventuale corelatii
intrecriminalitate si anumite tipuri de personalitate.
1.2. Argumentați teoria lui Etiene deu Greffe.

Principalul reprezentant al teoriei psihomorale estecriminologul belgianEtienne de Greef6. Elconsideră că

structurile afective ale individului suntdeterminate de două grupuri fundamentale deinstincte: deapărare şi
de simpatie. În cursul copilăriei aceste instincte sepot altera, determinând un sentiment de injustiţie, o
stare deinhibiţie şi indiferenţă afectivă. În opinia autorului,personalitatea infractorului se structurează de-a
lungul unuiproces lent de degradare morală a individului, denumitproces criminogen, care îl conduce la
comiterea actuluiinfracţional.În evoluţia acestui proces se disting trei etape. În prima etapă,numită de
autor "faza asentimentului temperat",individul normal suferă odegradare progresivă a personalităţii
caurmare a unor frustrări repetate. Convins de injustiţiamediului social în care trăieşte, el nu mai găseşte
nici o raţiune pentru a respecta codul moral al acestuimediu.În cea de-a doua etapă, denumită
a"asentimentului formulat",individul acceptă comitereacrimei, îşi caută justificări, caută un mediu mai
tolerant.În cea de-a treia etapă apare"criza",în decursul căreia esteacceptată eliminarea
victimei,aşteptându-se ocazia favorabilă pentru "trecerea la act". Înaceastă ultimă fază, individul trece
printr-o "stare psihicăpericuloasă", care prefigurează "trecerea la act".Procesul criminogen este axat de E.
de Greef pe un Eu careconsimte şi tolerează ideea crimei.Elementul de diferenţiere între infractor şi
noninfractorconstă în faptul că infractorul trece mai uşor la comitereaactului, într-o situaţie favorabilă,
deci odiferenţă de grad.Trăsătura psihicăfundamentală care permite trecerea la act ar fi indiferenţaafectivă
a individului

1.3. Evaluați teoria lui David Abrahamsen și teoria infioritățiia lui Alfred Adler.
Una din cele mai importante teorii psihanalitice pentruanaliza criminologică a comporta-mentului
infracţionalaparţine luiAlfred Adler (1870-1937), care a devenit cunoscut înurma inventării conceptului
de"complex deinferioritate".Teoria lui Adler pleacă de la sentimentul deinferioritate al individului, care
declanşează dorinţa acestuiade a-şi depăşi condiţia proprie, în contextul unor relaţiidecompensare sau
supracompensare. Din acest motiv, teoria sa a fost comparată cu "filosofia puterii" a lui
FriedrichNietzsche, cu care, însă, nu are prea multe elemente comune.În timp ce Nietzsche este atras
înprincipal de puterniculsuperman, Adler acordă mai mare atenţie slăbiciunii umane.Când individual
devine conştient de carenţele sale, încearcă săle compenseze ajungând uneori la supracompensare. În
acestfel, bâlbâitul Demostene orientându-şi toată energia în lupta împotriva acestui handicap, a devenit un
mare orator, iarBeethoven, depăşindu-şi surzenia accentuată decare suferea,a creat opere nemuritoare.
Legea compensaţiei în natură esterecunoscută de multă vreme şi este pusa în legătură cuconceptul de
sublimare al lui Freud. În cazul în care deficienţanu este depăşită, sentimentul de inferioritate poate
degenera în complex de inferioritate. Acest concept a devenit unul dincele mai convenabile mecanisme de
interpretare acomportamentului uman, mai ales că acest complex poate fiatribuit oricărei persoane.
Inferioritatea este un conceptrelativ şi de aceea întotdeauna va exista un domeniu în careun om se va simţi
inferior altuia, fie că e vorba de vârstă, sex,fizic, inteligenţă, rasă, clasă socială sau nivel de
pregătire.Complexul de inferioritate poate conduce la săvârşirea deinfracţiuni, deoarece acesta este ocale
extrem de facilă ca individul să atragă asupra sa atenţiaopiniei publice, în felul acestacompensându-şi
psihologic propria inferioritate. Astfel desituaţii sunt relativ frecvente în societatea industrială,determinate
de sentimentele de frustrare şi înstrăinare. Suntcunoscute studiile asupra unor infracţiuni la siguranţa

 
circulaţiei rutiere săvârşite de persoane care, pentru a-şicompensa sentimentele de inferioritate, îşi iau ca
aliatautomobilul, caii-putere ai motorului devenind o prelungire apropriei forţe.Pe lângă sentimentul de
inferioritate şi slăbiciune, care suntprincipalele caracteristici aleacestui tip de infractor, Adler adaugă lipsa
de cooperare caurmare a sentimentelor de frustrareapărute în condiţiile unei copilării nefericite.Criticii
teoriei lui Adler, după ce menţionează importanţaconsiderabilă a conceptelor şimecanismelor utilizate de
autor, apreciază că el este înclinatsă simplifice în mod exageratproblematica psihologiei infractorului. În
contrast cupsihanaliza lui Freud, care apare ca fiindsofisticată, Adler are tendinţa să renunţe prea uşor la
bogăţiacomplexităţii vieţii psihologice pe care psihanaliza tocmai ocâştigase. Se relevă faptul că Adler ia
în considerare doarpartea raţională afenomenelor pe care le descrie şi nu poate vedea dincolo de
determinismele raţionale alecomportamentului uman.In contextual teoriilor psihologice, pe de alta
parte, Abrahamsen a dezvoltat in opera sa ,,Crime and the humanmind “” o alta teorie , si anume ce
a ,,complexului de vinovăţie’’, care ar favoriza comiterea crimei în momentul încare acest sentiment ar
atinge un grad atât de înalt încâtdevine insuportabil, astfel încât pedeapsa este aşteptată ca oeliberare. În
acest mod este explicat faptul că unii infractori îşi "semnează" crima, pentru a fi cât mai repede
descoperiţi.

Personalitatea Infractorului
2.1 Relatati orientarea antisociala a personalitatii infractorului.
Literatura criminologică utilizează conceptul de orientareantisocială a personalităţii, care este diferit ca
mod demanifestare şi grad de intensitate. Din aceste considerente,conceptul analizat are două
semnificaţii:1 ) d e f i n e ş t e   i n c a p a c i t a t e a   i n d
i v i d u l u i   d e   a   r ă s p u n d e adecvat sistemului de norme şi
valori promovat de societate.Individul orientat antisosial recunoaşte sistemul legal de valori, dar
personalitatea sa prezintă o inadaptare, odisfuncţie, neputînd să reacţioneze întotdeauna înconformitate cu
aceste valori şi norme;2)elimină sistemul de norme şi valori generale alesocietăţii, însuşindu-şi norme şi
valori proprii, care suntcontrare, opuse celor eliminate. Aici nu mai avem stări deinadaptare, disfuncţie ci
dimpotrivă, personalitateainfractorului este pe deplin adaptată, dar la norme şi valoriilicite, criminale.
Acest tip de orientare antisocială estecaracteristic recidiviştilor.Gradul de intensitate a orientării
antisociale a personalităţiiinfractorului ne vorbeşte despre pericolul social potenţial pecare îl prezintă
acesta. De exemplu, un recidivist prezintă unpericol social potenţial mai mare, decît un individ
neadaptat,dar care nu contestă sistemul de norme şi valori impus desocietate. Ultimul prezintă un pericol
social potenţial mairedus, deşi într-o situaţie concretă favorabilă el poate săvîrşi oinfracţiune.Orientarea
antisocială a personalităţii poate avea gradediferite de intensitate. Criteriul de evaluare a
intensităţiiorientării antisociale poate fi determinat de atitudineaindividului faţă de valorile sociale,
existente într-o societate. Am conchide că, situaţia concretă de viaţă, zisă şi situaţiepreinfracţională
reprezintă un ansamblu de circumstanţeexterioare personalităţii infractorului, care precedă
actulinfracţional.La rîndul său, situaţia preinfracţională este compusă din douăelemente:-evenimentul
(evenimentele;-circumstanţele. Evenimentul este elementul care determină apariţia ideiiinfracţionale în
mintea personalităţii infractorului şi poateavea o largă variabilitate în timp.Evenimentul poate fi decisiv,
ca în cazul adulterului ori nesemnificativ, cum ar fi în cazul omorului comis de unalcoolic.Circumstanţele
reprezintă elementele în care faptainfracţională se pregăteşte şi se execută. Ele nu au legătură cumotivaţia
infracţională dar sunt decisive în cazul trecerii laact.Infracţiunea, ca orice altă activitate umană, este un
actconştient şi volitiv, ceea ce înseamnă că infractorul înainte dea trece la act, are închipuirea mentală a
viitoarei saleconduite. Observăm că, în principiu, momentul trecerii la acteste momentul impactului dintre
personalitate şi situaţiaconcretă de viaţă. Subiectul este pus în situaţia de a alege unadin variantele de
comportament.În procesul psihologic de alegere între mai multe variante decomportament intervin un şir
de criterii:-motivaţionale (mobil şi scop);-valorice;-morale;-afective;-materiale.Cele mai importante ni se
par a fi criteriile motivaţionale. Daraici considerăm că ar fi necesare unele precizări întremotiv-mobil-
scop. Cuvîntul englezmotive acoperă în acelaşi timp înfranceză motif  şi mobile (al unei acţiuni). Motivul
este mairaţional, mobilul mai afectiv. În literatura de specialitate seutilizează, în majoritatea cazurilor,
termenul de motiv.  Motivele sunt concretizările trebuinţelor. Ele constituiecomponenţa dinamică şi
direcţională a actului concret.Termenul motivaţie este folosit în acelaşi sens cu motiv.Cîteodată, în
limbajul curent, motivul desemnează obiectul însuşi sau scopul care motivează subiectul.

2.2 Determinati trasaturile morfologice psihice si sociale ale diferentierii infractorilor.

Merita o anumita atentie concluziile la care s-a ajuns in urmaunor studii morfocaracteriale care urmaresc
sa evidentiezeexistenta unor relatii semnificative intre structura corporalasi caracterul individului si intre
acestia si inclinatia sprecriminalitate.Asa de ex,tipologia lui Kretschmer are si
valentacriminologice.Astfel, se considera ca tipul picnic incepe relative tardiv activitatea infractionala
care consta mai ales in escrocherii sifraude. Astenicul, frecvent raspindit printer infractori ,isiincepe
activitatea ilicita la o virsta relativ timpurie si eacuprinde mai ales furturile, falsurile si abuzul de
incredere. Atleticul are o raspindire relative ridicata in cadrulpopulatiei infractoare,activitatea criminala a
reprezentantiloracestui biotip se desfasoara la aproape toate virstele. Acestiaau un character brutal ,
salbatic comitind de predilectieassassinate,furturi in care se folosesc arme,incendii cumaracta tendinta de
recidiva. b)Componenta psihologica.Exista o anumita relati intre activitatea infractionala sitrasaturile
personalitatii:-temperamentul,-aptitudinile,-caracterul.In ce priveste relatia dintre temperament
siinfractiune,trebuie spus ca aceasta influenteaza mai alesaspectul energetic formal al acesteia.Una din
aptitudinile acarei implicare in cadrul criminalitatii este printre cele maicontroversate o constituie
inteligenta.S-a acreditat pt o vremeideea ca infractorii ar fi inferiori din punctul de vedere
alperformantelor intelectuale fata de neinfractori.S-a constatatca o strinsa legatura cu comportamentul
antisocial ar aveatrasaturile de caracter ,in mod deosebit atitudinile fata desocietate,fata de semeni,de
munca,de valorile sociale.In cepriveste procesel psihice ,se remarca o puternica implicare a afectivitatii
,vointei,si motivatiei.Aproape fara exceptie,personalitatea infractorului se caracterizeaza prininstabilitatea
emotional-afectiva sau prin indiferentaafectiva , in general prin accentuate dereglari aleafectivitatii.Tot
atit de pregnante sunt si deficientele de ordin volitional ,in special insuficienta stapinire de sine si
slabulautocontrol.c) Componenta psihosociala.Desi in anumite conditii particularitatile psihice si fizice
aleorganismului uman pot exercita o influenta nefasta asupracomportamentului, acestea nu actioneaza ca
factori „pur” biologici sau „pur „ psihologici ci au o puternica incarcaturasociala , actioneaza intr-o
anumita contextura socio-economica si de aceea in context este mai potrivit sa vorbimde factori biosociali
si psihosociali ,si nu de componentapsihosociala.

2.3 Dati apreciere personalitatii infractorului recidivist si infractorului

profesionist prin prizma pericolului pentru societate.
Criminalitatea recidivă a fost şi rămîne una dintre cele maipericuloase tipuri de criminalitate.
Săvîrşirea infracţiunilor în mod repetat este o dovadă elocventă despre ineficacitateamăsurilor
de corectare şi reeducare a infractorilor. Aceastăcategorie de infractori prezintă un pericol social
sporit,deoarece astăzi criminalitatea recidivă a devenit maipericuloasă şi
profesională.Criminalitatea profesională constituie tipul criminalităţii cese manifestă printr-o
activitate criminală permanentă a participanţilor, ce constituie principala sursă a veniturilor
lorşi necesită o specializare a cunoştinţelor, deprinderilor şipriceperilor, precum şi apartenenţa
criminalilor, care posedăo anumită specializare, la o subcultură şi la un mediu criminalrelativ
închis şi ierarhizat.Nu am fi de acord cu opinia că "acest tip de criminalitatenu trebuie
confundat cu cel al recidiviştilor, întrucît nu oricerecidivist este neapărat un criminal
profesionist, precum şinu orice criminal profesionist este un recidivist...". Dincontra, toţi
infractorii profesionişti devin recidivi speciali,precum şi recidivii speciali se transformă în
profesionişti.În acelaşi sens, nu am face o strictă delimitare între tendinţelede "
 profesionalizare" şi "specializare" a infractorilor.Profesionalizarea, ca şi specializarea,
presupune comitereainfracţiunilor de un anumit tip şi utilizarea unor anumitemijloace şi
metode de săvîrşire a infracţiunilor, dar neapăratcriminale.Insa
 Specializarea este mult mai frecventă în cazul uneicondamnări anterioare pentru o crimă de
sustragere. Astfel, în cazul unei noi condamnări mai bine de 50% vor fi pedepsiţianume pentru
sustragere. Două condamnări anterioarepentru furturi creează verosimilitatea unei noi
condamnărianume pentru această categorie de crimă în mai bine de 2/3din cazuri.Iar in ceea ce
priveste personalitatea infractorului recedivistunii autori o definesc in:- penitenciară
care presupune o perioadă anterioară dedetenţie;- persistentă(multirecidivism) - presupune
săvîrşirea a trei şimai multe infracţiuni.După I. Oancea, recidiviştii sunt de două feluri:1)
recidivişti postcondamnatorii(persoanele, care după ce aufost condamnaţi pentru prime
infracţiuni, săvîrşesc din noualte infracţiuni);2)
recidivişti postexecutorii(după ce au executat pedepsepentru prime infracţiuni, persoanele
comit din nou alteinfracţiuni).Nenumăratele studii ale recidiviştilor au demonstrat existenţa în
structura personalităţii acestora a unei conjugări adeficienţelor individuale şi sociale. Astfel,
infractoriirecidivişti dau dovadă de inadaptare socială, imaturitate,egocentrism, infantilism
social, dorinţe de a exista pe spatelealtora, necesităţi sporite în raport cu
posibilităţile,impulsivitate şi indiferenţă afectivă, agresivitate, scepticism,stări interne de
tensionare şi conflict, percepere deformată arealităţii, dificultăţi în autoevaluare.Deşi tipul
recidivist predomină printre bărbaţi, se întîlnescfemei cu comportament recidivist, studiile
demonstrînd şitendinţe de creştere a infracţiunilor comise de acestea.Studiind cauzele
criminalităţii recidive, stabilind starea,structura şi dinamica acesteia, criminologia îşi propune
săevalueze măsurile impuse şi să elaboreze programeconvingătoare de prevenire a criminalităţii,
de resocializare şireintegrare socială a delincvenţilor.Prevenirea criminalităţii desemnează un
 proces social  permanent , care presupune aplicarea unui ansamblu de măsuri cu caracter
social, cultural, economic, politic,administrativ şi juridic, destinate să preîntîmpine
săvîrşireafaptelor antisociale, prin identificarea, neutralizarea şi înlăturarea cauzelor
fenomenului infracţional.Preîntîmpinarea criminalităţii recidive poate fi caraterizataprin
urmatoarele masuri:a) implicarea tuturor organismelor statale şi obşteşti în luptacu fenomenele
şi procesele negative. b) perfecţionarea reglementărilor juridice ale luptei împotriva
recidivismului;c) perfecţionarea activităţilor de preîntîmpinare ale organelorde drept;d)
atragerea organizaţiilor de stat şi obşteşti în lupta împotriva criminalităţii recidive;e) înlăturarea
tendinţelor negative.