) prudența – prevede neadmiterea supraevaluării activelor și a veniturilor și/sau

a subevaluării datoriilor și a cheltuielilor (de exemplu, riscul cel mai mare apare în

situația dată datorită beneficiilor generate de raportarea unei profitabilități mai

ridicate sau a unui grad de îndatorare mai mic. Totuşi, exercitarea prudenţei nu

permite, de exemplu, constituirea de provizioane excesive, subevaluarea activelor sau

veniturilor, dar nici supraevaluarea datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situaţiile

financiare nu ar mai fi neutre şi nu ar mai avea calitatea de a fi credibile);

e) intangibilitatea – presupune că totalul bilanțului la începutul perioadei de

gestiune curente trebuie să corespundă cu totalul bilanțului la sfîrșitul perioadei de

gestiune precedente (de exemplu, totalul bilanțului în anul 201X să corespundă cu

totalul bilanțului la finele anului 201X-1);

f) separarea patrimoniului şi datoriilor – prevede prezentarea în situaţiile

financiare doar a informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie

contabilizate separat de patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi (de

exemplu, în cazul businessului particular);

g) necompensarea – prevede contabilizarea și prezentarea distinctă în situaţiile

financiare a activelor şi datoriilor, a veniturilor şi cheltuielilor. Compensarea reciprocă

a activelor şi datoriilor sau a veniturilor şi cheltuielilor nu se admite, cu exceptia

cazurilor prevăzute de prezenta lege și de standardele de contabilitate (de exemplu,

entitatea „Succes” SRL, a chiziţionat 10 mașini de spălat de la un furnizor în valoare

de 40 000 de lei și le-a livrat ulterior cumpărătorilor săi în valoare de 56 000 de lei.

Termenul de achitare a datoriei e de 30 de zile, iar cel de încasare a creanţei – de 45

de zile. În bilanţul entităţii „Succes” SRL va figura o creanţă a cumpărătorilor către

entitatea „Succes” SRL de 56 000 de lei (în activ) și o datorie de 40 000 de lei (în

pasiv), și nu o creanţă netă de 16 000 de lei);

h) prioritatea conţinutului asupra formei – presupune că informațiile

prezentate în situațiile financiare trebuie să reflecte mai curînd esenţa și conținutul

faptelor economice, decît forma juridică a acestora (de exemplu, în cazul contractelor

de leasing financiar, fondul şi realitatea economică reprezintă faptul că locatarul

obţine beneficiile economice ale utilizării bunului contractat pe cea mai mare parte a

duratei de utilizare a acestuia în schimbul obligaţiei de a plăti pentru acest drept o

sumă aproximativ egală cu valoarea justă a activului şi dobînda aferentă. Din acest

motiv, leasingul financiar dă naştere unor elemente ce satisfac definiţiile unui activ şi

a unei datorii şi care sînt recunoscute, în consecinţă, în bilanţul locatarului);

i) evaluarea la cost de intrare – prevede că elementele contabile prezentate în situațiile

financiare sânt evaluate la cost de achiziție sau la cost de producție, cu excepția

cazurilor prevăzute de standardele de contabilitate;

j) importanța relativă – prevede că nu este necesară îndeplinirea cerințelor privind

recunoașterea și evaluarea elementelor contabile, privind prezentarea, publicarea și

consolidarea informațiilor aferente acestora atunci când efectele îndeplinirii cerințelor

respective sânt nesemnificative (pragul de semnificație constituie criteriul prestabilit

de către entitate pentru determinarea necesității de a prezenta sau corecta informații

în situațiile financiare, luând în considerare posibilitatea influenței acestor prezentări

sau corectări asupra deciziilor economice ale utilizatorilor).

-4-

Pentru colectarea, prelucrarea şi înregistrarea elementelor contabile se folosesc

următoarele etaloane de evidenţă:

 etalonul natural;

 etalonul monetar (valoric);

 etalonul de muncă.
Etalonul natural exprimă conţinutul cantitativ al elementelor contabile şi

foloseşte următoarele unităţi de măsură: ha, tone, litri, bucăţi, capete etc. Acest etalon

poate fi folosit numai la măsurarea bunurilor materiale şi permite a ţine evidenţa şi

controlul asupra stării şi mişcării lor la entitate.

Etalonul monetar (valoric) se foloseşte pentru generalizarea şi gruparea

elementelor contabile. Cu ajutorul acestui etalon se măsoară în expresie valorică

patrimoniul și se calculează un şir de indicatori, cum ar fi: suma costurilor, mărimea

veniturilor, cheltuielilor, profitului etc.

Etalonul de muncă este destinat pentru contabilizarea timpului utilizat şi se

exprimă prin om-ore, om-zile. Cu ajutorul lui se calculează mărimea retribuirii muncii,

productivitatea muncii etc.