Comportamentul uman –

complex bio-psiho-social

“Poarta-te in asa fel, incat,

daca universul ar fi sa se ia
dupa tine 24 de ore, sa nu se
ajunga la haos.” (Kant)
 Definitie

– în sens restrâns – reacţie la stimuli

– în sens larg – ansamblul reacţiilor unei

fiinţe, ca răspuns la o situaţie trăită, reacţii ce
se formează în funcţie de stimulii din mediu
şi de tensiunile interne ale organismului.

• Comportamentul uman instinctiv

• Comportamentul uman învăţat

 Functii (procese) psihice ce stau la baza
comportamentului uman

•Procesele cognitive - cunoastere directa (perceptie) si indirecta

(gindire), + celelalte procese psihice ajutatoare. Datorita acestora
organismul ia cunostinta in mod adecvat de realitatea inconjuratoare,
alcatuieste scheme si da solutii adecvate. Pot fi constiente si inconstiente si
implica structuri si proiectii neurobiologice diferite: hipotalamusul,
talamusul, aria septala, amigdala, hipocampul, ganglionii bazali,
neocortexul (lobul frontal si temporal);

•Procesele afective (emotii, sentimente) – sustin si potenteaza

comportamentul, contribuie la initierea si mentinerea acestuia in raport cu
stimulii interni si externi. Prin afectivitate fiinta este capabila sa vibreze sa
construiasca raporturile cu lumea. Tonusul afectiv ajuta la formarea
reprezentarilor realitatii si manipularea acestora (cognitii), precum si
orientarea catre scop (motivatia, vointa);

•Procesele motivational-volitionale - stau la baza activitatii umane.

Persoana initiaza si sustine pe termen lung comportamentul.
 Stiintele comportamentului uman
 Neurofiziologia:
- comportamentele simple (frica, fuga)
- comportamente complexe (schizofrenia, Alzheimer, retard mintal)

– substratul biochimic

 Psihologia:
- comportamente simple
- comportamente complexe normale, dar nocive prin consecintele lor
(supraalimentatia, sedentarismul, competitivitatea excesiva)
- comportamente deviate de la normal, dar nu franc patologice
(tulburarile de personalitate)
- comportamente franc patologice (psihozele)

– studii longitudinale, familiale pentru explicarea genezei

simptomului, conditii favorizante de aparitie, modalitatea in care mediul a
creat conditii pentru permanetizarea acestuia, etc.

– modificarile mediului - modificari ale comportamentelor

mentionate prin aparitia altor boli sau modificarea criteriilor de normalitate
 Psihologia sanatatii:
- mecanismele de pastrare a sanatatii, precum si
imbolnavirii (stresul, componanta cognitiva in adaptare la mediu,
strategii de a face fata evenimentelor traumatizante, imbolnavirii)

 Medicina comportamentala:
- dezvoltarea si integrarea cunoasterii psihosociale,
comportamentale si biomedicale in scopul promovarii sanatatii,
preventiei bolilor si realizarea tratamentului

 Psihosomatica :
- relatia cauzala dinte factorul psihic si boala
- mecanisele psiho-fiziopatologice specifice fiecarei
boli
- efectul psihoterapiei asupra evolutiei diferitelor
tulburari si boli psihosomatice
- aparitia psihoneuroendocrinologiei si psiho-
oncologiei
 Sociologia:
- geneza si manifestarea comportamentului la nivel de
macro si microrup
- factori de natura sociala ce influenteaza comportamentul
(ecologici, geografici, politici, administrativi, culturali)

 Sociologia medicala:
- studiul definitiilor bolii in context social
- distributia bolilor si practici terapeutice in societate
- statutul social al bolnavilor si comportamentele derivate
- rolul si functionalitatea institutiilor medicale

 Antropologia:
- stiinta omului
- studiul omului in context cultural

 Antropologia medicala:
- modelarea atitudinilor fata de boala de catre contextul
cultural
- evaluarea comparativa a rolului medicului in diferite
culturi
 Modelul biomedical al comportamentului (Pasteur si Koch)

-vizeaza relatia dintre diferite boli si factorii

infectiosi:

 Orice boala se explica printr-o cauza de natura fizica,

infectioasa sau toxica. Cunoasterea acestor factori si
rolul lor in instalarea, evolutia si terminarea bolilor
constituie o stiinta care se numeste etiopatogeneza;

 In orice boala avem doua categorii de manifestari:

semne si simptome. Semnele se refera la totalitatea
modificarilor fizice ce se datoreaza impactului cu
factorul cauzal. Simptomele reprezinta latura
subiectiva, adica modul in care subiectul isi traieste
boala.
 Modelul psihologic

- ansamblul cunoştinţelor fundamentale ale psihologiei

aplicate în vederea înţelegerii sănătăţii şi bolii.

STUDIAZA:

• Comportamentele, care pot avea consecinţe fiziologice şi care

influenţează sănătatea (stresul)

• Modul nostru de a trăi, obiceiurile, care pot avea efecte nocive

asupra sănătăţii (tabagismul şi lipsa exerciţiului fizic)

• Modul de comportare faţă de boală, ceea ce are influenţă asupra

sănătăţii ulterioare
Modelul biopsihosocial

- ţine seama de interrelaţiile între aspectele biologice,

psihologice şi sociale ale bolii.
 NORMALITATE
 Cuvântul „normal” provine din latinescul „norma” (unghi drept),
adică ceea ce nu oscilează nici la stânga nici la dreapta, ceea ce se află în
mijloc.

 Dicţionarul de psihologie LAROUSSE - normalitatea este o noţiune

relativă, variabilă de Ia un mediu socio-cultural Ia altul; în medicina exista
tendinţa de a se asimila omul normal individului perfect sănătos, individ
care Ia drept vorbind nu există.

NORMALITATEA CA VALOARE MEDIE (Curba Gauss)

 un fenomen cu cât este mai frecvent cu atât poate fi considerat

mai „normal", iar cu cât este mai rar, mai îndepărtat de media statistică, cu
atât apare ca fiind mai anormal.
 NORMALITATE ŞI ADAPTARE
 Adaptarea e un reper important în evaluarea comportamentului uman
fiind „criteriul cel mai generic” (Prelipceanu D.) de raportare.

 Adaptarea este un echilibru care se stabileşte între personalitate şi

lumea înconjurătoare, lume constituită din persoane, situaţii, spaţiu
cultural, obiecte etc.

 Funcţionând ca un subsistem în sistemul social, cultural sau istoric,

individul uman trebuie să se încadreze în dezvoltarea sa în
coordonatele sistemului respectiv pentru ca această evoluţie să fie
considerată normală.

 Focalizându-se pe tulburări, dureri, stres, destabilizări şi alte

dereglări ale funcţiilor umane, adaptarea permite să se caute starea
de sănătate, resursele, competenţele şi alte aspecte ale succesului
funcţionării umane.
 ANORMALITATE

 domeniul bolii „se îndeparteaza de norma ideala

a comunitatii în sensul deficitului, al neimplinirii
persoanei umane ce eşueaza in zona dizarmoniei
nefunctionale, necreatoare." (Lăzărescu M)

 o serie de fapte comportamentale cu aspect

contrar asteptarilor şi normelor în vigoare.

 anormalul reprezinta o abatere calitativa şi

functionala de la valoarea si semnificatia generala a
modelului uman. (Delay J. şi Pichot P.)

Termeni - psihopatologie, tulburare

comportamentala, devianta, tulburare, suferinta mentala
 ANTROPOLOGIE ŞI ANORMALITATE

ZONA NEGATIVĂ ZONA POZITIVĂ

îndepărtare de normă
deficit funcţional - +
persoane xcepţionale
rol creator în istorie
deficit de performanţă instituirea progresului
dizarmonie performanţe deosebite
dezorganizare
destructurare
ANORMALITATE ŞI PREJUDECATĂ

 Societatea
• creşterea exigenţei normative
faţă de individ
ANORMALITATE ŞI PREJUDECATĂ

 opiniacă o abatere extremă de la

normal, indiferent de natura ei,
este patologică.
 Lombroso si teza sa - geniul ca
nebunie.
ANORMALITATE ŞI PREJUDECATĂ

• între normal şi anormal s-ar

putea face o netă delimitare,
această delimitare ar fi la
îndemâna oricui, după criterii
individuale. (DSM - IV)
ANORMALITATE ŞI PREJUDECATĂ

 Apariţia tardivă a psihologiei şi

psihiatriei - generarea unor concepţii
greşite şi de credinţe cu largă
circulaţie în rândul celor mai diverse
categorii sociale.
 COMPORTAMENTE ANORMALE
Patru tipuri de comportamente anormale (după Enăchescu )

 comportamentul de tip criză biopsihologică de dezvoltare

sau involuţie (pubertate, adolescenţă, climax, andropauză), cu
caracter pasager şi reversibil;

 comportamentul de tip carenţial (stări de frustrare afectivă,

carenţe educaţionale, disfuncţii familiale, mod de viaţă), ce creează
dificultăţi de adaptare;

 comportamentul de tip sociopatic - conduite delictuale

agresive, toxicomanice sau de furie, cu caracter recurent sau
episodic;

 comportamentul de tip patologic, parţial sau deloc

reversibil, de natură exogenă, endogenă sau mixtă, cu intensităţi şi
forme variabile (stări reactive, nevroze, psihopatii, psihogenii).

PSIHOZA
-simptomatologie cu debut insidios
si intensitate redusa, recunoscuta si
resimtita neplacut de bolnav, caruia
nu-i altereaza insertia in real, dar ii
provoaca dificultati de adaptare;
PSIHOPATIE
- Caracter amoral si anormal cei face
sa sufere sau sa sufere societatea;
nevroze de caracter;
- Schizoid, paranoid, impulsiv, isteric,
etc. (MMPI)

- Afectarea majoră a tuturor - Psihoterapie în pusee.

compartimentelor vieţii psihice;
NEVROZA
- Simptome: delir, halucinaţii, - slabă capacitate adaptativă la lume şi
comportament inadecvat şi
la problemele personale, resimţite
antisocial;
dureros de subiect;
-Potenţial de invaliditate mare; - Astenică, depresivă, anxioasă, post-
traumatică, etc.
- Schizofrenie, tulburare bipolară;
- Simptome deranjante pentru bolnav,
- Tratament farmacologic.
dar uneori greu de observat de către
anturaj;

- psihoterapie.
  stare globala a organismului uman conforma cu mentinerea
nivelului de functionare (viata) al sistemelor morfo-functionale

 echilibru dinamic al relatiilor individului cu mediul inconjurator,

S natural/artificial si social
A  Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO) - "integritate anatomică
N şi funcţională, capacitate de confruntare cu stresul fizic, biologic, psihic şi
social, capacitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor şi morţii premature,
A comfort fizic, psihic, social şi spiritual, ca stare de bine“ - nu absenta bolii.
T Biologic
Stare de bine
A Definitia OMS complet Psihologic
T Social
E
A Capacitatea individuala de a
Definitia din
indeplini cu succes activitatile
perspectiva vietii
zilnice, familiale, sociale si
sociale
profesionale
S  un mod de a gandi, simti, si a se comporta, al unei persoane, in
conformitate cu normele (regulile) impuse de colectivitate
A
N  capacitatea de constientizare, acceptare si corectitudine in modul
A cum se concepe pe sine;
T  stapanirea mediului si adecvarea in modul de a face fata cerintelor
A vietii;
T
 integrarea si unitatea personalitatii;
E
A  autonomia si increderea in sine;

 perceperea realista si sensibilitatea sociala;

M
E  continuitatea dezvoltarii personale spre auto-actualizare.
N
"O persoana sanatoasa mental prezinta o structura unitara a
T personalitatii, in care toate componentele complementare functioneaza
A integrat, nu disruptiv, este constienta de propriile limite si poate face
L fata acestora; include si capacitatea de a invata din experienta de
viata“. (M. Minulescu)
A
 CUVINTE CHEIE

 Normalitate

 Anormalitate

 Comportament normal/patologic