PSIHOLOGIE

MEDICALĂ

MAGDALENA IORGA
SEF LUCRARI DR PSIH.
DOMENIUL DE DEFINIRE A PSIHOLOGIEI
MEDICALE

 Când? De ce?

 Atunci când au fost evidenţiate succese ale

medicinii somatice asupra unor boli
incomprehensibile.

Medicina centrată pe boala

vs
medicina centrată pe bolnav
DOMENIUL DE DEFINIRE A PSIHOLOGIEI
MEDICALE

 Premise:
 Progresul realizat în domeniul
ştiinţelor psihologice despre
funcţionarea psihismului uman
 Progresul medicinei ştiinţifice
(medicina de organ) care a evidenţiat
limitele metodei anatomo-clinice -
rolul ocupat de către alţi factori în
declanşarea şi menţinerea unor boli
(ex: rolul patogenic al factorilor socio-
economici, de mediu, psihologici,
interrelaţionali etc)
DOMENIUL DE DEFINIRE A PSIHOLOGIEI
MEDICALE

 Rezultat:
 Concepţia multifactorială despre boală – o
pluritate de factori care interacţionează:
 Factori genetici
 Factori de mediu

 Factori psihologici

Organismul uman este implicat în

totalitatea sa în apariţia,
desfăşurarea şi vindecarea bolii.
 DEFINIŢIE

 Psihologia medicală este o ramură a psihologiei generale,

aplicate în studiul aspectelor psihosociale care însoţesc actul
medical în toate etapele sale, având ca scop redarea sănătăţii
persoanei şi reinserarea acesteia în mediul familial si social.

 Studiul bolnavului în relaţie cu boala sa

 Funcţia de îngrijire a corpului medical

 Fiinţa umană îşi poate exprima prin boală anumite tendinţe

profunde
 Bolile psihosomatice
 PSIHOLOGIA CLINICĂ VS PSIHOLOGIA
MEDICALĂ
 Psihologia clinică studiază bolnavul doar dpdv
psihologic şi nu dpdv al contextului medical

 Psihologia medicală cuprinde şi domeniul

psihologie clinice, investigând pacientul dpdv
psihologic, al contextului medical acţionând pe
conţinutul comunicării interumane, pe studiul
comportamentului şi al atitudinilor care susţin
comunicarea, pe factorii care intervin pe
parcursul procesului terapeutic.
 CONCEPTE ÎN PSIHOLOGIA MEDICALĂ
 Implicarea factorilor psihocomportamentali în
apariţia şi evoluţia bolii
 Analiza modificărilor psihologice produse de
îmbolnăvire
 Sănătate şi boală
 Normalitate şi anormalitate
 Relaţia medic-pacient
 Comunicarea în cadrul actului medical
 Stresul şi copingul
 Complianţa terapeutică (aderenţa)
 Psihologia medicului şi a echipei medicale
 Metode de cercetare
 NORMALITATE ŞI ANORMALITATE
 Normalitatea
 „un echilibru funcţional complex şi dinamic, într-un ansamblu de
interferenţe şi interdependenţe active cu ambianţa.” (Saragea)
 Adaptare dinamică la mediul de viaţă şi la maniera în care subiecţii
se adaptează la experienţele de viaţă
 Implică mecanisme structurale, funcţionale, fiziologice şi
comportamental

Scopul: adaptarea
 Adaptarea poate fi
 Autoplastică (modificarea organismului)
 Alloplastică (modificarea activă a mediului, prin tehnică)
 Adaptation (adaptare ca modificare a reacţiei la un stimul)
 Adjustment (adaptare ca modificare a stimulului însuşi)
 CRITERII DE NORMALITATE ŞI
ANORMALITATE

 Norma valorică

 Norma statistică

 Norma individuală

 Norma tipologică
 CRITERII DE NORMALITATE ŞI
ANORMALITATE

 Norma valorică: normalitatea ia în considerarea idealul

valoric (în sens valoric este ideal ca faţa să aibă o formă
simetrică, deşi fiecare om are mici asimetrii faciale)

 Norma statistică

 Norma individuală

 Norma tipologică
 CRITERII DE NORMALITATE ŞI
ANORMALITATE

 Norma valorică: normalitatea ia în considerarea idealul

valoric (în sens valoric este ideal ca faţa să aibă o formă
simetrică, deşi fiecare om are mici asimetrii faciale)

 Norma statistică: este utilizată dpdv ştiinţific – media

statistică sau intervalul mediu

 Norma individuală

 Norma tipologică
 CRITERII DE NORMALITATE ŞI
ANORMALITATE

 Norma valorică: normalitatea ia în considerarea idealul

valoric (în sens valoric este ideal ca faţa să aibă o formă
simetrică, deşi fiecare om are mici asimetrii faciale)

 Norma statistică: este utilizată dpdv ştiinţific – media

statistică sau intervalul mediu

 Norma individuală: reprezintă nivelul constant de

funcţionare a unui organism (duupă un traumatism, un
individ poate manifesta un declin cognitiv comparativ nivelul
anterior dar care nu înseamnă neapărat o anormalitate
sstatistică comparativ cu populaţia generală)

 Norma tipologică
 CRITERII DE NORMALITATE ŞI
ANORMALITATE

 Norma valorică: normalitatea ia în considerarea idealul valoric (în

sens valoric este ideal ca faţa să aibă o formă simetrică, deşi fiecare om
are mici asimetrii faciale)

 Norma statistică: este utilizată dpdv ştiinţific – media statistică sau

intervalul mediu

 Norma individuală: reprezintă nivelul constant de funcţionare a unui

organism (duupă un traumatism, un individ poate manifesta un declin
cognitiv comparativ nivelul anterior dar care nu înseamnă neapărat o
anormalitate sstatistică comparativ cu populaţia generală)

 Norma tipologică: se referă la încadrarea unei situaţii în sfera

normalului (cf criteriilor de mai sus) deşi ea reprezintă specificitatea
unei tipologii din sfera anormalului (ex. silueta filiformă specifică
anorexiei mentale)
 CRITERII DE NORMALITATE ŞI
ANORMALITATE

 Normalitatea psihologică este definită ca medie, ideal

sau nivel de adaptare
 Normalitatea statistică este avantajoasă pentru că
presupune criterii stricte de delimitare
 Normalitatea este relativă (obiceiuri, tradiţii, expectanţe
socio-culturale...şi chiar vârstă) + normalitate
socioculturală
 CRITERII DE NORMALITATE ŞI
ANORMALITATE

 Anormalitatea se poate referi la:

 Boală ca deviere de la norma statistică (avantaj: simplitatea
evaluărilor; dezavantaj: uniformizarea parametrilor)
 Boală ca stres sau suferinţă (distresul ca şi cauză a bolii sau
resimiţit ca şi consecinţă a ei)
 Boală ca dizabilitate (dificultăţile create de deteriorarea
funcţionării normale, psihice, profesionale, sociale etc(
 Boală ca deviere de la conduita socială (delincvenţa,
criminalitatea)
 SĂNĂTATE ŞI BOALĂ
Sănătatea:
 „starea de bine din punct de vedere psihic,
somatic şi social”
(OMS)
 „absenţa bolii”

Boala:
 Acea stare în care nu sunt întrunite criteriile de
completă bunăstare fizică, psihică şi socială
 Un proces anormal în care funcţionarea psihică,
socială, somatică, emoţională sau intelectuală ale
unui subiect sunt diminuate sau afectate
 MODELE EXPLICATIVE ALE BOLII

 Modelul biomedical
 Boala este consecinţa unei alterări, a unei leziuni, a
unui dezechilibru biochimic
 Centrare exclusivă pe factorul biologic

 Modelul bio-psiho-social
 Se iau în considerare pe langă factorii fizici, impactul
psihologic al bolii şi consecinţele sociale ale acesteia
 MODELE EXPLICATIVE ALE BOLII
- MODELUL BIOMEDICAL -

 Modelul biomedical
 Tulburările sau bolile sunt generate de una sau mai
multe cauze (ex.bacterii)
 Agentul etiologic produce o afectare structurală
(leziune) sau funcţională, sub numele de patologie
(inflamaţie) şi fiziopatologie (scăderea fracţiei
cardiace de ejecţie)
 Patologia conduce la stabilirea unui tipar identificabil
de semne şi simptome (sindroame)
 Boala are o anumită desfăşurare temporală
 Cursul bolii poate fi intrerupt printr-un tip de
intervenţie (ex.farmacologică)
 MODELE EXPLICATIVE ALE BOLII
- MODELUL BIOMEDICAL -

 Modelul biomedical

Leziuni
viscerale Istoricul
evidenţiate tratament bolii sau
patogeneza Reacţia Simptome
bacteria prin evoluţia
şi semne
analize de fiziologică naturală a
laborator acesteia
sau alte
investigaţi
i

Teoria „bacteriană” a bolii

Abordare liniară
Nu se poate aplica la majoritatea afecţiunilor somatice
Accentul cade doar pe aspectul somatic, concret,a tribuind pacientului un rol pasiv
 MODELE EXPLICATIVE ALE BOLII
- MODELUL BIOPSIHOSOCIAL -

 Modelul biopsihosocial

biologic psihologic

sociologic
 MODELE EXPLICATIVE ALE BOLII
- MODELUL BIOPSIHOSOCIAL -

 Modelul biopsihosocial

 Abordare circulară sau structural ierarhică

 Modelul facilitează înţelegerea contribuţiei pe care o
aduce trăirea subiectivă a pacientului
 Modelul reliefează imposibilitatea de a separa trăirile
subiective, biografia pacientului, trăirile suferinţei de
suferinţa somatică (ex. impactul emoţiilor asupra
fiziologiei organismului)
 Factori sociali: relaţia medic-pacient, adaptarea la rolul
social de pacient, suportul familiei, modificari în plan
profesional etc
 MODELE EXPLICATIVE ALE BOLII
- MODELUL BIOPSIHOSOCIAL -

 Modelul biopsihosocial

 Asumarea rolului de pacient şi participarea bolnavului la

demersul terapeutic depind de cunoştinţele acestuia cu
privire la boală
 Complianţa terapeutică
 Comportamentul sanogen
 Expectanţele cu privire la terapie

Modelul psihologic al sănătăţii şi al bolii - Health Belief

Model
Modelul psihologic al sănătăţii şi al bolii
Health Belief Model
 Susceptibilitatea percepută (evaluarea riscul de a dezvolta
boala, definirea populaţiilor cu risc şi personalizarea
riscului)
 Severitatea percepută (evaluarea severitatea bolii,
identificarea consecinţelor bolii)
 Barierele percepute (evaluarea influenţelor asupra
comportamentelor sanogene promovate, identificarea
obstacolelor)
 Beneficiile percepute (evaluarea consecinţelor pozitive)
 Eficacitata percepută (evaluarea gradului de reuşită)
 Stimuli promotori (influenţe externe ce promovează
comportamentul dezirabil)
 BOLNAVI SAU BOLI?
 Fiecare persoană trăieşte boala de o manieră
personală

 Factori
 subiectivi
 obiectivi
 BOALA CA.....

 Eveniment de viaţă
 Entitate în sine
 Inamic
 Stare de inferioritate
 Stigmatizare
 Pierdere
 Pedeapsa
 Lecţie
 Semn al divinităţii
 Beneficiu
 BOALĂ
(LAT.MORBUS)

 Cauzalitate proprie (unică, multiplă, cunoscută sau

necunoscută până în prezent)
 Mecanism patogenic propriu

 Dinamică proprie (debut, perioadă de stare, perioadă de

sfârşit a bolii)
 Consecinţe de ordin somatic, psihic şi social
 ETIOPATOGENIA MULTIFACTORIALĂ A
BOLII

 Cauze principale-determinante
 Cauze predispozante

 Cauze favorizante

 Factori de risc
 Factori legaţi de societate, de stilul de viaţă, de
alimentaţie, sedentarism etc
 METODE DE INVESTIGARE PSIHOLOGICĂ
 Metoda observației
 Cea mai frecventă și cel mai ușor de aplicat
 În funcție de modul de organizare și desfășurare:
 Observația spontană (cotidiană, situațională)
 Observația științifică

 programată, obiectiv, scop, durată,

 sistematică,
 obiectivă,
 veridică,
 minimum de cunatificare,
 datele să poată fi prelucrate statistic,
 să se poată repeta astfel încât să se evidențieze semnificativul, invariantul
 a observa nu înseamnă a vedea, ci a înțelege, a analiza și a organiza
 personalitatea observatorului este cel mai important instrument
(resurse și limite)
 Utilizarea grilelor de observație
STRESUL
STRESUL PSIHIC

 o acțiune externă de suprasolicitare exercitată asupra

organismului de o varietate de agenți cauzali
1. fizici (traumatisme, arsuri, zgomote etc),
2. chimici,
3. biologici (infecții, viruși)
4. psihici (anxietate),
 capabili să producă un ansamblu de modificări morfo-
funcționale, în special endocrine.
 WB CANNON, ÎN SENS STRICT FIZIOLOGIC
(AGENȚI STRESORI FIZICO-CHIMICI)
EXPLICÂND SITUAȚIA DE FUGĂ SAU LUPTĂ
(FIGHT OR FLIGHT) ÎN CAZUL APARIȚIEI UNEI
SITUAȚII DE PERICOL.

Hans Selye (1936) sindromul general

de adaptare (SGA)

Stadiul de alarmă : cu etapa de șoc - hipotensiune, hipotermie,

hemoconcentrație, creșterea permeabilității vasculare etc.
contracarate de etapa de contrașoc (hipersecreția de cortizol și
adrenalină cu hiperglicemie),
Stadiul de rezistență specifică : în care organismul s-a adaptat la
situație, recâștingându-și homeostazia, însoțite de persistența
modificărilor din etapa de contrașoc datorită și persistenței agentului
stresor,
Stadiul de epuizare : apare în cazul în care adaptarea nu mai poate
fi menținută
STRESUL AG STRESOR CAPACITĂȚI
ADAPTATIVE

organismul poate să nu răspundă întotdeauna prin stres la același agent cauzal.

 O gamă largă de tipuri de stresori generează o

suită de răspunsuri = Sindrom general de
adaptare (SGA )

 Răspunsurile SNS :
 RĂSPUNSURILE SNS

 SNS generează creșterea frecvenței cardiace și respiratorii,

mobilizarea glucozei sanguine, dilatarea arterelor cardiace,
pulmonare și din mușchii striați, golirea vezicii urinare, creșterea
acuității senzoriale și scăderea fluxului sanguin și a consumului
energetic prin digestie și reproducere.

 SNS acționează prin două mecanisme: rapid (mediat de neuronii

noradrenergici) și lent (mediat de secreția de adrenalină din
medulosuprarenale).
FINALITATEA?

 pregătirea răspunsului somato-motor, (încordare

musculară) şi metabolic (creşterea glicemiei,
colesterolului şi acizilor graşi din sânge) echivalent cu
efortul muscular necesar mişcării - de alergare/luptă.
 absenţa contracţiilor musculare (lipsa efortului fizic) consumatoare de
substratul metabolic menţionat din cursul stresurilor psihice specifice
vieţii moderne creează „o situaţie de refuz" a acestui substrat metabolic
oferit de reacţia catecolaminică de stress sedentar, concretizat prin
solicitarea excesivă a insulinei pancreatice (astfel de stresuri repetate
vor favoriza apariţia unui diabet) şi depunerea pe endoteliul vascular a
colesterolului şi acizilor graşi neutilizaţi
 MANIFESTĂRILE STRESULUI ÎN PLAN SOMATIC

 la nivelul sistemului scheleto-muscular: tensiune musculară, bruxism,

fasciculații, dispnee, hiperventilație.

 sistemul cardiovascular: tahicardie, presiune arterială crescută

 sistemul gastrointestinal: sialoree, uscăciune, intensificarea tranzitului

gastrointestinal
 MANIFESTĂRILE STRESULUI ÎN PLAN SOMATIC

 sistemul neuroendocrin: se înregistrează niveluri scăzute de ca și co în

sânge și urină, betaendorfine, testosteron, prolactină, hormonul creșterii,
colesterol, acizi grași liberi.

 sistemul imun: modificări la nivelul imunoglobulinei iga, ige, igg, igm la

nivelul celulelor naturale ucigătoare, proliferarea limfocitelor induse de
substanțe mitogene, titru de anticorpi epstein-barr

 nivel dermal: modificări de conductanță electrică a pielii, a potențialului

electric, hipertranspirație
MANIFESTĂRILE STRESULUI ÎN PLAN AFECTIV

 sentimente de frustrare,
 anxietate,
 depresie,
 neliniște etc
MANIFESTĂRILE STRESULUI ÎN PLAN COGNITIV

 deteriorări ale memoriei de lungă și scurtă

durată, scăderea gradului de concentrare,
creșterea ratei de erori și confuzii, scăderea
capacității de decizie, planificae și organizare,
evitare sau negare, inhibiții și blocaje, scăderea
potențialului creativ
 MANIFESTĂRILE STRESULUI ÎN PLAN
COMPORTAMENTAL

 scăderea performanței, absenteism, pasivitate,

agresivitate, excese sau reduceri ale apetitului,
insomnii, recurs sporit la alcool, tutun, cafea,
tranchilizante, suicid.
TIPURI DE STRESORI (CHANDRA PATEL):

Stresuri domestice

Stresuri ocupaționale

Stresuri economice,
politice și sociale
 TIPURILE DE STRESORI
(CHANDRA PATEL)

 stresuri domestice:
 familiile cu un singur părinte, divorț, lipsă de comunicare între soți,
dificultăți sexuale între parteneri, infidelitate, gelozie irațională, soț
alcoolic sau dependent de narcotice, seoparare prelungită, boală
gravă sau cronică a unuia dintre parteneri, diferențe de valori și de
priorități;
 copil/copii bolnavi, copil/copii cu tulburări de comportament, copil/copii
delincvenți sau care se droghează, copil cu handicap, copil/copii
vitregi, copil cu performanțe școlare foarte slabe, timp insuficient
pentru educarea copiilor, graviditate neplanificată;
 conflicte intergeneraționale;
 probleme financiare repetate;
 rude cu pretenții nerezonabile/coabitarea cu alte rude;
 vecini dificili, etc
 TIPURILE DE STRESORI
(CHANDRA PATEL)

 stresuri ocupaționale:
 recompense inadecvate (salarii scăzute, perspective slabe), frecvente
schimburi de noapte, muncă fără sens, schimbare tehnologică, prea
multă muncă în unitatea de timp, schimbări ce pretind noi abilități, prea
puțin timp pentru efectuarea unui lucru de calitate, prea puțin ocazii de a
învăța lucruri noi, prea multe ședințe, colegi de muncă incompetenți;
 conducere autocratică, șef cu stil dur de comunicare, deficiență în
conducere pe timp de criză, subordonări multiple, descriere imprecisă a
responsabilităților și a procesului de muncă, responsabilitate fără
autoritate adecvată, situații conflictuale cu șeful, situații conflictuale cu
colegii;
 lipsa de intimitate; clienți ostili;
 factori de mediu (toxicitate, frig, temperatură ridicată);
 factori psihologici (atmosferă ostilă, mediu izolat, hărțuire) etc;
 TIPURILE DE STRESORI
(CHANDRA PATEL)

 stresuri economice, politice, sociale:

 recesiune, inflație, șomaj, discrepanță om bogat-om sărac, greve;
 dictatură, revoluție, mișcări de stradă;
 violarea drepturilor omului;
 discriminare rasială, discriminarea minorităților;
 suprapopulare, izolare;
 poluare;
 război sau amenințarea unui război.
 STRESUL PSIHIC
 Reacțiile fiziologice la stres nu sunt aceleași la toți
oamenii : unii sunt foarte reactivi, alții mai puțin
reactivi.
 Aprecierea cognitivă asupra agentului stresor este
diferită.

însăși reacția biologică la stres reflectă mai multe

dimensiuni ale diferențelor individuale
(personalitate și de mecanismele de apreciere cognitivă)
 ÎN EVALUAREA STRESULUI PSIHIC

 Interacținea subiectului cu agentul stresor (situația stresantă) în

funcție de condițiile interne ale subiectului (stări motivaționale,
trebuințe, aspirații, condiție fizică – oboseală, etc)
 Contextul social
 Diferențele individuale în reacțiile la agentul stresor
 Criteriile psihologice de măsurare a stresului ce nu se pot corela cu
indicatorii fiziologici
 Caracterul subiectiv - stresul psihic apare atunci când există un
dezechilibru între solicitările obiective ale organismului și posibilitățile
pe care subiectul consideră că le are pentru a face față.
 MANAGEMENTUL STRESULUI

 soluționarea concentrată pe problemă (efortul de a modifica situația

existentă prin punerea în practică a unui plan de acțiune),
 cea concentrată pe emoții (încercarea de a-și schimba gândurile și
sentimentele despre evenimentul supărător) și
 evitarea (încercarea de a ocoli problema prin suprimarea, distragere
sau ieșire din situația stresantă).
 VULNERABILITATEA LA STRES

 Acțiunea agentului stresor determină o intenție de adaptarea a

persoanei la situația stresantă. SP lasă în urma lui două posibile
modificări:
 Creșterea rezistenței față de solicitările ulterioare identice sau
similare în cazul în care subiectul a dominat situația stresantă
 Apariția unei adevărate vulnerabilități la stres, în sensul unei mai
rapide (cu ușurință) intrări în stres.
 VULNERABILITATEA LA STRES

 Vulnerabilitatea de stres reprezintă o receptivitate psihică crescută față de

stresorii psihogeni (și nu numai aceștia) capabili să conducă la apariția unui
stres

 Dubla vulnerabilitate
 psihică
 de organ
LAZARUS (1966)
TRANZACȚIE DINAMICĂ ÎNTRE STRESOR ȘI RESURSE

Interacțiune (persoană-mediu)

Sistem cognitiv (mediator al evaluării

Evaluare

Coping cognitiv
EUSTRES/DISTRES

endorfine Diferențierea între distres și eustres nu se cortizol

poate face ad hoc (râsul poate să apară în
ambele cauze) ci doar post hoc, prin
consecințele biologice și psihologice
 SCALA EVENIMENTELOR DE VIAȚĂ (HOLMES
&RAHE, 1967)
Moartea partenerului Separarea conjugală Moartea unui membru Afectare personală
Divortul (73) Detenție (63)
(100) (65) al familiei (63) /boală (53)

Reconciliere
Căsătorie (50) Concediere (47) Pensionare (45) Sarcină (40) Dificultăți sexuale (39)
conjugală)(45)

Schimbarea
Nou membru în familie Schimbări în afaceri Părăsirea căminului de Probleme cu familia Împlinire personală
responsabilităților la
(39) (39) către un copil (29) partenerului (29) deosebită ((28)
serviciu (30)

Angajarea/pensionarea Debutul/finalizarea Schimbări ale Revizuirea obiceiurilor Schimbări ale orarului,

Probleme cu șeful (23)
soției (26) școlii (26) condițiilor de viață (25) personale (24) reședinței, școlii (20)
SCALA LINDERMANN (GERMANIA,
1994)

 Solicitări profesionale
 Munca sub presiunea timpului

 Tulburări de somn
 condițiile interne ale subiectului
 contextul social

 diferențele individuale în reacțiile la agentul stresor

 criteriile psihologice de măsurare a stresului

 caracterul subiectiv
stres psihic primar – stres psihic secundar
 PERSONALITATE CARE CONFERĂ
VULNERABILITATEA LA STRES
(IAMANDESCU):

 Tendințe interpretative pe un fond de susceptibilitate crescută,

 Rigiditate, încăpățânare,
 Tendințe pronunțate de autoconformare, egocentrice,
 Tendințe obsesive și fobice, pe un fond anxios,
 Impulsivitate, emotivitate crescută,
 Agresivitate, înclinație spre violență.
CERCUL VICIOS AL STRESULUI ÎN TULBURĂRILE/BOLILE
PSIHOSOMATICE

Stres Stres
Boala
psihic psihic
 Un anume tip de personalitate + vulnerabilitate crescută

Matrice constituțională +biografia pacientului+interacțiunile sale

cu rețeaua socială
 extraversiune

locul
nevrozismul
controlului

vulnerabilitatea
la stres
soluționarea
optimismul/
de tip
pesimismul
religios

suportul
social
EXTRAVERSIUNEA ȘI NEVROZISMUL

 (studii pe gemeni mono și dizigoți)

 Marea Britanie (Eaves, Eysenck, Martin, 1989)

 SUA (Loehlin, Willerman, Horn, 1985)

 Proiectul “Colorado spre adopție”

 TIPURI DE PERSONALITATE NEACCENTUATE, DAR ÎNCLINATE CĂTRE
UN COMPORTAMENT GENERATOR FACIL DE STRES PSIHIC

 Tipul A (tipul coronarogen,“colecționarii de stresuri)

 Competitivitate excesivă
 Sentimentul urgenței
 Agresivitate și ostilitate
 Insecuritate
 Activități multiple
 Comportamente autodistructive
 Anxietate
 Depresie
 Frustrare
 Hormoni de stres
 Cardiopatii
 Alte boli psihosomatice
TIPURI DE PERSONALITATE NEACCENTUATE, DAR ÎNCLINATE CĂTRE
UN COMPORTAMENT GENERATOR FACIL DE STRES PSIHIC

 Tipul B – descris în opoziție cu tipul A

 Tipul C – predispoziție spre cancer

 Spirit de toleranță
 Dependență
 Evitarea conflictelor
 Reprimarea ostilității - psihosomatizare
 Antiemoționalitate
 TIPURI DE PERSONALITATE NEACCENTUATE, DAR ÎNCLINATE CĂTRE
UN COMPORTAMENT GENERATOR FACIL DE STRES PSIHIC

 Tipul D – asociat cu boala coronariană

 emoții negative inhibate
 izolare

 evitarea dezaprobării

 Afectivitate negativă+izolare socială

 Pederson&Denollet (2003,2006) în rândul

pacienților cu boli coronariene = 18-53%
populația occidentală
 Cheuk-man (2009) populația chineză 31%
CARROLL (1984)

 probabil ca persoanele care au reacții exagerate

într-o situație să se comporte la fel și în alte
ocazii
MECANISME DE APĂRARE

 Negarea defensivă (refuzul)

 Represia

 Proiecția

 Raționalizarea

 Intelectualizarea

 Izolarea
MECANISME DE ADAPTARE

 Paulhan și Bourgeois propun 4 strategii:

 Coping centrat pe emoție

 Coping centrat pe problemă

 Coping de evitare

 Coping vigilent (căutarea de informații, susținere socială)

MECANISME DE ADAPTARE

 M.Miclea
 Comportamentale
 Cognitive
 Neurobiologice (reacția naturală de apărare a organismului)
STRES ȘI ...

Boli Boli renale

cardiovascu
lare
Boli
respiratorii

Boli
incurabile
Boli
digestive
Boli
infecțioase
FACTORI STIMULATORI SI INHIBITORI AI
COMUNICARII UMANE

 FACTORI :

 Situaţionali
 Fiziologici

 Psihologici
CANALE DE COMUNICARE

auditiv

vizual

kinestezic
 COMUNICAREA VERBALĂ
Este reprezentată de cuvânt şi tot ceea ce ţine de
aspectul lexical, fonetic, morfologic şi sintactic.
Comunicarea verbală este specific umană şi are
următoarele forme:

orală

scrisă

şi în funcţie de aceste forme utilizează canalul vizual

sau auditiv.
 COMUNICAREA PARAVERBALĂ

Informaţia se transmite prin elemente prozodice şi

verbale care însoţesc cuvântul şi vorbirea în general.
Are următoarele forme:
particularităţile de pronunţie,
intensitatea vocii,
timbrul vocii,
ritmul şi debitul vorbirii,
intonaţia,
pauzele între cuvinte,
tăcerile (tăceri-aprobatoare, tăceri-evitante, tăceri-obositoare, etc).
 COMUNICAREA NONVERBALĂ
:
postură,
mişcare,
gestică,
mimică (poziţia sprâncenelor, a colţurilor gurii, deschiderea
ochilor, culoarea tenului, etc),
înfăţişarea exterioară,
privirea,
distanţa dintre parteneri,
orientarea corpului,
PROXEMICA

Proxemica – limbajul ascuns al distanţelor interumane

distanţa intimă distanţa personală distanţa socială distanţa publică

0-45 cm 46-122 cm 123-350 cm peste 3,5 m
 Allan Pease - Body Language (Sheldon Press, London, 1988)

Postura trupului în picioare

 Poziţie verticală – onestitate, siguranţă
 Poziţie aplecată – nesiguranţă, slugărnicie

 Poziţia defensivă – umerii strânşi, capul între

umeri (“gestul de protecţie a carotidei”)
Allan Pease - Body Language (Sheldon Press, London, 1988)

Postura trupului în picioare

Poziţia şezând
 Poziţia “de fugă” – mâinile între genunchi, corpul aplecat în faţă
 Poziţia deschisă – mâinile pe masă, corpul orientat spre vorbitor
 Poziţia rezemată – relaxare, degajare
Gesturi de dominare

• Etalarea degetului mare

• Poziţia capului cu bărbia ridicată
• Palmele îndreptate în jos (la strângerea mâinii)
• Mâinile încrucişate la spate, una din palme apucând cealaltă mână
Gesturi ce denotă agresivitate -
dezacord
Scrâşnetul dinţilor
 Mâinile încleştate
 Întoarcerea spatelui

 Încordarea muşchilor gâtului

 Arătarea cu degetul

Încrucişarea braţelor
 Încrucişarea picioarelor

 Coborârea bărbiei

 Mâinile în şolduri
 Gesturi ce denotă nesiguranţă – defensivă
- nervozitate

 Mâinile “în coif” la nivelul gurii

 Încrucişarea gleznelor

 Ticurile

 Clipitul des

 Bâlbâiala

 Culesul “scamelor imaginare”

 Muşcatul buzelor

 Muşcatul unghiilor

 Poziţia aşezării pe jumătate de

scaun
 Gesturi ce denotă minciuna
 Acoperirea gurii
 Atingerea nasului

 Frecarea ochilor

 Ferirea privirii

 Trasul de guler

 Frecarea cefei
 RECOMANDĂRI 1
mesajul transmis prin limbajul verbal, nonverbal şi paraverbal
trebuie să fie în concordanţă, să se susţină reciproc; neconvergenţa
reciprocă provoacă neclarităţi, confuzii, nesiguranţă, neîncredere,
Comunicarea medic-pacient este o modalitate de comunicare ce
utilizează toate canalele de comunicare şi toate formele limbajului,
utilizarea mai multor canale duce la o transmitere unei cantităţi mai
mari de informaţie,
se recomandă ca medicii să fie foarte atenţi la mesajele nonverbale,
deoarece comunicarea nonverbală scapă adesea controlului conştient,
conduita comunicativă a medicului trebuie să fie de dominantă
verbală, dar nici celelalte forme nu trebuie neglijate ştiind faptul că
medicul devine „un actor” care trebuie să încurajeze şi să insufle
încredere
 RECOMANDĂRI 2

limbajul nonverbal şi paraverbal sunt decodificate de până la 4 ori

şi jumătate mai repede decât mesajele verbale, de aceea se
recomandă ca profesorul să fie atent la informaţiile nonverbale pe
care le transmite înaintea unui mesaj verbal (care pregăteşte
comunicare verbală),
profesorul trebuie să fie conştient de modalităţile de utilizare a
comunicării verbale, non şi paraverbale, ştiind faptul că orice
comunicare se realizează: 55% pe cale nonverbală, 38% pe cale
paraverbală şi doar 7% pe care verbală,
comunicarea verbală şi paraverbală trebuie să fie simultană şi
concordantă (nu puteam povesti ceva vesel având o mină tristă),
prin combinarea variată şi convergentă a mesajelor se face o
economie de timp (nu necesită clarificări, întăriri, explicări).
DE CE ÎNVĂŢĂM DESPRE COMUNICARE?

Comunicare educaţională
Comunicare educaţională
Faza 2
Faza 1
 AXIOMELE COMUNICĂRII
 A1. comunicarea este inevitabilă şi non-comunicarea este
imposibilă. “Nu se poate să nu comunicăm”
 A2. comunicarea se dezvoltă pe două planuri: planul
conţinutului şi planul relaţiei
 A3. comunicarea este un proces continuu – oamenii comunică
în fiecare moment
 A4. comunicarea se bazează atât pe informaţie digitală
(procesată de sistemul nervos central) cât şi pe informaţie
analogică (procesată de sistemul nervos vegetativ )
 A5. comunicarea este ireversibilă – mesajul transmis nu mai
poate fi luat înapoi
 A6. comunicarea implică raporturi de putere între parteneri
 A7. comunicarea implică procese de acomodare şi ajustare a
comportamentelor
 Statutul femeii
în raport cu
bărbatul
Mediul politic şi Argumentaţia
religios şi puterea de
convingere
Tabuuri

Maniera de a
arăta respect

Mesajele
nonverbale
Importanţa
acordată
cuvântului scris
Prejudecăţile

Eticheta în Percepţia
afaceri timpului şi
Îmbrăcămintea
spaţiului
INTERVIUL CLINIC

 Se adresează întrebări precise

 Se evită întrebări care sugerează răspunsul
 Nu se interpretează neselectiv infomaţiile furnizate de
pacient
 Nu se verbalizează bănuielile/interpretările consecutive
obţinerii succesive de informaţii (nu vorbim cu voce tare)
 Se acordă atenţie tuturor simptomelor, nnu doar celor
care sunt importante pentru pacient
 Nu se adresează întrebări tehnice (ce v-a ieşit la
urocultură, la RMN, la echo?)
 Se uzează de empatie, tact şi bun simţ.
ASCULTAREA ACTIVĂ

 Tendinţa de a judeca/critica (etichetarea,

diagnosticul)
 Tendinţa de a sugera, sfătui, face morală, ameninţa
 Tendinţa de evitare (mai bine reprogramăm,
comunicând motivul fără să lăsăm pacientul să-şi
imagineze motivul)
COMUNICAREA ÎN INTERVIUL CLINIC

 ne asigurăm că pacientul înţelege,

 alternăm întrebărilor deschise cu cele închise,

 utilizăm limbaj comun cu pacientul,

 comunicam nonverbal adecvat,

 reflectăm empatic problema,

 suntem atenţi la ceea ce spune-cum spune

 ne asigurăm că am înţeles bine !!

REZISTENŢA PACIENTULUI
DIFICULTĂŢI ÎN OBŢINEREA INFORMAŢIILOR

 Pacientul este prea grav bolnav astfel încât nu

poate susţine o conversaţie
 Expectanţele sale sunt nesatisfăcute (medic prea
tânăr/ bătrân, bărbat/femeie medic etc....cabinet
prea luxos/prea sărăcăcios)
 Pacientul a fost aduc împotriva voinţei lui

Abordarea indirectă
COMUNICAREA TRATAMENTULUI ŞI A ALTOR
INDICAŢII
 Pacientul trebuie să urmeze un tratament
conform cu:
 Ceea ce trebuie
 Ceea poate

 Ceea ce ştie/cum ştie

Verificăm !!
COMUNICAREA DIAGNOSTICULUI
NEFAST

 predicţiile care se autoîndeplinesc

 prescripţiile paradoxale

 istoria pacientului

 configuraţia familială

 opţiunile de viaţă/preocupările prezente/priorităţi

 efectul placebo

 tulburări comportamentale

 atitudinea în faţa morţii

TEME DE DISCUŢIE
 Sindromul membrului fantoma
 Anorexia

 Bulimia

 Sarcina falsa

 Dependentele (alcool, tutun, droguri)

 Complexele de inferioritate în cazul pacientilor

cu dizabilitate fizica
 Bariere in comunicare

 Depresia la pacienti

 Sindromul burn-out