Tehnici recreative

1. Reflecția este o formă de învățare pentru adulți, este un proces de

gândire dinamică, critică asupra activităților practice profesionale. Astfel

reflecția va ajuta terapeutul în arte combinate în:

- Recunoașterea și continuarea unor bune practici, aplicarea succeselor

profesionale

- Schimbarea și dezvoltarea practicilor care nu au dat rezultate

- Monitorizarea derulării activităților terapeutice

- Identificarea nevoii unor informații noi sau nevoii unui suport din

partea altora (nevoia de supervizare)

Reflecția în practica terapiei artei combinate este mult mai mult decât

o gândire și o discuție, aceasta este o modalitate prin care reconstruiești,

reconectezi, apreciezi din diferite perspective unul și același element care

necesită dezvoltare.

2. Art-terapie

Derularea activității de art-terapie necesită abilități ale structurii de relaționare, abilități

colaborative pentru a realiza o reflexie corectă a dezvoltării participanților. Activitățile de art-
terapie necesită deplină cooperare cu participantul în vederea atingerii unor rezultate.

Caracteristicile cooperării în art-terapie, folosesc diferite aspecte ale artelor, astfel:

participanții la activitatea de art-terapie realizează o relație prin care își concentrează atenția,
acțiunea grupului spre rezolvarea unei probleme în beneficiul grupului / a echipei, respectând
în același timp și interesul reciproc / interesul unul altuia. De asemenea prin cooperare,
participanții la activitatea de art-terapie își anulează diferențele de statut, își deschid căi de
comunicare, devin deschiși față de exprimarea fiecărei idei,și își construiesc în comun soluția
problemei

3. Meloterapia, vizează utilizarea judicioasă a muzicii ca instrument terapeutic pentru

a menţine, a restabili, sau a ameliora sănătatea mentală, fizică şi emoţională a persoanei.
 E necesar a porni de la faptul că nu orice subiect/ client este receptiv la muzică, de
aceea, e nevoie a cunoaşte ce/ care este terapia cea mai eficace, benefică indicată şi
acceptată de acesta, fiind în folosul lui.

Athanasiu A. (2003) a stabilit legătura de exprimare a celor participanţi pe parcursul

terapiei între muzică şi medicină cât şi obiectivele tehnice ale muzicoterapiei în grup şi
anume:

1)- de a permite bolnavilor să se lase pătrunşi de muzică, în condiţii de audiţie diferite

de acelea în care asistă la un concert;

2)- de a provoca comunicarea între auditori cu privire la alegerea preferinţelor, prin

intermediul comentariilor;

3)- de a permite terapeutului care coordonează şedinţa (după alegerea bucăţii

muzicale), abordarea reacţiilor, a respingerilor, tăcerilor şi comentariilor fiecărui bolnav din
grup, se realizează astfel o mai bună cunoaştere a problemelor sale şi se culeg date utilizabile
în psihoterapia verbală.

Meloterapia se poate realiza atât individual, cât şi în grup, atât la copii, cât şi la adulţi.
Astfel, individual şedinţa va consta în audierea împreună (beneficiar al terapiei şi terapeut),
timp de aproximativ zece minute, a muzicii preferate, după care se începe discuţia liberă de
tip psihoanalitic. În grup se poate asculta un fragment muzical urmărindu-se modalităţile de
exprimare a celor participanţi pe parcursul terapiei.

4. Terapia prin joc

Jocul ca modalitate de relaţie dintre eu (subiect) şi lumea obiectelor şi a relaţiilor,

constituie formula primară a acţiunii umane. El este rezultatul unei coexistenţe subiect-lume şi
este generat ca acţiune de interstimulare afectivă. Într-o asemenea perioadă de viaţă, relaţiile
obiectuale-majoritatea lor- se stabilesc în jurul jocului.

Jocul constituie o formă de organizare a cogniţiei şi implicit o cale de organizare a

cunoaşterii.

Mecanismele intime ale jocului sunt, în esenţă, mecanismele învăţării.Palparea

obiectelor, manipularea lor, deplasarea lor (chiar şi prin aruncare) înseamnă în fond,
elaborarea spaţiului şi timpului senzorial şi într-o măsură diferită a timpului şi spaţiului
mintal.
 Pe măsură ce jocul organizează şi dezvoltă cogniţia el îşi pierde din ponderea
elementelor stricte ale cunoaşterii şi devine o formă, o relaţie obiectuală cu motivaţia lucidă şi
promovarea învăţăturii.

Aşadar, jocul devine “materia prima” pentru cunoaştere şi învăţare, ducându-ne din
aproape în aproape în triada ludică piagentiană unde:

a) - jocul-exerciţiu

b) - jocul-simbol

c) - jocul-reguli

este structurată pe scara evolutivă a inteligenţei, fiecare tip de joc reprezintă o anumită
etapă de dezvoltare. În toate cele trei componente ludice predomină asimilarea, aceasta
realizându-se prin scheme diferite.

Revenind, în cadrul procesului de recuperare, jocul reprezintă forma permanentă

deoarece această modalitate constituie o structură unitară al jocului stimul-învăţare-răspuns-
modificare, facilitând noi manifestări a unor teorii terapeutice-recuperatorii.

În acest context, jocul învăţare şi terapie, începe să ocupe un loc bine definit în
categoria metodelor şi tehnicilor care dezvoltă capacitatea de învăţare şi dezvoltare.

Complexitatea jocului constă în faptul că acesta poate fi conceput ca metode de:

a) - învăţare

b) - terapie

c) - investigaţie psihosocială,

având repercusiuni benefice în toate programele de recuperare pe bază jocului. Fiind

un complex, jocul poate fi reprezentat şi sub aspectul obiectivelor operaţionale luând forma
celor 5 tipuri şi anume:

1.-jocuri funcţionale: - perceptive - senzo motorii - verbale - imitaţie

2. - jocuri simbolice: - afective - identificarea cu un model - de socializare

3. - jocuri cu reguli: - cognitive (pe date manipulabile) - cognitive(pe date verbale) -

sociale

4.-jocuri de constructive: - fără model - cu model

5.-jocuri de expresie: - plastice - verbale - muzicale