14.

Necesitatea de a învăţa
SOLANGE TAMARA ROŞU, MD, PhD
Definiţii ale învăţării:

 După F Dors şi P Mercier – „învăţarea constă în a

dobândi sau a modifica o reprezentare a mediului”
(această definiţie exclude latura afectiv-motivaţională
a învăţării)

 După A N Leontiev – „procesul dobândirii experienţei

individuale de comportare”

 În procesul învăţării este antrenat întreg psihicul: se

formează astfel întreaga personalitate (gândirea,
sentimentele şi voinţa)
Factori care influenţează satisfacerea necesităţii

 Factori biologici
 vârsta
 capacităţile fizice şi senzoriale

 Factori psihologici
 motivaţia
 emoţiile
 Aptitudinile

 Factori sociologici
 mediul ambiant
Surse de dificultate

 Fizice
 Deficite senzoriale (hipoacuzie, cecitate) şi fizice (ex.: Poliartrita reumatoidă:
nu poate schematiza în scris cunoştinţele; important pentru cei cu memorizare
motorie; ex.: afectarea stării de conştienţă: comă, obnubilare)
 Durerea
 Psihice
 Tulburări de gândire şi memorie
 Anxietatea
 Stresul
 Situaţii de criză
 Sociologice
 Deficit de interes legat de educaţie şi cultură
 Ignoranţa în privinţa regulilor generale de igienă fizică şi mentală în regiunile
subdezvoltate
Anamneza şi examenul clinic

 Se vor evalua
 Dorinţa de a învăţa
 Acumularea de cunoştinţe
 Modificarea comportamentului prin aplicarea cunoştinţelor
acumulate
 În procesul de învăţare sunt antrenate:
 Atenţia
 Percepţia
 Memoria
 Imaginaţia
 Gândirea
 Motivaţia
Se disting 2 forme ale învăţării:

 Învăţarea spontană, neorganizată, care are loc în

familie, în grupurile de joacă, în timpul exercitării
profesiunii, etc. = învăţarea socială

 Învăţarea sistematică, realizată în şcoli ori în cadrul

diferitelor stagii de instruire, de calificare → efectele
ei se resimt mai ales în planul dezvoltării intelectuale,
al însuşirii cunoştinţelor, al formării capacităţilor
intelectuale, şi mai puţin pe planul sentimentelor,
valorilor, motivaţiei; tipuri:
Tipuri de invatare
• Învăţare senzorio-motorie = formarea de priceperi şi deprinderi
motorii (scris, desen, învăţarea practicării unor sporturi şi
mânuirii unor unelte)

• Învăţare verbală = însuşirea de cunoştinţe şi formularea de

capacităţi (memorarea de date, dobândirea capacităţii de
soluţionare a problemelor şi de interpretare a textelor)
Tipuri de învăţare (după teoria psihologului
american R Gagné)

 Învăţarea de semnale (conform teoriei lui I P Pavlov):

sugarul care începe să-şi recunoască mama
 Învăţarea stimul-răspuns: sugarul care învaţă să-şi ţină
biberonul: la un anume stimul poate înlocui o mişcare cu
alta
 Înlănţuirea de mişcări: fiecare mişcare o declanşează pe
următoarea – învăţarea înotului, mersului pe bicicletă
 Asociaţiile verbale
 Învăţarea prin discriminare: învăţarea distincţiilor fine
 Învăţarea conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele
 Învăţarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice şi
noţiunilor abstracte
 Rezolvarea de probleme: cel mai complex tip de învăţare
Atenţia

 Definiţie: orientarea şi concentrarea activităţii psihice

cognitive asupra unui obiect sau fenomen
 Fenomenele atenţiei (calităţile atenţiei):
 Capacitatea de concentrarea, intensitatea atenţiei – se
poate măsura prin rezistenţa la excitanţi perturbatorii
(zgomote)
 Stabilitatea atenţiei
 Volumul atenţiei – G Miller a stabilit că numărul
unităţilor ce poate fi sesizat dintr-o dată este 72: o
unitate putând fi formată din 3-4-5 litere sau cifre
Continuare
 Distribuţia = capacitatea de a sesiza simultan înţelesul
mai multor surse de informaţii: de fapt este imposibil
de urmărit în detaliu 2 mesaje complicate emise
concomitent
Percepţia

 Definiţie: cunoaşterea obiectelor şi fenomenelor în

integritatea lor şi în momentul în care ele acţionează
asupra organelor senzoriale
 În actul de percepţie intervin o serie de procese psihice
complexe
 Senzaţii
 Imagini, urme ale percepţiilor anterioare
 Intervenţia gândirii (recunoaşterea unui obiect)
 Atitudini
• Atitudinea motorie (poziţia corpului în momentul percepţiei)
• Atitudinea psiho-intelectuală = stare de pregătire intelectuală
(engl.”set”)
• Atitudinea afectivă: motivaţia, interesele
Memoria

 Definiţie: funcţia psihică fundamentală care face

posibilă fixarea conservarea recunoaşterea şi
reproducerea fenomenelor psihice
 Tipuri de memorie:
 Imaginativă = asigură păstrarea şi reproducerea
reprezentărilor
 Verbal-logică = referitoare la idei
 Afectivă = posibilitatea retrăirii emoţiilor şi
sentimentelor
 Motorie = face posibilă formarea de priceperi şi
deprinderi
Altă clasificare a tipurilor de memorie:

 Plastică-intuitivă (caracteristică celor care reţin mai

bine persoanele, obiectele, culorile şi sunetele)

 Verbal-abstractă (a celor care ţin minte cuvintele,

formulările verbale şi noţiunile)

 Intermediară (specifică celor care combină celelalte 2

tipuri de memorie)
Se definesc:

 Deprinderi = acte învăţate reacţii relativ constante în

raport cu condiţii constante (mers, îmbrăcat, scris)

 Priceperi = acte învăţate în care predomină reacţiile

plastice, adaptarea promptă la condiţiile variabile ale
mediului (conducerea unui autovehicul)

 Cunoştinţe = structură de informaţii şi operaţii cer fac

posibilă orientarea în ambianţă şi soluţionarea
problemelor
Se descrie:

 Memoria de foarte scurtă durată (0,25 – 0,50 sec.)= o

inerţie a excitaţiei senzoriale →face posibilă
contopirea imaginilor în filmele proiectate pe ecran

 Memoria de scurtă durată

 Memoria de lungă durată

Tipuri de memorare

 Vizuală (lectură)

 Auditivă (lectură cu voce tare sau ascultare)

 Motorie (transcriere)

 Vizual-auditivă

 Vizual-motorie

 Auditiv-motorie
Imaginaţia

 Este componenta principală a structurii mentale creative

 Are la bază 2 procese fundamentale: analiza şi sinteza.
 Analiza realizează o sfărâmare a unor asociaţii, o
descompunere a unor reprezentări.
 Prin sinteză aceste reprezentări sunt apoi recompuse ,
reorganizate în alte structuri decât cele percepute
anterior. Modalităţi ale sintezei:
• aglutinarea (crearea sfinxului, centaurului)
• modificarea dimensiunilor (uriaşi, pitici)
• multiplicarea (crearea balaurului cu 7 capete)
• schematizarea (caricaturi)
• analogia (structura atomului intuită iniţial similară sistemului solar)
Gândirea

 Constă într-o succesiune de operaţii care duc la

dezvăluirea unor aspecte importante ale realităţii şi la
rezolvarea anumitor probleme.
 Operaţiile generale ale gândirii:
 comparaţia
 analiza
 sinteza
 abstractizarea
 generalizarea
Teoria lui Jean Piaget
 a demonstrat că acţiunile mintale, operaţiile specifice gândirii
provin din interiorizarea treptată a unor acţiuni pe care copilul le
face mai întâi în mod real, în practica de fiecare zi..
 Până la 1 ½ ani gândirea copilului are loc numai în planul
acţiunii concrete (analog cimpanzeului); odată cu însuşirea
limbajului copilul înţelege simbolul şi o serie de acţiuni se
interiorizează.
 De-a lungul anilor, întâlnind diverse situaţii, copilul se
antrenează cu gruparea acţiunilor, formează operaţii mentale
specifice, caracterizate prin reversibilitatea lor (dacă 2x3=6 şi
6:3=2). Reversibilitatea asigură plasticitatea gândirii,
posibilitatea soluţionării problemelor exclusiv în plan mintal,
abstract. Acest stadiu este atins abia după 11 – 12 ani.
Stadializarea cognitivă după J Piaget:

 stadiul senzorio-motor (0 – 2 ani) = nivel pur practic

 perioada preoperatorie (2 – 7 ani)= construcţia psihică
cognitivă se face prin jocul simbolic, desen şi limbaj;
copilul este prizonierul propriului punct de vedere
(egocentrism) =gândeşte ceea ce vede
 stadiul operaţiilor concrete (7 – 11 - 12 ani) = achiziţia
treptată a reversibilităţii
 stadiul operaţional – formal(până la 15 – 16 ani sau
niciodată) = câştigarea dimensiunii ipotetico-deductive
a gândirii
Motivaţia

 Motivaţie = totalitatea motivelor care dinamizează

comportamentul uman.
Motiv = structură psihică, ducând la orientarea,
iniţierea şi reglarea acţiunilor în direcţia unui scop mai
mult sau mai puţin precizat. Motivele sunt cauzele
interne ale comportamentului.
Evaluarea pacientului Diagnostice de nursing
aprobate de NANDA (2005)

 00162 Interes pentru ameliorarea recomandărilor terapeutice

 00163 Interes pentru ameliorarea nutriţiei
 00122 Alterarea percepţiei senzoriale (specificarea tipului: vizuale,
auditive, kinestezice, gustative, tactile).
 00126 Deficit de cunoaştere (cu specificarea deficitului)
 00161 Potenţial pentru ameliorarea cunoaşterii (cu specificarea
domeniului)
 00128 Confuzie acută
 00129 Confuzie cronică
 00131 Alterarea memoriei
 00130 Tulburarea proceselor gândirii
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea
independenţei în satisfacerea necesităţii

 Pentru a dobândi o tehnică de învăţare pacienţii şi

personalul medical implicat în educaţia pentru sănătate
trebuie să cunoască ce tip de memorie funcţionează cel
mai bine pentru fiecare în parte.
 De asemenea, un rol important în concentrarea atenţiei
pentru asimilarea de cunoştinţe noi îl are momentul din
zi afectat acestei activităţi.
 De asemenea, se poate face distincţia între
memorizarea mecanică şi logică.
Astfel, un material se reţine mai uşor:

 Dacă ne folosim de memorizarea logică, deoarece

aceasta se bazează pe legături formate în experienţa
trecută a persoanei
 Dacă se structurează şi organizează materialul într-o
formă logică, având la bază o schemă simplă, alcătuită
din idei principale
 Dacă se fac asocieri între materialul învăţat şi achiziţii
anterioare (de ex. învăţarea unui text după vizualizarea
unui film explicativ)
Principii care trebuie respectate în procesul de
învăţare:

 Respectarea programului de odihnă şi somn (privarea

de somn perturbă procesul de învăţare)
 Evitarea stării de nervozitate, tensiune, nelinişte,
precum şi a consumului de alcool, tutun, cafea
 Alimentaţie corespunzătoare (se descriu alimente care
favorizează gândirea logică, asociaţiile de idei,
creativitatea, starea de bine)
 Exerciţii fizice
Principii care trebuie respectate în procesul de
învăţare:

 Se reţin mai bine pe termen lung acele materiale al căror

sens este înţeles pe deplin; materialele înţelese doar parţial
se pot reţine doar prin repetiţii multiple, apelând la
memoria mecanică, dar aceste noţiuni se vor estompa în
timp
 Regula generală spune că dimineaţa, până la orele
prânzului, se pot asimila cele mai multe informaţii; după
masa de prânz atenţia nu este atât de bine concentrată,
revenind în jurul orei 15; există însă persoane care sunt mai
eficiente în a învăţa după-masă dau în cursul nopţii, când e
linişte şi nu sunt deranjaţi de nimeni
 Se vor face pauze relaxante în activitatea de învăţare
Paşi de urmat în memorarea logică a unui text

 Citirea în întregime
 Împărţirea în fragmente
 Scoaterea în evidenţă a celei / celor mai importante
părţi
 Stabilirea legăturii dintre părţi
 Reţinerea ideii principale
 + f. indicat este să se fixeze tema lecţiei (localizarea ei
în spaţiu şi timp, precum şi legături cu alte elemente
cunoscute)
Intervenţiile asistentei medicale pentru recuperarea independenţei în
satisfacerea necesităţii

 Educaţia pentru sănătate = rol major şi autonom al

practicii de nursing

 Educaţia pentru sănătate = una din principalele

responsabilităţi ale asistentei medicale

 Educaţia pentru sănătate = asigură realizarea

profilaxiei primare, secundare şi terţiare a
îmbolnăvirilor
Continuare
 Dreptul la o mai bună informare = drept universal
 Categorii de persoane care necesită o mai bună
educaţie pentru sănătate:
 Populaţia din zonele endemice pentru anumite
îmbolnăviri
 Grupurile etnice defavorizate
 Grupurile socioprofesionale defavorizate
 Copiii de vârstă şcolară
 Vârstnicii, etc.
Programe educaţionale speciale:

 Programe educaţionale pentru viitorii părinţi

 Programe educaţionale pentru părinţii cu copii cu
boală Down
 Programe educaţionale pentru diabetici
 Programe educaţionale pentru obezi
 Programe educaţionale pentru abandonarea fumatului,
etc.
 Asistentele medicale au un rol major în conceperea,
organizarea şi realizarea acestor programe
educaţionale, guvernamentale / nonguvernamentale, în
sistem de stat / privat.
Scopul educaţiei pentru sănătate
 a oferi indivizilor posibilitatea de a atinge singuri sau a
ajuta alţi membri ai familiei să atingă potenţialul
maxim de sănătate.
 Metode şi tehnici de învăţare utilizate în practica
educaţiei pacienţilor:
 Prelegeri urmate de discuţii
 Discuţii pe un subiect stabilit anterior, după
parcurgerea individuală a unui material de studiu
 Materiale informative (text scris, audio-video)
 Folosirea de materiale ajutătoare (planşe, mulaje)
Continuare
 Desenarea simplificată sau schematizarea materialelor

 Grupuri de studiu, cu studiu pe material informativ sau

studiu de caz

 Demonstraţii practice, urmate eventual de exerciţii practice

ale pacienţilor

 Jocul de rol şi crearea consecutivă de ritualuri

 Brainstorming
Condiţii în programele educaţionale ale pacienţilor:

 Asistentă medicală cu experienţă didactică, eventual în

asociere cu psihologi, pedagogi

 Condiţii optime de mediu

 Orar convenabil

 Pauze relaxante

 Includerea, la nevoie, în program şi a aparţinătorilor

Mediul de organizare a situaţiilor de învăţare

 Formal, la nivelul orei înscrise în program

 Semiformal, în spaţiile şi contextele de dinainte sau de
după intervalele de program de educaţie

 Forma de organizare a educaţiei

 Individual
 Pe grupe
Recomandări:

 În ceea ce priveşte stilul de viaţă

 În ceea ce priveşte regimul de efort fizic
 În ceea ce priveşte dieta
 Măsuri specifice de igienă
 Învăţarea simptomelor şi semnelor de boală,
autoevaluare
 Respectarea orarului tratamentului medicamentos
 Respectarea programului controalelor periodice
 Participarea la programe terapeutice
Important!: COMPLIANŢA LA MĂSURILE
TERAPEUTICE?

 Cauzele lipsei de complianţă la măsurile terapeutice şi de

îngrijire:
 Vârsta, sexul, rasa, statutul socioeconomic
 Educaţia, deficite de învăţare sau memorie
 Deficite senzoriale multiple
 Severitatea bolii, gradul de confort oferit de terapie, dificultăţi în
schimbarea stilului de viaţă
 Polipragmazie, automedicaţie
 Complexitatea recomandărilor, efecte secundare neplăcute
 Atitudinea faţă de personalul medical, acceptarea/negarea bolii
 Credinţe religioase
 Costurile economice
Model de plan de îngrijire – educaţia pentru sănătate a
pacientului

 Evaluarea generală
 Identificarea caracteristicilor personale(fizice inclusiv vârsta, nivel de
dezvoltare mentală, motorie, psihică)
 Identificare sistemelor de suport disponibile (personale şi din
comunitate)
 Identificarea valorilor şi atitudinilor asupra propriei persoane şi asupra
altora având în particular afecţiunea actuală
 Evaluarea bazei de cunoştinţe de anatomie, fiziologie şi fiziopatologie
prin întrebări precise
 Evaluarea capacităţii şi abilităţilor de a performa anumite manevre,
incluzându-le pe cele învăţate anterior
 Evaluarea cunoştinţelor teoretice din spatele abilităţii în manevrele
învăţate
 Evaluarea modului de a face faţă la stres şi obiceiurilor pacientului
(exerciţii de relaxare, alcool, etc.)
Evaluarea disponibilităţii de a învăţa a
pacientului
 Evaluarea disponibilităţii fiziologice şi psihologice a
pacientului

 Evaluarea dorinţei acestuia de a face schimbări şi de a

fi compliant la un plan de învăţare

 Evaluarea abilităţii şi dorinţei membrilor familiei de a

participa la procesul de învăţare

 Evaluarea extensiei suportului pe care membrii

familiei îl vor oferi la domiciliu
Evaluarea şi diagnosticarea nevoilor de
educaţie pentru sănătate
 Evaluarea nevoilor de educaţie cu privire la diagnostic,
spitalizare, proceduri, tratament
 Intervievarea pacientului pentru determinare rutinei
zilnice
 Determinarea stilului de a învăţa al pacientului
 Evaluarea nivelului cultural, educaţional
 Determinarea abilităţilor pacientului de a vorbi şi citi
în limba în care se comunică cu el
 Utilizarea datelor de evaluare pentru a determina
nevoile de educaţie d.p.d.v. fizic, teoretic educaţional,
psihosocial şi financiar
Continuare
 Formularea nevoilor = obiectivele planului de îngrijire
 Ierarhizarea obiectivelor de învăţare
 Revizuirea împreună cu pacientul a resurselor
alternative de a îndeplini obiectivele şi a echipei
(educator, familie, echipă multidisciplinară)
 Identificarea potenţialelor bariere în învăţare
 Acord verbal sau în scris al pacientului pentru planul
de educaţie
 Adresarea către alte resurse sau agenţii dacă este cazul
Strategie

 Se ţine cont de următorii factori

 Modul lui optim de învăţare (tehnici, metode)
 Modul optim de învăţare în funcţie de mesajul de transmis
 Capacitatea pacientului de concentrare
 Abilităţile lui la citire
 Materialele şi resursele disponibile
 Utilizarea adecvată a membrilor echipei
 Participarea membrilor altei echipe de îngrijiri de sănătate
 Cel mai potrivit orar de învăţare
Continuare
 Se determină care tip de strategie este optim în situaţia
dată
 Lecturi, discuţii
 Grupuri de studiu
 Demonstraţii şi exersare
 Jocul de roluri
 Jocuri

 Se selectează echipa potrivită

Implementarea planului de îngrijire

 Adunarea materialelor care se vor utiliza

 Plasare împreună cu pacientul în locul special destinat şi

stabilirea unei relaţii cordiale şi de acceptare

 Specificare obiectivelor de învăţare

 Reclarificare acordului stabilit anterior

 Utilizarea tehnicilor de comunicare potrivite

 Explicarea conţinutului planului de învăţare

Continuare
 Solicitarea feedback-ului de la client pe parcursul
procesului de învăţare
 Se planifică preferabil şedinţe scurte, frecvente, de
învăţare
 Se negociază dacă este cazul, schimbări
 La finalul sesiunii se stabileşte momentul următoarei
întâlniri
 Trimiterea către familie, împreună cu pacientul, de
planuri de învăţare şi materiale scrise informative
 Dacă este cazul se pun aceste materiale scrise şi la
dispoziţia echipelor de îngrijire a domiciliu
Evaluarea rezultatelor

 După demonstraţiile practice se solicită pacientului să

repete manevra; se evaluează abilităţile pacientului de a
îndeplini sarcina
 Se cere pacientului / familiei să explice cele învăţate cu
propriile cuvinte
 Se pun întrebări ţintite pentru verificarea cunoştinţelor
acumulate
 Se dau teste pre- şi post- sesiune de învăţare, pentru a
aprecia evoluţia
 Se dezvoltă situaţii ipotetice cu solicitarea ca pacientul să le
rezolve
 Eventual se pot utiliza teste sau alte sisteme de evaluare şi
notare, care se aleg în funcţie de obiectivele de învăţare