ȘCOALA GIMNAZIALĂ I.S.

STURDZA
COM.SĂUCEȘTI, JUD.BACĂU
TEL/FAX 0234/215338
E-MAIL: scoalaissturdza@gmail.com
NR.......DIN................

Structura şi dinamica personalităţii

METODE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII
CLASA A VI-A
DIRIGINTE:prof.Ana-Maria Strilciuc
1. Personalitatea
Trebuie să deosebim persoana de personalitate. Persoana desemnează individul uman concret.
Personalitatea – construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul înţelegerii şi explicării modalităţii
de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoana umană.
Caracteristici ale personalităţii:
a) globalitatea – personalitatea cuiva este constituită din ansamblul de caracteristici care permite
descrierea acestei persoane, identificarea ei printre ceilalţi.
b) coerenţa – existenţa unei anume organizări şi interdependenţă ale elementelor componente ale
personalităţii; personalitatea nu este un ansamblu de elemente juxtapuse ci un sistem
funcţional format din elemente interdependente.
c) permanenţa (stabilitatea) temporală – deşi o persoană se transformă, se dezvoltă, ea îşi
păstrează identitatea psihică
2. Temperamentul (subsistem al personalităţii)
Temperamentul se referă la dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii şi se exprimă atât în
particularităţi ale activităţii intelectuale şi afectivităţii, cât şi în comportamentul exterior (motricitate şi,
mai ales, vorbire) (strânsa legătură a acestui grup de însuşiri cu aspectele biologice ale persoanei, în special
legătura cu sistemul nervos şi cel endocrin).
Temperamentul se construieşte în cadrul interacţiunii individului cu mediul fizic şi sociocultural.
Cele patru tipuri clasice de temperament sunt (în funcţie de activitatea sistemului nervos):
1) Colericul este o persoană emotivă, irascibilă, oscilează între entuziasm şi decepţie, cu tendinţa
de exagerare în tot ceea ce face; foarte expresivă, uşor de “citit”, gândurile şi emoţiile i se
succed cu repeziciune.
2) Sangvinicul se caracterizează prin ritmicitate şi echilibru. Persoanele cu acest temperament au
în general o bună dispoziţie, se adaptează uşor şi economic.
3) Flegmaticul este o persoană imperturbabilă, inexpresivă şi lentă, calmă. Puţin comunicativă,
greu adaptabilă, poate obţine performanţe deosebite la muncile de lungă durată.
4) Melancolicul este la fel de lent şi inexpresiv ca şi flegmaticul, dar îi lipsesc forţa şi vigoarea
acestuia; emotiv şi sensibil, are o viaţă interioară agitată datorită unor exagerate exigenţe faţă de
sine şi unei încrederi reduse în forţele proprii.
3. Caracterul
Caracterul vizează suprastructura socio-morală a personalităţii, calitatea de fiinţă socială a omului.
Termenul de caracter, care provine din greaca veche, înseamnă tipar, sistem de trăsături, stil de
viaţă. Acest termen ne trimite la structura profundă a personalităţii ce se exprimă prin comportamente.
Ştim, de pildă, cu o anumită probabilitate, cum va reacţiona un elev în caz de eşec sau succes, dacă
va putea rezista la o anumită tentaţie sau dacă, într-un moment de răgaz, va prefera să citească o carte sau
să se joace.
Pentru a cunoaşte caracterul cuiva trebuie să ne întrebăm în legătură cu motivele, cu valorile ce
fundamentează comportamentele manifestate.
1
 Caracterul este acea structură ce exprimă ierarhia motivelor esenţiale ale unei persoane, cât şi
posibilitatea de a traduce în fapt hotărârile luate în conformitate cu ele.
Atitudinea exprimă o modalitate de raportare faţă de anumite aspecte ale realităţii şi implică
reacţii afective, comportamentale şi cognitive. Nu totdeauna între cele trei tipuri de reacţii există un acord
deplin; uneori, ceea ce simţim nu e în acord cu ceea ce gândim despre ceva şi nu totdeauna acţionăm
conform sentimentelor noastre.

Studiile de specialitate au demonstrat faptul că o persoană cu un coeficient al inteligenţei normale (IQ=90)

îşi poate dezvolta creativitatea pe parcursul vieţii până la un nivel superior. Chiar dacă istoria creativităţii
înregistrează în mod special nume individuale ale celor care au contribuit la progresul ştiinţei şi tehnicii,
creativitatea de grup are anumite avantaje, iar la nivelul clasei de elevi poate fi foarte eficientă.
Metode de stimulare a creativităţii elevilor:

Brainstormingul:
Activitatea de brainstorming începe cu prezentarea clară a problemei care va fi dezbătută şi li se cere
participanţilor să formuleze idei cu privire la situaţia pusă în discuţie. Fiecare elev trebuie să spună tot ce îi
trece prin cap în legătură cu problema în cauză. Conducătorul şedinţei trebuie să urmărească respectarea
regulilor şi să noteze toate ideile enunţate într-un loc vizibil.
Peste 1-2 zile de la desfăşurarea şedinţei, comitetul de evaluare analizează şi selectează ideile valoroase,
propunând soluţii finale pentru problema dezbătută. La nivelul clasei de elevi se poate alege soluţia optimă
la sfârşitul orei, mai ales atunci când metoda este folosită ca exerciţiu de stimulare a creativităţii prin
intermediul activităţilor din cadrul orelor de dirigenţie sau a celor desfăşurate în cadrul unor cercuri pe
materii.

Metoda Phillips 6-6:

Această metodă poate fi aplicată cu succes grupurilor şcolare, presupunând participarea unui număr mai
mare de persoane, de la 30 până la 60. Participanţii se grupează în subgrupuri de câte 6 persoane, care vor
discuta problema dată timp de 6 minute. Fiecare grup îşi alege un lider care notează ideile emise şi soluţiile
la care s-a ajuns în urma discuţiilor. După cele 6 minute, liderul exprimă soluţia la care a ajuns grupul său,
aceste soluţii notându-se într-un loc vizibil pentru toţi participanţii. Urmează discuţia finală prin
intermediul căreia se va alege cea mai viabilă soluţie.

Metoda 6-3-5:
Participanţii se împart în grupuri de câte 6 persoane, fiecare propunând 3 idei într-un timp maxim de 5
minute.
Conducătorul ( cadrul didactic) formulează tema, iar la nivelul subgrupurilor fiecare membru răspunde, în
scris, prin 3 soluţii. Fiecare elev pasează vecinului din dreapta foaia cu propriile propuneri, preluând, la
rândul său, foaia cu soluţiile elevului din stânga, pentru a face diverse completări, retuşuri, precizări.
Rotirea se face de 5 ori până ce ideile emise de oricare membru al grupului sunt văzute de toţi ceilalţi. La
sfârşitul orei se sintetizează propunerile şi se aleg cele mai bune soluţii. Prin intermediul acestei metode se
obţine o cantitate mare de idei.

Discuţia Panel:
Tema în cauză se discută de către un grup restrâns-numit panel (juraţi)- format din 5-7 elevi. Ceilalţi elevi
din clasă ascultă în tăcere ceea ce se discută, dar pot interveni numai prin bileţele (de culori diferite)
trimise ,,juraţilor,, conţinând întrebări, sugestii sau păreri personale. După primirea acestor bileţele panelul
reia discuţia, în funcţie de conţinutul acestora. După ce grupul de juraţi a epuizat repertoriul ideativ,
persoanele din clasă pot intrveni şi direct pentru soluţionarea problemei. În finalul dezbaterilor

2
conducătorul grupului, în colaborare cu panelul, realizează o sinteză a ideilor exprimate şi formulează
concluziile.

Jocul de rol:
Derivată din psihodrama lui Jacob Levy Moreno, metoda ia forma unei improvizaţii teatrale pe o temă
dată. Jocul de rol poate fi folosit la toate nivelurile de vârstă. Folosit în spercial în cadrul orelor de
dirigenţie, jocul de rol poate fi folosit pentru formarea deprinderilor şi conduitelor necesare integrării
sociale, pentru formarea atitudinilor pentru o anumită profesie sau specializare şi pentru formarea
capacităţilor de perfecţionare a rolului profesional.
Jucând roluri sociale şi profesionale, elevii pot să-şi verifice propriile calităţi de expresie, dar şi orientarea
vocaţională, descoperind noi modalităţi ale rolului însuşi.
După ce rolul respectiv a fost jucat, urmează o discuţie în care se comentează jocul, interacţiunea umană şi
se formulează concluzii sociale şi educative.

Sinectica:
Această metodă a fost creată de psihologul american W. Gordon şi are la bază două principii:
- transformarea straniului în familiar;
- transformarea familiarului în straniu, prin distanţarea de problemă;
Etapele pe care trebuie să le parcurgă grupul sinectic sunt:
- prezentarea temei de rezolvat;
- redefinirea problemei de către grup aşa cum a înţeles-o fiecare elev, ceea ce presupune
transpunerea straniului în familiar;
- refacerea drumului invers, participanţii având sarcina de a transforma familiarul în staniu, adică să
se îndepărteze de problemă pentru a o regândi, din acest unghi de vedere;
- revenirea la problemă prin reconvertirea straniului în familiar;
- evaluarea soluţiilor finale şi adoptareacelei care corespunde cel mai bine scopului propus;
Folosind aceste metode, fiecare cadru didactic contribuie la educarea şi dezvoltarea creativităţii elevilor.

Bibliografie:
 B. Balan, Ş. Boncu, C. Creţu, C. Cucoş, I. Dafinoiu, L. Iacob, C. Moise, M. Momanu, A.
Neculau, T. Rudică;Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice,
Polirom, Iaşi, 2005;
 Cosmovici, L. Iacob; Psihologie şcolară ,Polirom, Iaşi, 2005;
 Paraschiva Alina – Maria, PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI , Editura PRINTECH, 2006.