UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI DIN BRAȘOV
PROGRAM DE STUDII: PSIHOLOGIE –
AN UNIVERSITAR: 2021-2022 / ANUL I DE STUDII

Metodologia cercetarii psihologice

EVALUARE I

Profesor

Conf. univ.dr. Marilena Ticusan

Student

Murgu Alina-Mihaela
 Importanta diversitatii personalitatii umane
in cercetarea stiintifica

Dorinta de a cerceta diversitatea, mai ales ca avem alte varste si moduri diferite de a
relationa. Toate fac parte si constituie tema de cercetare. Deci diversitatea este importanta pentru
ca ne genereaza diversitate de cercetare.
Oare personalitatea umana este diversa sau personalitatea creeaza diversitate intre
oameni? Este o intrebare ce ma macina inca de cand am stabilit primele relatii interumane cu
persoane pe care le-am cunoscut pentru prima data. Din punct de vedere psihologic,
personalitatea reprezinta totalitatea valorilor, scopurilor, trăirilor și efectelor pe care le provoacă,
în ansamblu, fizicul și intelectul. Personalitatea face parte din conștient, alăturându-se
curentului existentialism în cadrul căruia ființa umană învață și face concluzii în urma
experienței personale, adică o experiență calitativă. In cercetarea psihologica se doreste a imparti
umanitatea dupa anumite particularitati ale omului care seamana, iar dupa acest criteriu al
asemanarilor, formeaza un grup. Atunci cand un grup de oameni care au ca punct comun
psihologia si ca scop comun divizarea altor oameni si gruparea in categorii, se “naste” termenul
de “cercetare psihologica”. Diversitatea umana creeaza in “cercetarea psihologica” intrebari
multiple despre existenta umana si “hraneste” scopul exprimat in mod continuu, pentru ca desi s-
a stabilit, arhietipal o definitie a ceea ce inseamna personalitate, nu consider ca se poate ajunge la
capatul efectelor pe care le produc anumite reactii si in ce fel pot anumite evenimente sa
influenteze cursul firesc al vietii.
Mai consider ca diversitatea personalitatii ofera cercetatorilor posibilitatea de a largi aria
existentialista in spatiul in care coexistam ca oameni fizic, dar si ca personalitati. Daca divizam
personalitatea de fiinta putem obtine o masa de oameni diferiti doar prin fizic deoarece
personalitatea ii face sa difere.
Luam ca exemplu bancile dintr-o sala de clasa. Ce cercetare putem face, avand in vedere
ca sunt identice? Acest lucru este bun si stim cu totii suntem unici, avem amprentele care sunt
unice, inclusiv urechiile oamenilor sunt unice, nu vom gasi doua perechi de urechi la fel.
Unicitatea se vede pana in cele mai mici detalii si chiar daca exista asemanari din punct
de vedere anatomo-patologic. De exemplu daca unul din gemeni este crescut de o familie, iar
celalat este crescut in alta, automat pot ajunge total diferiti, total opusi, pentru ca mediul este un
factor important care modeleaza climatul familial, educatia si intreactiunile sociale.Omul este o
totalitate a trasaturilor bio-psiho-sociale si emotionale. Toate aceste caracteristici formeaza
comportamentul si atitudinea unei personae.Consider ca nu putem spune despre o persoana ca
are un anumit tip de personalitate, ci doar ca s-a nimerit conjunctural intr-un anumit cadru care i-
a conturat trasaturi care converg catre o anumita personalitate, dar nu este definitoriu.
Ne modelam personalitatea si suntem intr-o contiunua transformare pana cand nu mai suntem in
acest plan al existentei.Nu numai diferenţele dintre tipurile de personalităţi pot crea probleme ci
şi adeseori propria noastră reflectare a persoanelor din jurul nostru este alterata şi ca urmare,
comportamentul nostru influenţează pe cel al partenerului de comunicare. Eventualele obstacole
in comunicare nu depind numai de noi, respectiv receptor şi emiţător ci şi de condiţiile pe cere
trebuie să le stim şi să le stapanim, pentru ca desfasurarea comunicării să obtina sansa de a fi
eficienta.
In concluzie, diversitatea creeaza unitate in scop cercetatorilor si un bun mod de a largi
lungimea de unda in care ne situam.
2. TEAMA/FRICA SI GESTURILE CARE ARATA ACEST LUCRU

Frica este prima reacţie firească pe care o are cineva într-o situaţie periculoasă. Aceasta
este o reacţie emoţională naturală la un pericol iminent, specifică pentru orice individ normal şi
poate fi însoţită de senzaţii fizice cum ar fi tremur, respiraţie rapidă, palpitaţii. Reacţiile
psihomotore pot fi atât de intense, încât o spaimă bruscă şi foarte puternică ar putea condiţiona
decesul. De unde şi expresia din popor cu referire la o spaimă mare: „mort de frică”. Principala
sarcină a persoanei aflate în situaţia extremă este de a supravieţui.
La fel ca alte emoţii şi sentimente umane, frica se învaţă din experienţele anterioare sau
din gândurile induse, valorile şi convingerile însuşite. Astfel, cel muşcat o data de câine se va
feri toată viaţa, cel care a trecut printr-un accident rutier grav se va urca cu greu din nou la volan,
cel ce s-a rătăcit în pădure nu va merge singur în hăţişuri, cel care a supravieţuit unui cutremur
va refuza să intre în apartamentul parţial demolat etc. Motivul pentru toate acestea este frica.
Frica este o stare binecunoscută tuturor oamenilor; capătă un contur individual, calat pe
factori particulari interni, dar şi pe caracteristicile obiective ale ameninţărilor externe; se
manifestă cu frecvenţă şi intensitate variabilă, unii o simt mai des sau chiar permanent, alţii mai
rar. În viaţa de zi cu zi, în condiţii extreme, orice persoană în mod repetat depăşeşte pericolele
care îi ameninţă existenţa şi care provoacă teama (frica) – stare afectivă care persistă pe termen
scurt sau lung, un proces emoţional generat de un pericol real sau imaginar. Frica cunoaşte forme
sau dimensiuni precum teama, groaza, spaima, panica, anxietatea, angoasa, disperarea, care pot
să apară cu intensitate variabilă, de multe ori în crescendo.
Reacţiile comportamentale umane debutate brusc şi determinate de emoţia de frică,
reacţii aparent neadecvate, pot fi considerate fiziologic normale, deoarece contribuie la
mobilizarea de urgenţă a stării fizice şi mentale necesare pentru auto-conservare şi supravieţuire.
Odată cu depăşirea primei faze de teamă, necaz, apare scopul în acţiuni şi motivaţia de a depăşi
condiţia de neputinţă, se consolidează controlul asupra propriului comportament, intervin
deciziile logice de salvare. În caz contrar se formează diferite tulburări psihice temporare
(psihoza reactivă, psihoza isterică, reacţii afective de şoc) şi starea de panică. În cazul dezastrelor
naturale deseori se observă psihoze reactive în masă şi panica generalizată.
Sociologul român cu notorietate, Septimiu Chelcea, menţionează pe marginea unui studiu
că frica „înseamnă mai degrabă prevedere decât laşitate, iar opusul fricii nu este curajul, ci
calculul raţional, gândirea lucidă. Ea s-a născut o dată cu omul, în negura vremurilor. Este o
emoţie negativă, trăită cu diferite grade de intensitate, generată de un pericol, de o ameninţare
iminentă, reală sau fictivă, ce se urmăreşte a fi evitată.” 1 Tot acolo, sociologul aminteşte
distincţia făcută de scriitorul francez Michel de Montaigne între manifestările polare ale fricii:
„Când ne dă aripi la călcâie, când ne ţintuieşte picioarele”.
Frica produce anumite reacţii comportamentale, care pot fi absolut opuse, fie de paralizie,
fie de mobilizare activă. Aceste două moduri de reacţie se pot diferenţia la nivel individual, dar şi
la nivel de grup sau social. Reacţia pasivă la frică se manifestă prin conduită de evadare, blocarea
reacţiilor de răspuns, încremenire, inactivitate, retragere, refugiu în leşin. Reacţia activă conduce
la mobilizarea resurselor interioare şi exterioare pentru depăşirea situaţiei înspăimântătoare,
contraatacul sau fuga din faţa pericolului. Frica este considerată pe nedrept o conduită iraţională,
ea dând naştere tocmai reacţiilor de protecţie, autoconservare, supravieţuire.