Încadrându-se în categoria tipurilor de învăţare nonformale şi informale, 

metodele de
acţiune sunt tehnici care oferă posibilitatea explorării diferitelor situaţii dintr-o perspectivă
inedită, prin reprezentarea scenică, utilizarea jocului de rol, sociometria, atomul socio-
cultural şi altele specifice psihodramei şi sociodramei, folosirea lor fiind benefică în diferite
contexte de viaţă – personal, profesional, organizaţional. Prin intermediul metodelor de
acţiune, ceea ce ne uneşte ca fiinţe umane este limbajul comun al emoţiilor. Efectul acestui
fel de intervenţie este învăţarea de tip experienţial, care se dovedeşte de mult mai mare
impact şi eficienţă ca alte procese clasice de învăţare.

Sociodrama este o metodă de acţiune centrată pe grup, în care indivizii adoptă spontan o
situaţie socială specifică şi comună pentru experienţa lor şi o explorează pentru a o înţelege şi
a găsi răspunsuri şi reacţii adecvate. Astfel, sociodrama poate oferi un cadru de acţiune
pentru învăţarea de noi roluri, dezvoltarea abilităţilor sociale, îmbunătăţirea eficienţei
personale, dezvoltarea unor planuri de acţiune, înţelegerea profundă şi rezolvarea
problemelor, luarea deciziilor, clarificarea convingerilor, a valorilor, rezolvarea conflictelor
interne sau între persoane cu puncte de vedere diferite, şi nu în ultimul rând are valoare de
diagnoză într-o organizaţie.

În rolul de trainer şi facilitator, am introdus treptat în programele de formare, cu efect asupra

dezvoltării personale sau profesionale, diverse aplicaţii bazate pe metodele de acţiune.
Acestea, fiind folosite de traineri cu experienţă şi cu formare de lunga durată în psihodramă şi
sociodramă, atât ca mijloc de diagnoză cât şi de intervenţie, sunt deja verificate şi oferă
garanţia utilităţii în lucrul cu grupurile artificiale sau reale, în programe de formare sau
traininguri în organizaţii, cu beneficii cel puţin la fel de mari ca în psihoterapia de grup, în care
se folosesc aceleaşi metode. 

Argumentul forte care recomandă folosirea metodelor de acţiune în programele educaţionale

pentru adulţi este învăţarea din experienţa provocată în grup. Metodele de acţiune pot
constitui un vehicul pentru un număr de direcţii şi funcţii educative. În primul rând este
recunoscut faptul că oamenii învaţă mai bine acţionând, prin intermediul unui mod
experienţial de educaţie.

Învăţarea experienţială este procesul prin care cunoaşterea este creată prin experienţa
directă, adică „învăţarea din experienţă".

Experienţa provocată poate avea la bază un scenariu sau poate fi arbitrară. Aristotel a spus
că: „Lucrurile pe care trebuie să le învăţăm înainte să le facem, le învăţăm mai bine făcându-
le”.

David A. Kolb a creat modelul învăţării experienţiale. Acesta se bazează pe un ciclu format din
patru etape care, conform principiului că adulţii învaţă mai bine experimentând, conduc la un
proces eficient de învăţare. Astfel, participanţilor la un program de educaţie, le sunt propuse
activităţi în care parcurg etapele:
Experienţa – provocarea experienţei de grup de către facilitator va angaja participanţii într-o
activitate menită să îi ajute să descopere informaţii noi.

Analiza – facilitatorul pune întrebări despre experienţa trăită pentru a ajuta participanţii să se
gândească la ce-au simţit, văzut, auzit, şi-au amintit etc., şi să interpreze gândurile şi
sentimentele.

Generalizarea – în această etapă, prin intermediul discuţiilor în grup facilitate, participanţii

au ocazia să judece, să compare, să tragă concluzii şi să emită principii aplicabile în viitor.

Aplicarea – concluziile şi principiile la care au ajuns în procesul învăţării pot fi acum integrate
în viaţa participanţilor, care astfel vor dobândi comportamente noi; în această etapă, de
obicei, facilitatorul nu mai are niciun rol, aplicarea aparţinând participantului şi făcându-se
într-un alt cadru decât cel în care a fost provocată experienţa. 

Metodele şi tehnicile specifice psihodramei şi sociodramei integrează în primul rând

procesele raţionale care pot fi exprimate prin intermediul limbajului cu procesele mai puţin
raţionale, dar nu mai puţin semnificative, legate de sentimente, intuiţii, comunicare
nonverbală, imaginaţie etc. În al doilea rând, exprimarea printr-o formă artistică dă o
anumită semnificaţie cerinţelor şi creşte gradul de sensibilitate în faţa valorilor. Totodată,
metodele de acţiune reprezintă şi o modalitate de educaţie prin artă, prin improvizaţii şi
aplicaţii interactive din teatru, care ajută oamenii să devină conştienti de valoarea lor, de
preferinţele lor şi de felul în care cum pot fi stimulaţi intelectual pentru a avea ca rezultat
învăţarea.
Pentru o imagine sugestivă şi pentru urmărirea procesului de intervenţie în grup cu ajutorul
metodelor de acţiune, am construit următoarea schemă.

Schema procesului unei intervenţii de grup prin metodele de acţiune

Situaţiile comune de explorare

De regulă situaţiile explorate prin metodele de acţiune sunt alese în grup, fiind foarte
important să se bazeze pe experienţele comune ale participanţilor. Ele trebuie însă să fie
relevante în funcţie de structura programului şi componenţa grupului, şi sunt propuse de
către facilitator sau participanţi, după anumite criterii specificate, şi alese, de cele mai multe
ori sociometric, de către grup. Situaţiile trebuie să fie clare, concrete, din experienţele de
viaţă din plan personal, profesional sau social.

Facilitatorul

Facilitatorul are în grijă grupul cu nevoile lui şi urmăreşte obiectivele pentru care acesta s-a
constituit. El are de îndeplinit două funcţii majore: să înlesnească învăţarea şi să provoace
schimbarea. Este important să fie receptiv şi suficient de flexibil în funcţie de nevoile apărute
în grup, nevoi care pot modifica agenda cursului, transformându-le în noi oportunităţi de
experimentare şi învăţare. În acelaşi timp interesul facilitatorului trebuie să fie pentru
stimularea implicării tuturor participanţilor, care să contribuie cu experienţele lor la cultura
grupului format, asigurând un spaţiu securizant şi fără constrângeri.

Indiferent de structura şi tipul programului educaţional, facilitatorul va urmări un cadru

general care va avea ca elemente pricipale: încălzirea grupului, activităţile aplicate
generatoare de experienţe prin acţiune, urmate de sesiunile de împărtăşire şi analiză a
procesului şi concluziile de final. Totodată va avea grijă să comunice şi să vegheze la
respectarea regulilor egalităţii şi circularităţii în grup, la cea a răspunsului suspendat, la
asigurarea confidenţialităţii participantilor şi la încadrările corecte în timp.

Grupurile de adulţi

Grupurile constituite pe criterii diferite în funcţie de obiectivele programului educaţional au

în comun faptul că funcţionează după principiul celor trei muşchetari: „Toţi pentru unul şi
unul pentru toţi!”. În viziunea sa despre lume, Moreno a văzut că aşa cum oamenii sunt fiinţe
sociale şi sunt făcuţi să trăiască în diverse grupuri, şi suportul şi vindecarea sunt mult mai
eficiente în prezenţa celorlalţi. Concepţia sa era că fiecare dintre noi putem fi agenţi
terapeutici pentru ceilalţi. El a adus dilemele de viaţă pe o scenă deschisă şi-a invitat membrii
grupului să contribuie cu revelaţiile şi sprijinul lor la vindecarea ceorlalţi, să recunoască
aspectele comune condiţiei umane şi să genereze procesele schimbării.

          – Încălzirea grupului are un rol foarte important în acomodarea participanţilor cu

mediul pe mai multe paliere: cu spaţiul de lucru, cu sine (dacă e vorba de dezvoltare
personală), cu rolul profesional (dacă e vorba de dezvoltare profesională), cu colegii, cu
facilitatorul, cu tema programului, şi nu în ultimul rând cu metodele de acţiune folosite.
Efectul este deschiderea rapidă către colegi şi facilitator şi creşterea disponibilităţii de
participare activă pe tot parcursul lucrului în grup.
          – Activităţile principale, care au ca scop învăţarea, sunt bine primite dacă se alternează
sesiunile de prezentare de concepte cu aplicaţiile prin metodele de acţiune, acestea fiind
urmate întotdeauna de procesare (împărtăşire din rol şi experienţă, întrebări, discuţii libere)
la care facilitatorul are întotdeauna grijă ca fiecare participant să aibă ocazia de a se implica. 

          – Încheierea oricărei întâlniri are un mai mare impact dacă după concluziile de final
despre întreaga experienţă trăită în grup, conţine şi un moment de activare sau de fuziune a
grupului urmată de o individuare sănătoasă, care să dea participanţilor un nivel ridicat de
energie, o stare psihică bună şi multe motive de reflecţie asupra experienţelor trăite.

Metodele de acţiune

Facilitatorul beneficiază de o colecţie bogată de tehnici şi metode pe care le poate combina şi

completa, facând trecerea de la lumea interna a individului la cea comună grupurilor prin
extinderea continuă a sisemelor, prin eliminarea barierelor spaţiale, temporale şi culturale. 

          – Inversiunea de rol este una dintre primele intervenţii terapeutice ale lui Moreno care în
acţiune conduce către înţelegerea şi conştientizarea celuilalt. Este o simplă şi puternică
tehnică de acţiune care se bazează pe convingerea că dacă avem capacitatea de a înţelege
poziţia celuilalt, intrând „în pantofii lui” putem preveni sau depăşi un conflict, îndreptându-
ne spre rezolvare. 

Inversiunea de rol se poate folosi în mod adecvat atat în cunoaşterea participanţilor în partea
de încălzire a unui grup, cât şi în punerile în scenă ale diverselor situaţii de lucru (atomul
socio-profesional, linia timpului, vignete etc.).

          – Oglinda este o tehnică necesară în diverse situaţii în care este nevoie de comunicarea

şi clarificarea percepţiei asupra unei persoane, sau situaţie. Persoana care face oglinda este
scoasă din acţiune, detaşată şi furnizează informaţii care pot constitui un nou punct de
pornire pentru acţiunile viitoare.

          – Vigneta, fotografia, sculptura sunt tehnici de reprezentare scenică scurte, clare, care

pot constitui planuri de pornire pentru explorarea unor situaţii complexe.

Printre tehnicile generatoare de spontaneitate şi energie sunt cele

de dublu şi înlocuire (tagging) utile în diverse situaţii, de la o simpla confruntare de idei
până la punerea în scenă a unei situaţii problematice, prin punerea faţă în faţă a agenţilor
argumentelor pro şi contra care experimentează pe rând, prin confruntare, ambele roluri.

          – Jocul de rol (role playing) este un mijloc de explorare a unei situaţii in acţiune în care
se experimentează o varietate de răspunsuri. Participanţii au libertatea de a reuşi sau a eşua
în rol, până când o nouă abordare a situaţiei este însuşită şi poate fi aplicată într-o situaţie
reală.
          – Antrenarea rolului (role training) reprezintă o repetiţie a unui rol în faţa şi cu sprijinul
grupului care îl ajută pe cel care-l experimentează să capete încredere şi expertiză în
gestionarea adecvată a unei noi situaţii. 

          – Alegerile sociometrice sunt opţiuni de a alege în funcţie de gradul de apropiere sau

respingere faţă de persoane sau obiecte, bazate pe sentimentele pozitivie, negative sau
neutre pe care le avem.

În cadrul teoriei sociometrice unitatea de bază care cuprinde sistemul relaţiilor

interpersonale ale unui individ este atomul social. Acesta este un mijloc de diagnoză a
relaţiilor sociale şi totodata punctul de pornire pentru analiza parţilor interesate. În funcţie
de sistemul din care face parte şi de context, atomul social poate fi familial, profesional,
organizaţional, cultural etc.

          – Linia timpului este un instrument de analiză dintr-o perspectiva istorică a evoluţiilor

personale, profesionale, organizaţionale, sociale etc. Este importantă marcarea momentelor
importante prin obiecte şi de cele mai multe ori se completează cu proiecţia în viitor, în
special în situaţiile în care există un blocaj în prezent.

Există de asemenea metodele înrudite cu cele de acţiune care oferă alte tipuri de intervenţii,
ca modalitatea de a găsi soluţii de rezolvare a unei situaţii de opresiune asupra unui grup
prin Forum Theatre, alternativa de modificare a propriului destin prin Living Newspaper, sau
ca demonstraţiile de spontaneitate prin Playback Theatre. Aceste tipuri de experienţe,
folosite sistematic, au pe termen lung menirea de a provoca schimbări în plan social.

Catalizatorii

Datorită abilităţii facilitatorului de a se folosi de metodele de acţiune, nivelul de energie

creşte, scade nivelul de anxietate a grupului şi se generează şi
dezvoltă spontaneitatea şi creativitatea. Acestea, împreuna cu forţa grupului care oferă
suport şi siguranţă, constituie catalizatorii care potenţează efectele metodelor de acţiune
asupra participanţilor adulţi.

Reacţiile din timpul intervenţiei

În urma experienţelor provocate de facilitator în grupul de formare, în funcţie de intensitatea

trăirilor, de gradul de rezonanţă şi identificare cu propriile comportamente şi experienţe, se
declanşează sentimente de empatie, revelaţii sau reacţii de catharsis, care conduc la
achiziţii pe plan raţional şi conştient pentru clarificarea unor situaţii, acţiuni şi
comportamente neînţelese până atunci.

Efectele imediate
Efectele pe termen scurt sunt cele simţite de participanţi în timpul şi la sfârşitul întâlnirii de
grup, cele dezirabile, pozitive, fiind starea de bine general, creşterea încrederii în sine,
înţelegerea comportamentelor şi asimilarea conceptelor, proceselor, fenomenelor prin
prisma experienţelor trăite, toate acestea constituind plus valoare.

Efectele în timp

În condiţiile unui proces de lungă durată în care există oportunitatea repetării experienţelor
provocate prin metodele de acţiune, se produc efecte în plan personal, profesional, social,
relaţional etc., în toate domeniile vieţii în care avem nevoie de schimbări, transformări,
adaptări şi evoluţii.

Aceste efecte durabile ne determină o creştere a calitătii vieţii, care ne transformă într-o
persoană mai bună, creativă, care se simte bine în pielea ei şi care devine eficientă pe plan
personal şi profesional. Devenind o astfel de persoană, plină de resurse şi având capacitatea
de a le accesa, ne intoarcem în mediul şi sistemele din care facem parte şi-l influenţăm prin
acţiunile noastre, reinserând rezultatele competenţelor şi performanţelor obţinute.

Ce i-ar face pe adulţi să prefere formarea în programe bazate pe folosirea metodelor de

acţiune?

Mecanismele care se activează într-un proces de educaţie pentru adulţi sunt cele similare cu
ale copiilor care îşi folosesc în mod natural spontaneitatea şi creativitatea, la care se adaugă
experienţa de viaţă, ca o importantă resursă. Prin intermediul metodelor de acţiune aceste
însuşiri se manifestă pe deplin, facilitând deschiderea şi apropierea între oameni,
comunicarea autentică şi ventilarea emoţiilor pozitive. Acest cadru format oferă condiţiile
pentru cultivarea de noi competenţe psihologice, dezvoltarea şi diversificarea modalităţilor
de comunicare, de rezolvare a problemelor şi de întărire a conştiintei de sine. 

Tehnicile ca inversiunea de rol, dublul şi jocul de rol în care se experimentează stări profunde
şi atitudini noi, au ca rezultat o înţelegere cu adevărat relevantă a comportamentelor
oamenilor şi posibilitatea de anticipare a reacţiilor şi situaţiilor specific umane.

Tehnicile de grup sprijină de asemenea participanţii să-şi identifice propriile valori,

convingeri şi perspective, şi să se deschidă spre dezvoltare.

În acelaşi timp se stimulează abilităţile de a improviza, expresivitatea şi creativitatea, care

sunt calităţi necesare într-o lume în schimbare.

Nu în ultimul rând se activează mecanisme care au capacitatea de a declanşa şi alimenta

procesele psihologice semnificative care produc schimbări în modul de funcţionare a
persoanelor. În prim plan se află mecanismele generate de perspectiva holistică prin care se
pune în joc persoana în globalitatea sa (atât mental cât şi corporal), activându-se astfel lumea
internă, adică acele conţinuturi care pot fi recunoscute şi comunicate în forme expresive într-
un mod adecvat. Acţiunea provocată stimulează schimbarea tocmai prin eficienţa cu care
reuşeşte să producă expresivitatea unei lumi profunde şi ascunse. 

Un alt element care produce schimbarea este participarea repetată a membrilor grupului la
contexte noi. Situaţiile de joc propuse de facilitator sunt pentru a surprinde participanţii care
sunt astfel stimulaţi să găsească răspunsuri noi. Astfel se ajunge la „ruperea scenariului” unui
anumit comportament şi se solicită o acţiune care să stimuleze resursele de spontaneitate şi
creativitate cu care fiecare este înzestrat.

Întoarcerea la valorile copilăriei 

Zerka Moreno, soţia şi continuatoarea lui J.L. Moreno, iniţiatorul şi dezvoltatorul metodelor
de acţiune, fiind fidelă principiilor pe care s-a bazat şi toata munca soţului ei, susţine că
însuşirile centrale ale fiinţei umane sunt spontaneitatea şi creativitatea. Din pacate însă, tot
ea susţine că nu există încă o cultură care să pună accent pe aceste două valori. Copiii, în
schimb, le au din belşug, dar pentru că viaţa este plină de constrângeri, ele încetează undeva
pe drum, fiind distorsionate, îngropate, respinse. Părinţii cred că important în educarea
copiilor este să aibă un bun control motric, să aibă memorie bună, să fie inteligenţi şi sunt
preocupaţi în permanenţă să evalueze aceste lucruri. Dar ce pot spune despre spontaneitatea
lor? Dintr-un copil plin de viaţă, care se bucura jucându-se şi facând zgomote, râzând şi
mişcându-se liber, fiind supus treptat interdicţiilor de tot felul, părinţii vor să-l transforme şi
să-l determine să se comporte conform unor tipare de oameni cumsecade. Există oameni
care sunt foarte inteligenţi dar au foarte puţină spontaneitate şi creativitate. Ce se întâmplă
când suntem adulţi şi dorim să redescoperim bucuria simplă şi autentică de a trăi? Trebuie să
lucrăm cu noi foarte mult, să parcurgem un proces greu şi de lungă durată pentru a ne
recâştiga începuturile propriei noastre fiinţe.

Însă odată ce reuşim acest lucru, având ca instrumente de lucru cu noi înşine metodele de
acţiune, vom avea resursele necesare pentru a ne dezvolta, şi pregătiţi fiind pentru a
experimenta, vom afla că învăţarea şi progresul personal reprezintă motorul capacităţii de
adaptare la schimbările rapide care se petrec în jurul nostru. 

Pentru un start bun, putem să plecăm de la înţelepciunea cuprinsă în aceste îndemnuri:

„Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume!” (Mahatma Ghandi)

„Nu supravieţuieste cea mai puternică dintre specii, nici cea mai inteligentă, ci cea care
răspunde cel mai bine schimbării!”  (Charles Darwin)

Referințe bibliografice
Anabela Maria Hani – Utilizarea metodelor de acţiune în formele educaţiei continue a
adulţilor, Revista română de psihodramă nr. 2, 2014

Adam Blatner – Sociodrama in Higher Education – Enacting the New Academy: Sociodrama as a
Powerful Tool in Higher Education, ReVision journal, 2006

Giovanni Boria – Psicoterapia Psicodramatica – Sviluppi del modello moreniano nel lavoro
terapeutico con gruppi di adulti, Editura FrancoAngeli, Milano, Italia, 2005

Antonina Garcia, Eva Leveton – Healing with Action Methods on the World Stage in Healing
Colectiv Trauma – Using Sociodrama and Drama therapy, Springer Publishing Company, New
York, 2010

Liz White – The Action Manual – Techniques for Enlivening Group Process and Individual
Counselling, Toronto, Canada, 2002

Ron Wiener, Di Adderley & Kate Kirk – Sociodrama in Changing World, 2011

http://ro.wikipedia.org/wiki/Învăţare_experienţială

Din punctul de vedere al educaţiei, în prezent, a apărut necesitatea de transformare a

acesteia în sensul punerii în evidenţă al unui grad ridicat de creativitate. Culturile sunt în
tranziţie, iar instituţia şcolară depăşeşte o etapă în care primordială era transmiterea şi
însuşirea de cunoştinţe şi intră într-o nouă etapă în care procesul de baza constă în educare,
termen care în latină înseamna „a scoate la iveală”, deci extragerea potenţialul interior din
fiecare individ.

Pe de altă parte, în zilele noastre, se acordă din ce în ce mai multă importanţă conceptului
apărut după jumătatea secolului 20 de învățare continuă pe tot parcursul vieții (Lifelong
Learning). Acest concept presupune dobândirea de cunoştinţe şi competenţe de-a lungul
vieţii unui individ, prin intermediul experienţelor formale şi informale. În secolul 21,
necesitatea de a încorpora principiile învăţării pe tot parcursul vieţii în educaţie şi politicile
ample de dezvoltare într-un ritm mai alert este mai mare decât oricând înainte. Principiile
învăţării pe tot parcursul vieţii, în cazul în care sunt puse sistematic în aplicare, vor fi în
măsură să contribuie la societăţi mai juste şi mai echitabile. Învăţarea pe tot parcursul vieţii
cuprinde învăţarea la toate vârstele şi subsumeaza învăţarea formală, nonformala şi
informală. Aceasta se va concretiza atât în bună integrare socială, spirit cetăţenesc activ,
dezvoltare personală cât şi în competivitate şi inserţie profesională.

Educaţia, în general, se sprijină pe patru piloni importanţi: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a
învăţa să trăieşti împreună cu alţii şi a învăţa să fii. În funcţie de această optică, dar şi de
implicaţiile globalizării asupra indivizilor, ale problematicii lumii contemporane, pe lângă
clasicul rol de transmițăror de cunoștințe, educatorii din învăţământul actual își dezvoltă
roluri noi.

Rolurile pe care le are de susținut un cadru didactic în sistemul relațional școlar actual sunt
diverse, complexe și complementare. Ar fi de preferat să fie și obligatorii, nu din
constrângere, ci pentru binele tuturor părților direct implicate, cu efect în societate.

Rolul este o expresie a individului încărcată de spontaneitate și creativitate și are un carcater

dramatic, personal și social. Rolul presupune o relație cu alții într-o anumită situație specifică
și într-un anumit moment și context.

Rolul de profesor este un rol social, care se descompune în mai multe sub-roluri în funcție de
diferite aspecte ce presupun acțiuni, atitudini, valori și posibile surse de conflict.

Fazele de dezvoltare a unui rol

1. Role taking – preluare, asumare

2. Role training – antrenare, învățare

3. Role playing – execuție, aplicare

4. Role creating – expertiză, desăvârșire, proprietate

5. Role taking – asumarea rolului îmbunătățit

Rolul de profesor este un rol social, care se descompune în mai multe sub-roluri în funcție de diferite
aspecte ce presupun acțiuni, atitudini, valori și posibile surse de conflict.

Rolurile pe care le are de susținut un cadru didactic în sistemul relațional școlar actual sunt diverse,
complexe și complementare. Ar fi de preferat să fie și obligatorii, nu din constrângere, ci pentru binele
tuturor părților direct implicate, cu efect în societate.

Rolul este o expresie a individului încărcată de spontaneitate și creativitate și are un carcater dramatic,
personal și social. Rolul presupune o relație cu alții într-o anumită situație specifică și într-un anumit
moment și context.

Tendința actuală este de diminuare a ponderii, din rolul de transmițător de informații a profesorului, a
etalării bagajului de cunoștințe și de dezvoltare de metode interactive care să transforme profesorul
în manager al învățării, elevului asigurându-i-se astfel un cadru de manifestare proprie pentru a-și
putea forma puncte de vedere personale, experiențe și trăiri din care învață lucruri noi.