Referat la Jocuri

sportive și alternative
de recuperare (Joc
terapeutic)
Tema: Jocuri de dezvoltare a reprezentărilor vizuale,
auditive, tactile, kinestezice

Coordonator: Conf. Univ. Dr. Teodor Dragoș

Student: Vlădescu Diana Mariana

An: 2
Facultatea de Educație Fizică și Sport
Master Kinetoterapie, Recuperare și Reeducare Motrică
 Jocuri de dezvoltare a reprezentărilor
vizuale, auditive, tactile, kinestezice
Jocul terapeutic reprezintă o modalitate de intervenţie ce poate fi folosită
cu succes atât de către psihologi/psihoterapeuţi, în scopul corectării unor
tulburări emoţionale de intensitate mică sau medie, cât şi pentru prevenirea
apariţiei acestora.
Terapia prin joc se adresează copiilor cu probleme de sănătate. Pentru
aceşti copii afirmaţia “fă aceste exerciţii pentru sănătatea ta” nu este suficientă.
Jocul le permite specialiştilor să ajungă la executarea de către copii a anumitor
acte motrice. În timpul jocului regulile se pot modifica în funcţie de necesităţile
terapeutice. Astfel, se începe acţiunea în poziţia aşezat, apoi culcat şi în picioare.
Un anumit gest se execută iniţial cu o mână, apoi cu cealaltă şi, în final, cu
ambele. Terapia prin joc asigură copilului calm şi securitate, alături de
stimularea necesară recuperării deficienţei. Programul începe cu antrenarea
gesturilor necesare vieţii zilnice (îmbrăcat, spălat, mâncat independent), urmată
de antrenarea gesturilor complexe ce pregătesc activitatea de scris şi de învățare
a unei meserii (Y. Lindquist, 1985, p.11).

Importanța cunoașterii jocurilor de către kinetoterapeuți

Jocurile permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea
simultană a deprinderilor motrice de bază, a calităţilor motrice, a deprinderilor şi
însuşirilor moral-volitive.
Jocurile de mişcare oferă posibilităţi multiple de formare şi consolidare a
deprinderilor motrice de bază utilizate (mers, alergare, echilibru, sărituri,
aruncări şi prinderi, căţărări, escaladări etc), favorizând în acelaşi timp şi
dezvoltarea calităţilor motrice (viteză sub multiplele sale forme de manifestare,
rezistenţa, forţa, îndemânarea). Jocurile de mişcare oferă posibilitatea aplicării,
în condiţii mereu schimbătoare, a priceperilor şi deprinderilor motrice de bază şi
a procedeelor tehnice.
În timpul jocului, indiferent de natura sa, apar legături noi şi complexe
între priceperi şi deprinderile motrice, ceea ce contribuie la perfecţionarea lor.
Apar, de asemenea, relaţii de condiţionare care pot favoriza transferul poziţiei
între diferitele componente ale procesului instructiv-educativ: cunoştinţe,
priceperi, deprinderi, calităţi motrice. Această manifestare simultană a mai
multor laturi ale acţiunilor motrice este specifică jocului, fiind determinată de
caracterul lui complex. Relaţiile şi interdependenţa dintre deprinderi, priceperi şi
calităţile motrice, se realizează în condiţii mereu schimbătoare, pe fondul
solicitării intense a unor calităţi şi însuşiri morale şi volitive. Specifică jocului
este activitatea în colectiv, cu toate avantajele ce decurg din valorificarea ei în
cadrul procesului instructiv-educativ, jocul presupunând cooperare, colaborare
cu partenerii de joc, echilibru între interesele, motivele acţiunilor şi eforturilor
personale cu cele ale colectivului din care face parte persoana, presupune
încadrarea în colectiv, acceptarea şi recunoaşterea liderului, asumarea unor
responsabilităţi, conducerea şi întrajutorarea, atitudinea critică şi autocritică.
Situaţiile favorabile sau nefavorabile care apar pe parcursul consumării
diferitelor faze de joc, lasă urme adânci asupra personalităţii persoanei care
practică jocurile sportive. Emoţiile şi sentimentele, stările afective trăite şi
celelalte procese psihice prezente în aceste împrejurări, sunt proprii fiecărei
persoane, dar şi comune echipei din care face parte. Ele sunt determinate de
succesele sau insuccesele personale ale echipei.
Date fiind toate aceste aspecte, jocurile sportive prezintă importanţă
pentru kinetoterapeut din două puncte de vedere:
• În scopul folosirii lor în activitatea specifică de profilaxie, terapie şi
recuperare a diverselor categorii de pacienţi nesportivi (mai ales în şcoli
speciale, sanatorii, cămine-spital, cămine-şcoală, staţiuni balneare şi climaterice)
• În scopul obţinerii cunoştinţelor (teoretice şi practice) necesare
activităţii de kinetoterapeut în cadrul cluburilor sportive (la echipele de jocuri
sportive)

Jocuri de dezvoltare a reprezentărilor vizuale, tactile, kinestezice

Reguli de bază în organizarea şi orientarea jocului:
 Să se dea posibilitatea de a reuşi, chiar dacă dificultăţile sunt mari.
 Să se asigure condiţii pentru a se juca cu plăcere, să simtă o bucurie, o
satisfacţie, atât în timpul desfăşurării jocului cât şi după joc.
 Nu vor fi puse la îndemâna copilului multe jucării, ci un număr mic dar
bine ales, în funcţie de obiectivul metric urmărit sub raportul formei,
conţinutului, consistenţei şi temei propuse, dar şi dorinţei copilului de a se
juca cu un anumit obiect.
 În relaţiile cu copii cu tulburări psihomotrice sunt situaţii când aceştia
refuză să acţioneze – motivul “nu pot”. Terapeutul pregăteşte din timp
 acest aspect al refuzului, introducând regula de bază “nu există nu pot”, ci
numai „încerc” şi “sper să reuşesc”.
 Se recomandă folosirea unei jucării numai după ce îi cunoaştem
conţinutul. În acest fel se evită unele aspecte neplăcute din timpul
desfăşurării procesului de reeducare.
 Cea mai mică realizare, cel mai discret semn de execuţie a unei mişcări
sau gest trebuie să fie cât se poate de mult apreciate, lăudate. Terapeutul
trebuie să se bucure şi să-l încurajeze pe copil, să trăiască bucuria unei
victorii. A trece indiferent pe lângă micile rezultate înseamnă că profesia
este executată mecanic. Terapeutul trebuie să se bucure de bucuria
copilului, să trăiască alături de el fiecare clipă de fericire, să-l încurajeze
şi să-i dea toată căldura sa sufletească.
Dezvoltarea percepției vizuale este necesară pentru a naviga în spațiu, a
evalua poziția obiectelor relativ (mai sus - de mai jos, mai aproape - mai
aproape, spre stânga - spre dreapta), și pentru a înțelege forma volumetrică. O
persoană care a dezvoltat insuficient analiză vizuală se confruntă cu dificultăți în
percepția picturilor de scenă, peisajele.
Dacă funcțiile analizei vizuale nu au fost formate în perioada școlară,
atunci pot exista dificultăți mari. De aceea este important să ajutăm copilul să
dezvolte o percepție vizuală în perioada preșcolară.
Percepția este o reflectare holistică a obiectelor, situațiilor, fenomenelor
care decurg din impactul direct al stimulilor fizici asupra suprafețelor receptor
ale simțurilor.
Percepția spectaculoasă este abilitatea de a primi aproape continuu (luați)
prin ochii unei varietăți de informații care ne introduc din exterior, capacitatea
de a înțelege ceea ce vedeți.
Lucrările sistematice privind dezvoltarea percepției vizuale și vizuale-
spațiale trebuie efectuate în mod consecvent, începând cu formarea percepției
obiectelor:
 Extinderea și aprofundarea cunoștințelor despre proprietățile și calitățile
obiectelor (culoare, formă, cantitate);
 Formarea imaginilor vizuale de obiecte, obiecte și fenomene ale realității
înconjurătoare, poziția lor în spațiu;
 Extinderea volumului, acurateții și caracterului complet al percepțiilor
vizuale și memoria vizuală;
 La copiii de 3 ani și mai în vârstă, percepția se dezvoltă în mod activ în
următoarele direcții:
1. Formularul de vizor, valorile, culoarea.
2. Percepția întregii și a părții.
3. Percepția imaginii.
4. Percepția spațiului.
5. Percepția timpului
Reprezentările (imaginile secundare) apar fără un impact direct asupra
simțurilor obiectelor externe; Acestea reflectă aceleași proprietăți ale obiectelor
care se reflectă în senzații și în percepție. Cu toate acestea, atunci când se
deplasează de la imagini primare la imagini secundare, structura lor poate varia.
Opțiuni pentru dezvoltarea percepției vizuale:
1. o comparație a elementelor volumetrice naturale și a materialului de imagine,
distins prin semne pronunțate (culoare, formă, dimensiune, numărul de piese,
localizarea părților individuale etc.) și compararea imaginilor lor
2. Recunoașterea articolelor și a imaginilor realiste în diferite unghiuri
3. Compararea obiectelor de semne distinse (culoare, formă, dimensiune, număr
de piese, localizarea pieselor individuale etc.)
4. Compararea obiectelor și obiectelor naturale similare care diferă în semne
nesemnificative (structura, numărul de piese, nuanțele de aceeași culoare,
dimensiunea, amplasarea părților individuale etc.), comparativ cu imaginile lor
5. Compararea imaginilor de contur ale obiectelor și obiectelor, diferă în
caracteristici nesemnificative (culoare, formă, valoare, numărul de piese, locația
pieselor individuale etc.)
Exercițiu: Învățați să urmăriți cu ochii.
Scopul principal: Formarea de strategii pentru scanarea imaginilor, dezvoltarea
mișcărilor exacte ale ochilor.
Exerciții pentru dezvoltarea senzațiilor auditive:
 Denumiți literele
 Care? Care? Ce fel?
 Cutii zgomotoase
Exercițiu pentru dezvoltarea reprezentărilor spațiale, dezvoltarea memoriei
vizuale și auditive:
 Mingi într-un tub

Bibliografie

 Velichkovsky B.m., Zinchenko V.P., LURIA A.R. Psihologia percepției. -

M.: Editura Universității de Stat din Moscova, 1973.
 Grigorieva l.p. Caracteristicile identificării vizuale a imaginilor în școli cu
deficiențe de vedere // defecte. 1984, №2.
 Kaplan A.i. Sarcini și metode de creștere a eficacității vizuale și a
dezvoltării percepției la copii cu viziune reziduală // defecțiune. 1981,
№4.
 https://liveps.ru/ro/programma-razvitie-poznavatelnyh-processov-7-vid/