8.

Rolul formativ al jocului didactic

8.1. Introducere

Jocul este activitatea dominantă a copilăriei şi forma specifică de activitate la

vârsta preşcolară, care se constituie în modalitate de investigaţie şi cunoaştere a lumii
reale, o preînvăţare (L. S. Vâgotski, J. Piaget, Berline, H. Walon), o realizare a dorinţelor de
manifestare şi independenţă (S. Freud), un mijloc de comunicare (G. Bateson) (E.A. Dârjan,
2006).
Prin activitatea de joc, copilul își pune în mișcare energia fizică, psihică şi afectivă.
Prin intermediul jocului, el se simte puternic, încrezător în forţele proprii, jocul reprezentând
astfel, un mijloc de realizare de sine (E. Claparede) şi de formare a eu-lui (J. Chateau), un
mijloc de cunoaştere şi autocunoaştere.
La vârsta preşcolară şi şcolară mică, jocul se constituie în condiţie importantă
pentru evoluţia sa ulterioară. De asemenea, sunt foarte importante și condiţiile necesare
desfăşurării jocului, adică: perioada de timp, spaţiul de desfășurare, jucăriile folosite,
oportunităţile de repetare a unor teme, suportul şi asistenţa adultului.
Atât formele de manifestare ale jocului, cât şi funcţiile sale se schimbă de la o vârstă la
alta; în copilărie, jocul îndeplineşte, mai ales, funcţii cognitive sau formativ-educative, iar
ulterior, funcţiile sale devin de reconfortare şi destindere fizică şi psihică. La începutul școlii,
locul dominant al jocului este luat de o altă formă de activitate – învăţătura.
Dacă ne raportăm la valoarea practică a jocului, trebuie să vorbim de posibilitatea pe care
copilul o are pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite în diverse tipuri de activităţi/lecţii, de
antrenare a unor deprinderi şi capacităţi, în cadrul unei activităţi plăcute, în care sarcina şi
condiţiile de învăţare sunt stabilite de cadrul didactic, dar elementul ludic este prezent, prin
integrarea unor elemente de joc: momente de surpriză, aşteptare, mişcare, încercare a
capacităţilor personale şi competiţie între copii. Interesul copiilor pentru joc, precum și
eficiența acestuia depinde de îmbinarea sarcinii cu jocul simbolic, cu reguli stimulative şi
incitante, cu elemente de joc artificiale (E.A. Dârjan, 2006). Astfel, au fost identificate
următoarele condiții:

1
- Obiectivele jocului didactic urmăresc fixarea, consolidarea unor cunoştinţe însuşite în
alte activităţi din grădiniţă sau lecţii din şcoală, referitoare la mediul înconjurător, la
reprezentările matematice, la dezvoltarea limbajului, activităţi muzicale, educaţie fizică,
etc;
- Sarcina didactică a jocului reprezintă problema de gândire şi/sau acţiune pusă în faţa
copilului: să recunoască, să descrie, să compare, să reconstituie, să ghicească, să
măsoare, să parcurgă un traseu etc.;
- Regulile jocului vizează asigurarea unui comportament corect şi disciplinat pe tot
parcursul jocului; îi sunt indicate copilului cum trebuie să se joace şi să rezolve problema,
sarcina jocului, arată succesiunea acţiunilor, indică ce este permis şi este nepermis în joc;
- Elementele de joc, dar şi materialele didactice (jetoane, jucării, fişe, echipamente,
accesorii), asigură caracterul plăcut, atractiv, stimulativ, al jocului didactic. Elementele de
joc pot fi momente de aşteptare, de surpriză, de mişcare, de întrecere, de recompensare.

În continuare, vom prezenta principalele direcții de dezvoltare prin intermediul jocului.

8.2. Dezvoltarea motricității prin intermediul jocului didactic

Principalele funcții ale psihomotricității se referă la dezvoltarea activităților de

explorare și a celor cognitive. Astfel, copilul reușește să-și regleze comportamentul individual
la cerințele mediul înconjurător.
Exemple de jocuri centrate pe psihomotricitate și valențele formative corespunzătoare:

- Jocurile didactice care urmăresc formarea schemei corporale, a imaginii corpului şi

reprezentarea de sine (Să ne cunoaştem corpul, Arată ce spun eu);
- Jocuri pentru formarea și dezvoltarea capacităţilor de orientare, organizare şi
structurare spaţio-temporală, prin care copilul urmărește poziția corpului în raport de
anumite repere, precm și poziţiile şi relaţiile spaţiale dintre obiecte (Unde ai găsit
obiectul?, Spune unde te-ai aşezat? sau Ghiceşte ce s-a schimbat în imagine);
- Jocuri de mişcare cu reguli, care pot solicita parcurgerea unor trasee la nivel individual
(Cursa cailor, Drumul lui Moş Crăciun), organizarea unui concurs între echipe,
jocuri sportive (Ocheşte ţinta, Micii fotbaliști ) sau jocuri de rol, în care copiii

2
 îndeplinesc rolul unor personaje. Încercând să memoreze regulile jocului şi
indicaţiile educatorului, copiii îşi dezvoltă memoria. De asemenea, aceste jocuri
contribuie şi la exersarea unor automatisme, mişcări, acţiuni simple, prin imitarea unor
activităţi reale (Excursioniştii);
- Jocuri psihomotorii ce vizează dezvoltarea mobilităţii generale şi fine: jocuri de
construcţie/dezasamblare; jocuri de manipulare/coordonare; jocuri de stimulare
senzorială, de discriminare cromatică, muzicale; jocuri de mişcare creativă (dansul);
jocuri de căţărare, escaladare;

8.3. Dezvoltarea dimensiunilor cognitive prin intermediul jocului didactic

Încurajarea cunoașterii și dezvoltarea sistemului cognitiv prin intermediul jocului

didactic este o strategie educativă foarte eficientă, care se poate concretiza astfel:
- jocuri didactice prin care se exersează sau fixează anumite cunoştinţe; astfel, pentru
consolidarea cunoştinţelor referitoare la formă, culoare, dimensiune, perceperea
relaţiilor spaţiale, se pot organiza: Jocul culorilor, Şantierul de construcţie, Caută
discul, Găseşte locul potrivit;
- jocurile didactice matematice, care ajută la însuşirea conştientă a număratului pe baza
teoriei mulţimilor, prin exerciţii de manipulare concretă a obiectelor, de grupare,
clasificare, seriere, care conduc la dobândirea abilităţilor de identificare, triere, selectare,
ordonare şi formare de mulţimi; funcțiile jocurilor, în acest caz, se referă la
consolidarea cunoștințelor matematice și la formarea raţionamentelor de tip ipotetico-
deductiv;
- prin activități de manipulare a obiectelor de către copii, se formează percepţiile, apoi
obiectele sunt înlocuite cu imagini, se continuă cu scheme şi simboluri, ceea ce face
posibil accesul copiilor spre noţiuni abstracte;
- jocurile logico-matematice, oferă posibilitatea familiarizării copiilor cu operaţiile cu
mulţimi (reuniunea, intersecţia, complementara unei mulţimi, incluziunea), precum şi cu
relaţia de echivalenţă; prin intemediul acestor jocuri, copiii vor învăța să utilizeze
principiile generale ale logicii (ale negării negaţiei şi al contradicţiei) (Unde stau
prietenii mei?, V-aţi găsit locurile?, Străzi intersectate);

3
- jocurile senzoriale vizează simţul tactil, văzul, auzul, mirosul sau simţul orientării;
prin corelarea cât mai multor analizatori, în timpul perceperii obiectelor, se ajunge la
dezvoltarea senzaţiilor şi percepţiilor cu privire la: mărime, formă, culoare, adâncime,
spaţiu, timp (Ghiceşte materialul, Spune ce miros are, De unde vine sunetul?);
- jocurile de analiză perceptivă vizuală (puzzle, jocuri de asociere) contribuie la
creşterea sensibilităţii analizatorului şi perceperea selectivă a unor culori, mărimi,
forme, grosimi;
- jocurile muzicale formează capacitatea de receptare a sunetelor şi a muzicii, capacitatea
de exprimare prin muzică (prin reproducerea unor melodii, prin improvizarea unor
combinaţii ritmice pe silabe sonore, onomatopee - melodie, text onomatopeic,
mişcare); în plus, dezvoltă capacitatea de a diferenţia auditiv sunetele (intensitate,
durată, înălţime, timbru), de a acompania ritmic cântecele (prin mişcări corporale,
obiecte sonore, jucării muzicale – clopoţel, tobă, tamburină); jocurile muzicale pot
forma și capacitatea de a asculta şi de a recunoaşte fragmente din creaţii muzicale,
naţionale şi universale, corespunzătoare specificului de vârstă al copiilor şi preocupărilor
acestora (Spune cum am cântat?- intensitatea sunetului/durata, Recunoaşte instrumental,
Recunoaşte cântecul, Spune ce simţi, ce îţi sugerează muzica).
- în privința imaginaţiei copiilor, aflând-se în plină dezvoltare la aceste vârste, organizarea
jocurilor este foarte importantă; gândirea preşcolarilor, fiind legată de concret, jocurile
de imaginaţie au la început un suport material (în domeniul plastic sau literar), putând
fi folosite mai ales la preşcolarii mari şi la şcolari dacă presupun un mai bogat volum
de cunoştinţe şi un nivel ridicat de dezvoltare a capacităţii operaţionale a gândirii (Să
facem un tablou!, Ce s-a întâmplat mai departe?, Hai să facem o poveste!, Cum se
numeşte tabloul tău?, Completează tu tabloul!, Jocul rimelor)

8.4. Dezvoltarea limbajului prin intermediul jocului didactic

Jocul didactic poate fi considerat un mijloc foarte important în dezvoltarea

limbajului, din punct de vedere fonetic, lexical, gramatical, dar și în privința fluiditații şi
expresivității; de asemenea, se dezvoltă îmbinarea limbajului intern şi extern, oral, gestual,
grafic. Astfel, sunt urmărite direcțiile de dezvoltare:

4
- dezvoltarea auzului fonematic şi corectarea tulburărilor de limbaj (Focul şi vântul,
Şarpele şi albiniţa, Spune cum face, Repetă după mine);
- formarea abilităţii de a distinge cuvintele din propoziţii şi de a le pronunţa corect,
formularea propoziţiilor cu respectarea regulilor gramaticale, identificarea poziţiei
sunetului în cuvinte (iniţial, median, final) (Spune mai departe, Completează ce lipseşte, Cu
ce sunet începe/sfârşeşte cuvântul?);
- activizarea şi îmbogăţirea vocabularului (formularea unor propoziții având ca stimuli
diferite imagini);
- însuşirea formelor de singular şi plural (Eu spun una, tu spui multe), a acordului
substantiv-adjectiv (Completează ce lipseşte), a utilizării corecte a substantivelor la
cazurile genitiv-dativ (Cui am dat mingea?, A cui hrană este?), a pronumelor personale
(Cine ţi-a dat cadoul?), a timpurilor verbale (prezent, trecut, viitor);
- exersarea vorbirii adresative, coerente, nuanţate, expresive (exprimarea dialogului dintre
personajele basmelor din povestirilor cunoscute (Recunoaşte personajul); prin
intermediul acestor jocuri se dezvoltă atenţia voluntară (copiii observă modificările
cuvintelor/propoziţiilor, reprezentarea grafică) memoria (reproduc dialogurile dintre
personaje, utilizează chiar versuri memorate anterior);

8.5. Dezvoltarea proceselor de inhibiţie voluntară şi a autocontrolului prin

intermediul jocului didactic

În grădiniţă şi în şcoală puterea de inhibiţie se dezvoltă atât prin diferite activităţi în

care presupun stimularea copilului în asimilarea cunoștințelor dintr-o anumită
disciplină, cât şi prin jocuri. În general, jocurile prin regulile lor, impun copilului un anumit
comportament, stimulând inhibiţia involuntară. Dar, pot fi folosite și jocuri care urmăresc, în
mod special, dezvoltarea inhibiţiei voluntare şi a autocontrolului asupra reacţiilor motrice
(Şoapte! (joc pentru formarea deprinderii de a vorbi încet), Seriosul, Jocul mut, Vânătorul
şi iepuraşii, Nu mişca, Statuile, Fluierul, Sus-jos!). Un alt efect al acestor jocuri este și
formarea premiselor unui comportament etic.

5
6