UNIVERSITATEA PITESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE CLINICA
EVALUARE SI INTERVENTIE

TULBURARILE CLINICE SI EFICIENTA

IN ORGANIZATII

PROFESOR INDRUMATOR
CONF. UNIV. DR.
CIUCUREL MANUELA-MIHAELA

STUDENTE
ALECU VIOLETA
FILIP ANDREEA
 Funcționarea psihosocială și profesională a persoanelor cu tulburari somatoforme
Integrarea în grupul de muncă.
Startegii de consiliere și coaching organizațional

Tulburările somatoforme
Tulburarile de somatizare reprezinta un grup circumscris de tulburari mentale caracterizate
prin multiple simptome somatice care sunt inca inexplicabile din punct de vedere medical
(Hiller si Janca, 2003).
Prin somatizare se intelege tendinta de a experimenta si comunica o plangere somatica ca
raspuns la stressul psihosocial si a cauta un ajutor medical pentru aceasta plangere (Lipowski,
1988). Prezentarea acestor tulburari somatice poate diferi de la o cultura la alta, dar conceptul
este unanim acceptat. Termenul de tulburari somatice a fost considerat ca o "umbrela" pentru
variate conditii clinice, precum tulburarile de somatizare, tulburarile somatoforme, tulburarile
conversive sau hipocondria. Caracteristic acestor simptome este distressul subiectiv . Pentru
evaluarea acestor simptome se folosesc instrumente de masura standardizate si cu proprietati
psihometrice adecvate.
Pentru DSM-IV (APA, 1994) si pentru Clasificarea Internationala a Bolilor, versiunea 10-a, a
Organizatiei Mondiale a Sanatatii (CIB-10, WHO, 1993) diagnosticul de tulburare de somatizare
inseamna o istorie de plangeri somatice inceputa inainte de varsta de 30 ani, pe o perioada de
mai multi ani si care nu poate fi explicata de o tulburare fiziopatologica. Mai exista si termenul
de "simptome inexplicabile medical", folosit maiales de medicii somaticieni, care se refera la
simptomele fizice fara cauze medicale, medicii avand greutati in a identifica si descrie o
patologie clara organica acestor bolnavi (Henningsen si colab., 2011). Pentru Fink si colab.
(2002) , simptomele inexplicabile medical, numite si simptome functionale, pot fi definite ca
"conditii cand pacientul se plange de simptome fizice care cauzeaza ingrijorare excesiva sau
disconfort si care conduc pacientul sa caute tratament, dar la care nici o patologie organica sau
baza pato-fiziologica nu poate fi gasita".
Pentru majoritatea covarsitoare a doctorilor, exista astazi simptome fizice corespunzatoare
bolilor organice si simptome psihice corespunzatoare bolilor psihice si mai exista si o categorie
reziduala, aflata pe "noman's land", intre teritoriul medicinei si psihiatriei, boli numite generic,
boli de somatizare. Exemple de astfel de tulburari sunt sindromul de colon iritabil, sindromul
oboselii cronice, sindromul durerii cronice, pseudo-epilepsia, sindromul durerii precordiale fara
origine cardiaca, sau simptome disparate precum dureri de ceafa sau spate, dureri de cap,
oboseala, vertij, palpitatii, dureri musculare, etc.
Tulburările somatoforme în cele mai multe dintre cazuri, afectează buna funcționare a
individului în plan personal, psihologic, social, profesional, sexual etc.
Acuzele somatice uneori multiple sau variate sunt de cele mai multe ori persistente in timp , iar
pacientul solicita numeroase investigatii medicale , in ciuda constatarilor negative repetate si
asigurarilor medicale ca simptomele nu au nici o baza somatica .

Se disting 7 tipuri de tulburări somatoforme care prezintă atât caracteristici comune, cât și particulare.

1. Tulburarea de somatizare - debutează înaintea vârstei de 30 de ani, se poate întinde pe o perioadă

de mai mulți ani, are caracter recurent, simptome multiple care pot apărea în orice parte a corpului sub
formă de durere și alte acuze (cu precadere legate de functiile gastrointestinale, cardiovasculare,
sexuale etc.)

2. Tulburarea somatoformă nediferențiată - reprezentată de semnalarea unei serii de simptome fizice

care nu pot fi explicate, se întinde pe durata a cel puțin 6 luni, nu atinge pragul de diagnosticare pentru
tulburarea de somatizare.

3. Tulburarea de conversie - individul afectat prezintă simptome care nu pot fi explicate și care mimează
o afecțiune (ex: pseudoneurologică, motrică sau altă condiție medicală). Se consideră că există o
corelație între această tulburare și o anumită explicație psihologică, persoana afectată apelând la aceste
manifestări pentru a nu înfrunta explicația psihotraumatizantă care ar putea fi dificil sau imposibil de
tolerat.

4. Tulburarea algică - este caracterizată prin acuze ale durerii și preocuparea față de acestea, în absența
unui diagnostic medical. Factorii psihologici asociati cu stresul sau conflictele joacă un rol important, prin
faptul că pot influența apariția, pot menține sau agrava această tulburare.

5. Tulburarea hipocondriacă - teama (uneori convingerea fermă sau chiar obsesia) unei persoane în
legatură cu faptul că ar putea să dezvolte sau deja are o boală somatică severă. Acest lucru se datorează
neîncrederii în rezultatele investigațiilor medicale și decodificării eronate sau exagerate a senzațiilor și
funcțiilor corporale.

6. Tulburarea dismorfică corporală – credința imaginară a unei persoane că are un defect fizic major sau
exagerarea unui defect existent și preocuparea excesivă a celui afectat de acest aspect.

7. Tulburarea somatoformă fără altă specificație – se referă la o tulburare care prezintă simtome
somatoforme care nu satisfac criteriile de încadrare în nici una dintre tulburările somatoforme amintite.

Conform argumentelor psihanalizei, somatizarea este vazută ca un mecanism defensiv psihologic, iar
apelarea la investigații medicale nonpsihiatrice are în spate o tulburare psihică mascată. Acest punct
de vedere explică faptul că apariția simptomului somatic are drept cauze tensiunea exercitată de către
pulsiunile inconștiente interzise, servind, în felul acesta, la exprimarea suferinței psihologice.
 Astfel, în urma studiilor s-a constatat că persoanele sănătoase din punct de vedere medical, care
prezintă, însă, afectivitatea negativă, vazută ca o trasatură stabilă de personalitate, au tendința să
raporteze prezența unor simptome somatice.

Se consideră că persoanele care apelează frecvent la îngrijirile medicale, deși suferința este de
proveniență emoțională, pot fi afectate în posibilitatea ulterioară de a gestiona simtome pe care alți
oameni le depășesc cu ușurință. Există teorii care susțin că abuzul solicitării ajutorului medical poate fi
responsabil chiar pentru apariția unor stări somatice noi.

În ceea ce privește distribuția pe sexe, femeile prezintă o incidență mai mare în cazul apariției
tulburărilor somatoforme decât bărbații (aproximativ 2:1). Semnalarea simptomelor poate avea
caracter diferit, în sensul în care sensibilitatea față de stimulii care pot influența sau altera percepția față
de propriile trăiri este diferită: femeile sunt mai receptive față de stimulii care provin din exterior,
situaționali, iar bărbații sunt mai atenți la propriile modificări fiziologice (ritmul inimii, presiunea
arterială, manifestări ale stomacului etc.)

Tulburările de somatizare sunt încadrate la tulburări de tip funcțional, în lipsa unor anomalii de ordin
structural. Însă, tratamentul medicamentos trebuie să includă abordarea modificărilor fiziologice, cât și
diminuarea suferinței provenite din capacitatea redusă a persoanelor afectate de a gestiona disconfortul
somatic.

In general,se folosesc instrumente de evaluare standardizate care trebuie sa indeplineasca

urmatoarele criterii de calitate pentru a putea fi considerate utilizabile (Moller, 2009):

- obiectivitate, in sensul ca rezultatul lor sa nu depinda de cine administreaza instrumentul,

cine il analizeaza sau interpreteaza;

- confidenta, adica instrumentul trebuie sa furnizeze aceleasi rezultate la administrari repetate

la acelasi individ, adica sa fie reproductibile;

- validitate sau marimea cu care un instrument masoara ceea ce a fost propus sa masoare, de

exemplu, daca a fost construit sa masoare depresia, atinci el trebuie sa o masoare cu robustete

numai si numai depresia si nimic altceva;

- predictibilitate sau cantitatea de resurse cerute de administrarea instrumentului in ceea ce

priveste timpul, personalul si materialele utilizate.

In functie de domeniul folosit, instrumentele de evaluare se folosesc in patru scopuri

importante:

- screening (detectia unui fenomen intr-o populatie);

- diagnostic si clasificare,

- aprecierea importantei/severitatii unui fenomen (simptom, opinie, emotie, comportament,

etc) si
- evaluarea rezultatului unui demers (pe termen scurt, mediu sau lung si rata succesului sau a

reaparitiei/recaderii).

SCREENINGUL PENTRU SIMPTOMELE DE SOMATIZARE

(Screening for Somatoform Symptoms - SOMS)

Simptom Frecventa (%)

1 Dureri de cap 19%

2 Dureri abdominala 11%

3 Dureri de spate 30%

4 Dureri articulare 25%

5 Dureri in maini si picioare 20%

6 Dureri in piept 5%

7 Dureri rectale 2%

8 Dureri in timpul actului sexual 1%

9 Dureri la urinare 3%

10 Greata 9%

11 Balonare 13%

12 Disconfort precordial 7%

13 Voma 2%

14 Regurgitare esofagiana 8%

15 Senzatie de arsura piept sau stomac 7%

16 Intoleranta la mancare 12%

17 Pierderea apetitului 7%

18 Gust rau in gura 5%

19 Gura uscata 8%

20 Diaree frecventa 3%

21 Eliminare rectala de fluid 1%

22 Urinare frecventa 9%

23 Forfoteli in burta 3%

24 Palpitatii 11%
25 Disconfort la stomac 11%

26 Transpiratii (reci sau calde) 9%

27 Valuri de caldura sau roseata 9%

28 Gafaiere (inafara efortului) 6%

29 Respiratie dureroasa sau hiperventilatie 5%

30 Oboseala excesiva 8%

31 Pete decolorate pe piele 6%

32 Indiferenta sexuala 11%

33 Senzatii neplacute in zona genitala 2%

34 Greutati de coordonare sau de echilibru 5%

35 Paralizii sau pierderea locala a fortei 2%

36 Dificultati de inghitire sau nod in gat 3%

37 Pierderea vocii 2%

38 Retentie de urina 3%

39 Halucinatii 2%

40 Pierderea senzatiei de pipait sau de senzatii pe piele 1%

41 Furnicaturi sau amorteli neplacute 5%

42 Viziune dubla 2%

43 Pierderea vederii 1%

44 Pierderea auzului 3%

45 Convulsii 2%

46 Pierderea memoriei 3%

47 Pierderea constiintei 1%

SCALA SCURTA DE SIMPTOME SOMATICE - 8 (Somatic Symptoms Scale - SSS-8)

Scala SSS-8 este o scala scurta, cu 8 itemi derivata din PHQ-15 si a fost dezvoltata de ... Narrow si colab.

(2013) ca parte a dezvoltarii DSM-5 si a instrumentelor emergente folosite pentru evaluarea entitatilor
clinice componente.

Fiecare item este scorat pe o scala Likert cu 5 puncte si se refera la perioada de timp din ultima
saptamana .
Scorul scalei se poate intinde de la 0 la 32. Cu cat scorul obtinut la scala este mai mare cu atat povara

subiectiva data de problemele somatice ale subiectului este mai mare. Prin povara ("burden") se
evalueaza

distressul psihologic, necazul subiectiv, incarcatura pe care o poarta subiectul care prezinta simptome
somatice.

Autorii recomanda urmatoarele trepte de scor: 0-3 nici o povara, 4-7 povara scazuta, 8-11 povara medie,

12-15 povara mare si peste 15 povara foarte mare. S-a constatat ca cu cat scorul este mai mare cu atat
mai mare este si frecventa vizitelor medicale pe care subiectul le face la medicul de medicina generala.

Scala SSS-8 are calitati psihometrice excelente, confidenta 0,81, stabilitate la test-retest si validitate de

constructie foarte buna. Acest calitati ale scalei au fost testate de Gierk si colab. (2014) pe un esantion
2510 subiecti din populatia generala a Germaniei.

SCALA AMPLIFICARII SOMATO SENZORIALE (Somatosensory Amplification Scale -

SSAS)

Scala SSAS a fost conceputa de Barsky si colab. (1990, 1992) care a pornit de la constatarea ca pacientii

cu somatizare tind sa fie hipersenzitivi la senzatiile normale corporale, au o toleranta scazuta fata de
senzatiile inconfortabile din corp si le interpreteaza ca simptome si ca evidente ale unei boli (Barsky,
1992). Acest mecanism, care incearca sa explice aparitia simptomelor de somatizare, a fost numit
"amplificarea somatosenzoriala".

Complicațiile tipice ale tulburării somatoforme sunt:

- îngustarea sferei sociale a vieții (eșecul comunicării);

- formarea depresiei secundare datorită imaginii clinice prelungite și pierderii credinței în recuperare;

- o preocupare dureroasă cu privire la starea de sănătate, fixarea cu privire la urmărirea stării fizice
proprii, trecerea irațională a examenului și vizitarea medicilor;

- conflictele familiale, deoarece rudele nu înțeleg cauzele afecțiunii, prin urmare, tind să considere ruda
bolnavă ca fiind un subiect suspect, egocentric, excesiv de fixat, înfricoșător.

Drept urmare, o bună redresare a tulburărilor somatoforme poate include atât tratament
medicamentos cât și psihoterapie.

Psihoterapia poate include tehnici orientate pe conștientizarea conflictelor care au generat tensiunea
psihologică a individului, pentru a destructura tendința de somatizare. De asemenea, poate cuprinde
tehnici comportamentale sau hipnoză, pentru reeducare și învățarea unor tehnici de relaxare.
Succesul tratamentului este influențat de mulți factori diferiți și complecși: vârsta, cauzele și tipul
debutului, schema tratamentului medicamentos prescris, alianța pe care persoana afectată o
stabilește cu psihoterapeutul sau psihiatrul, tendința tulburării la recurență.
Formarea și dezvoltarea abilităților este necesară pentru a reduce nivelul stresului zilnic și tendința
indivizilor de a-l experimenta la nivelul somaticelor.

Sarcina specifică de psihoterapie este dezvoltarea capacității de auto-reglementare emoțională:

- capacitatea de a observa provocatorii (declanșatorii) zilnici de emoții negative și de a observa reacția

răspunsului emoțional slab;

- abilitatea de a da un nume clar acestor reacții, bazate pe stăpânirea vocabularului, care include
principalele categorii emoționale de vorbire;

- abilități de a dezvălui esența emotiilor negative, de a înțelege și de a formula gânduri asociate cu ele;

- abilitatea de a transforma emoțiile negative în mod eficient prin formarea capacității de a lucra cu
atitudini negative, gânduri și utilizarea abilităților constructive comportamentale.

STUDIUL 1

Supravegherea grupului pentru profesioniștii din domeniul sănătății din cadrul asistenței primare
pentru pacienții cu probleme de sănătate psihosomatice: un studiu pilot de intervenție

În asistența medicală primară, strategiile eficiente de tratament lipsesc pentru acești pacienți, deși
adesea cele mai proeminente simptome care reprezintă consultul în asistența primară nu pot fi legate
de nicio cauză biologică.

Scop

Scopul a fost de a explora dacă supravegherea de grup dintr-o teorie fenomenologică specifică a
psihosomaticii ar putea oferi profesioniștilor din domeniul sănătății care tratează pacienții cu probleme
de sănătate psihosomatice în cadrul îngrijirii primare, o mai bună înțelegere a acestor afecțiuni și să
stimuleze strategiile de tratament specifice profesiei. Întrebările noastre de cercetare au fost
următoarele: (i) Care este înțelegerea de către profesioniștii din domeniul sănătății a psihosomaticii
înainte și după intervenție? (ii) Care sunt strategiile de tratament pentru acest grup de pacienți înainte și
după intervenție?

Metode

Studiul a fost un studiu pilot de explorare calitativă . La studiu au participat șase participanți dintr-un
centru de asistență medicală primară într-un oraș de dimensiuni medii din Suedia. S-a format un grup de
supraveghere, bazat pe un amestec de profesii, vârstă, sex și ani de experiență clinică. Supravegherea a
constat într-o ședință de 75 de minute în fiecare lună pe parcursul a 6 luni. Participanții au fost
intervievați înainte și după intervenția de supraveghere.

Constatări

Studiul a arătat două categorii distincte apărute din date. O categorie de profesioniști din domeniul
sănătății a susținut o abordare psihoeducativă, în timp ce cealaltă nu avea o abordare coerentă.
Supravegherea a îmbunătățit a doua categorie de înțelegere a psihosomaticii de către profesioniștii din
domeniul sănătății. Grupul psihoeducativ nu și-a schimbat înțelegerea psihosomaticii, deși s-au simțit
întăriți în demersul lor de către supraveghere. Strategiile specifice profesiei nu au fost dezvoltate.

Implicaţii

Acest studiu pilot indică faptul că o intervenție de supraveghere relativ scurtă poate ajuta clinicienii în
întâlnirile lor clinice cu acești pacienți; cu toate acestea, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a
stabili valoarea intervenției specifice de supraveghere bazată fenomenologic.

STUDIUL 2

Sindromul Burnout apare frecvent la lucrătorii medicali. Este asociat cu stresorii prezenți în activitatea
medicală. Aceste condiții sunt diferite între rezidenți și medicii atașați.

Obiectivul acestui studiu a fost identificarea asocierii dintre condițiile de muncă, aparitia stresului și
simptomele psihosomatice la medicii unor spitale din Mexic.

Metode

Un studiu în secțiune a fost realizat pe un eșantion de 724 de medici din șapte spitale din Mexico City. A
fost aplicat un instrument pentru a determina caracteristicile și condițiile de muncă socio-demografice.
Pentru a evalua stresul și manifestările psihosomatice, au fost utilizate inventarele Wolfgang, Maslach și
Kroenke. Au avut o fiabilitate de 0,91, 0,83 și, respectiv, 0,78

Rezultat

55% din populație au fost bărbați; vârsta medie de 32 de ani. 51% erau rezidenți și 49% erau medici
atașați. Au existat diferențe semnificative în condițiile de muncă ale rezidenților și medicilor, p <0,001.
Există o prevalență mai mare de stres la rezidenți decât la medici, p = 0,006 Prevalența epuizării
emoționale a fost de 44% pentru rezidenți și 23% la medici, p <0,001. Nivelul depersonalizării a fost de
51%, respectiv 46%, p = 0,004, acestea având diferențe semnificative în funcție de condițiile de muncă.
Riscul de a prezenta manifestări psihosomatice severe a fost de 3,5 ori la cei care au avut un nivel ridicat
de stres (CI: 2,45 până la 5,33). Au fost de trei ori mai multe riscuri de severitate a simptomelor la
supravegherea percepută a persoanelor (CI: 1,49 - 2,9) și a volumului excesiv de muncă (CI: 2,06 până la
4,11). Riscul a fost de două ori pentru cei care au raportat volum excesiv de muncă și pentru cei care au
efectuat gărzi și participă la peste 20 de pacienți pe zi. Aceste diferențe au fost menținute prin ajustarea
lor pe categorii.

BIBLIOGRAFIE

-DSM-IV (APA, 1994) Clasificarea Internationala a Bolilor, versiunea 10-a, a Organizatiei Mondiale a
Sanatatii CIB-10, WHO, 1993)

- Dr. Radu Vrasti Masurarea Sanatatii Mentale Iunie 2018, Kitchener, Ontario

- Barsky AJ, Wyshak G, Klerman GL (1990): The Somatosensory Amplification Scale and its relationship to
hypochondriasis. J Psychiatr Res, 24: 323–334.

-Barsky AJ (1992): Amplification, somatization, and the somatoform disorders, Psychosomatics 33: 28–
34.

- Narrow WE, Clarke D, Kuramoto JS et al (2013): DSM-5 field trials in the United States and Canada, Part
III: development and reliability testing of a cross-cutting symptom assessment for DSM-5, Am. J.
Psychiatr.