Psihopatologia vieții

instinctuale
Tulburările vieții instinctuale

 Instinctele reprezintă un complex de reflexe înnăscute,

necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie
și care le asigură adaptarea la mediu prin dezvoltarea
organismului, alimentare, reproducere, diverse
modalități de apărare.
 Pentru specia umană, modalitățile de realizare a
instinctelor suferă un proces de modelare socio-
culturala, astfel încât actele de satisfacere a acestora sa
fie puse în acord cu conveniențele sociale, cu diversele
cutume culturale, influențate fiind de timpul istoric și
spatiul geografic în care o persoană se dezvoltă.
Tulburările vieții instinctuale

 În psihopatologie, tulburările vieții instinctuale apar în

leziuni organice, procese psihotice, tulburări depresive și
alte tipuri de tulburări nevrotice, la personalitățile
disarmonice. Este vorba despre:
 tulburările instinctului alimentar
 tulburările instinctului sexual
 tulburările instinctului de conservare
Tulburările instinctului alimentar

 Conform DSM V (2013), tulburările de alimentație sunt:

- pica,
 - ruminatia,
 -tulburarea evitant-restrictivă a ingestiei de alimente,
 - anorexia nervosa,
 -bulimia nervosa,
 - mâncatul compulsiv.
Tulburările instinctului alimentar

 Pica reprezintă ingestia de alimente noncomestibile

(var, pământ, excremente de animale etc.), acesta
nereprezentând o parte a unui ritual cu origine culturală
sau dorința subiectului de a-și provoca vreun rau.
 Se întâlnește în oligofrenii (stari de nedezvoltare
cognitivă), tulburări din spectrul autismului, demențe
(involuție cognitivă), în stările de modificare a
conștienței, în schizofrenii, în unele disarmonii severe de
personalitate.
Tulburările instinctului alimentar

 Ruminatia –actul de a regurgita mancarea nedigerată și

apoi a o mesteca din nou sau a o scuipa. Acest
comportament nu are nici o cauza organică (disfuncție la
nivelul tractului digestiv).
 Tulburarea evitant-restrictivă a ingestiei de
alimente - Sitiofobia - refuzul alimentelor
 - are o motivaţie legată de conţinutul halucinaţiilor
auditive, gustative, olfactive, de existenţa unor idei
delirante de otrăvire, inutilitate, autoacuzare, negaţie
 - apare în depresii şi schizofrenii
Tulburările instinctului alimentar

 Anorexia nervosă – termenul anorexie înseamnă

“pierdere totală sau parțială a poftei de mâncare”, ceea
ce poate produce confuzie, deoarece nu apetitul, ci
comportamentul alimentar este dereglat.
 Completarea “nervosa” indică faptul că este vorba
despre cauze psihice în acest tip de tulburare.
 În fapt, este vorba mai curând despre o distorsiune a
imaginii corporale, perturbarea comportamentului
alimentar fiind consecutivă acesteia.
Tulburările instinctului alimentar

 Astfel, persoana are o greutate corporală mai mică cu

15% față de greutatea normală, o teamă excesivă ca s-
ar putea îngrășa (deși este subponderală), distorsiuni ale
imaginii corporale proprii – persoana se consideră foarte
grasă chiar dacă obiectiv, ea este foarte slabă, nu doar
din punct de vedere medical, ci chiar și dupa standardele
absurde impuse de cultura epocii noastre femeilor.
 În același timp, persoana nu are nici o problemă în a
percepe greutatea corporală reală a altor indivizi, pe
care nu-i supraestimează din acest punct de vedere.
Tulburările instinctului alimentar
 Ca urmare, anorexicul se va înfometa, deși apetitul nu-i
lipsește. Există doua mari categorii de aneroxie: tipul
restrictiv și tipul cu evacuare forțată.
 Tipul restrictiv va evita orice ar putea aduce un aport
caloric prea mare, va ține diete stricte, exagerate,
chinuitoare.
 Tipul cu evacuare forțată mănâncă relativ normal, dar își
provoacă apoi fie fie vomă, fie evacuarea celor ingerate
cu ajutorul laxativelor.
 Ca simptom apare în depresiile profunde, unele nevroze,
tulburări de personalitate, în stări psihice reactive, în
șocurile emoționale.
Tulburările instinctului alimentar

 Bulimia nervosa- constă într-o pierdere a controlului

asupra comportamentului alimentar, bulimic provenind
din grecescul “bulimos”, ce s-ar putea traduce prin
“foame de lup”, deci o poftă de nestăpânit.
 Pacientul se va” îndopa”, ingerând în cursul acestor
episoade cantități mult mai mari de mâncare decât ceea
ce ar manca majoritatea oamenilor în circumstanțe
similare, în aceeași perioadă de timp.
Tulburările instinctului alimentar
 Conform criteriilor DSMV (2013), în timpul acestor
episoade, individul resimte o pierdere a controlului
asupra propriului său comportament, deci el nu se poate
opri din mâncat.
 Pentru a preîntâmpina creșterea în greutate, pacientul
va recurge la comportamente compensatorii, fie cele din
categoria evacuării forțate (vărsături autoprovocate,
abuz de laxative ori diuretice, clisme), fie la exerciții
fizice intense ori va adopta comportametul de sens
opus: se va abține de la consumul de alimente.
 Ca simptom, bulimia apare în leziunile organice:
tumori diencefalice, pancreatite, diabet zaharat,
hipertiroidie, convalescenţă.
Tulburările instinctului alimentar

 Din punct de vedere psihodinamic, atât anorexia

nervosă, cât și bulimia nervosă par a folosi mecanismul
de apărare de tip deplasare. Deoarece exprimarea
conflictelor intrapsihice este imposibilă, mâncarea și
mâncatul capată o funcție simbolică.
 Foamea poate fi interpretată ca o amenințare prin
pierderea controlului asupra trupului, echivalentă cu
incapacitatea de a-și stăpâni viața.
 Perioadele de „îndopare” au rol de reducere a stresului,
în sensul unui act autoconsolator, dar ușurarea nu
durează, fiind înlocuită de sentimentul de vinovăție.
Tulburările instinctului alimentar

 Mancatul compulsiv (Binge-eating disorder)–

comportament de “îndopare”, cu aceeași senzatie de
pierdere a controlului asupra comportamentului
alimentar, dar fără comportamentele compensatorii
întâlnite în cazul bulimiei, însă acompaniat de un
sentiment de jenă, de scădere a stimei de sine.
Tulburările instinctului sexual
 Clasificarea acestor tulburări se referă la perturbarea
cantitativă sau calitativă a instinctului sexual, care poate
fi prea puternic ori prea slab, ori deviat de la sensul sau
printr-o alegere anormala a partenerului, sau prin
desfășurarea în sine a actului sexual, partenerul fiind ales
corespunzător.
 Deși orice comportament uman poartă inevitabil
amprenta socio-culturală, sunt puține tulburările
psihiatrice atât de încărcate de conotății morale și care să
reflecte într-un atât de mare grad mentalitatea societății
din care emană.
 Ceea ce pentru Freud, de exemplu constituia “perversiune
sexuala”, este considerat actual un act sexual normal.
Tulburările instinctului sexual
 Tulburări cantitative
 Hiperactivitatea sexuală
 În cazul femeilor, poartă numele de nimfomanie.
 În clasificarea internațională a tulburarilor psihice ICD 10
se întâlnește diagnosticul de "activitate sexuală excesivă",
în cadrul capitolului care se referă la Disfuncție sexuală,
neprovocată de o tulburare sau boală organică.
 Este vorba despre pulsiuni, fantasme și comportamente
marcante și persistente, implicând căutarea permanentă a
plăcerii sexuale. Nimfomania se caracterizează prin
căutarea imperioasă a unor experiențe erotice care lasă,
în general, femeia nesatisfăcută.
Tulburările instinctului sexual
 În cazul bărbaților, același comportament de cautare
excesivă a satisfacției sexuale este denumit satiriazis.
 Și în acest caz observăm intervenția stereotipurilor
culturale de gen, bărbații care manifestă acest gen de
comportament fiind priviți cu mult mai multa toleranță de
către societate, comportamentul putând fi chiar
considerat normal pentru genul masculin.
 Ca simptom, hiperactivitatea sexuală se întâlnește în
stările de excitație maniacală, pe fondul dezinhibiției
marcate a subiectului și a erotizării conduitelor sale, în
demențe și oligofrenii (ca urmare a nedezvoltării sau
deficitului cognitiv scade funcția de cenzură a conștiinței),
în leziunile de lob frontal ori ale hipocampului.
Tulburările instinctului sexual

 Hipoactivitatea sexuală
 Scăderea activității sexuale se întâlnește în stările
de epuizare și în nevroze (impotențe sexuale
psihice), în senescență (firesc), la toxicomani, în
cazul depresiilor, sistemul pulsional fiind
„prăbușit”, în schizofrenii.
Tulburările instinctului sexual

 Tulburări calitative – Parafilii

 Anomalii în alegerea partenerului:
 autoerotismul (masturbarea) – comportament sexual
absolut normal la vârsta pubertății și adolescenței și
firesc în circumstanțe de viață în care un parteneriat
erotic nu este posibil (detenție, de exemplu) sau insul,
din varii motive, nu are un partener.
 Consider că este vorba despre patologie doar dacă
individul preferă acest tip de satisfacție erotică celei cu
un partener, deși are posibilitatea de a alege.
Tulburările instinctului sexual

 pedofilia – preferința pentru activitatea sexuală cu

parteneri copii; punctul de vedere psihodinamic asupra
acestei parafilii este acela că ar fi vorba despre o alegere
narcisică, pedofilul vazând copilul ca pe o imagine a sa în
oglindă, sau restaurarea unui Sine tânăr, idealizat.
(Gabbard, O.G., 2007).
 gerontofilia – preferința sexuală pentru parteneri
vârstnici; alegerea nu trebuie să fie motivată de interese
materiale sau de obținerea unui anumit status social.
Pentru a fi vorba despre patologie trebuie ca individului
să-i facă plăcere actul sexual cu o persoană în vârstă.
Tulburările instinctului sexual
 incestul – preferința pentru activitate sexuală cu rude
apropiate (fiu, fiică, frate). În majoritatea culturilor,
incestul reprezintă un tabu (interdicție), deoarece are
implicații neplăcute din punct de vedere biologic,
genetic, religios și social.
 
 transsexualismul – definește o persoană care prezintă
anatomic un sex neconform cu identitatea personală și a
rolului de gen asumat (un bărbat care se simte femeie
sau invers), deci alegerea partenerului nu se face după
apartenenţa la sexul biologic, ci după sexul diametral
opus, acceptat însă psihologic.
Tulburările instinctului sexual
 zoofilia – dorinta de acuplare cu animale, păsări. 
 frotteurismul – obținerea stimulării sexuale prin frecarea
de alte persoane (necunoscute) în locuri publice
aglomerate.

 fetișismul –fetișul este un obiect care devine absolut

indispensabil în obținerea plăcerii sexuale. Orice obiect
poate avea rolul de fetiș, dar cel mai adesea este vorba
despre contemplarea lenjeriei intime a sexului opus
(Tudose, F., 2011). 
 pygmalionismul (azoofilia) – excitație sexuală în fața
monumentelor funebre ori statuilor înfățișând același sex
ori sexul opus.
Tulburările instinctului sexual
 B. Anomalii în desfăşurarea actului sexual per se,
partenerul fiind ales corespunzător sexului:
  
 sadismul și masochismul (algolagnia) – parafilie constând
în faptul că persoanele fie au nevoie de fantasme sau acțiuni
sadice pentru a dobândi gratificarea sexuală, fie au nevoie
de umilire sau chiar durere pentru a atinge plăcerea
sexuală, ori o combinație a celor două.
 În viziunea psihodinamică, în ceea ce privește sadismul, este
vorba despre inversarea scenariilor din copilărie, în care ei
erau victima unui abuz fizic sau sexual, iar în privința
masochiștilor ar fi vorba despre convingerea pacienților că
merită să fie pedepsiți pentru dorințele lor sadice
conflictuale
Tulburările instinctului sexual

 scaptofilia (voyerismul) reprezintă plăcerea de a

contempla actul sexual al altora sau participarea la acte
sexuale în grupuri heterogene.
 exhibiţionismul reprezintă expunerea organelor
sexuale în public însoțit sau nu de masturbarea în
prezenţa persoanelor de sex opus.
 Se întâlnește ca simptom în unele tulburări de
personalitate, demenţă posttraumatică, senilă,
vasculară, tumori temporale, frontale, de hipocamp,
encefalopatii postmeningoencefalită.
Tulburările instinctului de
conservare

 exagerarea nevoii de autoconservare: apare în frica

de moarte (tanathofobie), de boală (nosofobie), în stările
hipocondriace;
 abolirea instinctului de apărare: indiferenţă totală
faţă de pericole, tendinţe la automutilare, idei şi
tentative de suicid;
Tulburările instinctului de
conservare
 Suicidul – etimologic provine din termenii: sui – pe sine și
cidium – ucigaș.
 Consider superficiale explicațiile suicidului în termeni cum ar
fi: s-a sinucis pentru că...a picat examenul, l-a părăsit iubita,
a pierdut banii la jocuri de noroc,etc. Acești factori nu pot fi
decât triggeri elemente declanșatoare, întotdeauna venite pe
fondul unei grave tulburări a instinctului de conservare.
 Desigur, suicidul nu este un simptom, ci o conduită
complexă, aceasta înglobând suicidul reușit, tentativele,
ideile de sinucidere, sindromul presuicidar. Sensul sinuciderii
ar fi unul de negație și catastrofă, presupunând negarea
instinctului vital într-un moment existențial resimțit de
persoană ca dramatic și fără nici o altă ieșire. (Butoi, T.,
2002)
Tulburările instinctului de
conservare

 Paradoxal, s-a constatat că rata sinuciderilor scade

tocmai în situații limită: războaie, calamități naturale,
prizonierat.
 Explicațiile posibile ale acestui fapt sunt creșterea
sentimentului de coeziune umană și lupta pentru
supraviețuire, care face ca instinctul de conservare să
devină predominant.
Tulburările instinctului de
conservare
 Instanțe ale fenomenului suicidar
  
 1. Ideea de suicid veleitară – reprezintă o dorință
tranzitorie de autodistrugere, cu proiecția teoretică a
actului, fără punerea sa în practică, dorința fiind
generată numai de încărcătura afectivă de moment.
 2. Șantajul cu suicidul – apare la persoanele cu
structură psihică labilă sau la cele cu coeficient
intelectual scăzut, având scopul de a obține mai multe
drepturi, un plus de libertate,etc. Frecvent întâlnit la
femei și adolescenți.
Tulburările instinctului de
conservare
 3.Tentativele suicidare – sunt sinucideri ratate din
motive tehnice (mijloace de sinucidere inadecvate sau
fortuite, intervenția unor persoane străine etc.).
Tentativa de suicid pare a avea cel mai adesea
semnificația unei nevoi crescute de afecțiune și atenție
din partea anturajului, față de care subiectul se simte
izolat, subestimat, respins. Tentativa este de cele mai
multe ori, repetată – statisticile aratând că pentru
fiecare suicid reușit există 18 tentative. (Tudose, F.,
2011)
 4.Sindromul presuicidar (Ringel) – caracterizat prin
restrângerea câmpului conștiinței și afectivității și
înclinația către fantasmele suicidului.
Tulburările instinctului de
conservare
 5. Suicidul disimulat – o acoperire, disimulare a actului
suicidar sub spectul unui accident. Individul alege această
modalitate spre a nu-și culpabiliza rudele/prietenii sau
pentru a-i proteja de reacția anturajului.
 6.Raptusul suicidar – rezultatul unei tendințe greu
reprimabile de dispariție, a unui impuls greu de stăpânit.
Persoana “se aruncă în suicid”, folosind orice mijloc pe
care-l are la îndemână.
 7. Suicidul cronic (parasuicidul) – constituie
echivalente suicidare, dintre care menționăm:
automutilările, refuzul alimentar, refuzul tratamentului,
conduitele de risc, alcoolismul și toxicomaniile, ele
asemănându-se prin caracterul simbolic: tendința de
autodistrugere.
Tulburările instinctului de
conservare
 În psihopatologie, suicidul apare mai ales în depresii (nu
e corelat cu intensitatea, după cum arătam anterior,
depresia profundă, cu inhibiție psihomotorie realizează
chiar o “profilaxie” a suicidului), în schizofrenie, ca
urmare a ideației delirante sau a fenomenelor
halucinatorii, în raptusurile anxioase din nevroze, în
alcoolism și toxicomanii, în confuzii, demențe și
oligofrenii (deși aici, neexistând reprezentarea la nivel
mintal a consecințelor actului vorbim mai curând despre
accidente, decât despre suicid).
 În confuzii, demenţe, oligofrenii aceste tulburări se
însoţesc si de tulburări ale orientării.