Sindromul Binge-eating sau tulburarea mancatului compulsiv

Mâncatul compulsiv (cunoscut și sub denumirea de „Binge Eating Disorder”) este o

boală gravă care poate avea un impact negativ semnificativ asupra persoanelor care au
această tulburare.
Mâncatul compulsiv este cel mai întâlnit tip de tulburare de alimentație și afectează
aproape 2% din populația întregii lumi, mai ales tinerii, deși rămâne o boală prea puțin
recunoscută.
Societatea actuală, structurată pe standarde paradoxale, reprezintă terenul fecund pentru
dezvoltarea tulburării de alimentare compulsive, întalnită şi sub alte denumiri precum mâncatul
compulsiv sau binge-eating. Mâncatul compulsiv presupune existenţa unor episoade recurente de
ingerare a unei cantităţi mari de mâncare într-o perioadă scurtă de timp, sentimentul lipsei de
control asupra cantităţii de mâncare, trăirea unor sentimente de vină şi ruşine. Tulburarea de
alimentare compulsivă face parte din categoria tulburărilor de comportament alimentar alături de
anorexia nervoasă, bulimia nervoasă şi sindromul alimentării nocturne. Ceea ce este specific
acesteia este faptul că episoadele de supra-alimentare nu sunt urmate de metode de compensare
(consumul laxativelor sau inducerea vomei).
Este important de punctat că suferinţa persoanei, împreună cu lipsa unor mecanisme adecvate de
reglare emoţională, este elementul care duce la generarea unui comportament alimentar de tip
compulsiv, astfel mâcatul devenind o modalitate de eliberare pentru o perioadă scurtă timp de
emoţiile greu de trăit.

Simptome:
1. Mâncat într-un ritm mult mai rapid decât cel obişnuit
2. Mâncat până la saţietate inconfortabilă
3. Mâncarea unor cantităţi mari de alimente în absenţa senzaţiei de foame
4. Persoanele tind să mânânce singure deoarce se simt ruşinate cu privire la
cantitatea mare de mâncare
5. Sentimente de dezgust faţă de sine, tristețe sau vină ca urmare a episodul de
binge
6. Distres emoţional cu privire la mâncatul compulsiv

Cauze:
1. Factori genetici – o parte din preocuparea cu privire la aspectul estetic al corpului şi
dimensiunea acestuia (dorinţa de a fi slab, frica de a fi gras, preocupări cu privire la
greutate şi alimentaţie, insatisfacţie corporală) poate fi explicată prin prisma variaţiilor
genetice.
2. Factori personali – perfecţionismul, trăsăturile de personalitate, evaluarea negativă a
propriei persoane şi impulsivitatea pot, de asemenea, pune în mişcare mecanismul
mâncatului compulsiv. Perfecţionismul presupune existenţa unor aşteptări greu de atins
(atât de la sine, cât şi de la alţii), iar când acest ideal dorit nu este atins apare suferinţa
emoţională.
3. Factori sociali – prin promovarea în mass – media şi social – media a unui ideal de corp,
caracterizat de o siluetă atletică şi lipsa grăsimii, uneori imposibil de atins.

4. Factori psihologici specifici – ataşamentul insecurizant are implicaţii asupra dezvoltării

tulburării de alimentare compulsivă.

Tratament:
Reglarea emotioanala prin terapie, nutritioanala si cognitiv comportamentala pentru ca
persoana in cauza sa poata sa se controleze.