Anorexia infantilă

I. Date generale

Anorexia nervoasă este definită ca un sindrom psihopatologic de etiologie variată,

caracterizat prin limitarea autoimpusă, electivă şi drastică a dietei, care conduce la o pierdere
marcată a greutăţii corporale, tulburări metabolice, dezechilibre hidroelectrolitice severe care
pot pune viaţa în pericol.

Diagnosticul pozitiv al anorexiei nervoase se bazează pe triada simptomatică:

anorexie, scădere ponderală semnificativă şi amenoree (cu echivalentele amenoreei la bărbaţi:
diminuarea libidoului şi erecţiei), dar şi pe absenţa unei etiologii organice sau a unei tulburări
psihice (tulburări depresive, schizofrenie etc).

Anorexia nervoasă debutează în mod obişnuit în perioada de pubertate şi adolescenţă,

foarte rar înaintea vârstei de 10 ani şi peste vârsta de 30 ani.

Anorexia psihogenă infantilă este consecinţa unor factori anorexigeni simpli: durere,
dificultăţi respiratorii care îngreunează ingerarea alimentelor, consumarea de alimente între
mesele principale, dispoziţie depresivă, nervozitatea mamei şi tendinţa ei de a stimula copilul
să mănânce cât mai mult, dublată de tendinţa copilului de a se elibera de supraprotecţie,
relaţiile dizarmonice şi/sau carenţele emoţional-educative şi alimentare.

Intervenţia prin forţă şi pedepsire în anorexia psihogenă, inhibă şi mai mult

mecanismul foame-apetit, atât prin reacţia de furie şi protest, cât şi prin emoţiile negative de
frustrare. În aceste situaţii, trebuie analizate cu atenţie preferinţele copilului fără a fi obligat
ca el să mănânce numai alimentele pe care părinţii le consideră ca fiind cele mai bune.

II. Anorexia sugarului

Anorexia nou-născutului constituie o entitate clinică diferită de anorexia tipică a

adolescenţei. Anorexia precoce a sugarului este rară, putând să se întâlnească încă din
primele zile de viaţă sau din primele săptămâni de viaţă. Iniţial se poate manifesta printr-o
atitudine pasivă în faţa alimentaţiei, copilul fiind lipsit de cooperare, uneori el nici nu înghite,
laptele se scurge printre buze sau varsă puţinul înghitit - aşa zisa anorexie de inerţie, pentru
ca după un timp sugarul să prezinte reacţii de opoziţie. Copilul se agită, ţipă, refuză să bea, să
înghită, varsă ceea ce a înghiţit, întoarce capul înaintea linguriţei, se joacă cu hrana fără a
mânca – aşa zisa anorexie de opoziţie.

Acestea sunt mijloace utilizate de sugar pentru a refuza alimentaţia oferită. Sugarul nu
ia în greutate sau pierderea ponderală este nesemnificativă, în absenţa unor suferinţe somato-
psihice. Erupţia dinţilor poate favoriza instalarea unei anorexii temporare. Este important de
făcut diferenţierea între ’’normal’’ şi ’’patologic’’ deoarece, în acest proces de ’’oferire şi
primire’’ a hranei, pot apărea dificultăţi care pot sau nu să fie depăşite de cuplul mamă-copil
(DOBRESCU, 2003). Oferirea hranei de către mamă şi primirea ei de către copil este
începutul relaţiei mamăcopil, acesta fiind un proces fundamental şi deosebit de important.

Persistenţa unor greşeli în perioada de oferire a hranei, cu apariţia şi creşterea

tensiunilor emoţionale şi instalarea refuzului alimentar, poate determina apariţia în timp a
comportamentelor alimentare anormale. Anxietatea mamei este pe primul plan, justificând
necesitatea ajutorului acesteia. Rezolvarea problemelor mamei face să dispară în majoritatea
cazurilor conduita anorexică a copilului.

III. Anorexia semestrului II

Anorexia semestrului II este mai frecventă, ea se instalează între lunile 5-8 în

momentul suprimării.

În această perioadă există o labilitate fiziologică a apetitului în care au loc unele

modificări importante în dezvoltarea sugarului. KREISLER şi colab. (1966) disting două
tipuri de anorexie a semestrului II:

1. anorexia simplă, care apare ca o formă de refuz a alimentaţiei, instalându-se la un

nivel probabil foarte elementar şi nu la nivelul unei tulburări a foamei şi apetitului;

2. anorexia zisă complexă, care se semnalează prin intensitatea simptomului şi

rezistenţa sa la metodele obişnuite de tratament. Copilul se comportă ca şi cum hrana nu l-ar
interesa. Acest anorexic se deosebeşte de copilul care mănâncă puţin în mod constituţional,
care se evidenţiază mult mai devreme.

Formele cele mai severe apar întotdeauna ca raspuns la o situaţie conflictuală evidentă
cu mama. Rar, aceşti sugari prezintă mai târziu tulburări sfincteriene, tulburări de somn,
reacţii de tipul spasmul hohotului de plâns, tulburări de comportament.
 IV. Anorexia celei de a doua copilării

Anorexia celei de-a doua copilării este adesea urmarea anorexiei din mica copilărie,
dar poate apare şi la copii fără antecedente ale tulburării comportamentului alimentar, la copii
alimentaţi normal în cursul primului an de viaţă.

Ea se organizează fie sub forma opoziţiei faţă de rigiditatea părinţilor (exigenţe

calitative sau cantitative, severitatea ordonării meselor, obligaţia de a menţine acelaşi ritm ca
şi adulţii, fie prin modul capricios pentru alegerea alimentelor punând în evidenţă
componentele fobice. Evoluţia acestei anorexii nu este de obicei gravă din punct de vedere
fiziologic, dar ea creează adeseori modelul de comportament alimentar ulterior.

V. Anorexia prepubertară

Are un debut precoce, instalându-se între 9 şi 11 ani, precedând primele semne

pubertare, având un prognostic mai sumbru. Se întâlneşte mai frecvent la cei cu trăsături
dizarmonice de personalitate şi la cei cu carenţe afective, băieţii fiind mai afectaţi.

De această formă se aproprie anorexiile asociate cu o creştere ponderală întârziată

favorizată de o diminuare, de obicei reversibilă, a hormonului de creştere, apropiate ca profil
de nanismele psihogene denumite şi nanisme de frustrare. În general anorexicii au o talie
inferioară faţă de grupul martor. Anorexia cu debut pubertar survine după instalarea primelor
semne pubertare, înaintea primelor menstre. Diagnosticul nu diferă de forma clasică.

VI. Anorexia adolescentului

Este forma cea mai frecvent întâlnită a anorexiei nervoase. Tabloul clinic, vârsta de
debut caracteristică adolescenţei, prevalenţa semnificativă la sexul feminin şi scăderea
ponderală excesivă prin reducerea consumului de alimente sunt elemente esenţiale ale acestei
tulburări cu un bogat polimorfism psihopatologic şi somatic (RIGAUD, 2007).

Elementele esenţiale ale anorexiei nervoase sunt următoarele: efortul de a-şi menţine
greutatea corporală sub limita normală minimă adecvată vârstei şi înălţimii (scăderea
ponderală se realizează printr-o reducere drastică a aportului alimentar, vărsături provocate,
abuz de purgative sau diuretice şi eforturi fizice excesive şi îndelungate), teama excesivă de a
nu lua în greutate sau de a nu deveni obez (chiar dacă este subponderal), perceperea
deformată a imaginii corporale, amenoree (la femei).
 VII. Anorexia minoră

Se referă la formele atipice, cu o evoluţie favorabilă cu sau fără îngrijiri medicale, cu

durata de câteva luni, fără scădere ponderală excesivă, uneori fără amenoree completă,
însoţite de episoade bulimice, vărsături, tulburări ale imaginii corpului. Aceste forme clinice
pot rămâne nediagnosticate. Sunt cele mai numeroase, scăpând cel mai adesea statisticilor,
fiindcă fac rar obiectul consultaţiilor specializate şi mai puţin al spitalizărilor. Ele sunt în
realitate la limita patologiei tulburărilor de conduită alimentară, în special dacă ţinem cont de
importanţa presiunii socio-culturale în favoarea subţirimii în societatea noastră.

O conduită alimentară perturbată şi procupări importante privind greutatea sunt un

mod de reacţie frecventă la dificultăţile existenţiale ale adolescenţei (GRALL–BRONNEC şi
colab. 2007). Această formă frustră trebuie să fie cunoscută pentru că ea nu necesită o
medicaţie abuzivă şi o psihiatrizare, ceea ce poate duce la conflictualizarea şi dramatizarea
unui comportament alimentar benign şi să augmenteze astfel o conduită de opoziţie.

VIII. Anorexia masculină

Întâlnită foarte rar, ea se caracterizează prin frecvenţa formelor grave, cu prognostic

sever, ceea ce a condus la denumirea de anorexie psihotică, având în vedere trăsăturile de
personalitate schizoide, obsesive, fobice, isterice, adesea întâlnite, în opoziţie cu anorexia.

Unele studii efectuate de ORGIAZZI BILLON– GALLAND şi CHAPPAZ (2002),

raportează o anumită frecvenţă a anorexiei nervoase în rândul homosexualilor, studii ce
necesită alte cercetări complementare. Deşi tabloul clinic al anorexiei nervoase la bărbaţi este
aproximativ identic cu cel al femeilor, totuşi el prezintă şi unele particularităţi: instalarea în
preadolescenţă şi adolescenţă pe fondul unei întârzieri în dezvoltarea fizică şi genitală, cu
tendinţa la repliere şi izolare, diminuarea capacităţii de a crea şi păstra relaţii interpersonale
pe termen lung.

Unii autori consideră că există o diferenţă între anorexicii feminini şi masculini în

ceea ce priveşte hiperactivitatea; ea face parte din tabloul clinic al anorexiei mentale a
tinerelor, în timp ce la băieţi ar exista o predominanţă a apatiei şi pasivităţii. Diagnosticul se
pune pe baza prezenţei perceperii eronate a imaginii corporale şi a dorinţei necontrolate de a
pierde în greutate. WOODSIDE şi colab. (2000) demonstrează că barbaţii pornesc din start de
la o greutate superioară, dar procentul de pierdere în greutate în anorexia mentală nu diferă la
bărbaţi faţă de femei.
Bibliografie

1. FORMELE CLINICE ALE ANOREXIEI NERVOASE ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTĂ -

RUXANDRA BLOJ¹, G. GRECU²
2. DOBRESCU, I. – Anorexia şi bulimia nervoasă. În: Psihiatria copilului şi
adolescentului, Ed. Medicală, Bucureşti, 2003 (pp. 275 – 283)
3. GRECU, GH., GRECU–GABOS, M. – Anorexia nervoasă, Ed. University Press, Tg.
Mures, 2006

Ilășoaia Emanuel

Master – Nutriție și dietetică profilactică și curative

Anul II, sem. I