Sunteți pe pagina 1din 5

Ce este Renașterea?

Renașterea este o perioadă importantă din istoria europeană care a avut loc în timpul
secolului al XIV-lea și a continuat până în secolul al XVII-lea. Acesta a fost un moment crucial
în dezvoltarea culturii și a gândirii umane, marcând trecerea de la Evul Mediu la Epoca Modernă.
Renașterea a fost caracterizată prin redescoperirea și revitalizarea învățăturilor clasice grecești și
romane, precum și prin dezvoltarea unor noi forme de gândire și cultură.

În timpul Renașterii, artiștii, oamenii de știință, filozofii și oamenii de cultură au explorat


noi idei și concepte, inclusiv ideea că omul este capabil să-și controleze propria viață și să
influențeze lumea din jurul său. Această perioadă a fost marcată de o îndepărtare față de dogmele
și tradițiile religioase medievale și de o creștere a secularismului.

Renașterea a fost o perioadă prolifică în artă, literatură și știință, marcând dezvoltarea


unor noi forme de expresie și de gândire. Această perioadă a fost de asemenea marcata de o serie
de schimburi culturale și economice, care au dus la expansiunea teritorială și la dezvoltarea
comerțului și industriei. Renașterea a avut o influență semnificativă asupra lumii în care trăim
astăzi, modelând cultura, știința și politica modernă.

Caracteristicile Renașterii:
1. Umanismul
Această caracteristică poate fi definită ca accentul care a fost acordat vieții în această
lume, dincolo de viața spirituală care a fost cea care a predominat în Evul Mediu.

2. Valoarea esteticii
Una dintre caracteristicile principale ale Renașterii a fost noua apreciere acordată esteticii
și artelor plastice. Pentru ei, operele artistice din Grecia și Roma antice aveau o valoare
estetică și culturală mult mai mare decât cele realizate în timpul Evului Mediu

3. Ruperea de valori
Acest fenomen a fost decisiv în special în domeniul istoriografiei. Istoricii Renașterii
renunță la periodizarea istoriei după criterii religioase (Creația, Nașterea lui Iisus și
Așteptarea Judecății de Apoi); în timp ce învățații Evului Mediu priveau cu neîncredere
lumea păgână a grecilor și romanilor, noua generație a Renașterii era plină de admirație
față de civilizația antichității și condamna perioada secolelor ce i-au urmat ca fiind
ignorantă, barbară, întunecată. Propriul lor timp îl considerau epocă a luminii.
Reprezentanți:
1. William Shakespeare
William Shakespeare (1564-1616 ) a fost
un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor
al literaturii limbii engleze. El este adesea numit poet
național al Angliei și “Poet din Avon” (“Bard of Avon”).
Lucrările sale au supraviețuit, incluzând unele colaborări,
alcătuite din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2
lungi poeme narative, și alte multe poezii. Piesele lui de
teatru au fost traduse în fiecare limbă vorbită și sunt jucate
mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg.
Printre cele mai celebre opere ale lui Shakespeare se numără și “Romeo și Julieta”,
“Hamlet”, “Othello”, “Visul unei nopți de vară”, “Mult zgomot pentru nimic” și
“Tragedia lui Macbeth”.

2. Leonardo da Vinci
Leonardo da Vinci (1452-1519) a fost un
pictor, sculptor, arhitect și om de stiinta italian.
Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință și
inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist
al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți
din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele
plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în
întreaga desfășurare istorică a științei sunt caracteristice
uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient.
Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții,
cuvintele cu vibrație de bronz: Io continuerò („Voi dăinui”).
Printre operele sale se numără faimoasele “Cina cea de taină”,
“Mona Lisa” și “Fecioara între stânci”.

3. Dante Alighieri
Dante Alighieri (1265-1321), poet și filosof italian, om politic florentin, cel mai mare
scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii",
capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare
poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt
grad”). Este ultimul mare exponent al culturii medievale, care
– în generația următoare cu Petrarca și Boccaccio – va face
trecerea spre umanismul renașterii. Spiritualitatea lui Dante
este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice,
după care providența este determinantă pentru evenimentele
din viața oamenilor, pe calea ce duce la mântuire.
4. Niccolò Machiavelli
Niccolò Machiavelli (1469-1527) a fost un diplomat și filosof italian, autor al celebrei
lucrări "Principele", care a devenit un manual de strategii politice și militare, fiind și
una dintre cele mai traduse și ccunoscute lucrări a unui autor italian. Machiavelli a
fost unul dintre primii filosofi politici care a insistat asupra importanței puterii și a
intereselor naționale în politica externă. Numele lui Machiavelli este cunoscut și
pentru zicala populară „Scopul scuză mijloacele”. De asemenea, înțelesul termenului
„machiavelic” face referire, poate prea mult și pe nedrept în ceea ce-l privește pe
autor, doar la butada amintită, însemnând:duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit,
mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

5. Michelangelo Buonarroti
Michelangelo Buonarroti a fost un sculptor, pictor și arhitect italian, considerat alături
de Leonardo da Vinci unul dintre cei mai mari și importanți artiști ai Renașterii.
Acesta a realizat lucrări celebre precum tavanul Capelei Sixtine din Roma, statuia lui
David din Florența, „Pietà”, „Crearea lui Adam”. A scris și
poezii, în special în genul sonetului și madrigalului. Talentul
său imens și frumuseţea operei sale, va stârni invidie în lumea
artistică a acelor vremuri, fiind lansate zvonuri conform cărora
„Pietà” ar fi fost, de fapt, opera unui oarecare sculptor
Christoforo Solari, însă pentru a întări autenticitatea lucrării,
Michelangelo va grava, cu dalta şi ciocanul, pe statuie, „Michel
Angelus Bonarotus Florent Facibat” („Michelangelo
Buonarroti, florentinul, a făcut asta”), transformând „Pietà” în singura sa lucrare
semnată, în întreaga sa carieră.
6. Giotto di Bondone
Giotto di Bondone (1267-1337) a fost un pictor și
arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene și
predecesorul artei moderne. Giotto a înlocuit
compoziția ornamentală bizantină cu reprezentarea
spațiului tridimensional, ceea ce semnala
descoperirea perspectivei renascentiste. Între
anii 1304-1306 artistul decorează cu picturi
capela "Scrovegni" din Padova, aceste fresce fiind
considerate cele mai însemnate opere ale sale. Mai
multe mărturii literare, care nu ne spun prea multe
lucruri despre viața lui Giotto, marchează impactul
operei lui Giotto
asupra
contemporanilor
săi. A fost
eternizat în opere
literare de către poeți. În “Divina
Comedie”, Dante îl așază pe Giotto în
„Purgatoriu” (Cântul XI al Purgatoriului),
Giovanni Boccaccio îl descrie ca cel mai mare pictor al lumii, „avem dreptul să-l
numim una dintre luminile Florenței”.
Webgrafie:
https://www.britannica.com/biography/Michelangelo

https://historia.ro/sectiune/general/renasterea-istoria-unei-epoci-581378.html

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Rena%C8%99terea

https://www.google.com/amp/s/historia.ro/amp/sectiune/general/cine-este-niccolo-
machiavelli-si-ce-ii-datoram-578518.html

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Dante_Alighieri

http://lectiadeinvatat.blogspot.com/2012/02/reprezentantii-renasterii.html?m=1

https://www.rador.ro/2020/03/06/portret-michelangelo-buonarroti-un-geniu-al-renasterii-
italiene-un-simbol-al-artei-universale/

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Giotto_di_Bondone

S-ar putea să vă placă și