1

CONCEPTE FUNDAMENTALE ÎN SOCIOLOGIE

• Structura socială reprezintă ansamblul relaţiilor relativ stabile ce caracterizează sistemul social al unei
societăţi, alcătuit din comunităţile, colectivităţile, categoriile şi grupurile sociale existente la un moment
dat.

-modul de alcătuire al realității sociale, modul in care elementele sistemului social se ordonează și se
ierarhizeaă, necesare, esentiale ce se stabilesc intre aceste elemente.Elementele structurii sociale care
asigură cadrul de referinţă existenţial pentru toate societăţile sunt: - statusurile şi rolurile sociale,
grupurile sociale, organizaţiile şi instituţiile sociale. Pornind de la principalele componente ale
sistemului social, se pot distinge următoarele tipuri de relaţii sociale ( structuri):
➢ comunităţi umane ca unităţi sociale – naţiunea , organizată într-o comunitate statală, familie,
comunităţi teritoriale –urbană, rurale, drept forme specifice de viaţă;
➢ clase şi categorii sociale, a căror stratificare reflectă trăsăturile formelor de proprietate;
➢ categorii ocupaţionale şi profesionale, ce apar şi evoluează pe baza diviziunii sociale a muncii.
• Sistem social -fie că vom considera societatea drept produsul naturii umane, fie că o vom vedea ca pe un
rezultat al unui calcul raţional al indivizilor, cert este că ea funcţionează ca un uriaş sistem în care
elementele ( indivizii, grupurile şi comunităţile, precum şi instituţiile sociale ) sunt aşezate în structuri şi
sunt legate prin funcţii specifice. Sociologia ultimelor decenii apelează constant la modelul sistemic care
imaginează societatea globală ca pe un complex de subsisteme independente (economicul, politicul,
structurile normative şi structurile de socializare).Reprezintă ansamblul de elemente identificabile,
interdependente, adică legate între ele prin astfel de relaţii încât dacă una dintre ele se modifică, celelalte
se modifică de asemenea şi, în consecinţă, întreg ansamblul sistemului se modifică, se transformă
• Statusul reprezintă poziția pe care un individ o deține într-o anumită structură socială (familie, loc de
muncă, instituție sau organizație); tot ceea ce un individ asteapta de la ceilalti pe baza pozitiei pe care o
are; ansamblu de privilegii si îndatoriri.Orice persoana poate deține mai multestatusuri, care sunt
ierarhizate in functie de situație (exista o ierarhie proprie și o alta realizată de persoana cu care
interacționăm), putând aparea probleme de comunicare, tensiuni, pentru că oamenii vor performa
comportamente in functie de statusul pe care il iau ca referință, ceilalti așteptând alte comportamente
potrivit cu ceea ce considera a fi status central.

-Clasificare
1. După momentul punerii în evidenţă:

a) actual – statusul este pus în evidenţă la un moment dat. De exemplu, cel de profesor,atunci cînd este în
universitate, şi nu când plăteşte taxele şi impozitele sau cînd navigează pe internet; 5
2

b) latent – cînd se manifestă alte statusuri, iar unul dintre ele este în stare latentă . În exemplul de mai sus ,
statusul de profesor rămîne latent când profesorul realizează alte activităţi, de exemplu în familie, în
vacanţă la mare sau la munte etc.
2. După felul în care s-au dobîndit, statusurile pot fi:

a) prescris/atribuit - cel deținut de un individ în cadrul unei societăți independent de calitățile sale și
eforturile pe care individul le face.( ex: băiat sau fată, copil al părinților, nepot al bunicilor, cetățean,
etnic). Statusurile atribuite pot fi dobandite in condiții speciale
b) dobândit/achiziționat -este cel la care individul accede prin propriile eforturi, obtinute prin cheltuiala
de resurse de orice tip, accesul la ele nu este presupus automat pe baza apartenenței la o structură socială
dată ex: majoritatea statusurilor profesionale(medic, profesor, inginer), statusul familial de soț, status
politic.Dobândirea unui status este rezultatul unei alegeri individuale și al unei competiții.( statusul de
bărbat – este prescris, iar statusul de soț – este dobândit
3. După locul în care se manifestă :

a) în familie
b)extrafamilial
• • Indicatorii de status: elemente care pot ajuta la indicarea statusului unei persoane- ex.verigheta
pentru persoana căsătorită (niciun obiect în sine nu deține calitatea de indicator de status, ci aceasta este
obținută doar intr-un context social dat),pot fi utilizate voluntar si involuntar (uniforma),au calitatea de a
indica statusul cel mai important pe care persoana consideră ca îl are intr-un anumit moment.
• • Conflicte de status - se pot manifesta între comportamentele profesionale, familiale, politice,
civice etc. în care se manifestă incompatibilități și cerințe opuse, acestea apar atunci cînd se suprapun
două sau mai multe statusuri pe care individul nu le poate ierarhiza corespunzător. Incompatibilitățile
între statusuri pot conduce la conflicte:ex: în societățile tradiționale se manifesta opoziția între originea
socială și achiziționarea statusului de soție.,
• • Meritocrația este o formă de guvernământ sau de organizare în care nominalizarea este făcută și
sarcinile sunt atribuite pe baza abilității (meritelor) și talentului, nu pe baza averii
(plutocrație),originii,legăturilor de familie (nepotism),privilegiilor de clasă (aristocrație), dreptului
primului ocupant, popularității (democrație) sau a altor factori determinanți privind poziția socială sau
puterea politică.

Cuvântul meritocrație este adesea utilizat în zilele noastre pentru a descrie un tip de societate în care
bogăția și poziția socială sunt obținute în principal prin competiție, sau prin talent și competență
demonstrate
• Rolul definește comportamentul așteptat de la cel care posedă un anumit status.Atunci putem spune ca
statusul este ansamblul de privilegii si îndatoriri, iar rolul exercitarea acestor privilegii si îndatoriri, sau,
altfel spus, aspectul dinamic al statusului, care poate fi exercitat prin multe roluri; tot ceea ce ceilalți
așteaptă de la individ; ansamblul comportamentelor performate de un individ, în baza statusului
detinut.Exemplu : statusul de elev presupune roluri, deci comportamente diferite, cum ar față de colegi,
față de profesori, față de conducerea școlii,față de personalul administrativ.

Fiecare individ invata sa exercite anumite roluri, iar asteptarile de rol se manifestă independent de
persoanele care le exercită (model ideal de rol). Există dificultăți în 6
3

îndeplinirea rolurilor: lipsa de experiență, învățarea neadecvată, incompatibilitatile amintite.

• • Setul de roluri reprezintă totalitatea rolurilor asociate unui status. Statusului de profesor i se
asociază un set de roluri, in functie de ceea ce asteaptă elevii, conducerea scolii, parinții, etc.Fiecare
persoană îndeplinește mai multe roluri: un bărbat : - soț, fiu, verișor, cetățean, vecin, tată, angajat la o
întreprindere, acționar și membru al unui partid politic etc.
• • Rol fundamental (rolul mamei de a oferi ingrijire proprilui copil) si roluri particulare, laterale
(relatiile mamei cu medicul, invatatoare, colegii, prietenii copilului)
• • Rol așteptat pentru un anumit status-ceilalți asteaptă ăa fie performat, ceea ce așteaptă ceilalți de
la individ să facă.
• • Rol performat in mod real de cineva, care poate să nu corespundă cu rol asteptat, ex.
punctualitatea
• • Conflictele de rol apar când rolurile pe care le impune un anumit mediu / context (de ex. locul
de muncă, familia, cercul de prieteni etc.) sunt ambigue (neclare) sau chiar dacă ele sunt clare, persoana în
cauză nu ştie ce fel de rol să-şi asume într-un anumit moment al activităţii sale în acel mediu / context: de
ex. un maistru foarte bun profesionist, cu o experienţă deosebit de bogată şi de vastă, aflat în pragul
pensionării, care ajunge să conducă o echipă de tineri de-abia ieşiţi de pe băncile liceului, care nu ştie dacă
e mai bine să se comporte paternalist cu subordonaţii săi (autoritar dar şi binevoitor când e cazul) sau să se
comporte ca un simplu coleg-coordonator (făcând abstracţie de diferenţa de vârstă şi de experienţă
profesională) sau care apar prin suprapunerea a două roluri care provin din statusuri diferite (profesoară și
mamă)- rolul de mamă presupune grijă și protecție față de fiu, iar cel de profesoară corectitudine și
obiectivitate față de elev, cerințe foarte greu de departajat în practică, unde fiul poate fi favorizat ca elev
dacă una din profesoare este mama sa. De aceea se recomandă evitarea acestor situații conflictuale.
• • Cultura: orice mod de gandire, comportament, productie transmisa de la o generatie la alta prin
comunicare sau prin orice mijloc negenetic. Reprezintă un ansamblu de valori materiale şi spirituale , un
mod de viaţă relativ stabil , dobândit şi transmis de la o generaţie la alta prin schimbări continue şi fixate
prin mecanisme conştiente sau inconştiente.Formarea omului ca fiinta sociala se realizeaza prin
socializare adica asimilarea culturii si a institutiilor sociale.
• • Subcultura: Diferite comunități pot avea aceeasi cultură de baza, dar complexe culturale diferite.
În acest caz vorbim despre o cultură subdominantă și subculturi. Concomitent cu o cultură a tuturor
membrilor societăţii fiinţează culturi specifice grupurilor – subculturile. Ele derivă din contextele
particulare de manifestare a modului de viaţă caracteristic unor structuri sociale, profesionale sau etnice.
Subcultura se referă la un sistem de valori şi norme ale unui grup sau categorie socială, diferit de cel al
societăţii. În consecinţă, sunt subculturi etnice, religioase, de vârstă, ocupaţionale, teritoriale.Aşadar,
subcultura fiinţează oriunde se manifestă sau se exprimă diferenţele între oameni, între grupuri, între
societăţi, între culturi într-un cadru construit şi dominat de o cultură globală
7
4

• Subculturile deviante apar atunci cand indivizi aflati in circumstante asemanatoare, izolați social si
neglijati de societate, se grupează ca să-și asigure suport reciproc.Subculturile deviante există în cadrul
unei societăți mai largi si nu in afara acesteia, iar membrii acestor subculturi prezinta anumite diferente in
comparatie cu membrii culturii dominante.
• Contracultura: - tip particular de subcultura in care unele valori, credinte sau norme sunt opuse culturii
dominante.Contracultura apare atunci când subcultura, ca mijloc de manifestare a unei comunităţi (de
vârstă, etnice, sexuale, religioase etc.) se opune culturii majoritare. Spre deosebire de subcultură, care se
construieşte în scopul afirmării unor valori, gusturi, cutume, contracultura se constituie de la bun început
şi în mod declarat în opoziţie cu normele societăţii.
• Aculturația - procesul prin care apar complexe culturale noi care includ elemente din ambele culturi; de
cele mai multe ori fiind uitate originile (traista taraneasca dotata cu fermoar)
• Acomodarea - apare atunci cand se definesc granițe clare între două culturi care-si pastreaza identitatea
chiar daca exista imprumuturi. Exemplu: cartierul chinezesc, evreii.
• Asimilația - apare în momentul in care o cultură este inglobată, îsi pierde identitatea. Uneori cultura
asimilata devine subcultură, îsi pastrează complexe culturale proprii. Exemplu: subcultura rromilor,
americanii de origine africana.
• Valorile ( componenta ideatica a unei culturi) sunt ideile prețuite intr-o societate si stau la baza
normelor/ idei împărtăşite social cu privire la ceea ce e bine, drept, frumos şi de dorit. Valorile sunt
abstracte, influenţează conţinutul normelor.În principiu, toate normele pot fi legate de o valoare socială.
Trebuie remarcat faptul că nu putem vorbi despre universalitatea valorilor în sensul că pe de o parte, o
valoare nu are același înteles în toate societatile si, pe de alta parte, nu toti indivizii dintr-o societate
accepta o anumita valoare.
• Normele (componenta normativa aunei culturi) sunt modele prescrise de comportament. Normele pot
fi: dupa modul de transmitere – scrise sau nescrise; dupa gradul de aplicare in viata obisnuita: reale/
ideale; dupa domeniul pe care il reglementeaza: juridice, tehnice, de organizare, educationale.
• Legile sunt coduri formalizate de comportare, girate de instituţii specifice, norme stabilite si aplicate de
autoritatea politica a societatii ce cuprind obligatii generale pentru toti membrii societatii si ce se aplica
acelor comportamente ce sunt considerate importante pentru societate.Legile pot fi scrise sau nescrise
(cutumiare), unele sunt obiceiuri tradiţionale formalizate.Dupa gradul de gravitate a sanctiunilor, legile
scrise se împart in penale si civile și în cazul legilor nescrise obiceiurile implica sancțiuni slabe. Morala si
traditiile implică sancțiuni puternice. Pedeapsa maximă pentru legile nescrise este izolarea/ excluderea.
• Obiceiurile sunt modele de conduită legate de valorile împărtășite de grup, care au importanță pentru
viata si activitatea grupului a căror nerespectare atrage dupa sine sanctionarea lor de catre opinia publica.
• Instituție socială: orice tip de practica instituita oriunde in societate; in anumite situatii, intregul univers
social reprezintă un sistem de instituții sociale; societatea este ansamblu de institutii sociale care satisfac
necesitati sociale ( ex: Parlamentul indeplineste functia de a elabora legi iar Guvernul le aplica); din
perspectiva conceptelor de status si rol -seturi de statusuri si roluri atașate acestora, care contribuie la
indeplinirea unor functii sau nevoi sociale. Orice organizație functionează pe baza unei instituții
sociale, însă nu orice
8
5

instituție există sub forma unei organizații. (ex. familia, Biserica, statul, banii reprezinta institutți
sociale)
• Diferențiere institutională (d.p.d.v.istoric) - procesul prin care dintr-o instituție social (fundamentală),
care indeplinește mai multe funcții in societate, apar alte institutii noi care preiau din functiile institutiei de
origine (ex. familia indeplinea la origine, toate functiile sociale vitale: religioase, economice, politice, de
control social
• Instituție totală - tip special de institutie care încearcă să-și controleze si să isi influenteze membrii la
un nivel maximal (ex.propria famile; vaporul- perioada unei calatorii, armata, inchisoarea, spitalul-pt. un
bolnav cronic) Instituţiile totale pot fi clasificate astfel: (1) organizaţii care îngrijesc persoanele
considerate incapabile să-şi satisfacă singure unele nevoi fundamentale şi care sunt inofensive: cămine
pentru bătrâni, orfani, handicapaţi de toate felurile; (2) organizaţii care îngrijesc persoane incapabile să-şi
poarte singure de grijă şi involuntar periculoase pentru comunitate : sanatorii, spitale de psihiatrie,; (3)
aşezăminte care izolează de restul comunităţii persoanele considerate a prezenta un pericol voluntar :
închisori, penitenciare, lagăre de prizonieri, lagăre de concentrare; (4) unităţi în care izolarea decurge din
nevoia organizării şi desfăşurării eficiente a unei activităţi: cazărmi, nave, internate, forturi coloniale; (5)
aşezăminte care grupează persoane pentru care izolarea reprezintă o opţiune personală: abaţii, mănăstiri
ş.a
• Organizarea socială - procesul prin care oamenii isi coordoneaza activitatile in vederea realizarii
obiectivelor comune. Coordonarea este necesara datorita diferentierii actiunilor individuale in realizarea
obiectivului.
• Diviziunea muncii - diferențierea si separarea activităților sociale in sectoare specializate in
conditiile existenței unor coordonări de sarcini sau relatii de schimb cu bunuri si servicii./ procesul
care sta la baza organizarii sociale
• Organizatțile sociale - grupuri mari de oameni in care exista relatii formale (care sunt predefinite, exista
dinaintea intrarii lor in organizatie), la nivelul carora exista scopuri clar definite, norme si reguli care le
reglementeaza activitatea
• Clasificarea organizatiilor
1. dupa marime:

-microorganizatii: maximum 20 angajati

-organizatii mici: 10-49 angajati
- mijlocii: 50-249 angajati
-mari: mai mult de 250 angajati
2. dupa obiectul de activitate (agricultura, industrie extractiva, constructii, sanatate, educatie)
3. forma de proprietate
-publice – apartin statului sau autoritatilor locale, infiintate prin deciziii parlamentare, guvernamentale,
consilii locale. Ex: primarii, ministere, scoli, licee, spitale)
-private-rezultatul liberei initiative si autonome in conditiile respectarii legii. - pentru profit –desfasoara
activitati economice- S.R.L, S.A si non-profit: asociatii, fundatii care urmaresc interese comunitare,
generale: drepturile minoritatilor, animalelor, asistenta persoanelor aflate in nevoie. O.N.G
4. mod de structurare
6

-formale-structuri ierarhice, regulamente, roluri pentru fiecare membru

-informale-relatii care nu se bazeazape legi, acte normative.
5.scop -economice, politice, culturale, religioase
• Birocrațiile = organizații de mari dimensiuni, avand o structura ierarhica si o buna definire a sarcinilor
asociate fiecarui rol; comunicarea este formală și relațiile functionale si impersonale. Forma de organizare
birocratica este specifica
organizatiilor moderne de mari dimensiuni, publice sau private.
• ONG-urile (Organizatii Non-Guvernamentale/Non-Profit) : au aparut dupa 1991 in Romania.
includ asociatii sportive,culturale, ecologice, educationale etc, sunt private ca proprietate, dar publice ca
scopuri, pot genera profit insa e interzisa distribuirea lui, sunt independente de institutiile publice, au grad
ridicat de autonomie, sunt bazate pe voluntariat. Organizatiile Civice : duc la cresterea puterii
organizatiilor publice, faciliteaza dezvoltarea economiei si cooperarea civica, reprezinta o alternativa la
serviciile sociale de stat, satisfac nevoia de asociere si afiliere a oamenilor, reprezinta un spatiu de formare
si competente pentru tineri.
• Societatea civilă - Toate asociatiile care nu aparțin unui grup industrial, comercial sau guvernamental si
care au ca scop sau vizează interese publice, atat in privinta unor drepturi de orice natura cat si fata de
calitatea vietii, formuland aprecieri menite sa corecteze diversele aspecte
• Integrarea socio-profesională este rezultatul procesului de socializare prin care indivizii dobandesc
competentele specifice indeplinirii rolului organizational asumat, dar isi interiorizeaza obiectivele, valorile
si normele asociate acesteia. Vorbim de integrare socio-prof. doar in cazul persoanelor care indeplinesc
roluri, fiind angajate in cadrul organizatiei (salariati) si nu in cazul clientilor sau beneficiarilor serviciilor
oferite
• Familia: grup de oameni care relationeaza datorita unor legaturi de sange, mariaj sau adoptie (cele trei
forme de relaţii pe baza cărora se pot întemeia familiile). Relaţiile dintre membrii familiei sunt relaţii de
rudenie.
• Familia nucleară - familia formată din membrii a cel mult două generaţii care trăiesc în aceeaşi
gospodărie
-familia conjugală, singura care are şi funcţii de procreere ( familie nucleară formată din soţ, soţie
(eventual şi copii); în afară de forma conjugală pot să mai existe şi cazuri ale unor familii formate din alte
tipuri de rude (bunici-nepoţi, frate şi soră etc) care trăiesc în aceeaşi gospodărie.
- familia monoparentală - copiii sunt crescuţi doar de unul dintre părinţi
• familia extinsă - membrii a mai mult de două generaţii care, şi în acest caz, trăiesc în aceeaşi gospodarie;
poate fi reală, atunci când ea există ca atare într-o gospodarie şi teoretică-arbore genealogic.
• Divorț - desfacerea/ dizolvarea unei căsătorii. Căsătoria si divortul sunt institutii care functioneaza
diferit, divortul presupunand un procedeu mult mai complicat, existand societati unde este interzis.Orice
societate are tendinta de a favoriza casatoriile si a evita pe cat posibil divortul.
• Divorțialitatea – o variabila prin care se masoara numarul de divorturi la mia de casatorie. Creşterea ratei
divorţialităţii sugerează uzual stări anomice în societate, crize de tranziţie sau procese sociale de o
dinamică deosebită.
7

• Alternative la familia clasica: Familia se afla intr-un continuu proces evolutiv. Nu putem spune incotro
ne indreptam, dar alternativele principale din prezent sunt: familie de tip poligam care au fost intotdeauna
o tendinta minoritara; casatoria de tip homosexual – o tendinta minoritara la nivelul populatiei; coabitarea
consensuala – concubinaj care apare din ce in ce mai frecvent si care poate fi premaritala sau permanenta.
Aceste alternative pot fi inlocuite de altele; mutatiile semnificative la nivelul familiei nu se produc in
cativa ani, ci uneori, chiar in secole.
• Socializarea este procesul prin care individul uman își formează personalitatea, învățând comportamente,
abilități, informatii, norme și valori care îl fac ființă socială capabilă să trăiască și să se dezvolte în
societate, esteprocesul prin care invatam sa devenim membri ai societatii, atat prin interiorizarea normelor
si valorilor societatii, cat si prin deprinderea rolurilor noastre.
• Socializarea primară 0-7 ani. Agent principal de socializare - familia. Sunt invățate limbajul, norme si
valori de baza, deprinderi de igienă și alimentație, de politețe și respect.Proces prin care persoana
dobândeşte informaţiile şi abilităţile esenţiale pentru a participa la viaţa socială cotidiană şi îşi formează
eul. Socializarea primară oferă prima structură fundamentală de înţelegere a vieţii sociale şi fixează cel
mai temeinic normele esenţiale de convieţuire în societatea oamenilor. Carențele socializării primare
(lipsa unui climat de calm şi înţelegere în familie, nivelul profesional sau cultural scăzut al părinţilor,
schimbarea frecventă a mediului familial, regimul educativ familial deficitar)pot duce la inadaptare,
izolare sau comportament deviant, acte de delincvență.
• Socializarea secundară de la 7 ani până la adolescență.Agent principal de socializare – sistemul de
educație. Sunt asimilate roluri sociale, produsele culturale si normele care permit traiul in societate, adică
de a fi un bun fiu/fiică, elev/elevă, prieten/prietenă, coleg/colegă etc., pregătirea teoretică și practică
necesară exercitării rolurilor profesionale
• Socializarea continuă, din adolescenta până la moarte. Proces îndelung dar nu foarte intens. Se invață
roluri precum cele de cetățean, soț , angajat, părinte. E un proces de adaptare permanentă la schimbările
sociale.
• Socializarea anticipatorie, procesul prin care ne pregatim pentru roluri sociale pe care nu le avem incă.
Exemplu : jocurile copiilor sunt o pregătire pentru rolurile viitoare de părinte, doctor, polițist sau pentru a
relaționa cu persoane care au aceste roluri.

- asimilarea acelor norme, valori şi modele de comportament care facilitează adaptarea sau integrarea într-
un cadru instituţional sau facilitează adaptarea sau integrarea într-un cadru instituţional sau organizaţional
viitor ( activitățile practice ale elevilor licelor vocaționale )
• Socializarea negativă (discordanta) – tipul de socializare în cadrul căreia sunt învățate modele
comportamentale, valori, norme opuse celor ale culturii dominante. Acest tip de socializare tinde să
conducă la comportament deviant,delincvență, izolare.
• Socializarea pozitivă-normală, concordantă, corespunde comportamentului prosocial : comportament
de ajutorare, altruism, prietenie, simpatie
• Resocializarea – se referă la renunțarea la unele comportamente, norme, valori și adoptarea altora. Este
determinata de socializarea negativa, deoarece are la baza o discordanta fata de modelele
comportamentale acceptate social si urmareste, in urma socializarii pozitive sa formeze comportamente
concordante cu cele impuse de societate. Apare în trecerea de la o etapă a vieții la alta. Un caz aparte este
acela al instituțiilor de reeducare. Exemplul 1 : copilul care devine adolescent resocializează, în sensul că
8

el trebuie să abandoneze comportamente și norme specifice rolului de copil și să asimileze comportamente

specifice noului rol, mai ales în cadrul grupurilor de prieteni.Exemplul 2 :
9

în penitenciare, deținuții sunt supuși reeducării, în sensul abandonării valorilor infracționale, antisociale și
asimilării unor valori prosociale, prin care să se reintegreze în societate, după terminarea pedepsei.
• Agentii socializarii: Socializarea este realizata într-o multitudine de forme si situatii, de numerosi
agenti, dintre care oamenii, grupurile si institutiile sunt cei mai importanti.Aceştia influenţează formarea
şi dezvoltarea atitudinilor oamenilor, a credinţelor, imaginii proprii şi comportării lor. Agenţii socializării
pot ori nu avea drept scop primar realizarea procesului socializării, dar acţiunea lor întotdeauna are un
asemenea efect
• Familia – în etapa primară. În primii ani de viaţă ai copilului familia este cel mai important agent al
socializării. Această afirmaţie este îm mod special adevărată cu privire la părinţi dar, de asemenea, ea este
adevărată, e drept într-o măsură mai mică, pentru fraţii şi surorile copilului. Mai mult decât oricine
altcineva, părinţii definesc atitudinile, concepţiile şi credinţele unui copil. Într-o bună măsură, pentru
copiii preşcolari adevărul este ceea ce le spun părinţii lor. Părinţii rămân importanţi ca agenţi ai
socializării în toată copilăria şi adolescenţa, deşi pe măsură ce copiii cresc, aceştea împart din ce în ce mai
mult rolul lor cu alţi agenţi ai socializării. Efectele socializării în familie sunt adesea prezente pe durata
întregii vieţi a individului. Religia familiei în mod obişnuit devine şi a copilului, iar atitudinile politice,
concepţiile despre lume cât şi stilul de viaţă proprii viitorului adult sunt influenţate substanţial de cele ale
familiei.

- Școala - în etapa secundară.

Ca instituţie, şcoala are un efect profund nu numai pentru cunoştinţele copiilor, dar ea joacă un rol
deosebit pentru formarea imaginii proprii a acestora, a modului lor de gândire şi înţelegere a realităţii. De
asemenea joacă un rol important în însuşirea de către elevi şi studenţi a valorilor şi credinţelor societăţii în
care trăiesc, aduce copiii într-o oarecare independenţă faţă de familie Rolul şcolii în procesul socializării a
devenit important în societăţile industriale moderne deoarece cunoaşterea ştiinţifică şi specializarea
tehnică s-auextins dincolo de ce poate fi posibil să se înveţe acasă.
-Grupurile de egali cum ar fi grupurile de prieteni, de colegi de școală. Grupul de prieteni sau de colegi
este probabil al doilea ca importanţă după familie. Acest tip de grup este un grup de similaritate (de
echivalenţă) care desemnează persoanele care au acelaşi status sunt egale sau foarte apropiate potrivit
unui criteriu social semnificativ. Grupurile de vârstă apropiată şi, în mod deosebit al adolescenţilor, joacă
un rol important în împărtăşirea valorilor şi stilurilor de viaţă comune ajungând chiar la constituirea
uneiadevărate culturi proprii.Grupul de similaritate începe să fie un factor influent în procesul de
socializare a copilului de la o vârstă fragedă. Pe treptele superioare ale şcolii influenţa colegiilor devine
semnificativă deoarece tinerii caută să-şi dobândească independenţa prin schimbarea influenţei celor de
acasă cu cei de la şcoală. Grupul de colegi impune norme proprii în îmbrăcăminte, vorbire, atitudi etc., iar
neconformarea tinerilor cu ele aduce după sine ridicularizare şi chiar ostracizare din grup. Datorită
presiunii puternice din partea grupului de colegi, influenţa acestuia pe durata adolescenţei este poate cea
mai importantă dintre toţi agenţii socializării. Acest efect este cel mai mare în modul de a se îmbrăca şi a
vorbi, al distracţiilor preferate şi, în general, al petrecerii timpului liber. Adesea el poate să se extindă la
atitudini şi comportamente din domeniul sexualităţii, al consumului de alcool sau mai nou, al drogurilor.
Religia. Influenţa religiei ca agent al socializării se manifestă în modalităţi variate. Deşi mulţi sau cei mai
mulţi dintre indivizi se identifică cu o religie sau alta, totuşi nu pre mare parte dintre aceştea participă la
serviciul religios. Însă pentru oamenii care sunt
10

credincioşi, religia este un agent puternic al socializării, deoarece ea îi învaţă ce este bine şi ce este rău.
- Mass-media, persoanele cunoscute (cum ar fi vedete sportive, de cinema,de muzică din care mai ales
adolescenții își fac modele și idoli) . În ultimile decenii mass-media a devenit unul din cei mai influenţi
agenţi ai socializării. Deşi socializarea nu este o funcţie manifestă a mass-mediei, ea a devenit una din
funcţiile ei latente. În mod deosebit televiziunea excelează în acest sens. Un copil petrece în medie de la 2
până la 3 ore pe zi privind la televizor, ceea ce în multe cazuri înseamnă mai mult timp decât el sau ea
petrec vorbind cu părinţii ori cu fraţii şi surorile
- Organizațiile (cum ar fi armata, organizațiile civice bazate pe voluntariat) care intervin și influențează
valorile, comportamentul și convingerile individului.
• Grupul social doi sau mai multi indivizi care au un sentiment comun de identitate si se influenteaza
reciproc pe baza unui set comun de asteptari referitoare la comportamentul fiecaruia. Putem vorbi de
existenta unui grup social doar in cazul in care persoanele interactioneaza si au in acelasi timp sentimentul
de apartenenta la respectivul grup.

Caracteristici:
· Sentimentul apartenenentei la grup (membrii se considera si sunt perceputi ca grup).
· Exista interactiuni intre membrii grupului.- daca intre membrii unei colectivitati umane nu exista niciun
fel de relatii, atunci nu avem de-a face cu un grup ci, cu cel mult cu un grup potential sau cu o categorie
sociala
· Exista caracteristici comune (exista valori, aspiratii, obisnuinte si interese comune).
- Existenta unor interese comune sau a unui scop comun.
• Grupul mic (familia , un grup de prieteni , colegii de şcoală ) -2-10 membri: un ansamblu de persoane
care devin interdependente si interactioneaza în vederea realizarii unor scopuri comune. Grupurile mici
pot fi atât grupuri formale cât si grupuri informale. Nu toate grupurile mici sunt grupuri primare. Ele pot fi
si grupuri secundare. Ca în orice grup, si în grupul mic vor exista sarcini comune de îndeplinit,
interdependenta functionala, interactiune psihologica între membri.
• Grupuri spontane( constituite pentru o perioadă scurtă , determinată de timp , pentru atingerea unui
scop imediat )

Grupuri instituţionale ( de durată , au caracter permanent , scopuri şi obiective clar precizate pe termen
lung )
• Grupurile formale au o forma prestabilită, creată in general de o structură organizationala. Pozițiile si
relațiile sunt independente de subiecții care le ocupa, relatiile si interactiunile au la baza o ierarhie si
reguli clare.(exemplu: toti profesorii dintr-un liceu)
• Grupurile informale sau naturale apar in decursul interactiunilor dintre subiecti, nu au scopuri, reguli si
structura interna clara, au la baza simpatia si atractia.(exemplu: club de sah)
• Grupuri organizate-au o structură bine definită şi sunt caracterizate de existenţa mecanismelor de
decizie colectivă )- sindicatul
• Grupuri semiorganizate - reprezentate de o colectivitate care exprimă interesele altora ) – un grup de
profesori care reprezintă interesele elevilor într-o situaţie dată sau un grup de părinţi care îşi reprezintă
copiii
• Grupuri de apartenenta- grupul în care individul a fost socializat, şi la ale cărui norme şi valori aderă,
este cel din care facem parte la un moment dat- exemplu: familie, prieteni , club de sah)
• Grupuri dereferinta--sunt cele pe care le apreciem, la care aspiram si care pot avea o influență
covârsitoare asupra noastra, au rol esențial in socializarea anticipativă, fiind grupuri ale caror valori,
atitudini avem tendinta de a le imita (exemplu: un elev doreste sa
11

fac parte dintr-un grup de studețit cand va termina liceul. Un grup de referinţă poate fi pozitiv dacă
normele şi regulile lui suntadoptate saunegativ dacă normele unui grup sunt respinse în favoarea altui
grup.
• Grupurile primare sunt grupuri mici in care comunicarile sunt directe, față in față-.sunt fundamentale
în formarea naturii sociale a indivizilor. Influente foarte puternice asupra individului, mare incărcatură
afectiva (exemplu: familia, grupul de prieteni, comunitatea de bătrâni).
• Grupurile secundare se bazeaza nu atat pe interactiuni afective cat pe interese comune. Implicare
emotionala scazuta, scopuri precise, interactiuni mijlocite..(exemplu: colegii de liceu)
• Grupul permanent-este grupul a cărei existenţă nu e legată de o anumită perioadă
istorică(ex.comunităţile religioase),
• Grupul temporar-se formează în funcţie de anumite perioade conjuncturale sau istorice, pentru a atinge
anumite scopuri precise (ex.militanţii pt drepturile animalelor).
• Coeziunea este o proprietate fundamentala a grupului, manifestându-se prin relatii de unitate si
solidaritate între membri. Datorita acestor relatii, grupul functioneaza ca o entitate coerenta, relativ de sine
statatoare. Într-un grup coeziv, nivelul de integrare a individului este ridicat, exista un acord cu privire la
majoritatea problemelor care trebuie rezolvate. Coeziunea izvoraste din surse obiective: anumite
împrejurari externe, succesul în activitatea comuna, dar si din surse subiective: atractia interpersonala,
consensul cognitiv si afectiv al membrilor, angajarea în sarcina comuna
• Cooperarea - forma de interactiune între membri, constând în coordonarea initiativelor, cunostintelor, în
conjugarea actiunilor pentru atingerea unui obiectiv comun. Cooperând, membrii grupului dezvolta
aspectele socio-emotionale pozitive ale interactiunii: discutiile, prietenia, interstimularea, satisfactia
globala. Cooperarea poate contribui si la scaderea satisfactiei individuale, atunci când genereaza
fenomenul uniformizarii.
• Competitie, membrii grupului urmaresc atingerea unui scop indivizibil. Competitia se desfasoara în
conditiile respectarii unor reguli, norme. Prin competitie, individul îsi mareste efortul, rapiditatea în
îndeplinirea sarcinilor, uneori în detrimentul calitatii. Competitia poate antrena stari de frustrare, de
anxietate, sentimente de inferioritate, situatii de conflict între membrii grupului. Daca se desfasoara în
mod ponderat, respectându-se relatiile normale între competitori, competitia contribuie la mentinerea unui
nivel ridicat al activitatii grupului.
• Grupul de prieteni (anturajul)/ de egali/ de similaritate constituie un grup social ai carui membri au
aceeasi vârsta si pozitii relativ similare. Acesta se manifesta ca un puternic agent socializator în perioada
copilariei si a adolescentei .