Structura societatii:În primul rând, societatea poate fi reprezentată ca un sistem de

interconectare și interacțiune comunități sociale. Fiecare comunitate se caracterizează prin

alocarea uneia sau alteia trăsături conducătoare: gen, vârstă, naționalitate, profesie, rol, statut
etc. Această trăsătură comună este dominantă și ar trebui să aparțină tuturor membrilor
comunității, determinând specificul și separarea acesteia de alte comunități. Pe de altă parte, o
trăsătură comună este acel principiu de consolidare, datorită căruia o masă disparată de
oameni capătă caracterul unei formații holistice. Această trăsătură comună poate fi caracter
natural (sex, vârstă) sau social (afiliere religioasă, statut etc.).
Vorbind despre structura socială, este imperativ să se evidențieze și să se țină cont de
caracteristicile subiecților sistemului social, i.e. acele elemente ale sistemului social care
acționează ca „actori” relativ independenți. Astfel de subiecți ai sistemului social sunt în
primul rând indivizii, comunitățile și instituțiile sociale. Subiecții sistemului social intră în
diferite feluri de relații sociale între ei.
comunitate socială- acesta este un set de oameni, care se caracterizează prin condițiile vieții
lor, comune unui grup dat de indivizi care interacționează. Comunitățile sociale pot fi
împărțite în tipuri, dintre care cele mai comune sunt clase, straturi și grupuri.
Societatea nu se poate lipsi instituții sociale, adică asociații, comunități și grupuri sociale
durabile care îndeplinesc funcțiile necesare și interacționează între ele pe baza diferitelor
norme sociale. Legăturile sociale din ele se datorează organizării managementului. Aceste
legături sunt instituționale.
Structura socială a societății- aceasta este o caracteristică a tipurilor de instituții sociale,
precum moșii, clase, grupuri etnice, profesionale, socio-demografice aflate într-un anumit
stadiu de dezvoltare istorică.
Societatea este formată din mai multe comunități sociale de diferite tipuri:
1. demografice (bărbați și femei, copii, bătrâni etc.);
2. etnic (triburi, naționalități, națiuni);
3. teritorial (locuitori din anumite regiuni, orăşeni, săteni);
4. socio-economice (bogați, săraci, comunități profesionale).
5. mare (profesional, etnic);structura socialamici (echipe de producție).
7. organizat (partide politice);
8. amorf (audienta media);
9. permanent (etnic);
10. temporar (aglomeratie, cozi).

Statusul reprezintă poziția ocupată de o persoană în societate. Treapta pe care se află un

individ într-o structură socială reflectă tipul de apreciere asupra lui, dată de către ceilalți.
Fiecare om este evaluat în funcție de această poziție a sa, iar recunoașterea ei depinde atât de
personalitate, cât și de normele și valorile sociale. Statusurile variază după personalitatea
oamenilor, iar multe dintre interacțiunile sociale și interumane constau în identificarea și
selectarea statusurilor. Nu mai puțin semnificativ este procesul de constituire a interacțiunilor
sociale în temeiul unor statusuri, adică oamenii se reunesc și în funcție de poziția ocupată de
ei în structurile sociale. Inițial, termenul de status a fost utilizat în sensul drepturilor și
obligațiilor unei persoane, al puterii de care dispune. Durkheim a studiat anomia ca proces de
dereglare a ierarhiei de status. Max Weber a conferit conceptului de status sensul de prestigiu
social. Antropologul american Ralph Linton a desemnat prin status o colecție de drepturi și
de datorii determinate de locul ocupat de individ în societate. Talcott Parsons a făcut
diferența între status atribuit și status achiziționat sau dobândit. Statusul este studiat ca
element al stratificării sociale distinct de conceptul de clasă.

Statusul atribuit reprezintă poziția acordată de societate, urmare a dimensiunii psihosociale

(vârstă, sex, religie, rasă, mediu familial). Societatea atribuie statusuri persoanelor cu talente
excepționale, din care derivă unicitatea poziției lor într-o comunitate.

Statusul dobândit este poziția câștigată de o persoană prin învățare sau prin efort. El se
conturează și se obține de către individ, în cadrul competiției cu toți cei care aspiră la el și
prin exprimarea opțiunilor pentru poziția dorită a fi ocupată. Student, președinte, director,
actor, profesor sunt exemple de statusuri dobândite. Toate societățile recunosc aptitudinile
individuale și eșecurile personale, dar ele distribuie într-o proporție limitată unele statusuri
dobândite (de pildă, aviator, profesor, cosmonaut, medic, jurist etc.). În timp ce statusurile
ascriptive caracterizează întreaga populație dintr-o comunitate (de exemplu, bărbați sau
femei, copii, tineri, adulți sau bătrâni), statusurile dobândite ființează, într-un anumit număr
stabilit de societate, în raport de oportunitățile sale. Pe de altă parte, în contexte concrete,
aceste statusuri servesc ca modalitate de ființare a unui comportament social adecvat sau ca
supapă pentru contestatari. Mai mult, societatea oferă adesea statusuri pentru a fi dobândite,
ca recompensă în manifestarea atitudinii conformiste, simultan cu căutarea posibilităților de
canalizare a devianței către modalități sociale acceptabile (Vander Zanden, p. 89).

Un tip special de status este statusul fundamental, element cheie în raporturile dintre oameni.
Vârsta și sexul, și, în anumite condiții, ocupația sunt statusuri fundamentale. În virtutea
acestui status ceilalți așteaptă de la noi un anumit comportament. Față de copil societatea
manifestă cerințele legate de abilități și acțiuni specifice statusului acestei vârste, cum sunt
pregătirea școlară, însușirea normelor de conduită, conformarea la regulile sociale, inocență,
puritate etc. și în cu totul alt mod este perceput statusul de adult, judecat, în principal, prin
asumarea responsabilităților sociale, competență profesională și socială. Așadar, vârsta
constituie una din căile de dobândire de către individ a altor statusuri. Societatea
reglementează comportamentul fiecărei vârste. Un om bătrân are un alt spațiu social decât
unul tânăr.

Un rol (de asemenea, rôle sau rol social) este un set de comportamente, drepturi, obligații,
credințe și norme conectate, așa cum sunt conceptualizate de oamenii aflați într-o situație
socială. Este un comportament așteptat sau liber sau în continuă schimbare și poate avea un
anumit statut social individual sau o poziție socială. Este vital atât pentru înțelegerea
funcționalistă, cât și pentru cea interacționaistă a societății. Teoria rolului social postulează
următoarele despre comportamentul social:

 Diviziunea muncii în societate ia forma interacțiunii dintre pozițiile specializate

eterogene, numim roluri.
  Rolurile sociale au inclus forme adecvate și permise de comportament și acțiuni care
se repetă într-un grup, ghidat de norme sociale, care sunt cunoscute în mod obișnuit
și, prin urmare, determină așteptările pentru un comportament adecvat în aceste roluri,
ceea ce explică în continuare locul unei persoane în societate.
 Rolurile sunt ocupate de indivizi, care se numesc actori.
 Atunci când indivizii aprobă un rol social (adică consideră că rolul este legitim și
constructiv), vor suporta costuri pentru a se conforma normelor de rol și vor suporta,
de asemenea, costuri pentru a-i pedepsi pe cei care încalcă normele de rol.
 Condițiile schimbate pot face ca un rol social să fie depășit sau ilegitim, caz în care
presiunile sociale sunt susceptibile să ducă la schimbarea rolului.
 Anticiparea recompenselor și pedepselor, precum și satisfacția de a se comporta pro-
social, explică de ce agenții se conformează cerințelor de rol.
Noțiunea de rol poate fi și este examinată în științele sociale, în special în economie,
sociologie și teorie organizațională.

Conflictul de rol apare atunci când există cerințe incompatibile adresate unei persoane cu
privire la locul de muncă sau la poziția sa. Oamenii experimentează conflicte de roluri atunci
când se găsesc trași în diferite direcții în timp ce încearcă să răspundă la numeroasele stări pe
care le dețin. Conflictul de rol poate fi ceva care poate fi fie pentru o perioadă scurtă de timp,
fie pentru o perioadă lungă de timp și poate fi, de asemenea, conectat la experiențe
situaționale.
Conflictul intra-rol apare atunci când cerințele se află într-un singur domeniu al vieții, cum ar
fi la locul de muncă. Un exemplu ar fi atunci când doi superiori cer unui angajat să facă o
sarcină și ambele nu pot fi realizate în același timp. Conflictul inter-rol are loc în toate
domeniile vieții. Un exemplu de conflict inter-rol ar fi un soț și un tată, care este, de
asemenea, șef al Poliției. Dacă o tornadă lovește orășelul în care trăiește, bărbatul trebuie să
decidă dacă trebuie să meargă acasă și să fie alături de familia sa și să îndeplinească rolul de
soț și tată bun sau să rămână și să îndeplinească îndatoririle unui șef de poliție "bun",
deoarece întregul oraș are nevoie de expertiza sa."
Conflictul dintre roluri începe din cauza dorinței umane de a ajunge la succes și din cauza
presiunii exercitate asupra unui individ de două cerințe impunătoare și incompatibile care
concurează unul împotriva celuilalt. Efectele conflictului de rol, așa cum se constată prin
studii de caz și sondaje la nivel național, sunt legate de caracteristicile individuale de
personalitate și de relațiile interpersonale. Conflictele caracteristice personalității individuale
pot apărea în cadrul conflictului de rol de personalitate în care "aspectele personalității unui
individ sunt în conflict cu alte aspecte ale personalității aceluiași individ". Relațiile
interpersonale pot provoca conflicte, deoarece prin definiție "au o asociere între două sau mai
multe persoane care pot varia de la trecător la durabil, ceea ce poate provoca acel conflict".
Exemplu: "Oamenii din țările moderne, cu venituri mari, jonglează cu multe responsabilități
cerute de diferitele lor statuturi și roluri. După cum majoritatea mamelor pot depune
mărturie atât de părinți și de lucru în afara casei sunt fizic și emoțional drenare. Sociologii
recunosc astfel conflictul de rol ca fiind conflict între rolurile corespunzătoare a două sau
mai multe statusuri"