Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PSIHOTERAPIE
TEMA: COMUNICAREA.
FORME ȘI NIVELURI ALE
COMUNICĂRII.
CHIȘINĂU - 2023
Comunicarea. Diverse generalități
ANSAMBLUL PROCESELOR PRIN CARE SE EFECTUEAZĂ SCHIMBUL DE
INFORMAŢIE.
UN SISTEM CU MULTIPLE CANALE PRIN CARE SE REALIZEAZĂ EMITEREA
ŞI RECEPTAREA INFORMAŢIEI.
UN ACT SOCIAL, DELIBERAT SAU INVOLUNTAR, CONŞTIENT SAU NU.
PROCES DE INFLUENŢĂ RECIPROCĂ ÎNTRE MAI MULŢI ACTORI SOCIALI.
O TRANZACŢIE ÎNTRE LOCUTORI...
COMUNICARE SOCIALĂ – EXPRESIE GENERALĂ PENTRU TOATE
FORMELE DE RELAȚII SOCIALE, CU PARTICIPAREA CONȘTIENTĂ A
INDIVIZILOR ȘI A GRUPURILOR.
Factorii care influențează nevoia
de a comunica
Factori psihologici:
- emoţiile: sunt exprimate prin expresia feţei,prin debitul
verbal.
- inteligenţa: comunicarea este influenţată de gradul de
inteligenţă, de punerea de înţelegere a stimulilor primiţi,
de gîndire, imaginaţie, memorie, etc.
Factori sociologici:
- anturajul: climatul armonios în anturaj
permite individului să stabilească legături
afective.
- comunicaţia, cultura şi statutul social
FORME ALE COMUNICĂRII
Este firesc ca un proces atât de complex cum este comunicarea să determine
o clasificare după o gamă foarte largă de criterii:
I. În funcție de partenerii implicați în procesul de
comunicare:
Comunicare intrapersonală (comunicarea cu sine);
Comunicare interpersonală (comunicare cu alţii);
Comunicare de grup mic;
Comunicare publică;
Comunicare de masă (prin instituții specializate, cu
adresabilitate generală).
FORME ALE COMUNICĂRII
II. După contextul spaţio-temporal:
Comunicare directă (faţă în faţă);
Comunicare indirectă (mediată).
III. După codul folosit:
Comunicare verbală;
Comunicarea nonverbală;
Comunicarea paraverbală;
Comunicare mixtă.
FORME ALE COMUNICĂRII
IV. După finalitatea actului comunicativ:
Comunicare accidentală;
Comunicare subiectivă;
Comunicare instrumentală.
V. După capacitatea autoreglării:
Comunicare lateralizată (unidirecțională) – fără feed-back
(ex.: film, TV, radio);
Comunicare nelateralizată – cu feed-back determinat de
prezența interacțiunii emițător-receptor.
FORME ALE COMUNICĂRII
VI. După statutul interlocutorilor:
Comunicare ascendentă (cu superiorii);
Comunicare descendentă (cu subalternii);
Comunicare orizontală (de pe poziții egale).
VII. După natura conținutului:
Comunicare referenţială (vizează un anumit adevăr);
Comunicare operațională/metodologică (vizează înțelegerea acelui
adevăr);
Comunicare atitudinală (valorizează cele transmise, situația
comunicării şi partenerul).
Alte tipuri de comunicare
COMUNICAREA FORMALĂ: folosita in business,
in afaceri, in documente (in cele necesare
angajarii: CV, scrisoare de intentie), interviuri;
presupune un registru adecvat si reguli mai
stricte
COMUNICAREA INFORMALĂ: folosita intre
prieteni, cunostiinte; lasa o mai mare libertate
de exprimare
Comunicarea paraverbală
Orice mesaj verbal este însoţit de o mulţime de stimuli
încorporaţi mesajului.
Acestea provoacă reacţii afective diverse, asociate
mesajului verbal în sine: tonul, vocea, ritmul, pauzele,
accentul, bâlbâielile, clipitul genelor, expresia feţei,
atingerea, gesturi etc.
El permite influenţa şi chiar controla interlocutorii, fiind
esenţial în captarea atenţiei şi prin aceasta a bunăvoinţei.
METACOMUNICAREA
SUB DENUMIREA DE
„METACOMUNICARE”
METACOMUNICARE REUNIM
TOTALITATEA ELEMENTELOR
PARAVERBALE ŞI NON-VERBALE.
PRINCIPALELE INSTRUMENTE ALE
LIMBAJUL PARAVERBAL sunt:
Calităţile vocale: cuprind nu neapărat calităţi oratorice ci însuşiri prin
care se pot controla mecanismele vorbirii şi factorii care influenţează
sunetul vocii. Controlul vocii prin volum, intonaţie, pauze, accente,
timbru permit potenţarea efectului mesajului, mai ales prin captarea
atenţiei ascultătorului;
Mecanismele vorbirii: sunetul vocii este dat de vibrarea aerului la
ieşirea din plămâni prin cavitatea bucală. Drumul este lung şi
complicat şi implică a tehnică laborioasă. Funcţie de exerciţiul
vorbitorului se poate obţine o calitate eficientă, care să declanşeze la
ascultător reacţia avută în vedere;
Înălţimea vocii: Poate face plăcere sau dimpotrivă, însă poate trăda
nervozitatea, neliniştea, emoţia;
PRINCIPALELE INSTRUMENTE ALE
LIMBAJUL PARAVERBAL sunt:
Volumul vocii: Depinde de factori multipli şi presupune un
exerciţiu prealabil funcţie de mărimea încăperii, mărimea
grupului şi zgomotul de fond;
Dicţia: abilitatea de a articula şi pronunţa corect cuvintele
nu este numai o tehnică ci şi o dovadă a educaţiei şi
profesionalismului;
Accentul: accentuarea cuvintelor este importantă dar
este esenţială accentuarea (şi punctuaţia în comunicarea
scrisă) în frază, putând schimba total sensul „Eva spală
veselă”;
PRINCIPALELE INSTRUMENTE ALE
LIMBAJUL PARAVERBAL sunt: