Copilăria[modificare 

| modificare sursă]
Stefan Zweig s-a născut în familia unui antreprenor evreu, Moritz Zweig (1845–1926), căsătorit cu
Ida Brettauer (1854–1938), care provenea dintr-o familie prosperă evreiască. Stefan Zweig a crescut
împreună cu fratele său Albert într-o clădire impozantă pe strada Schottenring din Viena. Familia
Zweig nu era religioasă și Stefan Zweig avea mai târziu să scrie că era evreu din întâmplare (Juden
aus Zufall).

Studiile și debutul literar[modificare | modificare sursă]

În 1899 și-a luat bacalaureatul la Gymnasium Wasagasse. S-a înscris în continuare la Universitatea
din Viena la filosofie, unde a evitat pe cât posibil frecventarea cursurilor, preferând să scrie în
foiletonul publicației Neue Freie Presse, unde era redactor Theodor Herzl. După ce debutase cu
poezii deja din 1897 în diverse reviste, în 1901 i-a apărut cartea de poezii Silberne Seiten și în 1904
prima nuvelă, Die Liebe der Erika Ewald. În același an din urmă, a dobândit și titlul de doctor cu o
dizertație despre filosofia lui Hippolyte Taine, sub coordonarea profesorului Friedrich Jodl. Pe lângă
propriile scrieri, Zweig a publicat traduceri din Verlaine, Baudelaire și în special Émile Verhaeren,
lucrând simultan ca jurnalist.
Zweig a dus un stil de viață de mare burghez, călătorind mult, printre altele vizitând în 1910 India și
în 1912 America. Aceste călătorii i-au prilejuit contacte cu mulți scriitori și artiști, cu care a purtat
lungi corespondențe. Era un pasionat colecționar de autografe.

Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]

La începutul Primului Război Mondial, Zweig nu a fost concentrat, întrucât a fost declarat inapt fizic.
Dorind să se angajeze într-un fel, fără a incita la ură, a fost angajat grație unui prieten în Arhiva
militară (Kriegsarchiv). Pe parcursul războiului i se întăresc convingerile pacifiste, sub influența unor
prietenii precum aceea cu Romain Rollande, mutându-se la Zürich în Elveția neutră, unde a fost
corespondent pentru Neue Freie Presse și a scris articole neafiliate vreunui partid pentru ziarul
budapestan de limbă germană Pester Lloyd.

Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

Zweig s-a mutat la Salzburg unde s-a căsătorit cu prima sa soție, Friderike von Winternitz, în
ianuarie 1920. Ca intelectual angajat s-a manifestat vehement împotriva naționalismului și a
revanșismului. Publică Sternstunden der Menschheit în 1927, care este până în prezent una dintre
cele mai favorabil primite cărți ale sale. În 1928 călătorește în Uniunea Sovietică, unde la inițiativa
lui Maxim Gorki, cu care coresponda, îi fuseseră traduse mai multe cărți. În 1933 scrie libretul pentru
opera Die schweigsame Frau a lui Richard Strauss.

Moartea[modificare | modificare sursă]
În noaptea dintre 22 și 23 februarie 1942 și-a luat viața în Petropolis, cu o supradoză
de veronal (somnifer pe bază de barbital care în cantitate mare oprește metabolismul). Certificatul
de deces stabilește drept timp al morții 23 februarie 1942, ora 12:30 și drept cauză a morții ingerarea
de otravă – suicid.[13] Soția sa Lotte s-a sinucis odată cu el: angajați ai casei au găsit pe cei doi în
jurul ore 16:00 in pat: el era întins pe spate cu mâinile strânse și soția sa era lipită lateral de el.
[14]
 Despre hotărârea de a-și lua viața, Stefan Zweig a scris în scrisoarea sa de adio[15] că fusese
luată din liberă voință și cu simțurile clare (aus freiem Willen und mit klaren Sinnen) nu a fost
întâmpinată de toți cu înțelegere, mai ales pentru că existența sa materială era asigurată, altfel decât
în cazul altor scriitori exilați. Distrugerea patriei sale spirituale Europa (geistigen Heimat Europa) și
lipsa de perspective decursă din aceasta i-au cauzat însă o depresie pe care nu a putut-o depăși.

Stilul literar[modificare | modificare sursă]

Caracteristici generale[modificare | modificare sursă]
Din opera literară a lui Stefan Zweig, mai ales proza și biografiile romanțate (Joseph Fouché, Marie
Antoinette) își găsesc și astăzi cititori. Per ansamblu, creația sa este caracterizată de un număr
mare de nuvele (Schachnovelle, Der Amokläufer etc.) și povestiri istorice. Așa se face că
personalități istorice precum Lev Tolstoi, Feodor Dostoievski, Napoléon Bonaparte, Georg Friedrich
Händel, Joseph Fouché și Marie Antoinette își găsesc loc într-o viziune puternic subiectivizată
asupra istoriei.
Dacă este să fie redusă la patru caracteristici dominante, opera lui Zweig ar fi caracterizată de
conceptele tragic, dramă, melancolie și resemnare. Mai toate scrierile lui Zweig se termină într-o
resemnare tragică, protagonistul fiind oprit de circumstanțe externe sau interne să își atingă
fericirea, atunci când aceasta pare aproape a fi atinsă. Această caracteristică se manifestă cel mai
puternic în romanul Ungeduld des Herzens, singurul terminat.
În nuvela exemplară Der Amokläufer, o tipologie a pasiunii, inspirată de mari modele precum Honoré
de Balzac și totuși în tradiția narativă a Școlii vieneze (Wiener Schule), înainte de toate Arthur
Schnitzler, personajele principale sunt supuse unei constrângeri demonice, care îi rupe din ordinea
tradițională a vieții. Devine evidentă influența lui Sigmund Freud. Această nuvelă, precum și toate
celelalte nuvele ale lui Stefan Zweig, denotă influența teoriei lui Goethe asupra diferenței dintre o
povestire normală și o nuvelă, nuvela trebuind să relateze o întâmplare până atunci nemaiîntâlnită
(ereignete unerhörte Begebenheit).

Relația dintre literatură și politică[modificare | modificare sursă]

În nuvela Jucătorul de șah, probabil cea mai cunoscută scriere a lui Zweig, luptă umanitatea
burgheză împotriva brutalității unei lumi înstrăinate. Un maestru mondial de șah, cu o gândire rece și
calculată de robot, motivat exclusiv de o lăcomie ordinară, joacă împotriva unui om care fusese
supus unui arest în izolare totală de către naziști. Aici este înfățișată, pe de o parte, confruntarea
omului și umanității sale cu un sistem inuman (nazismul) și – pe de altă parte – suferința unei captiv
privat de posibilitatea de a lua contact cu lumea exterioară.
În ciuda acestei pledoarii pentru Umanism, Stefan Zweig și-a subsumat creația și viața unui pacifism
care mergea atât de departe, încât nega scriitorului orice rol politic. Astfel, pe fundalul celui de-al
Doilea Război Mondial, Zweig s-a distanțat de poziția altor exilați precum Heinrich Mann sau Ernst
Weiss, precum și a organizației literare PEN-Club.
În 1952, cu ocazia comemorării a zece ani de la moartea lui Zweig, Thomas Mann a scris despre
pacifismul acestuia: „Erau timpuri când pacifismul său necondiționat mă chinuia. Părea dispus a
accepta domnia răului, dacă prin aceasta s-ar fi evitat războiul, pe care îl ura dincolo de orice.
Dilemma estede nerezolvat. Dar de când am aflat, cum nici un război bun nu scoate la iveală decât
rele, gândesc diferit despre atitudinea lui de atunci, sau cel puțin, încerc să gândesc altfel.”
Însă pe cât de tare ținea la o separație a spiritului și a politicii, tot pe atât de tare Stefan Zweig își
dorea o Europă unită, în tradiția unor gânditori precum Henri Barbusse, Romain Rolland și Émile
Verhaeren.

Opere (selecție)[modificare | modificare sursă]

Anul Titlul traducerii române (sau
Titlul german Specia literară
publicării traducerea ad hoc)

1901 Silberne Saiten. Gedichte. Pagini argintii. Poezii Poezie

 Die Philosophie des Hippolyte Dizertația
1904 Filosofia lui Hippolyte Taine
Taine filosofică

1910 Emile Verhaeren Emile Verhaeren Monografie

Erstes Erlebnis. Vier Geschichten Prima experiență. Patru povești

1911 Nuvele
aus Kinderland din țara copilăriei

Romain Rolland. Der Mann und

1921 Romain Rolland. Omul și opera Monografie
das Werk.

Nuvelă
1922 Brief einer Unbekannten Scrisoarea unei necunoscute [16]
epistolară

Marie Antoinette. Bildnis eines Marie Antoinette. Portretul unui

1932
mittleren Charakters caracter mediocru

Triumph und Tragik des Erasmus Triumful și tragedia lui Erasmus

1934
von Rotterdam din Rotterdam

biografie
1935 Maria Stuart Maria Stuart
romanțată

Castellio gegen Calvin oder Ein Monografie,

1936 Lupta în jurul unui rug
Gewissen gegen die Gewalt Eseu

1938 Magellan. Der Mann und seine Tat Magellan. Omul și fapta sa Monografie

1939 Ungeduld des Herzens. Roman Suflete zbuciumate Roman

1941 Brasilien. Ein Land der Zukunft Brazilia. O țară a viitorului

1942 Schachnovelle Jucătorul de șah Nuvelă

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

1. Stefan Zweig, Magellan, ediția a II-a, Editura Tineretului, Colecția oameni de seamă,
1959
2. Zweig, Stefan. Secret arzător. București: Editura pentru Literatură Universală, 1968.
p. 159 - 196: Scrisoarea unei necunoscute.
3. Stefan Zweig, Scrisoarea unei necunoscute, Editura „Adevărul” S. A., 1929;
Biblioteca „Dimineața”, trad. Sarina Cassvan-Pas, 63 pagini.
4. Romanul „Ungeduld des Herzens” a apărut tradus în limba română sub titlurile
„Neliniștea inimii”, „Inimi neliniștite”, „Inimi zbuciumate” și „Nerăbdarea inimii”.
(acesta din urmă este singura traducere „ad litteram”).

 Stefan Zweig, Inimi neliniștite, 310 pagini, traducere de Liviu M. Teodoru, prefață Eugen
Relgis editura librăriei Socec & comp., 1945
 Stefan Zweig, Suflete zbuciumate, Horia C. Matei., Editura pentru Literatură Universală,
1968
 Stefan Zweig, Suflete zbuciumate, 366 pagini, Editura Eminescu, 1972
 Stefan Zweig, Suflete zbuciumate, 398 pagini, Traducător Matei H., Editura MARC,
1992, ISBN-10: 9731034110; ISBN-13: 978-9731034119, ISBN 973-9044-16-6
 Stefan Zweig, Inimi neliniștite, 260 pagini, Editura, Crisadi, 1992, ISBN 973-9042-05-8.
 Stefan Zweig, Inimi neliniștite, 240 pagini, Editura Crisadi, 1993
 Stefan Zweig, Suflete zbuciumate, 400 pagini, Editura RAO, 2006, ISBN 978-973-103-
411-9
 Stefan Zweig, Inimi zbuciumate, 395 pagini, Editura LIDER, 2013