Marcus Antonius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Marcus Antonius

Bustul lui Marc Antoniu

Date personale

Născut 82 î.Hr.
Roma, Roma Antică 

Decedat 1 august 30 î.Hr., (52 de ani)

Alexandria, Regatul Ptolemeic 

Cauza decesului sinucidere 

Părinți Marcus Antonius Creticus

Iulia (Lucius Cesar)

Frați și surori Lucius Antonius[*][1][2][3]

Antonia[*][1][2][3]
Gaius Antonius[*][1][2][3] 

Căsătorit cu Fadia
Antonia Hybrida Minor
Fulvia
Octavia cea tânără
Cleopatra

Copii  Antonia Prima

 Marcus Antonius Antyllus
 Iullus Antonius
 Antonia Major
  Antonia Minor
 Alexander Helios
 Cleopatra Selene II
 Ptolemy Philadelphus
Ocupație Ancient Roman politician[*]
Ancient Roman military
personnel[*] 
Triumvir în al II-lea triumvirat
În funcție
27 noiembrie 43 î.Hr. - 31 decembrie 33 î.Hr.
îmbreună cu Octavian și Lepidus
Consul al Republicii Romane
În funcție
1 ianuarie 34 î.Hr. - 31 decembrie 34 î.Hr.
împreună cu Lucius Scribonius Libo
Predecesor Lucius Cornificius și
Sextus Pompeius
Succesor Octavian și
Lucius Volcatius Tullus
Consul al Republicii Romane
În funcție
1 ianuarie 44 î.Hr. - 31 decembrie 44 î.Hr.
împreună cu Julius Caesar
Predecesor Julius Caesar
Succesor Aulus Hirtius și
Gaius Vibius Pansa Caetronianus
Activitate
Ani de serviciu 54 - 30 î.Hr.
Gradul general roman
A comandat Armata romană
Bătălii / Războaie Războaiele galice
Războiul civil al lui Cezar
Războiul cu parții al lui Antoniu
Bătălia de la Mutina
Bătălia de la Filippi
Bătălia de la Actium
Modifică date / text 

Marcus Antonius (în latină: „M•ANTONIVS•M•F•M•N” [4] - „Marcus Antonius”; n. 82

î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt), sau Marc
Antoniu, a fost un general și politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături
de Octavianus și Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.). Victorios în Bătălia de
la Filippi (42 î.Hr.) asupra forțelor lui Brutus și Cassius, ucigașii lui Cezar, devine figura
dominantă a triumviratului. Primește guvernarea provinciilor din Orient, pleacă
spre Asia și are o întrevedere cu regina Egiptului, Cleopatra, în octombrie 41 î.Hr., cu
care s-a căsătorit. Comportamentul lui moral și politic a dus la ascuțirea conflictului cu
Octavianus, al cărui rezultat a fost Bătălia de la Actium (31 î.Hr.) în care Antonius a fost
înfrânt. Aflând de sinuciderea Cleopatrei care, așa cum spune legenda, se lăsase
mușcată de o viperă, Marcus Antoniu s-a sinucis.

Cuprins

 1Tinerețea
 2Susținător al lui Cezar
 3Inamic al statului. Al doilea Triumvirat
 4Antoniu și Cleopatra
 5Urmările și moștenirea
 6Căsătorie și descendenții
 7Cronologia vieții lui Marc Antoniu
 8Portrete fictive
 9Referințe
o 9.1Surse primare
o 9.2Lucrări moderne
 10Legături externe

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Desen al unui bust cu Marc Antoniu.

Antoniu s-a născut în iarna 87-86 î.Hr., probabil în timpul în care armata lui Sulla asedia
Atena în timpul războiului mithridatic. Tatăl său, care avea același nume, Marcus
Antonius Creticus, era fiul marelui orator Marcus Antonius, cel care a fost ucis și
decapitat din ordinul lui Gaius Marius la sfârșitul anului 87 î.Hr. Iulia, mama lui, era o
fiică a lui Lucius Caesar (consul 90, cenzor 89), o altă victimă ucisă în același timp
cu Marcus Antonius Orator. Tatăl său (pretor 74) a murit în anul 71 î.Hr. în timpul ce era
la comanda împotriva pirateriei mediteraneene. Iulia curând s-a recăsătorit cu Publius
Cornelius Lentulus (Sura) (consul 71), un eminent politician patrician și co-lider al
infamei conspirații a lui Catilina.
Potrivit unor cunoscători în domeniu, precum Plutarh, Marc Antonius a petrecut anii
adolescenței rătăcind pe străzile din Roma, cu frații și cu prietenii săi, mai ales cu Gaius
Curio (ultimul tribun 50 î.Hr.), cu care se spune că a avut o relație homosexuală de
durată. Plutarh scrie că până să împlinească 20 de ani era deja îndatorat cu suma de
250 de talentum.[5] (Aproximativ 5 milioane de dolari americani.[6])
După această perioadă de nepăsare, Antonius a fugit în Grecia pentru a scăpa de
creditorii săi și pentru a studia retorica. După o scurtă perioadă petrecută în prezența
filosofilor de la Atena, el a fost chemat de către Aulus Gabinius, proconsulul din Siria,
pentru a lua parte la campaniile împotriva lui Aristobulus al II-lea din Iudeea, precum și
în sprijinul regelui Ptolemeu al XII-lea Auletes în Egipt. În această campanie Antonius
și-a demonstrat talentele sale în calitate de comandant de cavalerie și s-a remarcat prin
vitejia și curajul său.
Într-adevăr, viața lui Antonius a fost un amestec, de cele mai multe ori în același timp,
de onoare militară uluitoare împreună cu un dezmăț exagerat. Referitor la acest subiect
Plutarh a remarcat faptul că în timp ce generozitatea lui l-a ajutat să obțină o putere
înaltă în stat, el a fost în același timp tras înapoi de greșelile lui nenumărate. [7]

Susținător al lui Cezar[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Iulius Cezar, Războaiele civile romane, Războiul civil roman al lui
Cezar și Moartea lui Iulius Cezar.

Scenă din Războaiele galice: "Vercingetorix aruncându-și armele la picioarele lui Cezar", 1899, autor: Lionel
Noel Royer

Armata romană
EXERCITUS•ROMANORUM
 Unități
o Legiune (10 cohorte)
 Listă de legiuni
o Auxiliari (Ală)
o Flota
o Artilerie
o Socii

 Echipament
o Uniforma
o Armura
o Dotare

 Organizare
o Funcții
o Grade

 Onoruri și pedepse
o Onoruri
o Pedepse

 Tehnologii
o Fortificații
o Drumuri

 Tactici
o ofensive
o defensive
o Infanterie

 Războaie (și bătălii)
o Războaiele Samnite
o Războaiele Punice
o Războaiele Galice
o Războaiele civile romane
o Războaiele Daco-Romane
o Războiul Sirian
o Cucerirea britanică
o Războaiele Romano-Persane
o Războaiele Bizantino-Arabe

 Religia
o Religia în armată

 State romane
 o Regatul Roman
o Republica Romană
o Imperiul Roman
o Imperiul Roman de Apus
o Imperiul Bizantin
o Sfântul Imperiu Roman

 Portal:Armata romană

În 54 î.Hr., Antoniu era membru în conducerea armatelor lui Cezar din Galia romană și

Germania. Din nou el s-a dovedit a fi un lider militar competent în Războaiele galice, dar
personalitatea lui provoca instabilitate oriunde mergea. Antoniu și Cezar s-au declarat a
fi cei mai buni prieteni, devenind apropiați ca niște rude. Antoniu s-a declarat mereu la
dispoziția lui Cezar pentru a-l ajuta în realizarea campaniilor sale militare.
Numit, prin influența lui Cezar, în funcțiile de chestor, augur și tribun al plebeilor (50
î.Hr.), el a sprijinit cauza patronului său cu multă energie. Două funcții proconsulare ale
lui Cezar, acordate pe o perioadă de zece ani, expirau în 50 î.Hr., astfel încât el a vrut
să se întoarcă la Roma pentru alegerile consulare. Dar datorită rezistenței fracțiunii
conservatoare a senatului roman, condusă de Pompei, s-a cerut demisia lui Cezar din
funcția de proconsul și de comandant militar înainte de procedura de realegere a unui
nou proconsul.
Dar Cezar nu dorește așa ceva, chiar dacă ar fi un act temporar, pentru că ar deveni un
simplu cetățean privat și, prin urmare, supus unei posibile urmăriri penale pentru
acțiunile sale ca proconsul. De asemenea, el ar fi la mila lui Pompei și legiunilor
acestuia. Pentru a preveni acest lucru Cezar mituiește un tribun al plebeilor, pe Curio,
pentru a se folosi de dreptul de veto pentru a împiedica un asemenea decret senatorial,
care l-ar priva pe Cezar de armatele sale și comanda provinciilor sale, apoi se asigură
că Antoniu este ales tribun pentru următoarea perioadă. Antonius și-a exercitat dreptul
lui de veto ca tribun, cu scopul de a preveni un decret senatorial care declara aplicarea
legii marțiale împotriva dreptului de veto, apoi cu violență este expulzat din Senat
împreună cu un alt susținător al lui Cezar, Cassius, care era tot tribun al plebeilor. La
auzul acestor știri Cezar a traversat râul Rubicon și astfel au început Războaiele civile
romane (Războiul civil roman al lui Cezar). Antoniu părăsește Roma și se alătură lui
Cezar și armatelor sale de la Ariminium, unde se găseau soldații lui Caesar supărați și
întărâtați de ilegalitățile comise de adversarii politici ai lui Cezar. Un tribun al plebeilor
trebuia să fie intangibil potrivit legii romane. Antoniu a condus în Italia, în timp ce Cezar
distrugea legiunile lui Pompei în Spania, și a dus întăriri din Grecia, înainte de a
comanda aripa dreaptă a armatelor lui Cezar la Pharsalus.
Când Cezar a ajuns dictator pentru a doua oară, Marc Antoniu a fost făcut Maestrul
cailor, adică mâna dreaptă a dictatorului și în această calitate a rămas în peninsula
Italia ca administrator în anul 47 î.Hr., în timp ce Iulius Cezar se lupta cu ultimii oameni
ai lui Pompei, care se refugiase în provincia Africa. Dar aptitudinile lui Antoniu ca
administrator erau slabe pentru un general de asemenea calibru, el a început iarăși cu
excese dintre cele mai extravagante, descrise de către Cicero în Philippicae. În 46 î.Hr.
se pare că au avut un conflict pentru că Cezar a insistat cu privire la plata pentru o
proprietate a lui Pompei pe care Antoniu insinua că a cumpărat-o, dar, de fapt, pur și
simplu și-a însușit-o. Ca și în alte ocazii, Antoniu a recurs la violență. Sute de cetățeni
romani au fost pur și simplu uciși și Roma însăși a ajuns într-o stare de anarhie. Cezar
a fost foarte nemulțumit de toată această afacere și l-a eliberat pe Antoniu din toate
responsabilitățile politice. Cei doi bărbați nu s-au mai văzut timp de doi ani. Înstrăinarea
nu a fost de lungă durată pentru că Antoniu s-a întâlnit cu dictatorul la Narbo (45 î.Hr.)
și a respins sugestia lui Trebonius de a se alătura conspirației de a-l detrona.
Reconcilierea a avut loc în 44 î.Hr. când Antoniu a fost ales ca partener pentru al
cincilea consulat al lui Cezar.
Orice conflict ar fi existat între cei doi bărbați, Antoniu a rămas însă fidel lui Cezar în
orice moment. La 15 februarie 44 î.Hr., în timpul festivalului Lupercalia, Antoniu a oferit
public lui Cezar o diademă. Acest lucru era un eveniment plin de înțelesuri: o diademă
este un simbol al unui rege, cum însă Cezar a refuzat asta a demonstrat că el nu
intenționa să ocupe tronul imperiului.

Morte di Giulio Cesare (Moartea lui Iulius Cezar) de Vincenzo Camuccini

Pe 14 martie 44 î.Hr. Antoniu este alarmat când un senator, pe nume Cicero, îi spune

că zeii au decis să-i dea o lovitură decisivă lui Cezar. În ziua următoare (în calendarul
roman erau Idele lui Marte), s-a dus pe jos pentru a-l avertiza pe dictator, dar
complotiștii au ajuns primii lângă Cezar. Așadar dictatorul a fost asasinat pe 15
martie 44 î.Hr.. În tulburările care au urmat acestui eveniment Antoniu a evadat din
Roma îmbrăcat ca un sclav, temându-se că asasinarea dictatorului ar fi începutul unei
băi de sânge în rândul suporterilor săi. Cum această răzbunare nu a avut loc el s-a
întors repede la Roma și a negociat un armistițiu cu facțiunea asasinilor. Pentru un timp,
Antonius, în calitate de consul, părea să aducă pacea și să pună capăt tensiunilor
politice. După un discurs al lui Cicero în Senat o amnistie generală a fost convenită
pentru asasini.
Apoi a venit ziua înmormântării lui Cezar. Fiind al doilea la comandă cât timp trăia
Cezar, co-consul și văr, Antoniu a fost alegerea naturală pentru a da elogiul. În
discursul său compatrioți, prieteni, romani, ascultați-mă cu atenție, el a făcut acuzații de
crimă și a dat asigurări că s-a încheiat definitiv înțelegerea cu conspiratorii. Afișând un
talent pentru retorică și interpretare dramatică, Antoniu a smuls toga de pe corpul
neînsuflețit al lui Cezar pentru a arăta oamenilor rănile mortale, nominalizând public
autorii crimei și făcându-i de râs în fața mulțimilor. În timpul elogiului l-a citat pe Cezar,
cum că, diferit de afirmațiile conspiratorilor, Cezar nu a avut niciodată intenția de a
forma o dinastie regală. Opinia publică s-a schimbat și în acea noapte poporul roman a
atacat casele asasinilor, forțându-i să fugă pentru viața lor.

Inamic al statului. Al doilea Triumvirat[modificare | modificare

sursă]
Articole principale: Bătălia de la Filippi și Al doilea Triumvirat.

Monede romane cu Marc Antoniu (stânga) și Octavian (dreapta). Emise în 41 î.Hr., celebrau înființarea celui
de-al doilea triumvirat de către Octavian, Antoniu și Marcus Aemilius Lepidus în 43 î.Hr.. Pe ambele părți este
inscripția "III VIR R P C", adică "Unul din cei trei bărbați care reglementează republica". [8]

Antoniu a ajuns Consul unic, el s-a înconjurat cu o gardă de corp formată din veteranii
lui Cezar și a forțat Senatul să-i transfere provincia Galia Cisalpină, care era
administrată de către Decimus Brutus, unul dintre conspiratori. Brutus a refuzat să
predea provincia și Antoniu îl atacă în luna octombrie a anului 44 î.Hr., asediindu-l la
Mutina. Încurajați de Cicero, senatorii dezaprobă acțiunile lui Antoniu astfel încât în
ianuarie 43 î.Hr au acordat comanda imperiului și a armatelor lui Octavian, care a trimis
trupe pentru a ridica asediul. Octavian era comandant militar împreună cu Hirtius și
Pansa, consulii din 43 î.Hr. În aprilie 43 î.Hr., forțele lui Antonius au fost învinse
în Bătălia de la Forum Gallorum și în Bătălia de la Mutina, forțându-l astfel pe Antoniu
să se retragă în Galia Transalpină. Cu toate acestea, ambii consuli au fost uciși în lupte,
lăsându-l pe Octavian comandant suprem.
Când au aflat că Marcus Junius Brutus și Gaius Cassius au alcătuit o armată cu scopul
de a ocupa Roma, Antoniu, Octavian și Lepidus se aliază, în noiembrie 43 î.Hr.,
formând al doilea Triumvirat pentru a-i opri pe asasinii lui Cezar. Brutus și Cassius au
fost învinși de Antonius și Octavian la Bătălia de la Filippi, în octombrie 42 î.Hr. După
bătălie, un nou aranjament a fost făcută între membrii celui de-al doilea Triumvirat: în
timp ce Octavian s-a întors la Roma, Antoniu a continuat să guverneze estul imperiului.
Lepidus a continuat să guverneze Hispania și provincia Africa. Dușmanii triumviratului
au fost declarați proscriși, Cicero este ucis pe 7 decembrie 43 î.Hr..

Antoniu și Cleopatra[modificare | modificare sursă]

Antoniu și Cleopatra, de Lawrence Alma-Tadema, (1883)

Marc Antoniu a întâlnit-o pe Cleopatra la Tars, în octombrie 41 î.Hr. Cleopatra voia să

și-l facă pe Marc Antoniu aliat, așa cum îi fusese înainte Cezar. De aceea a ajuns la
Tarsus într-o magnifică barjă, costumată în Venus, zeița iubirii la romani. Acolo ei au
format o alianță și au devenit amanți. Antoniu s-a întors la Alexandria cu ea, unde au
petrecut iarna 41 î.Hr. - 40 î.Hr. În primăvara anului 40 î.Hr. a fost nevoit să se întoarcă
la Roma, la aflarea știrii că soția sa Fulvia este în mijlocul războiului civil. Fulvia a murit
în timp ce Antoniu era în drum spre Sicyon (unde era exilată Fulvia). Antoniu a făcut
pace cu Octavian, în septembrie 40 î.Hr. și s-a căsătorit cu sora lui Octavian,Octavia
Minor. Imperiul parților a sprijinit pe Brutus și Cassius în războiul civil, trimițând forțe ce
s-au angajat în bătălia de la Filipi, în urma victoriei lui Antoniu și Octavian, parții au
invadat teritoriul roman, ocupând Siria, avansează în Asia Mică și instalează
pe Antigonus ca rege marionetă în Iudeea, pentru a-l înlocui pe pro-romanul Hyrcanus.
Antoniu a trimis pe generalul lui, Publius Ventidius Bassus, pentru a se opune acestei
invazii. Ventidius câștigă o serie de victorii împotriva parților, ucide pe prințul
moștenitor Pacorus și expulzează parții din teritoriile romane ocupate de aceștia.
Antoniu planifică să riposteze prin invadarea imperiului parților și ajunge la o înțelegere
cu Octavian de a-i furniza trupe suplimentare pentru campania sa. Preocupat de
această propunere militară, Antoniu a navigat în Grecia cu Octavia, unde s-a comportat
iarăși într-un mod foarte extravagant, asumându-și atributele zeității
grecești Dionysos (în 39 î.Hr.). Dar revolta siciliană a lui Sextus Pompeius, ultimul
dintre Pompei, a ținut armata promisă lui Antoniu în Italia. Cu planurile perturbate
Antoniu și Octavian s-au certat din nou. De această dată, cu ajutorul soției Octavia, un
nou tratat a fost semnat la Tarentum în 38 î.Hr. Triumviratul a fost reînnoit pentru o
perioadă de încă cinci ani (care se termină în 33 î.Hr.). Octavian îi promite din nou că-i
trimite legiuni în est. Dar, de acum, Antoniu era sceptic în privința sprijinului lui Octavian
împotriva parților. Lăsând la Roma pe Octavia însărcinată cu al doilea copil, el a navigat
la Alexandria, unde a așteptat o finanțare de la Cleopatra, mama gemenilor săi. Regina
Egiptului îi împrumută suma de bani care îi trebuia pentru armată. După
capturarea Ierusalimului și a zonelor învecinate, în 37 î.Hr., a instalat pe Irod ca rege
marionetă în Iudeea, înlocuind pe apropiatul parților Antigonus. Antoniu a invadat apoi
teritoriul part cu o armată de aproximativ 100.000 romani și trupe aliate, dar campania
s-a dovedit un dezastru. După ce este învins în această campanie este părăsit de aliații
săi armeni. Eșecul său de a captura cetățile parților îl convinge pe Antoniu să se
retragă. Armata sa a fost foarte epuizată de greutățile întâmpinate la retragerea
prin regatul Armeniei datorită iernii foarte grele, pierzând mai mult de un sfert din
puterea sa în cursul campaniei.