Marcus Tullius Cicero

Marcus Tullius Cicero ( 3 ianuarie 106 î.Hr., Arpinum, Latium,

astăzi Arpino, Italia – 7 decembrie 43 î.Hr., Formiae, Latium,
astăzi Formia). Om de stat, avocat, jurist, savant şi scriitor roman,
care a încercat fără succes să menţină principiile republicane în
timpul ultimelor războaie civile care au dus la căderea Romei.
Scrierile sale includ lucrări de retorică, oratorie, tratate politice şi
filozofice şi scrisori. În epoca modernă este considerat cel mai
mare orator roman, cel care a inovat ceea ce astăzi se numeşte
retorică ciceroniană.
Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106
î.Hr., într-o familie de cavaleri și notabili municipali. După ce a
urmat cursurile școlare obișnuite la Arpinum, Cicero este dus
la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr.
ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii
Academii și elev al lui Carneade. a făcut serviciul militar în 89
î.Hr., în timpul conducerii lui Pompeius Strabo (tatăl lui Pompei
cel Mare), iar la prima apariţie în justiţie l-a apărat pe Quinctius în
81 î.Hr. Pledoaria strălucită pe care a făcut-o în favoarea lui
Sextus Roscius, în 80 î.Hr. sau la începutul lui 79 î.Hr., apărându-
l de o acuzaţie de patricid, l-a consacrat pe Cicero ca avocat
pledant, începându-şi astfel cariera publică de chestor (funcţie în
administraţia financiară) în vestul Siciliei, în 75 î.Hr. Ca pretor,
magistrat cu înalte funcţii judiciare la acea vreme, în 66 î.Hr. a
ţinut primul său discurs politic important, când, împotriva lui
Catulus şi a optimaţilor (în latină, optimates, facţiunea
conservatoare a Senatului), a pledat să i se acorde lui Pompei
comanda campaniei împotriva lui Mitridate, regele Pontului.
Relaţia sa cu Pompei, care îl ura pe Marcus Licinius Crassus la
fel de mult ca şi el, avea să fie cel mai important element din
cariera sa de politician. A fost ales consul în 63 î.Hr., deoarece
optimaţii se temeau de ideile revoluţionare ale rivalului său,
Catilina.

În primele discursuri în calitate de consul, s-a opus legii agrare,

dată de Servilius Rullus, în interesul lui Pompei, care era absent;
însă interesul său principal era să descopere şi să facă publice
intenţiile instigatoare ale lui Catilina, care, deşi fusese învins în 64
î.Hr., a participat din nou la alegerile consulare din 63 î.Hr.
(prezidate de Cicero, care a purtat o armură pe sub togă). Catilina
a pierdut şi a plănuit să pornească răscoale armate în Italia şi
incendieri în Roma. Cicero a reuşit cu greu să convingă Senatul
de acest pericol, însă pe 22 octombrie a fost luată o „hotărâre
supremă” (Senatus consultum ultimum), care se aseamănă cu
impunerea legii marţiale.

Apogeul carierei

Pe 8 noiembrie, după ce a supravieţuit unei încercări de asasinat.

Cicero a rostit primul discurs împotriva lui Catilina în Senat.
Catilina a plecat din Roma chiar în acea noapte. Au fost găsite
dovezi împotriva conspiratorilor şi, după o dezbatere senatorială
în care Cato a sugerat execuţia, iar Caesar s-a opus, aceştia au
fost executaţi pe răspunderea lui Cicero. După ce a anunţat
mulţimea despre moartea condamnaţilor, cu un singur cuvânt
– vixerunt (în latină, au trăit) -, Cicero a obţinut în mod
spectaculos ovaţii din partea tuturor claselor sociale, fapt ce l-a
inspirat să apeleze ulterior în politică la concordia ordinum (în
latină, armonia între clasele sociale). A fost aclamat de Catulus ca
„părinte al poporului”. Acesta a fost apogeul carierei sale.
După 60 î.Hr., orientarea politică și existența lui Cicero intră într-o
adâncă criză. Începând din martie 58 î.Hr., petrece mai mult de
un an de exil în Grecia; este o perioadă foarte dificilă pentru el.
După ce, în 51-50 î.Hr., fusese proconsul în Cilicia, Cicero a
încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar și Pompeius,
aflați acum în conflict. În cele din urmă trece de partea lui
Pompeius și a optimaților republicani, însă după înfrângerea
acestora, se află printre primii care se întorc în Italia și obțin
iertarea din partea lui Caesar. După asasinarea lui Caesar, în
care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de
rapid șeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii,
lucru care atunci era imposibil .A încercat să-l manipuleze pe
tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.)
împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai
primejdios dușman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie
43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius.

OPERA
Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând
discursurile ciceroniene în număr de 58, care reprezintă o fericită
armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vastă (doctrina)
și practica forului (usus forensis) ntre aceste discursuri se disting :

 In Verrem (Împotriva lui Verres) - o serie de șapte discursuri

ținute în 70 î.Hr. împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn
al Siciliei (73-70 î.Hr.), care era acuzat de a fi comis abuzuri
foarte grave și malversațiuni în timpul guvernării Siciliei;
 se remarcă de asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina,
Catilinarele), poate cele mai cunoscute cuvântări ciceroniene
pronunțate împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea
conspirației acestuia împotriva republicii;
 celebre sunt și cele 14 discursuri pronunțate împotriva lui
Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea să urmeze
politica lui Caesar.
Cicero se va dedica întru totul filozofiei după anul 56 î.Hr., când,
dezamăgit de situația politică, caută un rost al existenței sale în
scris, propunându-și să dea Romei o literatură filozofică proprie,
în măsură să o elibereze de sub tutela spirituală a Greciei. Opera
sa filozofică, chiar dacă nu reprezintă un corpus doctrinar, trebuie
apreciată pentru adaptarea modelelor filozofiei grecești la
spiritualitatea și mentalitatea romană și, mai ales, pentru
impunerea unui limbaj filosofic latin, la crearea căruia Cicero are
un merit incontestabil. Dintre lucrările sale cu caracter filosofic,
merită menționate:

 De republica (Despre stat) - dialog politic pe tema celei mai

bune forme de guvernare și a calităților conducătorului ideal;
 De legibus (Despre legi) - tot un dialog politic pe tema
legislației și a tipului ideal de constituție;
 De natura deorum (Despre natura zeilor) - scriere pe tema
existenței și esenței divinității;
 De divinatione (Despre divinație) - abordând tema divinației ca
har și artă a prezicerii viitorului;
 De fato (Despre destin) - o expunere despre problema
destinului.
Cicero are și o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă
între anii 68 și 43 î.Hr., care este în același timp un dosar intim al
scriitorului și o adevărată frescă a vieții Romei din vremea sa.
Omul Cicero ni se descoperă aici cu o surprinzătoare sinceritate
prin atitudinile politice și civice, prin viața zilnică din for sau din
familie.