LEGILE LUI

KEPLER

Johannes Kepler  este un

matematician și astronom german care a descoperit
legile mișcării planetare, care se numesc legile lui Kepler. De
asemenea, el s-a ocupat pe larg de alte observații inclusiv optica.
Acesta s-a nascut pe data de 27 decembrie 1571 si a murit pe
data de 15 noiembrie 1630.
Legile lui Kepler n-au fost acceptate imediat.Multe figuri
importante precum Galileo si Rene Descartes au ignorant
complet Astronomia nova a lui Kepler .Cativa astronomi printre
care se Numara si profesorul lui Kepler ,Michael Maestin , au
obiectat asupra introducerii fizicii in astronomia sa.
În astronomie, legile lui Kepler descriu mișcările planetelor în
jurul Soarelui (sau stelei sistemului solar respectiv) și în general
comportamentul oricărui sistem de două corpuri între care
acționează o forță invers proporțională cu pătratul distanței.
Aceste legi nu sunt valabile decât în cadrul mecanicii
newtoniene. Acesta publicat, in 1596, o lucrare, cu titlul
„Mysterium Cosmographicum” („Misterele Universului”), in
care a postulat ideea ca Soarele exercita o forta de atractie
asupra planetelor, mentinandu-le pe orbitele lor, crezand si el, la
data  respectiva, ca orbitele planetelor erau circulare. Mai mult,
influentat de formatia lui de teolog, Kepler era convins ca legile
care guvernau miscarile planetelor erau un fel de mesaj divin
incifrat, adresat oamenilor, si ca acestea trebuiau identificate si
definite.
In „Mysterium Cosmographicum”, el isi propune sa raspunda la
trei intrebari, vizand numarul planetelor, distanta lor de Soare si
viteza de deplasare a acestora. Pentru a explica structura
Universului, Kepler a propus modelul „poliedrelor regulate”. Un
poliedru regulat este un corp geometric cu toate fetele identice,
cu laturile egale si convexe, cu varfurile determinate de un
numar egal de muchii.
Cele trei legi au fost enunțate la începutul secolului al XVII-lea
de astronomul german Johannes Kepler, utilizând observațiile
făcute de astronomul danez Tycho Brahe asupra orbitei planetei
Marte. Primele două legi au fost publicate
în 1609 în Astronomia nova, iar cea de-a treia în 1619 în
lucrarea Harmonices mundi. Aceste teze au dus la ruperea
definitivă de credința ce durase timp de secole, conform căreia
planetele s-ar fi mișcat în jurul soarelui pe traiectorii circulare.
Ilustrația celor trei legi ale lui Kepler cu două orbite planetare.
1. Orbitele sunt elipse, cu puncte focale F1 și F2 pentru prima
planetă și F1 și F3 pentru a doua planetă. Soarele este plasat în
punctul focal F1.
2. Cele două sectoare umbrite A1 și A2 au aceeași arie și timpul
pentru ca planeta 1 să acopere segmentul A1 este egal cu
timpul de acoperire a segmentului A2.
3. Timpii orbitali totali pentru planeta 1 și planeta 2 au un
raport .

Cele mai multe orbite planetare sunt aproape circulare, sunt

necesare observarea și calcularea atentă pentru a stabili că
acestea nu sunt perfect circulare.Calculele orbitei lui Marte au
indicat o orbită eliptică. Din aceasta, Johannes Kepler a dedus că
și alte corpuri din Sistemul Solar, inclusiv cele mai îndepărtate
de Soare, au orbite eliptice.
Lucrarea lui Kepler (publicată între 1609 și 1619) a îmbunătățit
teoria heliocentrică a lui Nicolaus Copernic, explicând modul în
care vitezele planetelor variază pe orbite eliptice, mai degrabă
decât orbite circulare cu epicicluri.

Cele trei legi ale lui Johannes Kepler :

Prima lege:
Enunțul primei legi este următorul: „Planeta se mișcă în jurul
stelei pe o orbită eliptică, în care steaua reprezintă unul din
focare. Astronomii, începând de la Ptolemeu până la Nicolaus
Copernic, credeau că planetele se mișcă pe traiectorii circulare
sau traiectorii care pot fi obținute din suprapunerea mai multor
traiectorii circulare. Johannes Kepler, în 1609, a infirmat această
presupunere. După studiul materialelor rezultate din observațiile
minuțioase a lui Tycho Brahe, el a dedus că planetele se mișcă
pe traiectorii eliptice.
A doua lege:
A doua lege se enunță astfel: „Linia dreaptă care unește planeta
cu steaua («raza vectoare a planetei») mătură arii egale în
perioade de timp egale sau formulat echivalent viteza areolară a
razei vectoare e constantă. Din această lege, numită „a ariilor
egale”, rezultă că o planetă se deplasează cu atât mai repede cu
cât este mai aproape de stea. În cazul Pământului, raza vectoare
mătură într-o secundă o arie de peste 2 miliarde km2.
A treia lege:
La 8 martie 1618, Johannes Kepler enunță a treia lege a mișcării
planetelor: „Pătratul perioadei de revoluție a planetei este
proporțional cu cubul semiaxei mari a orbitei, Aceste legi
descriu

mișcările planetelor cu o aproximație suficientă în unele calcule,

dar adesea sunt necesare modificări care să țină seama de alte
efecte. Unele abateri se datorează efectelor reciproce
ale gravitației dintre planete, mișcării stelei datorită atragerii
planetelor și efectelor relativiste. Aproximația este relativ bună
când masa planetei este neglijabilă față de masa stelei.Legile lui
Kepler au constituit baza pentru formularea Legii gravitației de
către Isaac Newton și au o deosebită importanță pentru
înțelegerea mișcării corpurilor cerești, de exemplu
a Pământului și a celorlalte planete în jurul Soarelui, sau
a Lunii și a sateliților artificiali în jurul Pământului.