Ultimul republican: Marcus

Tullius Cicero
Om de stat, avocat, jurist, savant şi scriitor roman, care a încercat fă ră succes

să menţină principiile republicane în timpul ultimelor ră zboaie civile care au

dus la că derea Romei. Scrierile sale includ lucră ri de retorică , oratorie,

tratate politice şi filozofice şi scrisori. În epoca modernă este considerat cel

mai mare orator roman, cel care a inovat ceea ce astă zi se numeşte retorică

ciceroniană .

Viaţa

Cicero fă cea parte dintr-o familie înstă rită din Arpium. A primit o educaţie

aleasă , la Roma şi în Grecia, a fă cut serviciul militar în 89 î.Hr., în timpul

conducerii lui Pompeius Strabo (tată l lui Pompei cel Mare), iar la prima

apariţie în justiţie l-a apă rat pe Quinctius în 81 î.Hr. Pledoaria stră lucită pe

care a fă cut-o în favoarea lui Sextus Roscius, în 80 î.Hr. sau la începutul lui 79

î.Hr., apă rându-l de o acuzaţie de patricid, l-a consacrat pe Cicero ca avocat

pledant, începându-şi astfel cariera publică de chestor (funcţie în

administraţia financiară ) în vestul Siciliei, în 75 î.Hr.

Ca pretor, magistrat cu înalte funcţii judiciare la acea vreme, în 66 î.Hr. a

ţinut primul să u discurs politic important, când, împotriva lui Catulus şi a

optimaţilor (în latină ,  optimates, facţiunea conservatoare a Senatului), a

pledat să i se acorde lui Pompei comanda campaniei împotriva lui Mitridate,

regele Pontului. Relaţia sa cu Pompei, care îl ura pe Marcus Licinius Crassus

la fel de mult ca şi el, avea să fie cel mai important element din cariera sa de
politician. A fost ales consul în 63 î.Hr., deoarece optimaţii se temeau de

ideile revoluţionare ale rivalului să u, Catilina.

În primele discursuri în calitate de consul, s-a opus legii agrare, dată de

Servilius Rullus, în interesul lui Pompei, care era absent;însă interesul să u

principal era să descopere şi să facă publice intenţiile instigatoare ale lui

Catilina, care, deşi fusese învins în 64 î.Hr., a participat din nou la alegerile

consulare din 63 î.Hr. (prezidate de Cicero, care a purtat o armură pe sub

togă ). Catilina a pierdut şi a plă nuit să pornească ră scoale armate în Italia şi

incendieri în Roma. Cicero a reuşit cu greu să convingă Senatul de acest

pericol, însă pe 22 octombrie a fost luată o „hotă râre supremă ” (Senatus

consultum ultimum), care se aseamă nă cu impunerea legii marţiale.

Apogeul carierei

Pe 8 noiembrie, după ce a supravieţuit unei încercă ri de asasinat. Cicero a

rostit primul discurs împotriva lui Catilina în Senat. Catilina a plecat din

Roma chiar în acea noapte. Au fost gă site dovezi împotriva conspiratorilor şi,

după o dezbatere senatorială în care Cato a sugerat execuţia, iar Caesar s-a

opus, aceştia au fost executaţi pe ră spunderea lui Cicero. După ce a anunţat

mulţimea despre moartea condamnaţilor, cu un singur cuvânt – vixerunt (în

latină , au tră it)-, Cicero a obţinut în mod spectaculos ovaţii din partea tuturor

claselor sociale, fapt ce l-a inspirat să apeleze ulterior în politică la concordia

ordinum (în latină , armonia între clasele sociale). A fost aclamat de Catulus

ca „pă rinte al poporului”. Acesta a fost apogeul carierei sale.

Declinul

La sfârşitul lui 60 î.Hr., Cicero a refuzat invitaţia lui Caesar de a intra în

alianţa politică încheiată de Caesar, Crassus şi Pompei, deoarece o considera

neconstituţională . De asemenea, în 59 î.Hr., a refuzat locul pe care Caesar i-l

oferise în consiliul de conducere din Gallia. Când, în 58 î.Hr. a devenit tribun

Publius Clodius, pe care Cicero şi-l fă cuse duşman ţinând o cuvântare şi

prezentând dovezi împotriva sa, când acesta fusese judecat pentru blasfemie

la începutul lui 61 î.Hr., Cicero a înţeles că se află în pericol. Iar în martie,

dezamă git de refuzul lui Pompei de a-i oferi ajutor, a fugit din Roma. Ziua

urmă toare, Clodius a introdus o lege care interzicea execuţia unui cetă ţean

roman fă ră ca acesta să fie judecat. Apoi, Clodius a dat încă o lege, a că rei

legalitate era îndoielnică , prin care îl declara pe Cicero exilat.

Cicero a mers mai întâi la Thessaloniki (Salonic), în Macedonia, şi apoi în

Illyricum. În 57 î.Hr., mulţumită intervenţiilor lui Pompei şi în special ale

tribunului Milo, exilul a fost ridicat pe 4 august. Cicero ajunsese la

Brundisium (Brinisi) în acea zi, iar de aici a fost aclamat pe tot drumul până

la Roma, unde a ajuns o lună mai târziu.

În iarna lui 57-56 î.Hr., Cicero a încercat fă ră succes să îl îndepă rteze pe

Pompei de Caesar. Pompei nu a luat în seamă sfaturile lui Cicero şi a reînnoit

pactul cu Caesar şi Crassus la Lucca în aprilie 56 î.Hr. Apoi Cicero a că zut de

acord, sub presiunea lui Pompei, să se ală ture celor trei în politică ,

angajându-se la acest lucru în scris (într-o „palinodie”). Discursul De

provinciis consularibus (sau De imperio Cnaei Pompei) a marcat noua sa

alianţă . A fost obligat să accepte o serie de pledoarii dezagreabile, pă ră sind

astfel viaţa publică .

În urmă torii câţiva ani a finalizat Despre orator (De oratore, 55 î.Hr.)

şi Despre stat (De republica, început în 54 î.Hr., finalizat în 52 î.Hr.) şi a

început Despre legi (De legibus, 52 î.Hr.). În 52 î.Hr. a fost satisfă cut când

Milo l-a ucis pe Clodius, dar a eşuat în apă rarea lui Milo (a scris

discursul Pentru Milo – Pro Milone – mai târziu, pentru a-l publica).

În 51 î.Hr. a fost convins să pă ră sească Roma, pentru a guverna vreme de un

an provincia Cilicia, în sudul Asiei Minor. Provincia era sub ameninţarea

unei invazii a parţilor, fapt care nu s-a materializat niciodată , însă Cicero a

reuşit să învingă forţele inamice de pe Muntele Amanus. Senatul a declarat

o supplicatio (o perioadă de să rbă toare publică în semn de recunoştinţă ), deşi

Cicero sperase la un triumf şi la un cortegiu care să -l urmeze la întoarcerea sa

în Roma. Toată lumea a fost de acord că guvernase Cilicia cu fidelitate.

Victima

Când Cicero s-a întors la Roma, Pompei şi Caesar începuseră să se lupte

pentru supremaţie. Cicero se afla la marginea Romei când Caesar a trecut

râul Rubicon şi a invadat Italia în ianuarie 49 î.Hr. Pe 17 ianuarie, Cicero s-a

întâlnit cu Pompei în afara Romei şi a acceptat însă rcinarea de a supraveghea

recrută rile din provincia Campania. Nu a plecat, însă , din Italia ală turi de
Pompei pe 17 martie. Această nehotă râre nu l-a compromis, dar critica

strategiei lui Pompei s-a dovedit lipsită de pricepere. Într-o întâlnire cu

Caesar pe 28 martie, Cicero a dat dovadă de mult curaj prin impunerea

propriilor condiţii – intenţia sa de a propune Senatului ca Caesar să înceteze

lupta împotriva lui Pompei – cu toate că erau condiţii pe care Caesar nu le

putea accepta. Cicero era împotriva dictaturii lui Caesar;totuşi şi-a dat seama

că , în luptele ce au urmat (şi care au continuat până în 45 î.Hr.), el ar fi fost

una dintre primele victime ale inamicilor lui Caesar, dacă aceştia ar fi învins.

Aceasta a fost a doua perioadă productivă din punct de vedere literar, printre

lucră rile din acest interval numă rându-se Brutus, Paradoxa, Orator, scrise în

46 î.Hr.; Despre scop (De finibus, 45 î.Hr.);şi Tusculanae disputationes, De

natura deorum şi Despre îndatoriri (De officiis), terminate după asasinarea

lui Caesar în 44 î.Hr.

Cicero nu a fost implicat în conspiraţia de asasinare a lui Caesar din 15 martie

44 î.Hr. şi nu fost prezent în Senat când acesta a fost ucis. Pe 17 martie a ţinut

o cuvântare în Senat în favoarea unei amnistii generale, iar apoi s-a întors la

scrierile sale de filozofie şi s-a gândit să -şi viziteze fiul, care studia în Atena. A

preferat însă să se întoarcă la Roma la sfârşitul lui august, iar cele

14 Filipice (Philippicae, numite astfel pentru că imitau discursurile lui

Demostene împotriva lui Filip II al Macedoniei), primul rostit pe 2

septembrie 44 î.Hr. şi ultimul pe 21 aprilie 43 î.Hr., au marcat puternica sa

reintrare în politică .
Tactica lui era să se folosească cât mai mult de fiul adoptiv al lui Caesar,

Octavian, a că rui inteligenţă matură o subestimase foarte mult, şi să întoarcă

Senatul împotriva propriei tendinţe de a face compromisuri, pentru a declara

ră zboi lui Antonius, care dominase evenimentele de după moartea lui Caesar

şi care îl urmă rea pe unul dintre asasini în Gallia Cisalpină . Nu a ajuns până

la noi nicio scriere care să relateze cum Octavian l-a indus în eroare pe Cicero

în perioada dintre înfrângerea lui Antoniu în Gallia Cisalpină pe 14 aprilie şi

marşul lui Octavian spre Roma, pentru ca în august să elibereze funcţia de

consul.

Triumviratul lui Octavian, Antoniu şi Lepidus a luat fiinţă la sfârşitul lui

octombrie, iar în curând s-a dat ordin să fie gă sit Cicero şi executat. A fost

prins şi omorât lângă Caieta, pe 7 decembrie. Capul şi mâinile sale au fost

expuse pe rostra, platforma pe care se ţineau discursurile în forul de la

Roma.