Marcus Tullius Cicero

Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii
romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero
poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai
profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific
chiar decât Seneca și Augustin.

Viața

Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri și
notabili municipali. După ce a urmat cursurile școlare obișnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de către
tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii
Academii și elev al lui Carneade. A debutat ca orator și avocat în 81 î.Hr. Pentru a-și desăvârși formația
intelectuală, audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon.
Începe o carieră senatorială și se angajează în viața politică. În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi
senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr. În timpul consulatului său, Cicero descoperă așa
numita conjurație a lui Catilina. O anunta senatului la 23 septembrie, pentru ca la 22 octombrie senatorii sa
voteze aplicarea senatusconsultului ultim. La 8 noiembrie, Cicero rosteste in senat prima Catilinara, urmata de
plecarea precipitata a lui Catilina din Roma, pe care de altfel Cicero o reclamase cu insistenta. La 9 noiembrie,
Cicero pronunta a doua Catilinara in fata poporului, iar la 3 decembrie a treia, de asemenea adresata poporului,
ca urmare a arestarii allobrogilor(populatie celtica supusa de Cezar in timpul campaniei din Gallia). Solii
tribului allobrogilor, din Gallia narboneza, fusesera contactati de conjuratii aflati la Roma, care doreau sprijinul
militar al provincialilor. Allobrogii divulga aceste manevre lui Cicero, obtin de la conspiratori scrisori, adica
probe scrise de inalta tradare, care se aflau asupra lor in momentul unei arestari aranjate in prealabil. La 5
decembrie, Cicero rosteste in senat a patra Catilinara si ordona strangularea conjuratilor, anterior arestati din
ordinul sau, in temnita Tullianum. Dupa executie, Cicero exclama in fata poporului "Au trait" - fapt ce atrage
nemulțumirea partidei popularilor în frunte cu Caesar, care-l va urmări cu înverșunare. După 60 î.Hr.,
orientarea politică și existența lui Cicero intră într-o adâncă criză. Începând din martie 58 î.Hr., petrece mai
mult de un an de exil în Grecia; este o perioadă foarte dificilă pentru el. După ce, în 51-50 î.Hr., fusese
proconsul în Cilicia, Cicero a încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar și Pompeius, aflați acum în
conflict. În cele din urmă trece de partea lui Pompeius și a optimaților republicani, însă după înfrângerea
acestora, se află printre primii care se întorc în Italia și obțin iertarea din partea lui Caesar. După asasinarea lui
Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid șeful republicanilor, sperând într-
o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus
(viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai
primejdios dușman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui
Marcus Antonius.

Opera

Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene în număr de 58,
care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vastă (doctrina) și practica forului
(usus forensis). Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani (81-43 î. Hr.) de activitate retorică pusă în slujba
cetățeanului și a cetății, "de la interesul sau nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau
somnul" (Pro Archia poeta, VI, 12). Între aceste discursuri se disting : In Verrem (Împotriva lui Verres) - o
serie de șapte discursuri ținute în 70 î.Hr. împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei (73-70 î.Hr.),
care era acuzat de a fi comis abuzuri foarte grave și malversațiuni în timpul guvernării Siciliei; se remarcă de
asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina, Catilinarele), poate cele mai cunoscute cuvântări ciceroniene
pronunțate împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspirației acestuia împotriva republicii;
celebre sunt și cele 14 discursuri pronunțate împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea
să urmeze politica lui Caesar.

Cicero s-a remarcat și ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinții oratoriei antice.
În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice și o analiză a principalelor curente retorice care
aveau adepți în epoca sa (aticismul și asianismul), dezbătând problema formării oratorului și a funcției sale în
societate; oratorul ideal (orator summus et perfectus) este, în concepția lui, prototipul omului și cetățeanului
desăvârșit, o personalitate complexă. El își materializează ideile în tratate numeroase, dintre care sunt demne
de amintit: De oratore libri tres (Trei cărți despre orator) - tratat alcătuit în 55 î. Hr., dedicat lui Quintus, fratele
său și redactat sub forma unui dialog între celebritățile forului roman Crassus și Marcus Antonius (omonim al
generalului); Partitiones oratoriae (Diviziunea părților artei elocinței) alcătuit în 54 î.Hr., un adevărat manual
de retorică în formă dialogală între Cicero-tatăl și fiul său Marcus; deosebit de valoroase sunt și alte două
lucrări ca Brutus, scris în 46 î.Hr., în care Cicero își proclamă idealurile sale de armonizare a tuturor ideilor
școlilor retorice, opunându-se curentului aticist, prea simplu și sobru, care apăruse la Roma între 51-50 î.Hr. și
tratatul Orator, unde Cicero își apără din nou idealul său retoric moderat, amenințat de influența crescândă a
aticismului. Cicero are, de asemenea, o deosebită pasiune pentru filozofie, insuflată, după propria-i mărturie, de
reprezentanții principalelor doctrine din acea vreme (epicureismul, stoicismul, neoacademismul) pe care îi
audiase la Roma sau în Grecia, cu unii dintre ei păstrând relații chiar familiare (cum ar fi stoicii Diodotus și
Posidonius, academicienii Philon și Antiochos).

Cicero se va dedica întru totul filozofiei după anul 56 î.Hr., când, dezamăgit de situația politică, caută un
rost al existenței sale în scris, propunându-și să dea Romei o literatură filozofică proprie, în măsură să o
elibereze de sub tutela spirituală a Greciei. Opera sa filozofică, chiar dacă nu reprezintă un corpus doctrinar,
trebuie apreciată pentru adaptarea modelelor filozofiei grecești la spiritualitatea și mentalitatea romană și, mai
ales, pentru impunerea unui limbaj filosofic latin, la crearea căruia Cicero are un merit incontestabil. Dintre
lucrările sale cu caracter filosofic, merită menționate: De republica (Despre stat) - dialog politic pe tema celei
mai bune forme de guvernare și a calităților conducătorului ideal; De legibus (Despre legi) - tot un dialog
politic pe tema legislației și a tipului ideal de constituție; De natura deorum (Despre natura zeilor) - scriere pe
tema existenței și esenței divinității; De divinatione (Despre divinație) - abordând tema divinației ca har și artă
a prezicerii viitorului; și în sfârșit De fato (Despre destin) - o expunere asupra problemei destinului.

Cicero are și o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 și 43 î.Hr., care este în
același timp un dosar intim al scriitorului și o adevărată frescă a vieții Romei din vremea sa. Omul Cicero ni se
descoperă aici cu o surprinzătoare sinceritate prin atitudinile politice și civice, prin viața zilnică din for sau din
familie.

• Discursuri :
1. (81ÎC) Pro Quinctious
2. (80ÎC) Pro Sex. Roscio Amerino
3. (77ÎC) Pro Q. Roscio Comoedo
4. (70ÎC) Divinatio in Caecilium
5. (70ÎC) In Verrem
6. (69ÎC) Pro Tullio
7. (69ÎC) Pro Fonteio
8. (69ÎC) Pro Cæcina
9. (66ÎC) Pro Lege Manilia or De Imperio Cn. Pompei
10. (66ÎC) Pro Cluentio

Bibliografie

• H.Mihăescu, Analogie și anomalie: Cezar și Cicero, Iași,s.n., 1940;

• H.Mihăescu, De la origini până la Cicero, Iași, Tipografia A.A.Terek, 1947;
• N.I.Barbu, Aspecte din viața romană în scrisorile lui Cicero, București, Editura Academiei R.P.R.,
1959;
• T.S.Zielinski,traducere B.Grecina și A.Berar, Cicero în istoria culturii europene, București,
Tipografiile Romîniei Unite, s.d.