Ammianus Marcellinus, Istorie romana, Studiu introductiv, traducere, note si indice de Prof.

David Popescu, [Cluj-Napoca, 1982]

Cartea a XVII-a, 12. 1. n vremea aceasta Augustus si petrecea vremea la Sirmium, cnd vesti dese si alarmante aratau ca sarmatii, mpreuna cu cvazii, uniti prin vecinatate si asemanatori prin obiceiuri si arme, fac dese incursiuni n Pannonia si-n Moesia superioara. 2. Deprinsi mai mult sa prade dect sa lupte organizat, au lanci lungi si platose facute din pnza de in, n care sunt fixate, ca niste pene de pasare, lame subtiri si lustruite, facute din coarne de vita. Caii de care se folosesc ei sunt cei mai multi castrati, pentru ca sa nu se agite la vederea iepelor si n lupta sa mearga linistiti, sa nu tradeze prin nechezat pe calareti. 3. Parcurg distante foarte mari, fie cnd urmaresc pe altii, fie cnd fug ei de altii, pe cai iuti si antrenati, servindu-se de cte un cal, uneori si de cte doi, pentru ca, mutndu-se de pe unul pe celalalt, sa le menajeze fortele si sa le dea timp sa-si refaca pe rnd puterea. 4. Dupa echinoctiul de primavara, mparatul, plecnd cu o armata puternica si sub auspicii favorabile, cnd a ajuns la locul cel mai potrivit, a trecut pe un pod de vase Istrul, care era nvolburat de topirea zapezilor, si a nceput sa produca distrugeri pe teritoriul barbarilor. Acestia, sositi n graba, cnd au vazut ca viata le este amenintata de oastea numeroasa a dusmanului, la care nu se asteptasera n acest timp al anului, nendraznind sa opuna vreo rezistenta, au luat-o toti la fuga cu sufletul la gura, pentru a scapa de moarte. 5. Cei mai multi, carora frica le muiase picioarele, au fost macelariti, iar cei care au scapat cu fuga, ascunsi n vaile retrase ale muntilor, si vedeau patria pierind de urgia razboiului. Si ei ar fi putut-o apara, desigur, daca ar fi putut-o apara, desigur, daca ar fi rezistat cu forta cu care au fugit. 6. Acestea se petreceau n acea parte a Sarmatiei care se gaseste n fata Pannoniei inferioare. Cu aceeasi furie iuresul oastei devasta avutul barbar, arznd si rapind tot ce ntlnea. 7. nspaimntati de proportiile acestui dezastru, renuntnd la planul de a se ascunde, sarmatii s-au gndit ca, prefacndu-se ca cer pace, sa dea un atac prin surprindere din trei parti, pentru ca ai nostri sa nu poata nici sa foloseasca atacul cu sulita, nici sa se apere de lovituri, nici sa recurga la fuga, ca ultima solutie n asemenea mprejurari. 8. Se grabeau alaturi de sarmati, ca partasi la operatiuni, si cvazii, care adesea fusesera la fel de primejdiosi. Dar nici pe ei nu i-a ajutat curajul de care au dat altadata dovada luptnd n momente grele. 9. Caci cei mai multi au fost ucisi, iar cei care au putut scapa s-au retras n ascunzisurile stiute de ei n munti. Aceasta victorie a stimulat puterile si sufletele alor nostri, grabiti n rnduri strnse sa ajunga n tinuturile cvazilor, care nsa dupa cele ntmplate, temndu-se de lucruri si mai grave, au venit sa ceara cu umilinta pace, ncrezatori n bunavointa aratata de principe n aceasta mprejurare si n altele la fel. La ziua fixata pentru hotarrea conditiilor, Zizais, un tnar sarmat voinic la corp si de neam regesc, si asezase pentru rugaminti rndurile de soldati sarmati n formatia pe care o foloseau

n lupta. Dar vaznd pe mparat, a aruncat armele si, nspaimntat, s-a asternut cu fata la pamnt. Cu voce stinsa de teama atunci cnd trebuia sa vorbeasca, a strnit si mai mare mila, fiindca a ncercat de cteva ori si, printre suspine, abia a reusit sa ngaimeze cteva cuvinte pentru a arata ce cere. 10. Revenindu-si, pna la urma, si poruncindu-i-se sa se ridice, i s-a dezlegat limba si a cerut iertare si amnistie pentru greselile savrsite. Suita lui, care fusese primita pentru aceleasi rugaminti, asista muta de teama unei primejdii si mai mari. Dupa ce s-a ridicat de la pamnt, dnd semnalul de nchinaciune celor ce asteptasera att, toti au aruncat scuturile si armele de atac si si-au mpreunat minile pentru rugaminti, gndindu-se ce ar mai putea face sa depaseasca umilinta tnarului de neam regesc. 11. Frica adusese mpreuna cu ceilalti sarmati si pe Rumon, Zinafer si Fragiledus, regisori vasali lui si pe multi alti optimati, care sperau sa obtina si ei ndurare. Bucurosi de indulgenta aratata, promiteau sa compenseze prin sarcini grele faptele lor dusmanoase si se ofereau de buna voie puterii romane cu averile, copiii, sotiile si cu tot pamntul lor. A triumfat blndetea unita cu dreptatea: li s-a spus sa-si reia fara teama viata obisnuita si sa dea napoi prizonierii. 12. Sub ndemnul acestui exemplu de clementa, au venit n graba cu toti ai lor Araharius si Usafer, amndoi de neam regesc, optimati de prim rang si conducatori de osti. Dintre ei, unul era seful unei parti de transiugitani si cvazi, iar celalalt conducatorul unor sarmati, vecini si uniti cu ceilalti n sabaticie. mparatul, temndu-se de multimea acestora, ca nu cumva ei, prefacndu-se ca ncheie alianta, sa se ridice pe neasteptate la arme, i-a separat, poruncindu-le celor care venisera cu rugaminti pentru sarmati sa astepte ceva mai departe, pna se duc tratativele cu Araharius si cu cvazii. 13. Acestia, cu corpurile plecate dupa ritualul lor, fiindca nu puteau sa-si ispaseasca altfel faptele lor grave, temndu-se de nenorociri supreme, au dat ostaticii ceruti, desi pna aci nu fusesera siliti niciodata sa prezinte garantii la ncheierea tratatelor. 14. Dupa terminarea acestor negocieri cu bine si n spiritul echitatii, a fost primit Usafer sa-si ceara iertare. Dar Araharius, obiectnd ferm, sustinea ca pacea pe care a abotinut-o el trebuie sa-i fie acordata si acestuia, ca partas inferior si supus de obieci ordinelor sale. 15. Problema a fost analizata si s-a hotart ca acei sarmati care fusesera clienti ntotdeauna ai romanilor sa fie scosi de sub dependenta straina si sa dea ostatici ca garantii de respectare a pacii, hotarre pe care ei au primit-o cu recunostinta. 16. Aflnd ca Araharius a plecat fara sa i se ntmple ceva rau, au venit n mare numar populatii si regi cu rugaminti sa ndepartam pumnalele de la grumazul lor. Si astfel au obtinut si ei pacea pe care o cereau si au dat repede, ca ostatici, prin tragere la sorti, pe fiii fruntasilor din regatele lor. Conform tratatului, au dat napoi si prizonierii, de care s-au despartit cu durere, ca si cum ar fi fost compatrioti de ai lor. 17. Dupa punerea la punct a acestor chestiuni, preocuparile au fost ndreptate catre sarmati, care erau demni mai degraba de mila dect de ura. Este de necrezut cta prosperitate le-a adus interventia noastra, nct trebuie socotit adevarat ceea ce a spus cineva ca destinul este nfrnt sau ridicat de puterea principelui. 18. La acesti indigeni domnia o aveau pna atunci nobilii si potentatii, dar o conspiratie clandestina a narmat pe sclavi la crima. Si cum de obicei la barbari dreptul e acolo unde e puterea, stapnii la fel de feroci, dar mai putini la numar, au fost nvinsi si, 19. lund hotarrea sub imperiul fricii, au fugit la victohali, care se gaseau departe

de ei, socotind ca daca e sa aleaga ntre doua rele, e de preferat sa se supuna aparatorilor, dect sa slujeasca la fostele slugi. Ajunsi n aceasta stare deplorabila, ne-au rugat sa-i iertam de cele trecute, sa-i eliberam si sa-i luam sub protectia noastra. Impresionat de nedreptatea suferita de ei, mparatul i-a convocat n fata ntregii armate si, adresndu-le cuvinte binevoitoare, le-a spus sa nu se supuna dect lui si generalilor romani. 20. Si pentru ca redobndirea libertatii sa aiba mai multa demnitate, l-a facut rege peste ei pe Zizais, fidel noua si capabil de insignele unei situatii att de nalte, precum au aratat faptele. Cu asemenea rezultate pentru noi, nu s-a permis nimanui sa plece nainte de a ni se da napoi prizonierii, conform ntelegerii. 21. Dupa aceste actiuni repurtate pe teritoriul barbar, tabara a fost mutata la Brigetio [azi Szny, pe Dunare, n Ungaria], pentru a stinge si aici ramasitele de razboi ale cvazilor, care faceau tulburari aducnd lacrimi si varsari de snge. Regele acestora Vitrodorus, fiul regelui Viduarius, precum si vasalul sau Agilimundus, ca si alti optimati si sefi peste diferite populatii, vaznd armata noastra n inima regatului si a pamntului lor natal, s-au aruncat la picioarele soldatilor nostri si, dobndind iertare, au facut ce li s-a poruncit: au dat n garantie ca ostatici pe copiii lor, semn ca se vor supune conditiilor impuse, si au jurat pe sabiile lor, pe care le respecta ca pe niste divinitati, ca ne vor ramne credinciosi. 13. 1. n urma acestor succese (precum s-a povestit), interesul public cerea ca unitatile noastre sa-si duca steagurile ct mai repede mpotriva limigantilor, acei sclavi sarmati pe care sfnta dreptate nu-i putea lasa nepedepsiti pentru multele lor nelegiuiri. Caci uitasera de situatia de mai nainte si erau acum navalitori liberi. Gasind timpul potrivit, au trecut granita romana, numai n aceasta nedreptate uniti cu stapnii si dusmanii lor. 2. S-a hotart ca si-n acest caz sa se ia masuri mai blnde dect cerea marimea crimelor, anume sa fie pedepsiti cu stramutarea ntr-o regiune ndepartata, ca sa-si piarda puterea de a face rau. Constiinta nelegiuirilor savrsite mai nainte i facea sa se teama de consecinte. 3. Si de acum, banuind ca greul luptei se va ntoarce asupra lor, pregateau totodata nselaciuni, arme si rugaminti. Dar dendata ce au vazut armata noastra, loviti ca de trasnet, gndindu-se la ceea ce-i poate astepta, au cerut sa li se crute viata si au promis cu juramnt tribut anual, un contingent de tineri valizi si supunere. Se hotarsera nsa sa refuze daca li se va porunci sa emigreze n alta parte, dupa cum aratau prin gesturi si nfatisare, ncrezndu-se n apararea oferita de locurile n care-si asezasera fara grija salasurile dupa alungarea stapnilor. 4. Caci Parthiscus [azi Tisa] strabate de-a curmezisul acest teritoriu si se varsa n Istru. Cum e un ru care curge repede, scaldnd ntinderi lungi si late si nchizndu-le aproape de varsare mpreuna cu albia Danubiului, ca ntr-un adapost, apara pe locuitori de atacurile romanilor, ferindu-i totodata si de incursiunile barbare. n mare parte pamntul este aci umed si expus revarsarii celor doua ape, mlastinos si acoperit cu salcii. De aceea este accesibil numai cunoscatorilor. Pe lnga acestea si fluviul a mpartit pamntul, facnd o insula aproape de gura rului Parthiscus. 5. La chemarea principelui, au trecut pe malul de dincoace al fluviului, cu o aroganta revoltatoare, nu pentru a se supune, cum a aratat urmarea, ci pentru a dovedi ca nu se tem de prezenta armatei romane: stateau uitndu-se piezis si

demonstrnd ca s-au apropiat numai ca sa ne dispretuiasca poruncile. 6. mparatul, vaznd ca se poate ntmpla si una ca asta, a mpartit pe ascuns armata n mai multe coloane si, cu iuteala zborului de pasare, i-a ncercuit tocmai cnd ncepusera sa nainteze n linie de lupta. Urcat, mpreuna cu ctiva, pe un parapet destul de nalt si avnd paza asigurata de soldati, a ncercat sa-i ndemne, cu blndete, sa nu fie ncapatinati. 7. Ei, sovaind n gnduri felurite, nu se puteau decide si amestecau n sufletele lor violenta cu siretenia, razboiul cu rugamintile. Cu gndul sa navaleasca mpotriva alor nostri, au aruncat scuturile nainte, pentru ca, apropiindu-se sa le ia, sa cstige teren fara vreun indiciu de nselaciune. 8. Ziua da nspre seara si umbra care se lasa ndemna sa se curme orice zabava. Cu steagurile n frunte, oastea noastra s-a repezit n ei ca o lovitura de trasnet, iar ei, n rnduri multe si dese, s-au ndreptat mpotriva mparatului, care statea (precum am spus) pe un loc mai nalt, naintnd spre el cu ochi dusmanosi si cu voci amenintatoare. 9. Armata n-a putut suporta nebunia acestei ndrazneli si, ntr-un iures nflacarat lund o formatie triunghiulara cu centrul ca o frunte ngusta si pe care soldatii n simplitatea lor o numesc cap de porc, i-a strapuns pe acei care amenintau aprig pe mparat. n dreapta pedestrasii macelareau cetele dusmane de pedestrasi, iar n stnga calaretii s-au napustit asupra rndurilor de calareti dusmani. 10. Aparnd pe Augustus, cohorta pretoriana a nceput sa atace din fata pe dusmanii care naintau, dar ndata a trebuit sa-i loveasca din spate, caci acum fugeau. Totusi, cu o trufie extraordinara, nu moartea era durerea lor, ci strigatul de bucurie al alor nostri. ntre cei cazuti, n afara de cei morti, cei mai multi erau raniti la picioare si de aceea n imposibilitatea de a scapa cu fuga. Unii erau cu mna dreapta retezata. Altii, neatinsi de vreo arma, sub greutatea celor prabusiti peste ei suportau chinurile ntr-o adnca tacere. 11. n mijlocul attor suferinte, nici unul na cerut iertare, ori sa-si predea armele, sau sa-si roage moartea grabnica, ci, nedespartiti de arme, n ghearele mortii, socoteau ca e mai putin rusinos sa-i rapuna puterea dusmana dect sa-i condamne judecata constiintei. Din cnd n cnd se auzeau murmurnd ca rezultatul a fost dictat de soarta, nu de meritul armelor. Astfel, cam ntr-o jumatate de ora, ct a durat lupta, au cazut attia barbari, nct numai victoria arata ca a fost totusi o lupta. 12. Odata asternute la pamnt populatiile dusmane, toate rudele celor ucisi au fost scoase ca vitele din colibele lor saracacioase, fara deosebire de sex si de vrsta. Lasnd la o parte mndria de mai nainte, s-au cobort la cele mai umilitoare rugaminti si forme de supunere; dar n decursul unui scurt interval de timp s-a ajuns sa se vada numai gramezi de cadavre si plcuri de captivi. 13. Atitati de furia luptei si de roadele victoriei, soldatii s-au repezit sa ucida pe cei ce, fugiti din lupta, stateau ascunsi prin colibe. Pe acestia oastea, fiindca ajunsese aci setoasa de snge barbar, i ucidea darmndu-le acoperisurile slabe ale caselor. Nici casele facute din brne puternice n-au scutit pe cineva de moarte. 14. n sfrsit, pe cnd totul ardea si nimeni nu se mai putea ascunde, caci orice adapost era distrus, cei nca n viata sau se ncapatnau sa piara arsi de vii, sau fugind de frica acestui fel de moarte erau nimiciti de armele dusmane. 15. Unii, care scapau de foc si de sageti, se aruncau n valurile rului din apropiere, spernd ca pot sa treaca not pe malul celalalt. Dintre acestia, cei mai multi au murit necati, iar altii au pierit loviti de sageti, nct valurile rului spumegau nrosite de sngele varsat. Astfel, si pe uscat si pe apa, ura

si vitejia nvingatorilor au distrus pe sarmati. 16. Dupa acest sir de operatiuni, s-a socotit necesar sa li se curme tuturor orice speranta si mngiere a vietii. Astfel, dupa ce le-au fost arse casele si luate familiile, s-a dat ordin sa li se strnga toate mijloacele de transport pe apa, pentru a fi urmariti cu ele cei pe care malul de dincolo i scapase de armele alor nostri. 17. Si ndata, ca sa nu se potoleasca elanul luptatorilor, soldati usor narmati s-au urcat n luntre si, condusi prin locurile ascunse ale rului, au ocupat adaposturile sarmatilor, care au fost luati prin surprindere si nselati de faptul ca vedeau barci de ale lor, cu vslasi compatrioti de-ai lor. 18. Dar cnd si-au dat seama, din licarirea armelor, ca se apropie pericolul de care se temeau, s-au refugiat n locurile mlastinoase si oastea urmarindu-i i-a ucis pe cei mai multi, obtinnd victoria acolo unde nu credeau ca vor putea lupta. 19. Dupa ce au fost nimiciti sau mprastiati amicensii [ramura a sarmatilor limiganti, numiti astfel de la localitatea Acimincum, azi probabil Slankamen], au fost atacati fara ntrziere picensii [locuitori din Moesia Superior, numiti de la rul Pincus, care se varsa n Dunare n apropiere de Viminacium, azi Mlava], numiti astfel de la regiunile vecine. Pe acestia nenorocirea altora si zvonurile care circulau i speriasera mai putin, la gndul ca nu puteau fi urmariti usor, fiindca erau mprastiati pe o mare ntindere si fara drumuri cunoscute. Pentru nfrngerea lor s-a recurs la ajutorul taifalilor si al sarmatilor liberi. 20. Si cum situatia locului cerea mpartirea cmpului de lupta, oastea noastra si-a ales pentru operatiuni tinuturile vecine ale Moesiei, taifalii pe cele apropiate de tara lor, iar cei liberi au ocupat de asemenea regiunea vecina cu ei. 21. Limigantii, nspaimntati de recentele exemple date de cei supusi sau nimiciti, au sovait un timp, cu gnduri mpartite daca sa mai lupte sau sa ceara pace, fiindca aveau nvataminte serioase pentru ambele alternative. A nvins totusi, pna la urma, sub presiunea sfaturilor celor batrni, hotarrea de a se preda. Astfel, la feluritele forme de biruinta s-a adaugat supunerea de buna voie a celor care-si cucerisera pna aci libertatea cu armele. Acestia, pe ct si dispretuisera stapnii nvinsi si slabi, pe att si-au nclinat grumazul naintea celor pe care i-au vazut mai puternici. 22. O mare parte dintre ei, pe baza ncrederii care le-a fost acordata, si-au parasit adaposturile din munti si au venit n tabara romana, de unde au fost raspnditi pe o mare ntindere de cmp cu parinti, copii, sotii si cu putinul avut pe care n graba impusa l-au mai putut lua cu ei. 23. Si cei ce mai nainte socoteau ca e mai bine sa-si piarda sufletele dect sa munceasca pamntul, ct timp faceau din libertate o nebunie nenfrnata, s-au supus pna la urma necesitatii si au consimtit sa primeasca alte asezari linistite si sigure, din care sa nu mai fie mutati si unde sa fie feriti de razboi. Primind aceste conditii de buna voie, pe ct se credea, au stat potoliti ctva timp, dar dupa aceea au fost atitati de ferocitatea lor nativa pentru crime care le-au adus nimicirea, cum vom vedea n locul cuvenit. 24. Dupa acest sir de operatiuni desfasurate cu succes, Illyricului i-a fost dublata apararea. mparatul s-a gndit la cele doua forme de ntarire a acestei provincii si tot el le-a nfaptuit. Caci, n primul rnd, a adus si a asezat n tinuturile lor stramosesti niste populatii alungate si banuite prin mobilitatea lor, dar care pot sa se poarte n viitor mai cu respect, si, n al doilea rnd, ca o favoare si mai mare, a pus peste ei rege nu pe un necunoscut oarecare, ci pe un tnar de neam regal, pe care ei nsisi l alesesera mai nainte, distins prin calitatile sale trupesti si sufletesti.

25. n acest context de binefaceri, Constantius ajungnd acum sa fie mai mult admirat dect temut, printr-un consens militar a fost numit pentru a doua oara Sarmaticus, de la numele celor nvinsi. nainte de a pleca, dupa ce a convocat toate cohortele, centuriile si manipulele, s-a urcat la tribuna si, nconjurat de steaguri si de tot corpul ofiteresc, a adresat armatei, ntr-o forma placuta tuturor, cum obisnuia, aceasta cuvntare: 26. Amintirea faptelor savrsite cu glorie, mai placuta vitejilor dect orice bucurie, ma ndeamna sa recapitulez, cu toata modestia, izbnzile pe care le-am obtinut mpreuna, fiindu-ne acordata de puterea divina soarta nvingatorilor si nainte de lupte, si n nsasi fervoarea luptelor, ca aparatori foarte credinciosi ai puterii romane. Caci ce se poate lasa n urma att de frumos si de demn de amintire posteritatii, dect ca armata sa-si arate mndria pentru faptele cu vitejie ndeplinite, iar conducatorul pentru ordinele cu pricepere date ? 27. Tresaltau dusmanii furiosi si plini de dispret, vaznd absenta noastra din Illyricum pe cnd noi aparam pe itali si pe galli. Prin tot felul de incursiuni ne devastau tinuturile la hotare: pe trunchiuri de arbori scobite, trecnd uneori rurile cu picoarele, nebizuindu-se nici pe lupte, nici pe arme, nici pe forta, ci obisnuiti cu jafuri pe furis, temuti chiar de la nceput de stramosii nostri prin viclenie si prin diferite chipuri de a se face nevazuti. Noi am suportat ce si unde se poate suporta, gasindu-ne prea departe, cu speranta ca nfrngerile mai usoare pot fi mpiedecate prin puterea comandantilor nostri. 28. Cnd, nsa, urcndu-si obraznicia din ce n ce mai sus, au ajuns sa produca dezastre mari si grele provinciilor, am luat masuri de paza la caile de acces n Raetia, am ntarit securitatea si supravegherea Galliei. Nelasnd n spate nici un motiv de teama, am venit n Pannonia, cu ajutorul eternei puteri divine, si am restabilit ordinea. Apoi am facut toate pregatirile si, dupa cum stiti, la sfrsitul primaverii am trecut peste foarte mari obstacole care ne-au stat n cale: mai nti n timpul construirii podului am cautat sa nu fim prea mult expusi multimii de sageti dusmane. Aceasta lucrare fiind repede terminata, dupa ce am vazut si calcat pamnturi dusmane, am asternut la pamnt, fara mari pierderi din partea noastra, pe sarmati, care au ncercat sa reziste cu ncapatinare chiar n fata mortii. Am strivit pe cvazi care, sarind n ajutorul sarmatilor, cu aceeasi nerusinare au atacat rndurile vitezelor noastre legiuni. Acestia, dupa pierderi mari pe care le-au avut n vrtejul luptelor, vaznd ce poate eroismul nostru, au aruncat armele si si-au ntins, pentru a le fi legate la spate, minile lor pregatite pentru lupta. Dndu-si seama ca singura lor salvare ramne n rugaminti si iertare, s-au aruncat la picioarele milostivului vostru Augustus, ale carui lupte au avut sfrsit glorios si ei au putut constata de attea ori aceasta. 29. Cu aceeasi vitejie am biruit pe limiganti: multi dintre acestia au murit, iar pe altii fuga de primejdie i-a mpins n ascunzatorile mlastinilor. 30. Dupa ce si acestea au fost terminate cu succes, a venit timpul unei purtari mai blnde. Am silit pe limiganti sa emigreze departe, n locuri retrase, ca sa nu poata dupa aceea sa se puna n miscare spre pieirea alor nostri. Am si crutat pe foarte multi. Pe Zizais, care ne va fi supus si credincios, l-am pus n fruntea celor liberi, socotind ca e mai bine sa aiba barbarii regi pusi de noi, dect sa-i nlaturam pe cei pusi de ei. Si ceea ce adauga stralucire acestui eveniment sarbatoresc este faptul ca a fost ales si de catre ei si acceptat nainte de a-l numi noi. 31. Asadar, rasplata pe care ne-a adus-o o singura expeditie militara este mpatrita. Am cstigat

noi toti si statul, nti prin pedepsirea invadatorilor, iar n al doilea rnd pentru ca aveti destui captivi de la dusmani si vitejii trebuie sa fie rasplatiti cu ceea ce ei nsisi au cstigat prin sudoarea si minile lor. 32. Avem ample posibilitati, avutii si n tezaur multi bani; prin eforturile si vitejia voastra va fi asigurata integritatea patrimoniului fiecaruia. Caci aceasta se potriveste cu dorintele unui bun principe si cu succesele obtinute. 33. n sfrsit, iau si eu ca prada numele dusman pentru a doua oara, cognomenul de Sarmaticus, pe care voi, printr-un consimtamnt unanim, sa nu-mi fie socotita aroganta ca o spun, mi l-ati atribuit pe merit. 34. Dupa sfrsitul acestei cuvntari, toti cei din adunare, mai nflacarati ca de obicei, fiindu-le marita speranta n recompense, au nceput sa strige veseli cuvinte festive, de lauda la adresa mparatului, lund cerul ca martor ca nu poate fi nvins Constantius. Apoi s-au dus bucurosi n corturi. mparatul a mers de asemenea la cartierul sau si s-a odihnit timp de doua zile, dupa care s-a ntors la Sirmium cu pompa triumfala de rigoare, iar unitatile au revenit n cantonamentele lor. Cartea a XIX-a, 11. 1. n timpul acestor evenimente att de schimbatoare, linistea lui Constantius, care se gasea pe atunci n resedinta de iarna de la Sirmium, a fost tulburata de stiri ngrijoratoare si grave, n legatura cu un fapt alarmant petrecut recent. Anume, sarmatii limiganti, despre care am aratat mai nainte ca si-au alungat stapnii din averile lor parintesti si stramosesti si ca dupa aceea li s-a stabilit n anul trecut alt loc de asezare, mult mai departe, pentru ca nu cumva, cum sunt ei schimbatori, sa unelteasca ceva dusmanos, au ocupat regiunile din apropierea granitelor, pe care le prada cu toata ndrazneala, dupa obiceiul lor mostenit, urmnd sa produca mari tulburari daca nu vor fi nfrnti fara zabava. 4. Asadar, pentru a ndrepta aceasta situatie grea, mparatul, plecnd cu armate puternice, cum s-a spus, a venit la Valeria, parte cndva a Pannoniei, dar transformata n provincie si numita asa n onoarea Valeriei, fiica lui Diocletianus. n cort si cu armata desfasurata pe malul fluviului Istru, observa pe barbari care nainte de sosirea lui, sub valul prieteniei, facusera planul sa invadeze pe furis Pannonia, pentru a o devasta, ajutati de iarna foarte aspra, cnd gheata nu se topise nca de caldurile primaverii si fluviul de putea trece pretutindeni, iar ai nostri suportau greu gerul sub cerul liber. 5. Astfel, prin doi tribuni trimisi ndata fiecare cu cte un interpret, cu cuvinte binevoitoare, i-a ntrebat pe limiganti de ce si-au parasit casele, dupa ce li se acordase pacea si alianta ceruta de ei, si acum cutreiera tinuturile fortnd granitele romane contrar obligatiilor asumate. 6. Acestia au raspuns mai nti prin cuvinte goale, fara sens, teama silindu-i sa minta, si au terminat prin a ruga pe principe sa-i ierte, sa le treaca cu vederea aceasta suparare pe care i-au produs-o si sa le permita trecerea fluviului pentru a veni la el sa se plnga de necazurile pe care le ndura, ca sunt pregatiti, daca se va hotar astfel, sa se stabileasca n interiorul imperiului roman, ntr-o regiune orict de ndepartata, pentru ca, avnd numele si obligatiile de tributari, sa beneficieze de o liniste ndelungata si sa adore pacea ca pe o zeita salvatoare. 7. Cnd le-a aflat dorinta la ntoarcerea tribunilor, mparatul, bucuros ca de un trg care i se parea aproape de necrezut, fiindca-l ncheia fara sa consume macar un fir de praf, i-a primit pe toti, ncalzit de lacomia de a avea mai mult, lacomie pe care i-o

sporea cohorta de adulatori. [...] 8. Apoi s-a facut un loc de asezare aproape de Acimincum si s-a ridicat acolo o movila ca o tribuna, iar cteva barci cu legionari usor narmati, vslind pe lnga mal, aveau ordin sa supravegheze albia fluviului. [...] 9. Limigantii, desi au aflat ca se iau aceste masuri, stateau totusi cu fetele plecate, facnd doar rugaminti, dar uneltind n adncul inimii cu totul altceva dect aratau prin gest si vorbe. 10. Si pe cnd mparatul, din locul sau nalt se pregatea sa tina o cuvntare foarte indulgenta, gndindu-se ca vorbeste ca unor viitori supusi, unul din ei, mpins de o furie ucigasa, aruncnd cu ncaltamintea spre tribuna mparatului, a strigat: Marha, Marha ! [nsemna probabil razboi, moarte], cuvnt care la ei este semnal de lupta. L-au urmat cetele de barbari cu steagurile ridicate, urlnd ca fiarele si naintnd spre principe. 11. Acesta, cnd, de pe movila, a vazut cmpul plin de multime care alerga n dezordine cu miile, purtnd sabiile scoase din teaca si sulitele spre pieirea lui, amestecat cu ai sai si fara sa fie recunoscut daca e conducator sau soldat, fiindca nu era timp de zabava sau de asteptare, s-a urcat pe un cal ager si, ntr-o goana nebuna, a disparut din ochii dusmanului. 12. Totusi, ctiva din suita lui, care cautau sa-i opreasca, ntocmai ca aceia care cauta sa stinga un foc, au pierit fie raniti, fie striviti de greutatea celor ce treceau peste ei calcndu-i n picioare, iar scaunul imperial, cu perina aurita, a fost sfsiat fara sa mai existe vreo mpotrivire. 13. La stirea ca mparatul era ct pe ce sa fie ucis si ca se gaseste n primejdie, armata, gndin sa-l ajute pe seful ei suprem (nca nu-l socoteau n afara de pericol), mbarbatata de situatia momentului, cu ostasii pe jumatate mbracati, pentru ca atacul dusman ncepuse pe neasteptate, n strigate furioase de lupsa s-a aruncat asupra cetelor de barbari care se ncapatnau sa moara. 14. Si fiindca multimea alor nostri a navalit nflacarata pentru a razbuna aceasta insulta prin vitejie, plina de mnie mpotriva dusmanului perfid, ucidea fara mila tot ce ntlnea n cale, calcnd n picooare vii, muribunzi si cadavre. Pna sa-si oboseasca minile de victime barbare s-au ridicat gramezi de morti. 15. Caci rebelii erau urmariti de aproape si ucisi sau pusi pe fuga plini de groaza. O parte din acestia, hranindu-si prin rugaciuni zadarnice speranta vietii, cadeau sub ploaia de lovituri. Si, dupa ce toti au fost nimiciti, goarna a sunat ntoarcerea n tabara.