Dio Cassius

istoric grec si om politic roman nascut

pe la anul 155 en intr-o familie bogata.

Senator, edil, consul in doua rinduri, proconsul in Africa

si guvernator in Panonia Superioara.

S-a retras ( 229 en) la Niceea unde a scris

ISTORIA ROMANA

in 80 de carti pastrate pina la noi fragmentar.

LI, 22, 6. Deci aceste [animale] au fost aduse [la jocuri] iar dacii si suebii — in grupuri — au luptat
intre dinsii. Acestia din urma sint celti, iar ceilalti sciti intr-o oarecare masura. Acesti suebi, ca sa
vorbim mai precis, locuiesc dincolo de Rin, (caci si multi altii isi atribuie numele de suebi).

7. Ceilalti [adica dacii] locuiese pe ambele maluri ale Istrului. Dar cei care sint dincoace de fluviu —
linga tara tribalilor — tin cu plata birurilor de Moesia si se numesc moesi, afara de cei asezati foarte
aproape de tribali. Cei de dincolo poarta numele de daci, fie ca sint geti, fie ca sint traci din neamul
dacilor care locuiau odinioara in Rodope.

8. Dacii acestia trimisesera mai inainte vreme soli la Cezar dar nu capatara nimic din cite cerusera
si trecura de partea lui Antoniu, fara a-i fi insa de mult folos, caci erau dezbinati. In aceasta
imprejurare, unii au ajuns prizonieri si au fost pusi apoi sa se lupte cu suebii.

LI, 23, 2. Chiar in vremea in care aveau loc aceste evenimente, Marcus Crassus fu trimis in Macedonia
si Grecia si porni un razboi impotriva dacilor a si bastarnilor. Am aratat mai sus cine sint primii si din
ce pricina s-au razboit ei cu romanii.

3. Cit despre bastarni, pe buna dreptate sint socotiti sciti. Trecind atunci Istrul, ei au supus Moesia,
care se afla in fata lor; apoi i-au supus pe tribali, vecinii Moesiei, si pe dardani, care locuiesc in
regiunea tribalilor. In vreme ce savirseau ei acestea, nu s-au lovit de romani.
4. Dar, dupa ce trecura muntii Haemus si navalira in Tracia denteletilor, aliati ai Romei, Crassus porni
inapotriva lor, intrucitva pentru a-i veni in ajutor lui Sitas, regele denteletilor, care era orb, dar, mai
ales, fiindca se temea pentru Macedonia. Ingrozindu-i doar cu sosirea sa, el ii alunga din tara, fara
lupta.

5. Dupa aceasta, pe cind se retrageau in tara lor, i-a urmarit. Si astfel aduse sub stapinirea
romanilor tinutul numit Segetica. El se napusti si asupra Moesiei, pe care o devasta. La atacul unei
pozitii intarite avangarda lui a suferit o infringere. Moesii crezura ca oamenii aceia sint singurii si
pornira la atac. Dar Crassus veni in ajutorul avangarzii cu restul armatei si-l zdrobi pe vrajmas iar
[cetatea] o impresura si o cuceri.

LI, 24, 1. In vreme ce savirsea acestea, bastarnii s-au oprit din fuga si au ramas pe malurile riului
Cedros asteptind sa vada ce se va petrece. Si fiindca biruindu-i pe moesi, Crassus mergea si impotriva
lor, bastarnii ii trimisera soli si-i cerura sa nu-i urmareasca, deoarece ei nu facusera nici un rau
romanilor.

2. Crassus ii tinu pe loc sub cuvint ca le va da raspunsul a doua zi. De altfel i-a primit si i-a imbatat,
incit le-a aflat toate planurile. Intr-adevar, tot neamul scitilor se lasa dus fara masura, de vin, dar
repede se si satura.

3. Intre timp, Crassus merse in timpul noptii linga o padure si aseza in fata ei iscoade. Lasase armata
lui sa se odihneasca. Apoi bastarnii crezura ca iscoadele sint singure si se napustira asupra lor. I-au
urmarit pe aceia in retragerea lor pina in desisul padurii. Pe multi Crassus i-a ucis acolo, iar pe multi i-
a omorit pe cind fugeau.

4. Caci ei se impiedicasera de propriile lor carute din spate. In afara de asta, vrind sa-si scape
copiii si femeile, au fost zdrobiti. Crassus insusi ucise pe regele lor Deldon. El ar fi asezat prada luata
de la acesta in templul lui Iuppiter

LI, 26, 1. Pe cind infaptuia acestea, ii chema in ajutor Rholes, care se afla in lupta cu Dapyx regele
unor geti, Crassus porni sa-i ajute. El arunca cavaleria vrajmasilor peste pedestrimea lor.
Inspaimintindu-i si pe calareti in felul acesta, nu mai dadu nici o lupta, ci facu un mare macel in
rindurile unora si ale altora, care fugeau.

2. Apoi ii impresura si pe Dapyx - refugiat intr-o fortareata. Unul din cei aflati in fortareata ii saluta de
pe zid in limba greaca, intra in vorba cu el si hotari sa-i predea fortareata. Prinsi in felul acesta,
barbarii pornira unii impotriva altora. Dapyx si multi altii isi gasira moartea. Crassus prinse de viu pe
fratele acestuia, insa nu numai ca nu i-a facut nici un rau, ba chiar i-a dat drumul.
3. Dupa ce a savirsit acestea. Crassus s-a indreptat apoi spre pestera numita Keiris. Aceasta era atit de
incapatoare si totodata atit de trainica, incit se povesteste ca titanii, cind au fost biruiti de zei, s-au
refugiat acolo. In locul acesta, bastinasii - veniti in mare numar - adusesera cu ei printre altele
lucrurile cele mai de pret si toate turmele lor.

4.Crassus cauta si astupa toate intrarile intortochiate si greu de aflat (ale pesterii) de aceea ii infrinse
pe acestia prin foame. Biruitor, el nu cruta nici pe ceilalti geti, desi intre Dapyx si ei nu era nici o
legatura.

5. (Crassus) a pornit apoi impotriva Genuclei , cea mai puternica intaritura a statului lui Zyraxes caci
auzise ca se afla acolo steagurile luate de bastarni de la Caius Antoniu linga cetatea istrienilor.
Asediind Genucla - in acelasi timp de pe uscat si de pe Istru, deoarece era durata linga apa - in scurta
vreme o cuceri, dar cu multa osteneala, desi Zyraxes nu era de fata.

6. Caci el, indata ce aflase de atacul lui Crassus, s-a imbarcat si a pornit la sciti cu multi bani, pentru a
le cere ajutor, dar nu a mai apucat sa se intoarca. Iata cele savirsite de Crassus la geti. Printre
locotenentii sai, supuse din nou o parte a moesilor, care, biruiti inainte vreme, se rasculasera . . .

LXVII, 12, 1. Cei mai insemnat razboi de atunci al romanilor a fost cel impotriva dacilor, asupra
carora, in vremea aceea, domnea Decebal. Duras, care domnise mai inainte, lasase lui Decebal de buna
voie domnie pentru ca era... foarte priceput la planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa
aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Dibaci in a intinde curse, era un bun
luptator si se pricepea sa foloseasca izbinda, dar si sa iasa cu bine dintr-o infringere. Din aceasta
pricina, multa vreme a fost un dusman de temut pentru romani.

2. Eu ii numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi cum le zic si romanii, macar
ca stiu prea bine ca unii dintre greci ii numesc geti, fie pe drept, fie pe nedrept. Caci eu imi dau bine
seama ca getii locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului.

3. Domitian a pornit cu oaste impotriva lor, dar putin ii pasa de razboi; el zabovi intr-un oras din
Moesia si se dadu prada desfriului, cum ii era obiceiul. Intr-adevar, nu numai ca nu era in stare sa
indure osteneli si era fara curaj, dar se arata cu totul lipsit de friu si de rusine fata de femei si baieti
tineri. Trimetea la razboi in locul sau pe alti conducatori de osti si de cele mai multe ori nu izbindea.

5.Decebal, regele dacilor, a trimis soli lui Domitian, si-i fagaduia pacea. Drept care, Domitian il porni
pe Fuscus cu armata multa. Cind a aflat de aceasta, Decebal i-a trimis din nou solie, in bataie de joc,
spunind ca va incheia pace daca Domitian are sa vrea ca fiecare roman sa-i dea lui Decebal, anual, cite
doi oboli. lar daca nu va primi aceasta propunere, Decebal spunea ca va duce mai departe razboiul si
ca romanii vor avea de indurat mari nenorociri

LXVII, 7, 1. Domitian vru sa se razbune pe cvazi si marcomani, fiindca nu-l ajutasera impotriva
dacilor. Veni in Pannonia, ca sa se lupte cu ei si ucise solii de pace, pe care ei ii trimisesera pentru a
doua oara. Invins si pus pe fuga de marcomani, Domitian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele
dacilor, indemnindu-l sa incheie un tratat, pe care el, Domitian ii refuzase mai inainte, desi regele i-l
ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace (caci era la mare strirntoare), dar nu a vrut sa vina el
insusi sa stea de vorba cu Domitian, ci l-a trimis pe Diegis impreuna cu citiva barbati, ca sa-i predea
armele si citiva prizonieri, sub cuvint ca i-ar avea numai pe acestia. Dupa sosirea acestuia, Domitian
puse lui Diegis o diadema pe cap - ca si cum ar fi fost cu adevarat invingator si omul in stare sa dea un
rege dacilor -, iar soldatilor lui le imparti onoruri si bani. Ca un biruitor, trimise la Roma, intre altele,
niste asa-zisi soli ai lui Decebal si o pretinsa scrisoare de-a acestuia, despre care se spune ca ar fi
plasmuit-o el. Domitian isi impodobi triumful cu multe lucruri ce nu fusesera luate ca prada.
(Dimpotriva, el cheltuise foarte multi bani pentru incheierea pacii, caci fara intirziere dadu lui Decebal
nu numai insemnate sume de bani, dar si mesteri priceputi la felurite lucrari folositoare in timp de pace
si de razboi si fagadui sa-i dea mereu multe). Aceste lucruri el le-a scos din mobilierul imparatesc.
Caci el folosea totdeauna asemenea lucruri ca prada de razboi, ca unul care aduse imparatia insusi in
stare de robie. In vremea razboiului dacic s-au intimplat urmatoarele evenimente vrednice de a fi
pomenite. Iulianus rinduit de imparat cu conducerea razboiului, printre alte masuri bune, lua si pe
aceea de a-i obliga pe soldati sa scrie pe scuturi numele lor si ale centurionilor, pentru a se deosebi mai
lesne cei ce se vor arata viteji de cei cu purtare miseleasca. Si dind lupta cu dusmanii la Tapae
macelari pe cei mai multi dintre ei. Intre dusmani se afla si Vezinas care venea, ca demnitate, indata
dupa Decebal ; pentru ca nu putea scapa cu fuga, el se trinti la pamint, ca si cum ar fi murit; si astfel
ramase nebagat in seama, iar in timpul noptii a fugit. Decebal se temu ca romanii victoriosi sa nu
porneasca spre capitala lui. De aceea taie copacii din preajma lor /la o oarecare inaltime/ si puse arme
pe trunchiuri, pentru ca dusmanii sa creada sa sint soldati si sa se retraga inspaimintati. Ceea ce s-a si
intimplat.

LXVIII, 6, 1. Dupa ce zabovi un timp la Roma, Traian porni cu oaste impotriva dacilor. Cugeta la
cele savirsite de acestia si era coplesit cind se gindea la sumele de bani pe care romanii trebuia sa le
plateasca in fiecare an. Vedea apoi ca puterea si ingimfarea dacilor sporesc necontenit.

2.Cind afla de expeditia lui, Decebal fu cuprins de spaima, caci intelegea bine ca mai inainte biruise
nu pe romani, ci pe Domitian, iar de data aceasta va trebui sa lupte cu romanii si cu imparatul Traian.

3.Acesta era un om cu totul deosebit, mai ales prin dreptatea si barbatia sa, precum si prin simplitatea
moravurilor sale. Avea un trup vinjos (incepuse sa domneasca la virsta de patruzeci si doi de ani) si
infrunta toate greutatile cot la cot cu ceilalti, iar cu sufletul era la inaltime, deoarece nici nu se lasa
purtat de indrazneala tineretii, dar nici impiedicat de batrinete.
LXVIII, 7, 5... De aceea Decebal se temea de [Traian] pe buna dreptate...

LXVIII, 8, 1. Cind Traian a pornit inpotriva dacilor si se apropia de Tapae locul unde barbarii
isi aveau tabara , i se aduse o ciuperca mare, pe care era scris cu litere latine ca atit ceilalti aliati,
cit si burii sfatuiesc pe Traian sa se intoarca si sa faca pace.

2. Dar Traian dadu lupta cu ei, si vazu pe multi dintre ai sai si ucise multi dusmani. Deoarece ii
lipseau bandajele, se zice ca nu si-a crutat nici propriile sale vestminte, ci le-a taiat fisii. Apoi a
poruncit sa se ridice un altar soldatilor cazuti in lupta si sa li se aduca in fiecare an jerfa pentru morti.

LXVIII, 9, 1. Decebal a trimis soli chiar inainte de infringere, nu dintre comati — ca mai inainte —
ci pe cei mai buni dintre pileati.

2. Acestia azvirlira armele, se aruncara la pamint si staruira pe linga Traian indeosebi sa incuviinteze
lui Decebal sa vina in fata lui si sa stea de vorba, deoarece este gata sa indeplineasca toate cele cerute
iar daca nu, cel putin sa trimita Traian pe cineva care sa se inteleaga cu el. Au fost trimisi Sura si
Claudius Livianus, prefectul pretoriului.

3. Dar nu s-a realizat nimic, deoarece Decebal nu a cutezat sa se intilneasca cu acestia, ci a

trimis si atunci pe altii. Traian a ocupat muntii intariti si a gasit acolo armele, masinile de razboi
cucerite [de la romani], precum si steagul luat de la Fuscus. Decebal a trimis lui Traian soli dintre
pileati. Acestia sint la ei, oamenii cei mai onorati. Trimisese comati mai inainte. Acestia se bucura
de mai putina trecere la ei. Venind aceia [pileatii] la Traian, aruncara la pamint armele, isi legara
miinile la spate si in felul captivilor i-au rugat pe Traian sa stea de vorba cu Decebal.

4.Pentru aceste motive, dar mai ales pentru ca Maximus prinsese in acest timp pe sora aceluia si
cucerise un loc intarit Decebal era gata sa primeasca orice conditii ce i s-ar fi impus, nu fiindca ar fi
avut de gind sa le respecte, ci ca sa mai prinda putere, dupa pierderile suferite atunci.

LXVIII, 8, 3. [Xiph] (... a dat porunca 126 cap. 8, 2) incit a inceput sa urce pe inaltimi, ocupind
cu mari primejdii colina dupa colina, si se apropia de capitala dacilor. Lusius, i-a atacat din alta parte,
el ucise multi dusmani prinse de vii un numar si mai mare. In acest timp, Decebal a trimis soli pe cei
mai buni pileati si se ruga de imparat, prin mijlocirea lor (cap. 9,1—2): nimic mai mult decit ca este
gata sa incheie pace in conditiile impuse (si anume sa dea indarat armele, etc.)
 5. anume, sa dea inapoi armele, masinile de razboi si pe constructorii acestor masini, sa predea pe
dezertori, sa distruga intariturile si sa se retraga din teritoriul cucerit ba inca sa-i socoteasca dusmani
sau prieteni ai sai pe cei ai romanilor;

6.sa nu mai primeasca nici un fugar, nici sa nu mai ia in slujba lui vreun ostas din Imperiul roman
(caci Decebal atragea la sine prin momeli pe foarte multi oameni viteji). De nevoie el primi aceste
conditii. Merse la Traian, cazu la pamint spre a i se inchina si azvirli armele.

7. Despre toate acestea [Traian] trimise solie Senatului, pentru ca si Senatul sa intareasca pacea.
Dupa ce rindui acestea si lasa oaste la Sarmizegetusa punind straji si in restul tarii, el se intoarse in
Italia.

LXVIII, 10, 1. Trimisii lui Decebal fura adusi in Senat. Ei pusera armele jos, isi legara miinile in felul
prinsilor de razboi si rostira citeva cuvinte de implorare. In chipul acesta ii induplecara la pace si-si
luara inapoi arinele.

2. Traian isi sarbatori triumful si fu numit « Dacicul ». Dadu lupte de gladiatori in teatru (caci ii faceau
placere) si readuse pe scena actori de pantomima (era indragostit de unul dintre acestia, Pylades); desi
iubea faptele de arme nu se ingrijea mai putin de celelalte si de impartirea dreptatii. El prezida
judecatile, cind in Forul lui August, cind sub porticul numit ai Liviei, adesea si in alte parti.

3.Dar cind i s-a anuntat ca Decebal in multe privinte nu respecta tratatul ci isi pregateste arme,
priineste fugari, reface intariturile, trimite soli la vecini si aduce pagube celor ce mai inainte nu se
intelegeau cu el, iar iazigilor le-a smuls un tinut (pe care, dupa aceea, desi ei il cereau, Traian nu-l mai
dadu inapoi)

4.Senatul decreta ca Decebal este din nou vrajmas, iar Traian insusi, fara sa lase conducerea altor
generali, porni din nou cu razboi impotriva aceluia.

LXVIII, 11.1 Intrucit multi daci trecusera de partea lui Traian—si inca din alte pricini —, Decebal
ceru iarasi pace. Insa el nu intelegea sa depuna armele si sa se predea, isi aduna — in vazul tuturor —
trupe si chema in ajutor pe vecini

2. Spunea ca daca-l vor parasi pe dinsul, si ei vor fi in primejdie; ca mai usor si mai sigur isi vor
pastra libertatea, ajutindu-l in lupta, inainte ca el sa fi suferit vreo nenorocire. Insa privind nepasatori
cum sint nimiciti dacii, mai pe urma vor ajunge ei insisi robi, caci vor ramine fara aliati.
 3. Prin forta Decebal n-a izbutit. Dar era cit pe aci sa-l ucida pe Traian prin viclesug, intinzindu-i
o cursa. Trimise in Moesia citiva dezertori, ca sa incerce sa-l omoare, intrucit se putea ajunge usor la
el. Atunci, din cauza nevoilor razboiului, primea fara exceptie pe oricine voia sa-i vorbeasca. Oamenii
aceia nu au putut insa sa-si aduca la indeplinire planul, fiindca unul din ei a fost banuit si prins. Supus
la cazne, a dat in vileag intreaga urzeala.

LXVIII, 12, 1. Atunci Decebal chema la dinsul pe Longinus, comandantul unei legiuni a carui
dirzenie o simtise in luptele purtate cu el si, dupa ce-l convinse sa vina, cu gind sa-l faca sa i se
supuna, il prinse si-l intreba de fata cu altii despre planurile lui Traian. Pentru ca [Longinus] nu voia sa
marturiseasca nimic, il tinu sub paza, dar nelegat.

2. Decebal trimise apoi un sol la Traian si ceru acestuia — in schimbul eliberarii lui Longinus
— sa-i cedeze tara pina la Istru si sa-i plateasca banii care i-a cheltuit cu razboiul. [Traian] raspunse
cu vorbe indoielnice prin care voia sa arate ca nici nu-l pretuieste prea mult pe Longinus, dar nici prea
putin; ca nici nu dorea sa-l piarda, dar nici sa-l scape cu sacrificii prea mari.

3. Decebal mai statea in cumpana, nestiind ce sa faca. Dar intre timp Longinus isi facu rest de
otrava, cu ajutorul unui libert de-al sau si fagadui lui Decebal ca are sa-l impace cu Traian, pentru ca
regele sa nu banuiasca de loc ce are in gind si sa nu i se puna o paza aspra; Longinus scrise o scrisoare
plina de rugaminti si o dadu libertului s-o duca lui Traian, spre a putea sa ramina nestinjenit.

4. Dupa ce libertul pleca, Longinus bau otrava in timpul noptii si muri. Dupa aceasta intimplare,
Decebal ceru lui Traian pe libert fagaduind sa-i dea in schimb trupul lui Longinus si zece prizonieri. Si
trimise indata un centurion prins impreuna cu Longinus, spre a aduce la indeplinire cele cerute.

5. Traian afla de la acesta tot ceea ce se petrecuse cu Longinus. Dar nu-i trimise inapoi lui
Decebal nici pe aceia, si nu-i dadu nici pe libert, socotind ca viata libertului este mai de pret pentru
demnitatea imperiului, decit inmormintarea lui Longinus.

LXVIII, 13,1. Traian construi peste Istru un pod de piatra pentru care nu stiu cum sa-l admir
indeajuns. Minunate sint si celelalte constructii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate
acelea. Stilpii, din piatra in patru muchii, sint in numar de douazeci; inaltimea este de o suta cincizeci
de picioare in afara de temelie, iar latimea de saizeci.

2. Ei se afla, unul fata de altul, la o distanta de o suta saptezeci de picioare si sint uniti printr-o
bolta. Cum sa nu ne miram de cheltuiala facuta pentru acesti stilpi? Nu trebuie oare sa ne uimeasca si
felul mestesugit in care a fost asezat in mijiocul fluviului fiecare stilp, intr-o apa plina de virtejuri, intr-
un pamint namolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abatut?

3. Am aratat latimea fluviului, nu pentru ca ar curge numai cu aceasta latime — caci pe parcurs se
lateste de doua ori si de trei ori pe atit, — ci pentru ca acolo este locul cel mai ingust si cel mai potrivit
pentru construirea unui pod.

5.Cu cit spatiul se ingusteaza mai mult aci — deoarece apa coboara dintr-o intindere larga, pentru a
intra din nou in alta si mai mare — cu atit se face mai navalnica si mai adinca. Incit si imprejurarea
aceasta se adauga la greutatea construirii podului.

6.Conceptia mareata a lui Traian se vadeste si din aceste lucrari. Astazi insa podul nu foloseste la
nimic, caci nu mai exista decit stilpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice ca au fost facuti
numai ca sa faca dovada ca firii omenesti nimic nu-i este cu neputinta.

7.Traian se temea ca, dupa ce ingheata Istrul, sa nu se porneasca razboi impotriva romanilor ramasi
dincolo si construi acest pod, pentru ca transporturile sa se faca cu usurinta peste el. Dimpotriva, lui
Hadrian ii fu teama ca barbarii vor birui strajile acestuia si vor avea trecere lesnicioasa spre Moesia; de
aceea distruse partea de deasupra

LXVIII, 14, 1. Traian trecu Istrul pe acest pod i a purtat razboi mai mult cu chibzuiala decit cu
infocare, biruindu-i pe daci dupa indelungi si grele stradanii. El insusi dadu multe dovezi de pricepere
la comanda, iar ostenii trecura impreuna cu dinsul prin multe primejdii si dadura dovada de
vrednicie.

2. Un calaret greu lovit fu scos din lupta in nadejdea ca va mai putea fi salvat. Dar sirntind el
ca nu se mai vindeca, se repezi din cort (caci rana nu-l istovise de tot) si se intoarse la postul sau,
prabusindu-se fara suflare, dupa ce a savirsit fapte marete.

3. Cind a vazut Decebal ca scaunul lui de domnie si toata tara sint in miinile dusmanului si ca el
insusi este in primejdie sa fie luat prizonier, isi curma zilele. Capul sau fu dus la Roma. In felul acesta
Dacia ajunse sub ascultarea romanilor si Traian stabili in ea orase de colonisti.

4. Fura descoperite si comorile lui Decebal, desi se aflau ascunse sub riul Sargetia din apropierea
capitalei sple. Caci [Decebal] abatuse riul cu ajutorul unor prizonieri si sapase acolo o groapa. Pusese
in ea o multime de argint si de aur precum si alte lucruri foarte pretioase — mai ales dintre cele care
suportau urnezeala —, asezase peste ele pietre si ingramadise pamint, iar dupa aceea aduse riul din
nou in albia lui,

5. Tot cu oamenii aceia [Decebal] pusese in siguranta, in niste pesteri, vestminte si alte lucruri la
fel. Dupa ce facu toate acestea, ii macelari, ca sa nu dea nimic pe fata. Dar Bicilis, un tovaras al sau
care cunostea cele intimplale, fu luat prizonier si dadu in vileag toate acestea.

LXVIII, 15, 1. Dupa intoarcerea la Roma, venira la Traian nenumarate solii din partea altor barbari si
de la inzi. El dadu spectacole timp de o suta si douazeci si trei de zile, in cursul carora au fost ucise
cam unsprezece mii de animale salbatice si domestice. Au luptat zece mii de gladiatori. De asemenea,
in aceasta vreme, Traian construieste drumuri de piatra prin mlastinile pomptiene, cu cladiri pe
margini si cu poduri marete. Topeste toata moneda deteriorata.

LXVIII, 16, 3. Intemeie biblioteci si ridica in for o columna foarte mare, atit [spre a-i sluji] ca
mormint, cit si ca o dovada de maretie a lucrarilor din for. Caci tot locul aceia fusese muntos, iar el il
sapa atit cit se inalta columna si in felul acesta facu o piata neteda.

LXVIII, 23, 1. Intre multe alte onoruri votate de senat pentru el, a fost si epitetul de Optimus, adica «
Cel mai bun ». El mergea intotdeauna pe jos, impreuna cu intreaga lui ostire, isi tinea soldatii in buna
rinduiala la orice mars si-i aseza cind intr-un fel cind intr-altul. Iar riurile le trecea pe jos, ca si aceia.

2. Uneori raspindea stiri inselatoare prin cercetasi, pentru ca soldatii sa se deprinda cu tactica si sa fie
pregatiti si neinfricati pentru toate.

LXVIII, 32, 3, . . .iar alti [comandanti], intre care si Lusius trimis de Traian, supusera pe iudei.

3. Acest Quintus Lusius era maur si capetenie a soldatilor mauri, aflindu-se in fruntea unui
detasament de calareti. Osindit pentru ticalosia sa fu indepartat din armata. Dar — mai apoi — cind
izbucni razboiul cu dacii, intrucit lui Traian ii era trebuincios ajutorul militar al maurilor, Lusius veni
la el din indemn propriu si savirsi fapte marete.

6. Pretuit pentru aceste fapte, el dovedi mult mai multa vitejie in al doilea razboi cu dacii si, in sfirsit,
arata atita destoinicie acestuia si facu atita avere in acest razboi, incit fu inscris printre cei care
exercitasera pretura. Ajunse consul, si mai apoi guvernator al Palestinei. Din aceste pricini era foarte
invidiat si urit si de aci i se trase moartea .
LXXI, 12, 1. Astingii sub conducerea lui Rhaos si Rhaptos, au venit sa se aseze in Dacia, in nadejdea
ca vor primi ca pret al aliantei lor bani si pamint. Fiindca n-au obtinut aceste lucruri, au lasat zalog lui
Clemens femeile si copiii, punindu-si in minte sa cucereasca prin arme paminturile costobocilor. Dupa
ce i-au biruit pe acestia, nu au lasat nici Dacia linistita.

2. Lacringii insa, temindu-se ca nu cumva Clemens sa se inspaiminte si sa-i aduca pe astingi in tinutul
locuit de ei insisi, ii atacara de aceea pe neasteptate si dobindira o mare izbinda. Urmarea a fost ca
astingii n-au mai pornit sa se razboiasca niciodata cu romanii. Ei staruira in rugaminti pe linga Marcus
sa le dea bani si pamint, cu fagaduiala ca vor face rau celor ce se razboiau atunci cu imparatul.

3. Asdingii au implinit ceva din aceasta fagaduiala. Cotinii fagaduira lucruri asemanatoare. Dupa
ce l-au atras de partea lor pe Tarrutenius Paternus secretarul imparatului pentru corespondenta latina
— aratindu-se ca ar porni sub comanda lui, impotriva marcomanilor —, nu numai ca nu au adus la
indeplinire cele fagaduite, dar s-au purtat groaznic si cu [Paternus], iar dupa aceea l-au omorit .

LXXI, 13, 1. Si iazigii au trimis la Marcus soli spre a cere pace, fara sa obtina insa ceva imparatul stia
neamul acesta de rea credinta si — deoarece fusese mai inainte inselat de cvazi — voi sa-i nimiceasca.

2. Cvazii, in imprejurarile acelea, nu numai ca se aliasera cu iazigii, ci inca mai dinainte primeau pe
marcomanii care — fiind inca in razboi — se refugiau pe teritoriul lor, ori de cite ori erau respinsi. Si
nu indeplinisera nimic din cite s-au invoit sa se faca. Nu inapoiara pe toti prizonierii, afara de putini —
doar acei pe care nu-i mai puteau vinde sau folosi la corvezi.

3. Daca se intimpla sa inapoieze pe vreunul in putere, ii opreau rudele, ca sa-i sileasca sa

dezerteze la ei. Alungindu-si regele, pe Furtius, ei si-l alesera singuri pe Ariogaesus.

4. Iata, prin urmare, motivul pentru care imparatul nu-l intari in autoritatea sa pe Ariogaesus,
fiindca numirea nu se facuse legal. [Imparatul] nu a innoit nici tratatele, cu toate ca i se fagaduise
inapoierea a cinzeci de mii de prizonieri.

LXXI, 15, 1. Se invoi ca marcomanii — care ii trimisesera soli— sa ia jumatate din tinutul invecinat
cu al lor, atunci cind, desi greu si cu intirziere, si-au indeplinit obligatiile.Trebuia sa se stabileasca la o
departare de treizeci si opt de stadii de Istru.

LXXI, 17, 1. Revolta lui Cassius si a Siriei sili pe Marcus Antoninus sa intre in tratative cu iazigii, in
ciuda celor ce-si pusese in gind. Intru atit il zguduira vestile primite, incit nici nu a mai scris senatului
despre motivele care-l indemnau sa faca pace cu ei, cum avea obiceiul sa scrie in alte imprejurari.
LXXI, 18, 1. Iazigii au trimis soli si au cerut unele inlesniri — potrivit celor convenite. Li s-au facut
unele concesii, pentru a nu fi indepartati cu totul. Nici ei, nici burii n-au acceptat insa alianta cu
romanii, mai inainte sa fi primit de la Marcus o incredintare ca va duce razboiul pina la capat. Teama
lor era ca imparatul — impacindu-se cu cvazii, asa cum mai facuse inainte vreme — nu cumva sa-i
lase incurcati intr-un razboi cu vecinii lor.

LXXI, 19, 1. Marcus nu primea in acelasi timp pe solii tuturor neamurilor barbare, ci dupa cum
fiecare din ele merita fie dreptul de cetatenie, fie o iertare de biruri — pentru totdeauna ori vremelnica
— ori chiar acordarea vreunui ajutor statornic in grine.

2. Cum iazigii se dovedisera a-i fi foarte de folos le ierta multe din indatoririle lor si — as putea
spune — pe toate, cu exceptia celor in legatura cu adunarile si negotul. Raminea de asemenea
oprelistea de a se folosi de corabii proprii si de a se apropia de insulele din Istru. Le-a ingaduit insa sa
faca negot cu roxolanii prin teritoriul Daciei ori de cite ori guvernatorul acestei provincii le va da voie

LXXII, 3, 1. Commodus a acordat pace burilor, care trimisesera soli. Mai inainte — cu toate ca ei au
cerut-o — nu o incheiase, intrucit aceia erau puternici, nedorind pacca, ci doar un ragaz pentru a se
pregati.

2. Dar atunci, fiindca ajunsesera sleiti de puteri, trata cu acestia, lua ostatici si prizonieri de la buri in
mare numar, iar de la altii mai primi cinsprezece mii de oameni. I-a silit sa jure ca niciodata nu vor
mai locui si nu-si vor mai paste vitele la ei in tara, pe un teritoriu de patruzeci de stadii de hotarele
Daciei.

LXXII, 3.3. Acelasi Sabinianus a supus si douasprezece mii de daci dintre cei din vecinatate, care
fusesera alungati din tara lor de bastina si erau gata sa dea ajutor celorlalti fagaduind ca le va da
pamint in Dacia noastra.

LXII, 8, 1. Commodus avu de purtat citeva razboaie impotriva barbarilor de dincolo de granitele
Daciei, razboaie in care au dobindit faima Albinus si Niger acestia doi ridicindu-se mai tirziu
impotriva imparatului Severus. . .

LXXV, 3, 1. In aceasta vreme, tunete, fulgere si o ploaie torentiala oprira actiunile scitilor [carpii,
N.r]care voiau sa porneasca razboi. Trasnetele cazura pe negindite asupra scitilor, care stateau la sfat,
si omorira trei fruntasi de-ai lor.
LXXV 11, 16, 7 . . . Antoninus sosi in Tracia dar nu se mai preocupa de Dacia, ci trecu Helespontul nu
fara primejdii. . .

LXXVIII, 13, 2. Daca in privinta lui insusi si a lui Adventus a respectat intocmai datinele, el a
procedat insa cu totul necugetat trimitind pe Marcius Agrippa ca guvernator mai intii in Panonia, apoi
in Dacia. Indata porunci sa fie rechemati Sabinus si Castinus guvernatorii acestor doua provincii, sub
cuvint ca ar avea nevoie de ei. De fapt se temea de barbatia lor si de simtamintele prietenesti pe care
acestia le nutreau fata de Caracalla.

3. A trimis pe Agrippa in Dacia si pe Decius Triccianus in Panonia. Primul fusese sclav si

coaforul unei femei. Din aceasta pricina fu adus in fata judecatii sub Severus. Apoi, cind a ocupat
slujba de avocat public a fost surghiunit intr-o insula, pentru ca a tradat interesele statului cu un anumit
prilej.

4. Dupa aceea a fost readus de Taraulas impreuna cu altii si a ajuns referentul si secretarul
sau. In cele din urma, insa, a fost coborit la rangul senatorilor care nu exercitasera decit pretura
fiindca introdusese in armata tineri care depasisera virsta. Triccianus slujise doar ca ostas in trupele
din Panonia si fusese cindva portar al guvernatorului de pe atunci al acelei provincii. Acum comanda
legiunea albana [Legiunea II Parthica]

LXXVIII, 20, 3. . . [Antoninus] . . . se falea ca i-a invrajbit pe vandali si pe marcomani, care mai
inainte vreme erau prieteni, si ca pe regele cvazilor, Cabriomarus, invinuit in fata scaunului sau de
judecata, l-a dat mortii.

LXXVIII, 27, 5 . . . Dacii pustiira o parte din Dacia, cu gind sa prelungeasca razboiul. Ei staruira
obtinind ostaticii, pe care ii luase de la ei Caracalla, ca zalog al aliantei.

La Suidas IV, p. 669, n. 483 (ed. Adier) Condamnati: pasibili de judecata. soldati condamnati
pentru o nelegiuire, voind sa fuga la Decebal sint condamnati la moarte.