Latinitate și dacism

Proiect realizat de Lemnaru Cătălina,

Pîrvănescu Andreea și Cosmescu Maria
 Introducere
Latinitatea și dacismul sunt concepte care
desemnează două curente de idei ce străbat
cultura și literatura română.
„Latinitatea și dacismul” reprezintă o
colecție de texte, majoritatea nonliterare, care
privesc diverse fenomene, în parte
controversate, legate de originile civilizației
române. Se poate reflecta asupra unor „mituri
fondatoare”, unele discutabile din punct de
vedere științific, precum și asupra unor teorii
divergente privind dubla noastră origine (daco-
romană). Nu lipsesc fragmentele literare, în
special cele vizionar-romantice care privesc
ipoteza dacică, sugestive pentru tema întâlnirii
istoriei cu literatura.

2
Latinitatea și dacismul
• Latinate este un termen care • Dacismul este un curent în istoriografie,
denumeste actiunea de impunere a afirmat la jumatatea secolului al XIX-lea,
limbii latine si a civilizatiei latine în prin absolutizarea (mitizarea) contributiei
urma cuceririi Daciei de catre romani. dacilor la formarea poporului român.
• Ideea de latinitate începe sa fie • Acesta îsi face simtita prezenta odata cu
interesul romanticilor pentru etnogeneza
afirmata la noi de generatia
si pentru mitologia din spatiul traco-dac.
cronicarilor–secolele XVI–XVIII Se contureaza ca un curent de idei, mai
(Grigore Ureche, Miron Costin, Ion mult sau mai putin unitar, mai ales în
Neculce), apoi de stolnicul Constantin perioada interbelica, de multe ori fiind
Cantacuzino si de Dimitrie Cantemir. asimilat cu orientarea traditionalista.
• Tracomanie=Exagerare a importanței • Dacopatie=exagerare in oferirea
tracilor în elucidarea unor probleme de importantei dacilor in istorie.
istorie, cultură etc.
3
 Mitul fondator
Mitul este cel reprezentativ pentru balada Traian și Dochia,
Traian împăratul Romei se îndrăgostește de fiica lui Decebal,
Dochia și încearcă să o cucerească. Nedorind să își trădeze patria,
Dochia îl roagă pe zeul Zamolxis să o salveze transformând-o în
stană de piatră. Interesul lui Traian pentru Dochia este ridicat la
nivel exponențial, dezvăluind interesul Romei pentru Dacia.
Eroul civilizator este fascinat de natura neîmblânzită, sălbatică a
Dochiei (Daciei), ce definește atributele poporului dac: dragostea
pentru pământul natal, dorința de libertate și spiritul de
sacrificiu, moartea preferată sclaviei. Dacii simbolizează
înrădăcinarea în pământul țării, romanii, aportul de civilizație.
În literatura română, poezia populară are o foarte mare
importanță, deoarece face lagături între tradiții și istorie.

4
Comparație cu alte mituri
fondatoare ale altor popoare

 Chiar dacă nu se mai regăsesc decât abreviat

în felul de a fi al contemporanilor, miturile
continuă să explice, prin simboluri simple, o
întreagă existenţă colectivă. Povestea implică
întotdeauna un erou fondator și introduce
treptat particularitățile poporului.
Mitul fondator al Romei este povestea lui
Romulus și Remus, gemenii care au fost
alăptați de o lupoaică. Deveniți adulți, cei doi
au hotărât să fondeze un oraș. Romus a fost
desemnat, după ce a vazut numărul de
vulturi mai mare.Romulus l-a ucis pe Remus
gândindu-se la zicala ‘’Puterea nu se
împarte” care marcheaza simbolic
intransigența trufașă a Romei.

5
 Origine etnică
• În primul rând trebuie să stabilim că originea unui popor este definită de structura să etnică, limba, cultură și
civilizația să.În ceea ce privește originea etnică,  recent (2017), a fost efectuat un amplu studiu asupra structurii
genetice a poporului român. Concluziile acestuia au fost, simplificand, că popula ția de pe teritoriul României se
înrudește cu vecinii săi slăvi (bulgari, macedoneni, slovaci, sloveni), cu unele accente în Transilvania (popula ție
înrudită etnic cu zona central europeană – maghiari, germani) și Dobrogea (influen țele asiatice pe filiera turcică
și mongolo-tătare).Totuși, în condițiile istorice date, concluziile acestui studiu nu lămuresc originea etnică a
poporului nostru. De asemea, este cunoscut faptul că cea mai importantă parte a populației aduse de rom ani pe
teritoriul Daciei, trupele auxiliare și coloni știi, proveneau din zonele învecinate din sudul și sud estul României
actuale.

• În concluzie, putem spune că fondul genetic al poporului român este format din stratul daco-tracic anterior
ocupației române, pe care s-a suprapus un strat cu origini înrudite etnic dar de limba latină, cu influențe ale
populațiilor migratoare (slăvi, cumani) și ocupațiilor vremelnice (turci). Din acest punct de vedere ,,dacistii,, au
câștig de cauza, dar nu în sensul dorit de ei: facem parte din marea famile etnică balcanică, existența dacilor puri
fiind imposibil de documentat.

6
 Limba română- origini
• Ceea ce definește individualitatea și unitatea poporului român este limba română. Aceasta este o limba
romanica, formată în cursul secolelor ce au urmat cuceririi române. Potrivit speciali știlor limba română era
complet formată în sec. V-VIII când, sub influen ță migra țiilor și a prăbu șirii Imperiului Roman, s-a produs
separarea de ramurile vestice ale limbilor romanice. În prezent peste 63% din vocabularul limbii române este de
origine latină (20% moștenit direct din limba latină și  43% împrumuturi recente din limbi romanice, în special
franceză). Procentul influenței limbilor romanice este chiar mai mare dacă ne raportăm la vocabularul de baza.
Lexicul limbii române este similar în procent de 77% cu lexical limbii italiene.Concluziile privind releven ța
limbii latine sunt atât de clare încât cei mai inversiunati adep ți ai teoriei daciste nu au găsit altă varianta decât
să îmbrățișeze ideea complet fantezistă și imposibil de argumentat știin țifică a originii limbii latine în limba
dacă.
•  Alexandru Rosetti definea limba română în “Istoria Limbii Române”,  că fiind “limba latină populară(sau
vulgară), vorbită neîntrerupt în părțile de răsărit ale Imperiului Roman. Defini ția pune în evident originea latină
a limbii române și proveniență limbii române din latină populară, care are ni ște particularită ți distincte  fa ță de
latină cultă, literară. Definiția dată de Alexandru Rosetti eviden țiază, de asemenea, cotinuitatea existen ței limbii
și a poporului român în locul de formare, respective partea de răsărit aIe imperiului Roman, ceea ce duce și la
gruparea limbii române în cadrul limbii romanice.

7
 Cultură și civilizație
• Pentru a vedea dacă baza culturii și civiliza ției poporului român este de origine dacă sau romană trebui să ne aplecăm asupra obieceiurilor mo ștenite de secole, unele încă
păstrate, documentate în ultimele 2 secole de culegătorii de folclor.Astfel, găsim în acest caz obiceiuri ce împletesc tradi țiile precre știne române dar și anterioare acestora:

• -     Rusaliile (Rosalia- sărbătoarea trandafirilor în lumea romană). În tradiția românească rusaliile sunt ființe rele ; de ziua lor nu este bine să te scalzi, căci e ști în pericol
de inec. Pentru a se feri de ele, oamenii poartă frunze de pelin. Tot atunci, se joacă un dans ritual de origine străveche și neclară, cu func ție magică, despre care supersti ția
spune că poate vindecă. Este vorba despre Călu șari. Supersti ția că ei pot vindecă, era în strânsă legătură cu străvechiul cult solstitial al soarelui, astrului zilei cerându-i-se
ajutorul pentru vindecare și roade bogate. Călușarii dansează în cerc, în hora, intruchipand mersul Soarelui pe cer, având în mâini toiege care, la început simbolizau razele
solare, iar mai apoi, fiind calarite de dansatori, înfă ți șează caii astrului zilelor. De origine latină, dansatorii se numeau „collisali”, de unde și numele de „călu șari”, iar
conducătorul lor se numea „vates”, de aici provenind cuvântul românesc „vătaf”. Acum se împletesc de către tinerele fete coroni țe din flori și spice, pe care le duc la
biserica să fie sfințite. În această zi nu se lucrează fiind primejdios din cauza osândei grele pe care ti-o po ți atrage. Tot acum se face sfin țirea hotarelor și aghezmuirea
holdelor.

• -       Sânzienele sau Drăgaica. Unele surse spun că numele vine de la Santa Diana zei ță romană a vânătorii și pădurilor; altele spun că- și trag numele de la micile flori de
câmp, galben-aurii cu miros dulce, suav – sânzienele. Li se mai spune Frumoasele, Zânele, iar în sudul țării – Dragaicele. Spre deosebire de iele, care sunt zânele rele ale
pădurii, Sânzienele sunt zane tinere și frumoase, blânde și vesele. Se mai spune despre ele că-i ajută pe oameni să se tamaduiasca, să- și găsească perechea sau să afle
viitorul recoltei.

• -      Ignatul (de la Ignatio – oferirea unui sacrificiu prin foc cu ocazia Saturnaliilor). De unde vine acest obicei ? În vechime oamenii au observat că până în preajma
solstițiului de iarnă, Soarele își „pierde puterea”. Astfel , precrestinii sacrificau un animal, de obicei un porc, pentru a oferi sângele sau Soarelui, că să se întremeze . Nu
este exclus că în vremurile de demult să fi fost sacrifica ți chiar oameni ; la noi există zicala „Ignatul are rânduit să moară negre șit un om de ziua să” ceea ce ar putea fi o
urmă a ancestralului ritual de sacrificiu uman.

8
 Purismul latinist promovat de Şcoala
Ardeleană(controversă)
• Semnificativ, deci, la aceşti umanişti ar fi puritatea originii romane a poporului roman. Ideea
purității se va radicaliza la învățații Școlii Ardelene: Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi, mai ales,
Petru Maior. După cum se vede, din chiar fragmentul reprodus din Istoria pentru inceputul
românilor în Dacia, în opinia acestuia din urmă, în timpul celor două războaie daco-romane din
anii 101-102 şi 105-106, dacii ar fi fost exterminați, iar pământul Daciei pustiit. Războaiele fiind
de o extremă violenţă, cei care au scăpat, totuşi, din faţa romanilor „ei în de ei se omorâră", iar
alții,,cu mueri şi cu prunci cu toți au fugit din Dachia şi s-au tras la învecinații şi priiatenii lor
sármate". Într-un alt capitol, Petru Maior infirmă şi teza căsătoriilor dintre romani şi „,muerile
dache":,,De aciia iaste că şi astăzi oamenii poporului românesc atâta se feresc de a se căsători cu
mueri care nu sunt române, cât foarte rari sunt între ei acele întâmplări, ca român să-şi ia muere de
altă limbă." Sunt teze, evident, exagerate, cum sub semnul exagerării stă întregul purism latinist al
Școlii Ardelene. El are însă o justificare polemică: dorința de a demonta opiniile unor cărturari
contemporani precum Eder, Sulzer şi Engel, care infirmau virulent (situându-se la extrema
cealaltă) ideea originii romane a poporului român, susținută de învățații ardeleni în Supplex
Libellus Valachorum, ca argument în obținerea unor drepturi politice.

9
Text din manualul Sigma: Istoria pentru începuturile românilor
în Dacia de Petru Maior(fragment);
• “Cine, fiind cunoscătoriu şi sâmțitoriu de lucrurile omenești, va socoti măniia cea înflăcărată a
romanilor al asupra dachilor, pentru cele dese ale lor neodihne, încurse şi prăzi, care cu sălbăticie
le făcea în țările împărației romanilor, şi pentru cumplitele ucideri, care nu odată făcuse în
leghioanele romane, aorea / leghioane întregi prăpădind, carea mânie cu mult mai vartos invapäe
in piepturile romanilor, în timpul răs boiului, carele supt povata lui Traian, avură cu dachii, pentru
varvarele tirănii ce făcea dachii cu romanii cu cei prinşi în bătălie, despre altă parte, va lua aminte
la urgila cea înveninată, carea cocea dachii în ficatul lor asupra romanilor, la carea pre urmă se
adaose frica cea mare ce avea ei de romani, văzându-i acum biruitori pre aceia, cătră carii atâta
necredinţă arătase mai nainte, fără de a da nădejde de îndreptare cândva, şi pre a cărora soţii şi
frați prinşi în răsboiu atâtea batjocuri şi tiranii descărcase, cine, zisei, fără de prejudecare va socoti,
lipsește să creadă cum că dachii îmbulziți de cunostinta raotăților sale celor dăcești, carii au avut
timp nu au aşteptat să dea faţă cu romanii, nice nu au mai rămas nici unii în Dachia, ci precum
mulți, neputind scăpa dinaintea romanilor, ei în de ei se omorâră, aşa acestea cu mueri şi cu prunci
cu tot au fugit, precum se şi văd în Columna lui Traian, la numărul 113 şi 114, fugind întraltă teară
cu muerile, nu cu pruncii şi cu vitele. “

10
 Despre etnogeneză
• La Miron Costin, de pilda, atat in “Letopisețul Țării Moldovei”, cat,
mai ales, în „De neamul moldovenilor” tema etnogenezei poporului
roman capata accente polemice. El combate cu vehemență „basnele"
interpolatorilor Simeon Dascalul şi Misail Călugărul (aceştia
interveniseră în cronica lui Grigore Ureche, afirmând că moldovenii ar
proveni din tâlharii de la Roma exilați pe teritoriul Daciei). Pentru
Dimitrie Cantemir, spirit enciclopedic, cu o viziune universalistă asupra
istoriei, originea romană a poporului român este, de asemenea,
indiscutabilă. Mai mult decât atât, în „Hronicul vechimei a romano-
moldo-vlahilor”, el afirmă nu numai că românii se trag din romani, dar
aceştia la rândul lor ar descinde din Aeneas, ceea ce ”împinge" originea
noastră şi mai departe în timp.
11
12
În concluzie, putem spune că poporul român nu este pe deplin latin sau dacic, ci este o sinteză între
cele două, realizată printr-un proces istoric de mari propor ții. Este o modificare social-politică,
organizatorică și structurală, în care se remarcă și particularită țile sale, legate de locul, timpul și baza
etnică.

13