Studiu de Caz

Latinitate si dacism

“Limba româna este limba latina vorbitã neîntrerupt în partea orientala

Imperiului Roman cuprinzând provinciile dunarene (Dacia, Panonia de Sud,
Dardania, Moesia Superioarã si Moesia Inferioara), din momentul patrunderii
limbii latine în aceste provincii si pâna în zilele noastre.” (A. Rosetti-Istoria limbii
române literare).
Temelia limbii si a poporului român o reprezinta conceptele de latinitate
si dacism. Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latina a unui
neam, iar dacismul este u curent ideologic autohton, afirmat la începutul
secolului al XX - lea si caracterizat prin exagerarea contributiei dacilor în
etnogeneza româneasca.
Latinitatea este un curent apărut în lingvistica și în filologia românească
în secolul al XIX-lea, care a demonstrat caracterul latin al limbii române. El a
atras prin prestigiul istoric al Imperiului Roman, prin puterea și calitățile
politico-militare ale romanilor. Reprezentanti ai latinitatii au fost:umanistul
Nicolaus Olahus;crinici moldoveni:Ion Neculce,Grigore Ureghe,Miron
Costin.Acestia sustin originea latina a poporului roman.
Dacismul este un curent în istoriografia autohtonă, afirmat la începutul
secolului al XX-lea, prin mitizarea contribuției dacilor la formarea poporului
român și în general, la istoria universală. El a atras prin misterul unei civilizații
mai puțin cunoscute și fascinația arhaicului. Cei care au sustinut dacitatea
poporului roman au fost:romanticii Mihai Eminescu si Lucian Blaga;istoricii
straini:Herodot si Strabon si istorici romani.
Aceste doua curente sunt elementele constitutive ale poporului
roman;latinitatea reprezinta stratul iar dacitatea substratul poporului
roman.Motivatiile aparitiei si persistentei celor doua curente de idei sunt dintre
cele mai diverse(economice,culturale,politice).Tocmai de aceea ele au un
careacter unitar si sunt percepute de pe poziti opuse,aflandu-se in confruntare
directa.
 Limba româna, reprezentanta a latinitatii rasaritene, a fost de-a lungul
timpului , cântata si slavita în lucrarile lor de multi scriitori români, care si-au
închinat viata si munca lor patriei, fiind constienti de sorgintea nobia a acestei
limbi si de cultura pe care aceasta o presupune. Latinitatea este un concept
care desemneaza un curent de idei referitor la originea latina a unui neam.
Formarea poporului român în spatiul carpato-danubian si continuitatea
lui în acest spatiu constituie un proces asemanator formarii si continuitatii
celorlalte popoare romanice europene : francez, italian, spaniol si portughez. La
toate aceste popoare constatam un element etnic de baza : galii în cazul
francezilor, celtiberii în cazul spaniolilor si portughezilor, galii si etruscii în cazul
italienilor. La români au fost daco-getii, ramura de nord a tracilor.
Originea poporului roman are la baza doua teorii. Originea latina ce
atrage prin prestigiul istoric al Imperiului Roman si care compenseaza o serie
de complexe de inferioritate fata de puterile din jur? Sau originea daca a carei
popularitate se explica prin misterul unei civilizatii prea putin cunoscute dar si
prin fascinatia arhaicului?
Sustinatorii ai latinitatii
Vasile Alecsandri este unul dintre principalii adepti ai latinitatii ai
secolului al IXX-lea si una dintre principalele poezii in care prezinta aceasta
tema este „Cântecul gintei latine” unde aduce un omagiu impresionant
elementului care unește, până în ziua de astăzi, numeroase popoare europene:
moștenirea latină („Latina gintă e regină/ Între-ale lumii ginte mari”). In acelasi
timp V. Alecsandri aduce in vedere ca limba latina a fost considerata o limba a
aristocratiilor, chiar si a celor nevorbitori de limbi romanice (,,Străinu-n cale-i se
înclină/Și pe genunchi cade cu dor.”). Poetul reuseste sa ajunga si la concluzia
ca popoarele vorbitoare de de limbi mostenite din latina au fost si popoare care
nu s-au induplecat in fata dictaturiilor si a tiraniilor de exemplu francezi, italieni
si romani care toti s-au revoltat in fata stapanilor care incercau sa ii tina sub
control (,,Dar e teribilă-n mânie/Când brațul ei liberator/Lovește-n cruda tiranie
/Și luptă pentru-al său onor.”). Alecsandri aduce un argument final chiar la
sfarsitul poeziei in care precizeasa ca limba latina a fost folosita si chiar inca
este pentru a transmite Biblia si o mare parte din textele religioase de la
inceputul transmiterii lor („O! Doamne,-n lume cât am stat,/În ochii săi plini de-
admirare/Pe tine te-am reprezentat!”), avand dreptate deoarece si astazi limba
latina se foloseste cel mai des in context religios.
 Un al doilea puternic sustinator al latinismului este Grigore Ureche care
prezinta doveziile orginalitatii limbi moldovenesti in limba latina in cronica
Letopisetul Tarii Moldovei unde prezinta evenimente de la 'descalecatul cel de-
al doilea' adica de la domnia lui Dragos Voda la domnia lui Aron Voda (1359-
1594). Aceasta cronica va fi tiparita pentru prima doara de Mihail Kogalniceanu
in 1852. Principalul argument ar fi acela ca urmasii trebuie sa cunoasca istoria
predecesorilor. Totodata Grigore Ureche se plange de insuficienta izvoarelor
care i-au servit ca punct de pornire, o cronica a domniei lui Stefan cel Mare
fusese redactata in limba slavona de Eftimie si Macarie. Din cauza absentei
izvoarelor interne cronicarul se vede silit sa apeleze la carti straine - izvoare
poloneze. Ideile fundamentale in acest letopiset sunt: ideea unitatii de origine a
romanilor din toate provinciile ,,toti de Ram se trag”, latinitatea limbii romane
aducand ca argument evolutia etimologica a unor cuvinte, latinitatea poporului
roman din limbile lor (,,s-au amestecat a noastra: de la râmleni, cele ce zicem
latina, pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro, gaina, ei zicu galena, muieria,
mulier, fameia, femina, parinte pater al nostru, noster, şi altile multe din limba
latineasca ca de ne-am socoti pre amaruntul, toate cuvintile le-am înteleage.”)
Un alt favorizator al latinismului este Gheorghe Asachi. Precursor al
generației pașoptiste și întemeietorul nuvelei istorice în literatura română,
Asachi a activat ca poet, prozator și dramaturg. Este important să menționezi
faptul că, în cazul poeziei „La Italia”, avem de-a face cu o temă istorică, și
anume, originile poporului român. Această temă este una de factură romantică,
iar Asachi o abordează din perspectiva călătorului român care ia contact cu
propriile rădăcini (,,Vă urez, frumoase țărmuri ale-Ausoniei antice,/Cungiurate
de mări gemeni, împărțite de-Apenin,”). Asachi este convis ca romanizarea
Daciei a fost un lucru ce a dus la existenta romanilor (,,Cum cu patria sa pere-a
Decebalului oștean/Și cum în deșarta Dacie popor nou se-ntemeiază,/De-unde
limba, legi și nume a românilor derează.”). El lauda geniul care i-a impins pe
romani si mai tarziu pe italieni sa se extinda si ii considera chiar generosi ca si
au impartit cultura asupra europei, cugeta ca noi ar trebui sa ii fim
recunoscatori romanilor (,,Când în codru vechi stejarul e răpus de
bătrânețe,/Din a sa mănoasă țărnă cresc plăcute floricele;/Așa după-a Romei
paos, în alese frumusețe,”; ,,Un român a Daciei vine la străbuni, ca să
sărute/Țărna de pe-a lor mormânturi și să-nvețe-a lor virtute!”).
 Sustinatori ai dacismului
Lucian Blaga a fost eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist,
profesor universitar, academician și diplomat român. Dar el a fost si o alta
importanta personalitate a secolului XX care a inclinat catre dacism, una dintre
lucrarile lui avand numele de ,,Revolta fondului nostru nelatin”din revista
„Gîndirea”, I, 1921, nr. 10, p. 181-182. Lucian Blaga vrea sa raspunda la
intrebarea din subconstientul multor oameni al acelor vremi, cand toata lumea
isi doreste sa nege stramosii slavi si traci, el spune despre orgoliul latinist ca
este decat o modalitate de aparare in timpul unor vremuri in care am avut de
suferit la batjoura popoarelor vecine dar acum este numai de prost gust ,, Acest
orgoliu al latinităţii noastre e moştenirea unor vremuri cînd a trebuit să suferim
rîsul batjocoritor al vecinilor, care cu orice preţ ne voiau subjugaţi. Azi e lipsit
de bun simţ.”. Filosoful isi exprima dorinta de a reimprospata memoria
poporului cu faptul ca dacii si tracii si au lasat amprenta in spiritul colectiv al
poporului si ne compara cu incrucisarea de flori dintre care apar mutatii
neasteptat de spectaculoase ,, Cunoaştem experimentul încrucişării unei flori
albe cu o floare roşie a aceleiaşi varietăţi. Biologii vorbesc despre aşa numitele
dominante. Ce înseamnă cuvîntul acesta? Că în generaţiile nouă ce sa nasc din
împreunarea celor două flori – însuşirile uneia din ele sunt stăpînitoare;
bunăoara cele mai multe vor fi albe. S-a dovedit însă că din cînd în cînd cu
oarescare ciudată regularitate reapar şi însuşirile curate ale celeilate flori.”. L.
Blaga isi doreste ca poporul sa nu mai trateze aceasta parte a istoriei
stramosilor nostri cum trateaza cineva copii vitregi, se intreaba de ce sa ne
constrangem decat la un ideal cultural latin cand noi avem o asa adancime a
culturii. Academicianul realizeasa ca el este un romantic dar in acelasi timp el
are convingerea ca adevarul trebuie adus la suprafata si ca miturile sa fie
recunoscute pentru realitatea care defapt sunt.
Mihail Kogălniceanu a fost un om politic de orientare liberală, avocat,
istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit cel de-al treilea
prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a
Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu
a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. Iar cand vorbim
despre sustinatori ai dacismului este imposibil de uitat, bazandu si crezul chiar
in discursul sau ,,Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională” în
Academia Mihăileana, rostit în 24 noiembrie 1843. El vorbeste despre istoria si
inceputurile romanilor pana la momentul discursului creand o cronologie a
poporului roman, el vorbeste despre conducatorii romanilor cu mai mult drag si
cu mai multa insemnatate decat marii conducatori ca Alexandru cel Mare,
Caesar si Anibal. Istoricul il lauda pe Decebal ca fiind unul dintre cei mai mari
eroi ai nostri, si el ca Lucian Blaga credea ca este timpul ca sa renunte la
aceasta mantie de protectie a latinitatii, recunoaste ca istoria celorlate popoare
poate parea mai interesanta dar cand vorbeste de calitatiile poporului ne spune
ca acele insusiri revin stramosiilor nostri (,,eu singur mărturisesc interesul
universal al istoriei grece şi romane; dar, în ce se atinge de curajul individual, de
îndrăzneala faptelor, de statornicia apărării, de mărinimia şi bărbăţia
voievozilor noştri, care, deşi pe un teatru strâmt şi cu mici mijloace, au săvârşit
lucruri uriaşe, în toate acestea, domnilor mei, nu mă tem de a zice că istoria
noastră ar fi mai jos decât istoria a oricărui popor vechi sau nou.”). El spune
despre povestiile liderilor romani ca intradevar iti fac parul sa se ridice dar
Decebal este mai important deoarece el a luptat pentru pamantul mostenit de
noi (,,O sută de ani după Hristos, întâlnim pe Decebal, cel mai însemnat rigă
barbar care a fost vreodată, mai măreţ, mai vrednic de a fi pe tronul Romei
decât mişeii urmaşi ai lui August.”). Vorbeste despre cum Decebal a incetinit
romani care doreau sa-I cucereasca tara si a fost o problema pentru tot
imperiul, cu adevarat un erou al romanilor de pretutindeni
Limba romana provine din limba latina vorbita in partile Imperiului
Roman de est si in jur de 60-70% mostenita tot din ea, dar nu este in totalitate
o copie exacta, ea ii datoreaza o mare parte a continutului ei stramosilor nostri
daci care au influentat si au adaugat continut pana si-au format propria limba.
In timp limba sa modificat, iar se acumuleaza modificari si imprumuturi de la
mai multe popoare si influente, astfel încât varianta de origine nu mai e
înteleasa de vorbitori, se poate vorbi de o limba noua. Personal cred ca desi
limba romana provine in cea mai mare parte din limba latina este influenta si
modificarile dacilor care au creat o limba noua si diferita de celelalte limbi
provenite din limba latina. Iar cultura daciilor este cea care dovedeste
unicitatea fata de celelalte popoare.