Sunteți pe pagina 1din 4

Gaius Iulius Caesar Augustus (23 septembrie 63

î.Hr. – d. 19 august 14 d.Hr.)

Cum a ajuns Augustus primul imparat Roman.


Gaius Iulius Caesar Augustus este considerat primul împărat al Imperiului
Roman, pe care îl conduce singur din 27 î.Hr. până la moartea sa din anul 14
d.Hr.

Născut Gaius Octavius Thurinus, viitorul împărat Augustus este adoptat postum de
către unchiul său Gaius Iulius Caesar, în 44 î.Hr., prin ultima sa dorinţa dar şi prin
testament. De atunci şi până în 27 î.Hr. este numit Gaius Iulius Caesar, iar din acel an,
Senatul îl recompensează cu titlul onorific de “Augustus” (“cel venerat”). Datorită
faptului că a purtat mai multe nume, istoricii au convenit să-l numească Octavius când
se referă la evenimentele din 63 şi 44 î.Hr., Octavian (sau Octavianus) când se referă
la evenimentele dintre anii 44 şi 27 î.Hr., şi Augustus când este vorba de întâmplările
de după 27 î.Hr.

Tânărul Octavius îşi preia moştenirea după asasinarea lui Caesar din 44 î.Hr. În anul
următor, Octavian şi-a unit forţele cu Marc Antoniu şi Marcus Aemilius Lepidus
pentru a forma o dictatură militară cunoscută drept “Al doilea triumvirat”. Ca
triumvir, Octavian a condus Roma şi multe din provinciile acesteia. Triumviratul a
căzut datorită ambiţiilor deţinătorilor săi:Lepidus este exilat, iar Marc Antoniu se
sinucide după înfrângerea sa în bătălia de la Actium, când este învins de flota lui
Octavian, comandată de către Marscus Vipsanius Agrippa în 31 î.Hr.

După căderea celui de-al Doilea triumvirat, Octavian a restaurant înfăţişarea


exterioară a faţadei Republicii Romane, prin investirea cu puteri gurvernamentale a
Senatului roman, dar în practică reţinându-şi puterea despotică. A fost nevoie de
scurgerea mai multor ani până când s-a definit cadrul exact prin care un stat, formal
republican, să poată fi condus de un singur conducător. Rezultatul a fost cunoscut
drept Imperiul Roman.
Dictatura unui împărat nu fusese niciodată o funcţie precum dictatura romană
tradiţională, pe care Caesar şi Sulla au deţinut-o înaintea primului împărat roman.
Legal, Augustus a deţinut o adevărată colecţie de puteri garantate pe viaţă de către
Senat, printre care se numărau şi cele de censor şi tribun al plebei.

 Augustus deţine puterea consulară până în 23 î.Hr. Puterea sa reală şi de durată îşi
avea rădăcinile în succesele financiare şi resursele câştigate prin bătălii, în construcţia
unei reţele de relaţii comerciale în tot Imperiul, în loialitatea multor militari şi soldaţi
veterani, în autoritatea conferită de numeroasele onoruri acordate de către Senat, dar şi
în respectul poporului roman.

            Controlul lui Augustus asupra majorităţii legiunilor romane a “stabilit” o


ameninţare armată ce ar fi putut fi folosită contra Senatului, permiţându-i lui Augustus
să constrângă decizile Senatului. Cu această abilitate de a elimina opoziţia senatorial
prin mijloace armate, Senatul a devenit docil faţă de acesta. Domnia lui Augustus,
caracterizată prin patronajul relaţiilor comerciale, forţă militară şi acumularea de
funcţii din fosta Republică, a devenit modelul pentru toate celălalte guvernări
imperiale.    

            Guvernarea lui Augustus a iniţiat o eră a unei relative păci, cunoscută drept
Pax Romana, sau Pacea romană. În ciuda războaielor continue de la frontiere
imperiului şi a războiului civil din 68-69 d.Hr., asupra succesiunii imperiale, lumea
mediteraneană a rămas paşnică vreme de mai bine două secole.

Augustus a lărgit imperiul într-un mod spectacular. A anexat Egiptul, Dalmaţia,


Pannonia şi Raetia, mărind posesiunile din Africa, şi desăvârşind cucerirea Hispaniei.
Dincolo de frontiere, a securizat imperiu cu state clintelare şi a căzut la pace cu
Imperiul Part prin intermediul diplomaţiei.
Augustus s-a implicat şi în reformarea sistemului roman de percepere a taxelor, a
dezvoltat o reţea de drumuri cu un un sistem oficial de curierat, a creat o armată
pedestră dar şi faimoasele gărzi pretoriene. Printre alte realizări se numără şi crearea
oficială a instituţiei poliţiei şi a serviciului de pompieri pentru Roma.

O mare parte din Roma a fost reconstruită în timpul lui Augustus. Principele a scris
chiar şi o dare de seamă asupra realizărilor sale cunoscută drept Res Gestae Divi
Augusti, ce a supravieţuit până în zilele noastre.

După moartea sa, survenită în 14 d.Hr., Augustus a fost trecut în rândul zeilor romani
de către Senat, pentru a fi adorat în mod oficial de către toţi locuitorii Imperiului
roman. Numele sale, Augustus şi Caesar, au fost adoptate de către toţi împăraţii ce i-
au succedat, iar luna anului, Sextilis, a fost redenumită “Augustus” (acum August) în
memoria sa. La tron i-a urmat Tiberius, fiul său adoptat, care îi era şi fiu vitreg şi fost
ginere.

S-ar putea să vă placă și