Octavianus Augustus Caesar

Gaius Iulius Caesar Augustus (23 septembrie 63 î.Hr. – d. 19 august 14 d.Hr.) este
considerat primul împărat al Imperiului Roman, pe care îl conduce singur din 27 î.Hr. până la
moartea sa din anul 14 d.Hr.

Născut Gaius Octavius Thurinus, viitorul împărat Augustus este adoptat postum de
către unchiul său Gaius Iulius Caesar, în 44 î.Hr., prin ultima sa dorinţa dar şi prin testament.
De atunci şi până în 27 î.Hr. este numit Gaius Iulius Caesar, iar din acel an, Senatul îl
recompensează cu titlul onorific de “Augustus” (“cel venerat”).

Tânărul Octavius îşi preia moştenirea după asasinarea lui Caesar din 44 î.Hr. În anul
următor, Octavian şi-a unit forţele cu Marc Antoniu şi Marcus Aemilius Lepidus pentru a
forma o dictatură militară cunoscută drept “Al doilea triumvirat”. Ca triumvir, Octavian a
condus Roma şi multe din provinciile acesteia. Triumviratul a căzut datorită ambiţiilor
deţinătorilor săi:Lepidus este exilat, iar Marc Antoniu se sinucide după înfrângerea sa în
bătălia de la Actium, când este învins de flota lui Octavian, comandată de către Marcus
Vipsanius Agrippa în 31 î.Hr.

După căderea celui de-al Doilea triumvirat, Octavian a restaurant înfăţişarea exterioară
a faţadei Republicii Romane, prin investirea cu puteri gurvernamentale a Senatului roman,
dar în practică reţinându-şi puterea despotică. A fost nevoie de scurgerea mai multor ani
până când s-a definit cadrul exact prin care un stat, formal republican, să poată fi condus de
un singur conducător. Rezultatul a fost cunoscut drept Imperiul Roman.

Controlul lui Augustus asupra majorităţii legiunilor romane a “stabilit” o ameninţare

armată ce ar fi putut fi folosită contra Senatului, permiţându-i lui Augustus să constrângă
decizile Senatului. Cu această abilitate de a elimina opoziţia senatorial prin mijloace armate,
Senatul a devenit docil faţă de acesta. Domnia lui Augustus, caracterizată prin patronajul
relaţiilor comerciale, forţă militară şi acumularea de funcţii din fosta Republică, a devenit
modelul pentru toate celălalte guvernări imperiale.

Guvernarea lui Augustus a iniţiat o eră a unei relative păci, cunoscută drept Pax
Romana, sau Pacea romană. În ciuda războaielor continue de la frontiere imperiului şi a
războiului civil din 68-69 d.Hr., asupra succesiunii imperiale, lumea mediteraneană a rămas
paşnică vreme de mai bine două secole.

După moartea sa, survenită în 14 d.Hr., Augustus a fost trecut în rândul zeilor romani
de către Senat, pentru a fi adorat în mod oficial de către toţi locuitorii Imperiului roman.
Numele sale, Augustus şi Caesar, au fost adoptate de către toţi împăraţii ce i-au succedat,
iar luna anului, Sextilis, a fost redenumită “Augustus” (acum August) în memoria sa. La tron
i-a urmat Tiberius, fiul său adoptat, care îi era şi fiu vitreg şi fost ginere.

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/cum-a-ajuns-augustus-primul-imparat-roman
 Saturnalia - sărbătoarea cea mai agreată la Roma

Saturnaliile - sărbători religioase romane de origine rustică, desfăşurate anual în

onoarea zeului Saturn. Instituite, potrivit mărturiei lui Titus Livius, concomitent cu
inaugurarea templului lui Saturn de la poalele Capitoliului, în 497 î.Hr., aveau loc în luna
decembrie, începând din 17, după calendarul lui Numa Pompilius, şi durau şapte zile, până pe
23 decembrie.

Ceremoniile erau deschise printr-un sacrificiu solemn adus zeului în templul său, în
cursul căruia era sacrificată o scroafă şi se participa la un banchet sacru. Urma o serie de
ceremonii private care punctau următoarele zile de sărbătoare, constituind în ansamblul lor
perioada cea mai plăcută şi mai distractivă a anului.

În fiecare casă zeului i se jertfea un purcel şi se ofereau mici daruri, în special

mâncare, lumânări de ceară şi păpuşi din aluat sau argilă: se făceau invitaţii reciproce la
masă, iar gazda le pregătea oaspeţilor mici cadouri. Darurile erau în mod obişnuit însoţite de
bileţele conţinând urări sau fraze afectuoase: o documentaţie bogată în această privinţă o
reprezintă epigramele lui Marţial, multe dintre ele fiind inspirate tocmai de acest obicei.

În afară de atmosfera specifică de veselie şi petrecere care făcea din Saturnalia

sărbătoarea cea mai agreată a anului nu numai la Roma, ci în toată lumea romană, această
perioadă prezenta şi altă particularitate: în timpul Saturnaliilor se accepta inversarea rolurilor
sociale, implicând o licenţă în raporturi absolut imposibilă în restul anului. Astfel, nu numai că
sclavii participau la banchete alături de stăpâni, dar îşi puteau lua toate acele libertăţi care în
alte împrejurări i-ar fi costat foarte scump, ajungând până la a cere să fie serviţi de propriii
stăpâni. Aceştia, la rândul lor, în schimbarea generală de roluri care reprezenta un element
definitoriu al Saturnaliilor, se îmbrăcau şi se comportau ca nişte sclavi. Caracterul de farsă
propriu acestei perioade era consfinţit prin alegerea unui princeps saturnalicius, învestit cu
puteri depline pe tot parcursul sărbătorii.
sursa: Anna Ferrari, Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Ed. Polirom, Iaşi, 2003