Imperiul Roman

Imperiul Roman (latină IMPERIVM ROMANVM) este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a
descrie statul roman post-republicancaracterizat de o formă de guvernământ autocratică și de stăpânirea
unui imens teritoriu în jurul Mării Mediterane. Ultimul împărat roman din Italia a fost detronat în 476,
dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un alt împărat roman, ce se afla în
capitala imperială de est, Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) a continuat să existe, deși
își micșora încet-încet teritoriul până la dispariția sa efectivă, în 1453, când Constantinopolul a fost
cucerit de otomani. Statele succesoare din vest (Regatul Franc și Sfântul Imperiu Roman) și din est
(țaratele ruse) au folosit titluri preluate din practicile romane chiar și până în perioada modernă.

Influența Imperiului Roman în limbă, guvernare, drept, arhitectură, precum și în multe alte aspecte ale
vieții de zi cu zi a devenit inevitabilă.

Articol principal: Imperiul Roman antic.

După ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, și-a consolidat poziția prin înfrângerea rivalului său la
putere, Marc Antoniu, în bătălia de laActium din anul 31 î.Hr., acesta a declanșat un amplu proces de
restructurare a tuturor instituțiilor statului, fiind conștient că anii de război civil au lăsat Roma într-o
stare de anarhie și că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui despot.
Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a știut să câștige simpatia tuturor. Mai întâi a desființat armatele
sale și a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcția de consul. În 27 î.Hr. a returnat, în mod
oficial, putereaSenatului Romei, și s-a oferit să renunțe și la supremația militară pesteEgipt. Dar Senatul
Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei și Siriei. Puțin mai târziu,
Senatul i-a dat și titlul de Augustus (tradus „cel venerat”). Această dată, 27 î.Hr., este considerată în mod
convențional drept începutul Imperiului Roman, deși numele de "Republica Romana" a fost folosit mai
departe, în mod oficial, timp de câteva secole. Augustus a reușit să mai acapereze și funcția detribun,
care îi permitea să convoace Senatul după voința sa și să-i stabilească agenda. În afară de aceasta a
inventat și o nouă funcție, în anul 23 î.Hr., anume cea de Împărat al Romei; această funcție era pe viață și
îi oferea controlul întregii armate romane. Totuși el folosea adesea titlul civil Princeps, sau „Primul
Cetățean”. La 19 august 14 d.Hr., lui Augustus i-a urmat la tron Tiberius (14-37), fiul soției sale Livia
Drusilla dintr-o altă căsătorie.

În vremea împăratului Claudius (41-54) imperiul s-a extins în Britania, iar, după o scurtă criză în vremea
lui Nero (54-68), imperiul și-a atins maxima întindere în vremea împăratului Traian (98-117). Traian a
cucerit Dacia,Mesopotamia și părți din Arabia. Împăratul Hadrian (117-138), succesorul lui Traian, a decis
însă să abandoneze Mesopotamia și părțile Daciei de est care fuseseră incluse în provincia Moesia
Inferior. Imperiul Roman în 125 d.Hr.

Regatul Roman753 î.Hr. – 510 î.Hr.

Republica Romană510 î.Hr. – 27 î.Hr.

Imperiul Roman27 î.Hr. – 476 / 1453 d.Hr.

Principatul

Dominatul

Imperiul de Apus Imperiul de Răsărit

Magistrați obișnuiți

Consul

Pretor

Chestor

Promagistrat

Edil

Tribun

Cenzor

Guvernator

Magistrați extraordinari

Dictator

Magister Equitum

Triumviri

Decemviri

Oficii și titluri onorifice

Pontifex Maximus

Legatus
Dux

Officium

Praefectus

Vicarius

Vigintisexviri

Magister Militum

Imperator

Princeps senatus

Împărat

August

Cezar

Tetrarh

Politică și legislație

Adunările romane

Senatul roman

Imperium

Legea romană

Cursus honorum

Colegialitate

modifică

După aceasta a urmat o perioadă de pace, cu excepția unor conflicte militare din vremea
împăratuluiMarcus Aurelius(161-180). În anul 212 împăratul Caracalla (211-217) a oferit cetățenia
romană tuturor oamenilor liberi din imperiu. În pofida acestor măsuri, secolul III a fost dominat de o
perioadă de anarhie militară, în timpul căreia unele legiuni își proclamau comandanții ca împărați, și au
avut loc foarte multe războaie civile. În această perioadă împăratulAurelian (270-275), care a avut
meritul să restaureze integritatea imperiului (deoarece în urma conflictelor civile se formase în vest un
imperiu galo-roman și în est unul palmirian), a decis să abandoneze, în 271, provincia Dacia. Aceasta se
justifica strategic prin ideea scurtării frontului plin de conflicte cu populațiile migratoare barbare de pe
linia Dunării de Jos. Criza secolului III se consideră că a luat sfârșit cu Dioclețian (284-306). Acesta a inițiat
o serie de reforme care au schimbat fața imperiului. Cu el se consideră că începe perioada dominatului
(marcând sfârșitul perioadei principatului, care începuse cu Augustus), împăratul devenind în mod oficial
un monarh autocrat. A reorganizat administrația in mai multe prefecturi și dioceze, și va împărți imperiul
(în 286), el luând partea de răsărit (linia de împărțire fiind între Italia și Dalmația), având capitala la
Nicomedia. Va instaura și Tetrarhia, prin care, imperiul avea să fie condus în continuare de 2 Auguști și 2
Cezari, câte un August și un Cezar pentru fiecare parte (apus și răsărit). În urma unor războaie civile,
împăratul Constantin I (306-337) va reunifica imperiul. În 313, el va da un edict de toleranță religioasă, la
Mediolanum, în urma căruia creștinismul va deveni o religie favorizată (până atunci fusese persecutată
de foarte multe ori, în special în vremea lui Dioclețian), iar în 325 la Niceea, s-a ținut primul sinod
ecumenic, la care arianismul a fost recunoscut ca erezie (deși se pare că, la acea vreme, Constantin îi
favoriza pe arieni). În 330 el va înființa de asemenea o nouă capitală, pe locul vechiului oraș Bizanț.
Această capitală va avea inițial numele oficial "Roma Secunda" (a doua Romă); mai târziu, el va deveni
"Roma Nova" (Noua Romă), însă orașul va fi cunoscut popular sub numele de "Constantinopol" (orașul
lui Constantin). În 332, Constantin va duce o campanie contra vizigoților, la nord de Dunăre, restaurând
pentru o vreme niște părți din fosta provincie romană Dacia. În 337, Imperiul va fi împărțit între fiii lui
Constantin I: Constant (337-350), care va lua Italia și Illyricum (ce includea atunci și Moesia de vest,
Macedonia și Grecia), Constantin al II-lea (337-340) care va lua restul provinciilor occidentale (vestice) și
Constanțiu al II-lea (337-361) care va lua orientul — și, în cele din urmă, întreg imperiul. În 364, imperiul
a fost iar împărțit de Valentinian I (364-375), care a luat occidentul (care includea și Illyricum) și a dat
orientul fratelui său Valens (364-378). În vremea lui Valens, vizigoții, fiind atacați de huni, au cerut azil în
imperiu; dar apoi, datorită modului lor de viață migrator și dificultăților de adaptare la condițiile grele de
aprovizionare de la sud de Dunăre, s-au revoltat contra romanilor, învingându-i în 378 în bătălia de la
Adrianopol. Ultimul împărat care va conduce o scurtă vreme întreg imperiul va fi Theodosius I (379-395),
numai din anul 394. Acesta va proclama Creștinismul ca religie oficială în 380. În 381 se va fi ține la Noua
Romă (Constantinopol) cel de-al doilea sinod ecumenic. În 395, imperiul va fi împărțit fiilor lui
Theodosius: Arcadius (395-408) în Răsărit (est) și Honorius(395-423) în Apus (când, Illyricum a fost
atribuit părții de răsărit, dar fără Dalmația).

Declinul Imperiului Roman de Apus (395 - 476)[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Imperiul Roman de Apus.

După 395, niciun împărat nu va mai conduce singur un imperiu, care să se întindă din Britania până în
Egipt. Însă, oficial nu erau doua imperii, ci un imperiu cu doi împărați. Imperiul din occident va intra în
declin, în 410, vizigoții conduși de Alaric vor devasta Roma, care n-a mai fost devastată din 387 î. Hr. (însă
Roma nu mai era capitala imperiului încă din 285, capitala fiind la Mediolanum, iar apoi în vremea lui
Honorius mutată la Ravenna). Declinul imperiul de vest se va accentua în vremea lui Valentinian al III-lea
(423-455), continuând să piardă din teritoriu, iar în 439 vandalii conduși de Gaiseric au cuceritCartagina
și o parte considerabilă din nordul Africii. În anul 451, generalul Flavius Aetius a reușit să-i învingă pe
hunii conduși de Attila în bătălia de la Chalons, dar declinul imperiului de vest a continuat, împărații
ajungând sa fie niște marionete ale unor comandanți germanici. În anul 476, un comandant german din
armata romană, pe nume Odoacru l-a înlăturat pe împăratul de la Ravenna, Romulus Augustulus (475-
476), și a refuzat să mai pună o alta marionetă, preferând să-l recunoască pe împăratul din răsărit Zenon
(474-491) ca singurul împărat roman și să conducă Italia romană în numele lui, deși un alt împărat din
occident, Iulius Nepos (474-480), continua să conducă Dalmația. În anul 487, după niște neînțelegeri cu
Odoacru, Zenon îl va convinge pe regele ostrogot Theodoric (care se afla în Balcani, în partea imperiului
de răsărit), să plece și să-l înlocuiască pe Odoacru, ca guvernator al Italiei.

Imperiul Roman de Răsărit (476 - 1453)[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Imperiul Roman de Răsărit.

Imperiul roman din orient a reușit să scape de pericolele barbare din secolul V, orientându-i pe mulți
dintre barbari spre occident. Însă în secolul al VI-lea, împăratul Iustinian (527-565) a decis să încerce să
recucerească occidentul roman. El se va baza în special pe generalul Belisarius, iar apoi pe Narses.
Romanii au reușit să recucerească Nordul Africii de la Vandaliîn 534, însă războaiele cu ostrogoții din
Italia vor fi mult mai lungi, ele durând din 535 până în 554. În cele din urmă romanii au recucerit Italia,
dar efortul de război a ruinat economia romană. În afară de Nordul Africii și Italia, va mai fi recucerita și o
parte din sudul Spaniei, și pentru o vreme și câteva teritorii la nord de Dunăre. În vremea lui Iustinian, a
fost dat un nou cod de legi, care va rămâne cunoscut cu numele de "Codul lui Iustinian", și a fost
reconstruită catedrala Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) în forma ei actuală, între ani 532-537.
Vizualizare exterioară a catedralei Sfânta Sofia (Înțelepciune), 2004 Recuceririle din vremea lui Iustinian
nu vor dura, Italia va fi atacată de lombarziîn 568, iar sudul Spaniei, va fi pierdut din nou, în câteva
decenii, iar conflictele cu persii vor reîncepe (în vremea lui Iustinian, romanii au plătit un tribut scump ca
să păstreze pacea), orientând atenția imperiului la est. Însă împăratulMauricius (582-602) a reușit sa
restabilească pacea cu persii (ajutându-l pe regele perșilor Chosroes al II-lea într-un război civil), și a
reorganizat apărarea Balcanilor contra avarilor și slavilor. Dar, în 602, soldații lui Mauricius, nemulțumiți
că au fost obligați să petreacă iarna la nord de Dunăre, s-au revoltat, și l-au pus împărat pe Phocas (602-
610). Conflictele cu persii vor reîncepe, ceea ce va duce la ignorarea apărării din Balcani, iar astfel vor
intra slavii. Phocas va fi înlăturat în anul 610 de Heraclius (610-641), care va reuși în cele din urmă să-i
învingă pe persi. Heraclius va schimba de asemenea limba oficiala a imperiului în greacă (totuși, multe
din provinciile imperiului erau multi-etnice). Însă în secolul VII vor începe atacurile arabilor islamici care
vor cuceri întreaga Persie, apoi provinciile romane Siria, Palestina, Egipt (cucerirea lor a fost atât de
ușoară și datorită faptului că aici erau majoritari ca religie miafizitii) și Nordul Africii, iar în secolul al VIII-
lea aceștia au cucerit și regatul vizigot din Spania ajungând pana în Francia. În 751, lombarzii vor cuceri
Ravenna (capitala exarhatului roman din Italia), acest lucru a fost grăbit și datorită confruntărilor
religioase din cauza iconoclasmului care duseseră la rebeliunea (vechii) Rome. Deși, iconoclasmul a fost
condamnat în 787 la al șaptelea sinod ecumenic de la Noua Romă, imperiul nu va mai recăpăta (vechea)
Roma, aceasta ajungând sub influenta francilor. În 800, papa de la Roma, Leo al III-lea îl va încorona pe
regele francilorCharlemagne ca împărat al romanilor, ceea ce va duce la formarea Imperiului Romano-
german (800-1806). Imperiul Roman (de răsărit) va începe să-și revină în vremea dinastiei macedonene
(867-1056), atingând apogeul în vremea lui Vasile al II-lea (976-1025). În această perioadă, vor fi
recucerite părți din estul Anatoliei, Siria, Armenia, toată peninsula Balcanica, sudul Italiei, și insule din
Mediterana (Creta, Cipru). În secolul al XI-lea, va începe iar un declin, ce va duce la pierderea Italiei de
sud în favoarea normanzilor și a Anatoliei care a fost cucerită de turcii selgiucizi (cu excepția unor părți
din vest și nord), dar împăratul Alexius I Comnen (1081-1118) a reușit să salveze imperiul. De asemenea,
în această perioadă au început cruciadele contra musulmanilor, deși imperiul inițial a profitat, în cele din
urma vor începe conflictele dintre occidentul medieval și imperiu. În 1204, cruciada a patra a devastat
Constantinopolul și a fondat Imperiul Latin al Romaniei(1204-1261), capitala imperiului roman fiind
mutata la Niceea acuma, însă alte doua state romane s-au desprins acum,Despotatul Epirului (1204-
1337) și Imperiul din Trapezunt (1204-1461). Cei din Niceea, vor reuși în 1261 să recucerească
Constantinopolul, dar imperiul nu-și va mai reveni și va continua să cadă în declin. În secolul al XIV-lea,
Anatolia va fi pierdută la turci, iar otomanii vor trece în Europa în 1354, ocupând Gallipoli. În 1453, după
mai multe conflicte, otomanii reușesc sa cucerească Constantinopolul, iar apoi în 1461 ..