PERSONALITĂȚI

ANTICHITATEA
 Alexandru cel Mare (Macedon)
(356 BC – 323 BC)
A fost rege al Macedoniei în perioada 336-323 BC, continuâd
politica expansionistă începută de tatăl său Filip al II-lea cel
Frumos. Importanța istorică a regelui Alexandru constă în
formarea celui mai mare imperiu în timpurile sale, contribuind la
extinderea relațiilor economice și socilae dintre Europa și Asia,
creându-se statele elenistice. Istoricii îl consideră cel mai talentat
strateg militar din istoria omenirii, cu toate că imperiul creat s-a
scindat la o scurtă perioadă după moartea acestuia.
 Burebista
(? – 44 BC)
Regele geto-dac Burebista domnește în perioada 82-44 BC.
Importanța sa istorică constituie procesul de unificare a triburilor
geto-dacice, fiind primul care realizează acest lucru. Conducerea
lui Burebista a avut de asemenea o importanță pentru istorie
datorită reformelor militare realizate de aceasta, reforme care
crease un sistem defensiv capabil să reziste încercărilor de atac a
romanilor.
 Constantin cel Mare
(274 AC – 337 AC)
Constantin cel Mare a fost împărat în Imperiul Roman în
perioada 306-337, din 324 conducând singur. Importanța sa
istorică constă în legalizarea reliegiei creștine prin Edictul de la
Milano din 313 și în apărarea hotarelor Imperiului Roman în fața
invaziilor triburilor barbare din Nord. Reformele acestuia au
întărit Imperiul, din perspectivă militară, economică. A construit
noua capitală a Romei, Constantinopolul, care astăzi se numește
Istanbul.
 Decebal
(? – 106 AC)
Decebal a fost rege geto-dac, fiind la conducere în perioada 85-
106 AC. Este a doua personalitate căruia îi reușește să unifice
poporul geto-dac, în fața inamicului roman. Talentul său militar a
asigurat integritatea regatului pentru o scurtă perioadă de timp,
înfrângerea acestuia fiind posibilă datorită trădării de către
nobilii săi. Însuși Traian a recunoscut că a fost cel mai mare
inamic al Imperiului.
 Gaius Iulius Caesar
(iulie 100 BC – 15 martie 44 BC)

Caesar a fost un formidabil strateg militar și politician roman. Va

face parte din primul triumvirat împreună cu Caius Pompeius și
Crassus, iar după înfrângerea lui Pompeius din 49 BC, își va
asuma funcția de dictator. Rolul său a fost în subminarea
senatului roman și punerea bazelor Imperiumului, de asemenea,
extinzând semnificativ hotarele Imperiului Roman, acesta a
stabilit o nouă directivă economică în întreg bazinul
Mediteranian
 Pericle
(cca. 495 BC – 429 BC)
Importanța istorică a lui Pericle constă activitatea politică a
acestuia. Promovează artele și literatura. A startat proiectul de
construcție a Parfenonului. Este creatorul democrației Ateniene,
fiind considerat de istoricul Tucidide, primul cetățean al Atenei.
Activitatea sa democratică a fost una fățișă, asemănătoare mai
mult cu una dictatorială, multe reforme ale sale întărind sistemul
birocratic iar pedepsele instituite în timpul lui Pericle au fost mai
severe.
 Nerva Traianus Marcus Ulpius
(18 septembrie 53 AC – 9 august 117 AC)
A fost împărat roman în perioada 98-177 AC. Istoria l-a memorat ca
al doilea cel mai bun conducători romani din totalul de 5, conducător
care a asigurat pacea și dezvoltarea Imperiului în limitele teritoriale a
acestuia. În perioada sa, Imperiul Roman cunoaște expansiunea cea
mai mare din întreaga sa istorie, fiind al doilea lider, după Augustus,
în baza tetritoriilor cucerite. A stabilit o nouă structură economică în
bazinul Mediteranei, toate litoralurile acestuia fiind conduse de
romani.
MEDIEVALISMUL
 Alexandru cel Bun
(mijl. Sec. XIV – 1 ianuarie 1432)

Domnitor a Țării Moldova în perioada 1400-1432. Domnia sa a

fost caracterizată prin o perioadă de pace, întreținând relații
diplomatice atât cu Polonia cât și cu Ungaria. Împotriva
Imperiului Otoman acesta înregistrează o victorie, dar ulterior va
achita tribut pentru a menține relațiile de pace. Conducerea sa a
dus la o centralizare a puterii și a populației moldovenești, la
succese economice și sociale.
 Carol cel Mare
(2 apprilie 748 – 28 ianuarie 814)

Devine rege al francilor în 768 și va domni până la moarte. Este

fondatorul Imperiului Carolingian, primul Imperiu a Europei
Occidentale de după Imperiul Roman. Cucerind Italia, Papa îi va
oferi titlul de Augustus, acest eveniment fiind tractat ca o
încercare de reînviere a Imperiului Roman de Apus. Este
întemeietorul dinastiei Carolingiene. Cele mai reușite acțiuni ale
sale sunt înfrângerea musulmanilor în peninsula Iberică,
atribuindu-se rolul de părinte fondator a Franței și a Germaniei.
 Elizabeta I
(7 septembrie 1533 – 24 martie 1603)
A fost regină a Angliei și a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până
la moartea sa. Mai este numită Regina fecioară, buna regină Bess
sau Gloriana, datorită faptului că nu s-a măritat niciodată. Anii
săi de domnie sunt caracterizați drept Epoca de Aur a Angliei,
aceasta cunoscând o evoluție grandioasă în domeniul culturii,
științei, artelor, economiei, militar, politic etc. În perioada sa de
conducere, istoria înregistrează personalități remarcante care în
prezent influențează societatea globală prin activitatea lor,
precum William Shakespeare, Cristopher Marlowe, Francis
Drake, Francis Bakon etc. Critica la adresa sa precum că era doar
o femeie a fost spulberată în 1588 când aceasta a zdrobit armada
spaniolă. A rămas în istorie drept un lider modest, puternic și
neânfricat.
 Iustinian I
(482 – 14 noiembrie 565)

A fost împărat bizantin în periaoda 527-565. Rolul său în istorie

este marcat prin recucerirea a unui teritoriu imens ce făcea parte
odată din Imperiul Roman: Regatul Vandalilor, Regatul
Ostrogoților în componența căruia intrau Dalmația, Sicilia și
Italia, returnând Roma Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin),
peninsula Iberică de asemenea fiind recucerită. Acesta a creat
Corpul de Drept Civil, care încă stă la baza drepturilor civile din
majoritatea statelor moderne. A startat proiectul de construcție a
Hagia Sophia, iar în cultura ortodoxă a rămas sub numele de
Împăratul Iustinian cel Sfânt.
 Ludovic al XIV-lea
(5 septembrie 1638 – 1 septembrie
1715)
O să urce pe tronul Franței în 1643, dar va guverna singur din
1661, înregistrând una din cele mai lungi domnii din Europa.
Rolul său în istorie este marcat prin centralizarea puterii
monarhiei, lichidând formele de feudalism rămase pe teritoriul
Franței. Reformele sale a creat din Franța principala putere în
Europa, ducând o serie de războaie pentru a extinde coloniile
Imperiului.
 Matei Basarab
(1588 – 9 aprilie 1954)

A fost voievod a Țării Românești (Valahiei) în perioada 1632-

1654. Cu toate că era doar un boiar din dinastia Craioveștilor,
domnia sa este remarcată prin rezistența în fața atacurilor Țării
moldovenești, centrând puterea în mâinile domnitorului, în
condițiile în care boierii moldoveni se confruntau pentru
influență între ei precum și cu cei greci și levantini. Pe plan
cultural, activitatea sa este comparabilă cu cea a lui Ștefan cel
Mare. A introdus tiparul în Valahia, construiește 45 de biserici și
mănăstiri.
 Mihai Viteazul
(1588 – 9 august 1601)
Rolul său în istorie este marcat prin faptul unirii Principatelor
Române, fiind primul căruia îi reușește acest lucru. În secolul
XIX, naționaliștii români îl declară pe Mihai Viteazul erou
național. Deși conducerea tuturor regiunilor a fost una extrem
de scurtă datorită luptelor interne pentru putere, acesta reușește
să pună bazele unei conștiințe naționale care în secoul XIX și
XX va da roade. Acestuia îi va reuși să înfrângă otomanii în
câteva rânduri, cele mai importante bătălii fiind cea de la
Călugăreni, unde armata otomană era de trei ori mai mare, și
cea de la Șelimbăr.
 Mircea cel Bătrân
(cca. 1355 – 31 ianuarie 1418)
A fost voievod a Țării Românești în perioada 1386-1418, cu o
perioadă de refugiere în Ungaria în anii 1394-1396, perioadă în
care a domnit Vlad Uzurpatorul. În perioada de domnie a lui
Mircea cel Bătrân, Valachia cunoaște cel mai extins teritoriu al
său, cucerind Dobroea în 1388, Banatul Severinului 1388-1389,
acaparând de asemenea Amlașul și Făgărașul din Transilvania.
Este considerat cel mai important conducător al Valahiei din
perioada medievală.
 Petru Rareș
(cca. 1483 – 3 septembrie 1546)
A fost voievod al Moldaviei în două rânduri: 20 ianuarie 1527 –
18 septembrie 1538 și 19 februarie 1541 – 3 septembrie 1546.
Petru Rareș este urmașul, din flori, a lui Ștefan cel Mare.
Activitatea sa rămâne una remarcabilă doar pe motivul celei de a
doua domnii, în prima, acțiunile sale ce vizau tronul Ungariei și
teritoriul Pocuției fiind soldate cu eșec. În a doua domnie totuși,
Petru se aliază cu statele europene într-o cruciadă împotriva
sultanului, cu toate că va muri ca vasal al turcilor. Activitatea
tatălui său, înălțarea bisericilor și a mănăstirilor, este continuată.
 Ștefan cel Mare
(1438/1439 – 2 iulie 1504)
A domnit în Țara Moldovei în perioada 1457-1504, fiind
probabil cel mai important domnitor al Moldovei din toate
timpurile. Titulatura sa completă este „Împăratul Ștefan cel
Mare și Sfânt, apărător al tuturor creștinilor”, titlu dat de papă
datorită luptelor nenumărate duse de conducătorul moldovean
împotriva otomanilor. În perioada sa de domnie acesta oferă
cea mai grea îngrângere turcilor din istorie, la Vaslui în data de
10 ianuarie 1475. Pe plan intern, va iniția o perioadă de
reforme, în domeniul militar, politic, economic, social, care au
consolidat puterea acestuia ca lider, și au asigurat o evoluție
constantă a țării în perioada sa de domnie. De asemenea, este
împresionant este numărul bisericilor și mănăstirilor construite
de acesta.
 Vasile Lupu
(1595-1661)
Vasile Lupu a avut un rol important în asigurarea integrității
statului Țara Moldova și a contribuit semnificativ la dezvoltarea
culturii în teritoriu. Acesta și-a pus în practică aptitudinile
diplomatice pentru a rezolva situația complicată în care se afla
Principatul, fiind poziționat între cazaci, otomani, polonezi și
maghiari, considerând chiar problema românească cu Matei
Basarab. În acest considerent, Vaile Lupu a încerccat chiar să-și
extindă influența și pe teritoriul român, dar în urma luptelor cu
românii, și implicarea otomanilor, visul acestuia a rămas doar un
vis. Pentru a rezolva problema cu cazacii care amenințau hotarele
de Est, și-a căsătorit fiica cu fiul mai mare a lui Bogdan
Hmelnițki, fapt care a indispus otomanii.
 Vlad Țepeș
(1431-1476)
A fost posibil cel mai talentat conducător a Țării Românești
din Epoca Medievală, sau chiar a tuturor timpurilor. A
domnit în 3 rânduri, cea mai îndelungată domnie a sa fiind
în perioada 1456-1462 când a realizat o serie de reforme pe
plan intern și a dus posibil cea mai importantă bătălie
antiotomană a Țării Românești. Aceasta a avut loc în vara
lui 1462, la Târgoviște, trupele sultanului Mahomed al II-lea
numărând peste 100 mii de ostași. Aceștia au fost înfrânți de
groaza de la Târgoviște (20 mii ostași otomani trași în
țeapă), iar în seara din 16 spre 17 iulie armata otomană a
fost zdrobită într-un atac a lui Vlad Dracul. Practica de a
trage în țeapă i-a creat un renume lui Vlad, în prezent, cultul
vampirismului fiind concentrat în jurul personalității lui
Țepeș Dracul, pentru prima dată fiind utilizat în romanul
renumitului irlandez Bram Stocker.
MODERNISMUL
 Abraham Lincoln
(12 februarie 1809 – 15 aprilie 1865)
A fost președinte a SUA în perioada războiului civil, importanța
sa fiind constituită pe seama victoriei Nordului în război,
conservând astfel Unirea țării separate anterior, a abolit sclavia, a
întărit guvernul federal și a modernizat economia. Un aport
major istoriei acesta l-a adus prin Proclamația de Emancipare din
1863 care prevedea abolirea sclaviei negrilor, proclamație ce a
servit drept un factor major la promovarea în Congres a celui de
al treisprezecelea amendament în Constituție, prin care sclavia
negrilor era interzisă, un moment istoric în sensul evoluției
democrației.
 Alexandru Ioan Cuza
(20 martie 1820 – 15 mai 1873)
Personalitate cu un aport uriaș în istoria românilor, rolul căruia
este explicat prin activitatea sa politică, numeroasele reforme ce
au dezvoltat societatea română, și nu în cele din urmă, realizarea
Unirii celor 2 Principate din 1859. În lista reformelor sunt
incluse reforma fiscală, reforma agrară, reforma transporturilor
etc., una din cele mai importante fiind reforma învățământului,
astfel, a fost rezolvată problema analfabetismului în România,
prin extinderea sistemului de învățământ primar și gimnazial,
precum și cultivarea sistemului educațional superior.
 Carol I Hohenzollern
(20 aprilie 1839 – 10 octombrie 1914)
A fost succesorul lui A.I. Cuza la tronul statului român. A jucat
un rol major în asigurarea integrității României și a avut rolul
vital în procesul de obținere a independenței a statului. Venind la
putere în primăvara lui 1866, din primele clipe a noii funcții
stopează armata otomană la Dunăre. Susține Imperiul Țarist în
războiul ruso-turc din 1877-1878, prin această alianță
asigurându-și sprijinul țarist în independența României,
proclamată încă în 1877, recunoscută ulterior și de statele
europene.
 Constantin Mavrocordat
(27 februarie 1711 – 15 decembrie
1769)
Domnitor a Țării Românești și a Țării Moldova în mai multe
rînduri în perioada Epocii Fanariote. Importanța sa istorică
constă în activitatea reformatoare, acțiunile realizate în sensul
dezvoltării Principatelor Române și în timpul unei epoci de
asuprire a otomanilor. Prin cele mai importante reforme se
enumeră abolirea iobăgiei, în Țara Românească fiind anulat
rumânia în 1746 iar în 1749 a fost abolită vecinia în Țara
Moldovei, va rămâne în istorie ca reformatorul epocii fanariote.
 Dimitrie Cantemir
(26 octombrie 1673 – 21 august 1723)
Domnitor a Țării Moldovei, importanța sa istorică fiind datorată
activității culturale, științifice, oferindui-se titulatura de mare
cărturar al umanismului românesc. Printre cele mai imporante
lucrări ale sale s-ar enumera cronica scrisă. Deși activitatea
politică a acestuia a fost una lipsită de succes, a reușit să inspire
literatura și știința roomânească, fiind studiat astăzi drept unul
dintre marii scritorii a epocii.
 Ecaterina II
(2 mai 1729 – 6 noiembrie 1796)
Țarină a Imperiului Rus, este memorată de istorie pentru
activitatea sa politică internă cât și externă. Politica dusă pe plan
intern presupunea o liberalizare a societății rusești pe seama
societăților occidentale, în special franceze, Ecaterina fiind
inspirată de Diderot și Montesqieu în acest sens, dar liberalizarea
nu a avut loc, reformele sale ducând la o centralizare a
absolutismului în Rusia. Pe plan extern, aceasta înregistrează o
serie de reușite militare împotriva Imperiului Oroman, fiind
anexate teritorii precum Crimeea, regiunea dintre Bug și Nistru
etc., întărind pozițiile Rusiei în Vest.
 Gavriil Bănulescu-Bodoni
(1746-1821)
A fost Mitropolitul Ortodox al Moldovei, de Ekaterinoslav și și
Herson-Tavriceski, al Kievului și ulterior al Basarabiei. Rolul său
în istorie este dovedit prin activitatea duhovnicească dusă în
Basarabia, apărarea drepturilor creștinilor basarabeni în timpul
de conducere țaristă a acesteia. Prin diverse colaborări, a reușit să
păstreze un statut de independență a bisericii basarabene de cele
rusești, concomitent ducând o activitate de continuitate a
scrierilor românești din teritoriul Basarabiei.
 Mihai Eminescu
(15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1859)
Mihai Eminescu a fost poet, prozator și jurnalist, fiind considerat
cel mai drept cea mai cunoscută și influentă personalitate din
literatura română. Arta sa se caracterizează prin diferite aspecte a
romantismului, cum ar fi natura, manifestările fiind pe alocuri
violente, pe alocuri intime. Poeziile sale cele mai recunoscute
sunt Luceafărul, Oda și cele cinci scrisori, prin ele, fiind
continuată concomitent și conștiința națională română, având
aspecte a patriotismului, naționalismului românesc, a asigurat
continuitatea acestui neam în timpuri primejdioase.
 Mihail Kogălniceanu
(6 septembrie 1817 – 1 iulie 1891)
Politician român, activitate a căruia a fost remarcantă în perioada
domniei lui A.I. Cuza și a lui Carol I. A avut un aport la
dezvoltarea societății românești, contribuind atât pe perioada de
domnie a lui Cuza, cât și a lui Carol. A fost un susținător aprins a
lui Cuza, participând la elaborarea proiectelor de lege cu privire
la reforma agrară, secularizarea averilor mănăstirești etc. Va crea
ulterior Partidul Național Liberal, manifestându-și credințele
liberale prin aces partid.
 Napoleon Bonaparte
(15 august 1769 – 5 mai 1821)
Una dintre cele mai remarcante personalități a istoriei omenirii,
aducând contribuții majore la dezvoltarea omenirii și la evoluția
societății europene. Războaiele duse de acesta le-a oferit
posibilitatea istoricilor de a-l numi al doilea cel mai talentat
general din istoria omenirii. Activitatea sa reformatoare a
tumultat întreaga Europă, codurile sale fiind considerate cele mai
modernizatoare, precum Codul Civil din 1804, Codul Penal din
1811 etc. A pus bazele revoluțiilor anti-absolutism ce au avut loc
în perioada ulterioară în Europa, pe seama reformelor realizate în
teritoriile europene cucerite.
 Oliver Cromwell
(25 aprilie 1599 – 3 septembrie 1658)
A fost politician și militar englez, istoria memorându-i numele
pentru liberalizarea Angliei. Figură centrală în războiul civil
englez, acesta va înregistra o victorie glorioasă, instaurând o
dictatură militară prin intermediul Protectoratului, el însuși fiind
Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Este considerat
inițiatorul procesului de democratizare a societăților europene,
rolul său fiind vital în constituirea drepturilor anturale a omului
și în expansionismul ulterior a democrației.
 Otto von Bismarck
(1 aprilie 1815 – 30 iulie 1898)
A fost fără îndoială cel mai talentat politician german a epocii
moderne, posibil a tuturor timpurilor până la Hitler. Aportul său
major pentru cursul istoric este considerat a fi unificarea statelor
germane sub același flag. A ridicat Prusia la nivel de Mare
Putere, continuându-și activitatea în Germania unificată. Este
responsabil de înfrângerea Franței din 1870 și de o excelentă
diplomație în perioada de după. A jucat un rol vital în dezvoltarea
națiunii germane și a fost personalitatea cheie în formarea
Puterilor Centrale.
 Petru I
(30 mai 1672 – 28 ianuarie 1725)
Posibil cea mai importantă figură a țarismului rusesc din
modernism, acesta își asigură importanța în istorie prin
activitatea reformatoare întreprinsă. Profund motivat și uluit de
dezvoltarea Occidentală, realizează reformele după modelele
europene. O mare parte a constituit activitatea militară a acestuia,
construind o puternică flotă marittimă și dezvoltând armata
terestră, acesta inițiază o serie de războaie, atât în Nord, cât și în
Sud, dar ambele ducând planuri spre Vest. Activitatea sa
reformatoare a dezvoltat Rusia din toate punctele de vedere,
punând bazele unei Mari Puteri în Est.
 Thomas Jefferson
(13 aprilie 1743 – 4 iulie 1826)
Al treilea președinte după număr al SUA, unul dintre cei mai
influenți părinți fondatori a Statelor Unite, Thomas Jefferson
rămâne în istorie drept un extraordinar politician, unul dintre
personalitățile de bază ce au dus la constituirea SUA de astăzi.
Jefferson se remarcă prin implicarea sa în Revoluția Americană,
participarea la scrierea primelor 10 amendamente a Constituției,
ceea ce a constituit the Bill of Rights. Prin victoria înregistrată
împotriva englezilor, Jefferson era sigur de crearea unui nou tip
de stat bazat pe principiile suveranității și egalității naturale a
oamenilor.
 Tudor Vladimirescu
()
A fost o importantă figură a politicii Țării Românești din secolul
XIX, aportul său major constituindu-se în jurul revoluției din
1821. În acest sens, revoluția sa a ajucat un rol vital în începutul
mișcărilor revoluționare și de unire din Principatele Române.
Deși cu succes a ajuns la București, ulterior este trădat de aliații
săi, eteriștii și executat la Târgoviște pe falsa acuzație cum că ar
fi în complot cu otomanii.
 Vasile Alecsandri
(21 iulie 1821 – 22 august 1890)
Vasile Alecsandri este o personalitate marcantă românească a
secolului XIX, atât din perspectivă literară și culturală cât și
politică. Prin activitatea politică a acestuia, procesul Unirii din
1859 este realizat, jucând un rol vital în recunoașterea Unirii de
unele puteri europene, mai exact Franța, Anglia și Piemontul.
Din perspectivă culturală, a fost unul din fondatorii Academiei
Române și membru de onoare al acesteia, primind premiul
Academiei pentru Literatură în 1881.
CONTEMPORANISMUL
 Alexei Mateevici
(1 martie 1888 – 24 august 1917)
Alexei Mateevici a avut o viață scurtă, dar rolul său în istoria
românilor este incontestabil. În anii de ocupație țaristă, acesta s-a
asigurat de continuitatea spiritului național în teritoriul
Basarabiei prin intermediul poeziei, lucrări precum Țăranii, Eu
cânt și Țara. Lucrarea sa cea mai importantă este Limba mea, în
zilele de astăzi, textul acestei poezii servește drept imn de stat a
Republicii Moldova, încă din 1994.
 Emil Loteanu
(6 noiembrie 1936 – 18 aprilie 2003)
Emil Loteanu a jucat un rol cheie în devoltarea culturii
moldovenești în anii de ocupație sovietică cât și după aceasta.
Evoluția cinematografiei moldovenești a fost posibilă doar prin
intermediul emeritului Emil Loteanu, în prezent, cinematrograful
central purtându-i numele. Datorită regizărilor precum Șatra,
Lăutarii, Gingașa și tandra mea fiară este decorat cu ordinul
Republicii, fiindu-i oferită și titulatura membrului de onoare al
Academiei Internaționale de film Nike.
 Ion Inculeț
(15 aprilie 1884 – 18 noiembrie 1940)
Un politician desăvârșit a teritoriului dintre Prut și Nistru, Ion
Inculeț este memorat de istorie datorită aportului adus poporului
român prin contribuția la Procesul de Unire a Basarabiei cu
România și activitatea sa politică de după. În perioada Unirii,
ocupa funcția de Președinte al Sfatului Țării, fiind concomitent
printre votanții Unirii și opozanții conducerii noului regim
bolșevic instaurat la Moscova.
 Ferdinand I
(24 august 1860 – 20 iulie 1927)
L-a succedat la tronul României pe unchiul său, Carol I,
participând în Primul Război Mondial de partea Antantei, motiv
pentru care a fost exclus din dinastia Sigmaringen, și dezvoltând
societatea românească după ce s-a încoronat ca rege a României
Mari după ce aceasta s-a întregit. Aspectele evoluative majore a
României din perioada de conducere a regelui Ferdinand I sunt
realizarea reformei agrare din 1921, care a avut rolul de
dezvoltare atât a economiei, cât și a sociumului și introducerea
votului universal, ce consacra aspectul democratic al statului.
 Carol II
(15 octomrie 1893 – 4 aprilie 1953)
Primul fiu al regelui Carol I, acesta a moștenit doar inteligența
acestuia, nu și tendința de aplicare a acestora în folosul statului.
Carol al II-lea a pătat imaginea României prin viața sa personală
cât și prin activitatea sa politică, detronându-și fiul în 1930,
excuzându-l pe Titulescu din funcția de ministru de externe și
realizând o serie de schimbări care au slăbit România, efectele
negative a căreia au fost vizibile în contextul internațional rin
anii 1939-1945.
 Maria Cebotari
(10 februarie 1910 – 9 iunie 1949)
De origine din Chișinău, aceasta a dus renumele talentului nostru
în lume prin activitatea sa culturală în postura de soprană și
actriță, majoritar, activitatea acesteia având loc în Berlin și Viena.
Este considerată a fi una dintre cele mai mari soprane a lumii din
deceniile `30 și `40 a secolului trecut, considerent dovedit prin
cea mai înaltă titulatură oferită atât de Germania cât și Austria –
Kammersangerin.
 Constantin Brâncuși
(19 februarie 1876 – 16 martie 1957)
O personalitate majoră a culturii internaționale contemporane,
acesta s-a afirmat prin pictură, fotografie, dar aportul major al
său a fost adus prin intermediul sculpturii. Operele sale, stilistica
sa realistă, îmbinarea modului de gândire a țăranului român cu
rafinamentul artistic i-a oferit catalogarea drept unuia dintre cel
mai amre sculptor a secolului XX. Jean Cassou, un mare critic
francez afirmă că acesta ar fi cel mai mare creator a tuturor
timpurilor, în timp ce Henry Moore, un mare sculptor a
contemporanismului, scria: „Brâncuși a fost acela care a dat
epocii noastre conștiința formei pure.
 Margareth Thatcher
(13 octombrie 1925 – 8 aprilie 2013)
Este cunoscută și drept Doamna de Fier, titlu datorat
inconsecvenței sale politice și a tăriei cu care a condus cele 3
mandate de prim-ministru a Angliei. Din postura sa, a realizat o
serie de politici și reforme economice ce a dus la naționalizarea
multor companii ce activau în sfera domeniului de stat,
rezolvarea problemei legate de recesiune și a devalorizării valutei
naționale. Deși viziunea sa negativă asupra comunității europene
nu a fost împărtășită de colegii săi de birou, Anglia totuși va
părăsi ulterior comunitatea europeană, oferindu-i, la nivel
neoficial, dreptate și în acest sens.
 Nicolae Titulescu
(4 martie 1882 – 17 martie 1941)

Nicolae Titulescu a fost fără îndoială cel mai măreț

diplomat român al secolului XX. Meritele sale constau în
activitatea de ministru de externe a României și în funcția
de președinte a Ligii Națiunilor. A reușit să conducă o
colaborare diplomatică eficientă în sensul menținerii păcii
internaționale în condițiile complicate a deceniului al 4-lea.
Din postura de ministru de externe, a reușit să atingă un
numitor comun cu URSS în privința Basarabiei, de scurtă
durată desigur. A fost persoană centrală la crearea
Înțelegerii Balcanice, și un erou al păcii interbelice.
 Grigore Vieru
(14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009)
Grigore Vieru a fost un faimos poet român din teritoriul Pruto-
Nistrean (moldovean). Activitatea sa însă nu se reduce dooar la
poezii, fiind un promotor al independenței RM, al
naționalismului român și al culturii române. Operele sale sunt
studiate în prezent în toate școlile din RM precum și în România.
Faimoase lucrări precum Mama, Dragă Otee sunt arhicunoscute
în prezent. La sfârșitul anilor ’80, Vieru se afla în fruntea
mișcării de eliberare națională a RSSM, activitatea sa, și a multor
altor, conducând la victoria mult râvnită.
 Eugen Doga
(născut la 1 martie 1937)
Eugen Doga este un compozitor moldovean, membru al
Academiei de Științe a Moldovei. Importanța istorică a
acestei personalități constă în activitatea sa culturală și
rolul mesajelor care l-ea trimis prin compozițiile
respective, de trezire națională, de eliberare de sub jugul
ocupaționist sovietic. Pentru activitatea sa acesta a fost
decorat cu titluri precum Maestru Emerit al Artei din
Moldova, Artist al Poporului din RSSM, Artist al
Poporului din URSS etc.
 Maria Bieșu
(3 august 1935 – 16 mai 2012)
Maria Bieșu a fost o strălucitoare soprană din teritoriul
basarabean, renumita în întreaga lume drept „cea mai bună cio-
cio-san”, după cum a fost numită la concursul internațional din
Tokyo din 1967. Succesul acesteia este unul colosal, o interpretă
de talie internațională, care a excelat pe marile scene ale Europei,
Asiei, Africii și până chiar și pe cele de la New York. Renumita
soprană și-a utilizat talentul cu măiestrie, definind o epocă a
operei internaționale.
 I.V. Stalin
(18 decembrie 1878 – 5 martie 1953)
Stalin este cunoscut drept unul dintre personalitățile care a
schimbat cursul istoric, și a influențat major evoluția globală.
Discutabil, acesta este considerat cel mai mare tiran al tuturor
timpurilor datorită politicii sale lipsită de scrupule. Severitatea sa
a fost manifestată nu doar față de popoarele pe care le-a anexat
URSS, dar și față de camrazii săi. Perioada anilor 1935-1937,
numită Marea Epurare, a reprezentat pe viu acest aspect. Stalin
este vinovat de fenomene istorice precum foametea, în mai multe
rânduri și pe tot teritoriul URSS, de începutul războiului, de
cruzime, de crearea lagărelor de concentrare etc. Deși este o
personalitate remarcantă a istoriei, acesta a oferit societății
internaționale doar sânge, memorii sumbre, și lecții din care să
învățăm (a nu se repeta).
 F.D. Roosevelt
(30 ianuarie 1882 – 12 aprilie 1945)
Pe ăsta l-am făcut deja în clasă.
 M.S. Gorbaciov
(născut la 2 martie 1931 – 30 august 2022)
Gorbaciov a fost un politician sovietic, ultimul dintre liderii
Uniunii. Este cunoscut drept „reformistul”, datorită programului
său politic numit din rusă perestroika. Rolul său constă în
terminarea Uniunii Sovietice, o forță a secolului anterior care
reprezenta un pericol major pentru populația asuprită, o putere
care căuta să-și extindă teritoriile, indiferent de căi. Ulterior,
Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru pace, o dovadă a
eforturilor sale depuse în sensul atingerii numitorului comun pe
cale diplomatică.
 Winston Churchill
(30 noiembrie 1874 – 24 ianuarie 1965)
Winston Churchill a fost un remarcant politician britanic,
deținând funcția de premier-ministru al Marii Britanii în două
rânduri: 1940-1945 și 1951-1955. Adesea este apreciat drept unul
dintre cei mari lideri de război ai secolului XX, conducându-și
țara la victorie. Deși în istorie a rămas drept un influent politician
și lider de stat, Churchill are și alte merite. În anul 1953 acesta a
fost Laureat cu Premiul Noble pentru Literatură, lucrările sale
istorice fiind extrem de descriptive și puternice, în prezent, rolul
lor fiin unul colosal în reformarea ideologică globală.