Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
H – 476)
- Uriaşul imperiu roman s-a constituit treptat, prin vaste cuceriri, pe trei continente (Europa, Asia şi
Africa). Pentru a asigura unitatea Imperiului, romanii au impus aproape tuturor popoarelor cucerite
romanizarea (preluarea, de către popoarele cucerite, a limbii latine, a modului de viață și a culturii
cuceritorilor romani).
S1:
“Nicicând altădată n-a fost Imperiul roman într-o stare mai înfloritoare. În adevăr, în afară de
războaiele civile, în care niciodată n-a fost biruit, el a mărit Imperiul roman cu Egiptul, Cantabria,
Dalmaţia, Pannonia, Illyricum, Raetia, cu toate cetăţile maritime de la Marea Neagră. A învins pe daci în
mai multe lupte […]”
(Despre Imperiul roman în timpul lui Octavian, Eutropius din Cezareea, Istoria romană )
2.DOMINATUL (284-476):
a)Este instaurat de împăratul Diocleţian (284-305) şi era, de fapt, o monarhie de tip oriental: împăratul îşi
spunea “dominus et deus” adică stăpân şi zeu ;
b)Imperiul roman se afla în sec. IV într-un puternic declin din mai multe motive:
- criza economică prelungită;
- atacurile tot mai violente ale popoarelor migratoare;
- luptele pentru tron între diverşi pretendenţi;
- persecutarea creştinilor, care deveneau tot mai mulţi în imperiu.
c)Împăraţii romani au încercat mai multe soluţii pentru stoparea declinului:
- Diocleţian a introdus tetrarhia (împărţirea conducerii imperiului între 4 împăraţi);
- diverse reforme militare, politice, administrative şi religioase (“Edictul de la Milano” dat de Constantin
cel Mare în 313 prin care se declara libertatea creştinismului în tot imperiul);
- în 395 împăratul Teodosius a împărţit Imperiul definitiv între cei doi fii ai săi; După aceea Imperiul de
Vest (cu capitala la Roma, apoi la Ravenna) şi Imperiul de Est (cu capitala la Constantinopol) vor avea o
istorie separată.
d)Imperiul roman de Vest se prăbuşeşte sub atacurile migratorilor, în sec. V (Roma este cucerită în anul
476).
S2:
“[…]Eu Constantin Augustus şi eu Licinius Augustus, reuniţi în mod fericit la Mediolanum […]
am crezut că […] trebuie să reglementăm în primul rând cele referitoare la respectul faţă de divinitate
adică să dăm creştinilor, ca şi tuturor celorlalţi, libertatea şi posibilitatea ca fiecare să urmeze religia pe
care o doreşte […] şi să permitem celor care sunt hotărâţi să respecte religia creştinilor să o facă în mod
liber, fără a fi tulburaţi sau pedepsiţi […]”
(Edictul de la Milano, 15 iunie 313)