Sunteți pe pagina 1din 22

Roma în timpul Dominatului

Profesor Tofan
Constantin
Colegiul tehnic “Dumitru
Mangeron” Bacău
Sumar

 Anarhia militară
 Instaurarea dominatului
 Reformele lui Diocleţian
 Reformele lui Constantin cel Mare
 Reizbucnirea crizei
 Împărţirea imperiului
 Sfârşitul Imperilui Roman de Apus
Anarhia militară
 A mai fost denumită “perioada împăraţilor soldaţi”.
 S-a desfăşurat între anii 235-284 d.Hr.
 S-a caracterizat prin: insubordonarea armatei faţă de
împărat, războaie civilo-miltare, intensificarea
atacurilor externe, dezorganizarea vieţii economice,
distrugerea şi devastarea a numeroase aşezări
urbane.
 Anarhia militară a încetat în momentul în care
Diocleţian a ajuns împărat.
Anarhia militară

 Spre sfârşitul acestei perioade s-au remarcat


împăraţii originari din Peninsula Balcanică,
sau “împăraţii iliri”, printre care Decius,
Aurelian, Claudius Goticul şi mai ales
Diocleţian.
 Aceştia s-au bazat pe soldaţii recrutaţi din
rândurile populaţiei romanizate din această
zonă şi s-au dovedit a fi capabili.
Zidul Romei din timpul lui Aurelian
Instaurarea Dominatului

 Criza imperiului a încetat odată cu preluarea


tronului de către Diocleţian în anul 284.
 În anul următor, Diocleţian învinge pe ultimul
adversar şi rămâne singurul conducător al
Imperiului.
 Diocleţian a introdus o nouă formă de
conducere a statului şi a realizat mai multe
reforme.
Reformele lui Diocleţian(284-305)

 Împăratul este proclamat “Dominus et Deus -


Stăpân şi Zeu - sau Dumnezeu (română)”.
 Introducerea ceremonialului persan al
proskineziei(prosternării, îngenuncherii în
faţa împăratului la curtea imperială).
 Senatul şi magistraturile au devenit instituţii
onorifice.
Reformele lui Diocleţian
 A fost introdusă Tetrarhia-imperiul era condus de
patru persoane, fiecare cu o zonă distinctă de
responsabilitate.
 Reforma administrativă- 101 provincii, 12 dioceze,
guvernatorii sunt numiţi direct de împărat, iar puterea
civilă şi cea militară sunt separate pe plan local.
 Reforma monetară-o monedă de aur egală cu 20 de
monede de argint, preţuri maximale şi “legarea
colonilor de pământ”
Tetrarhia
grup statuar
Reformele lui Constantin cel Mare(306-
337)

 În anul 305, Diocleţian împreună cu celălalt “August”,


abdică pentru a realiza succesiunea şi verificarea
sistemului Tetrarhiei.
 Lupta pentru putere a reînceput. În final victoria a
revenit lui Constantin cel Mare originar din
Naissus(Niş-Serbia, P. Balcanică).
 Acesta a continuat reformele lui Diocleţian.
 Dominatul a fost menţinut, dar Tetrarhia a fost
desfiinţată.
Reformele lui Constantin cel Mare
 Reforma administrativ-teritorială a lui Diocleţian a
fost menţinută, dar numărul provinciilor a ajuns la
117, 14 dioceze şi patru prefecturi: Orient, Ilyricum,
Italia şi Galia.
 Armata este împărţită în unităţi de frontieră
(limitanei) şi de intervenţie (comitanses). Numărul
legiunilor a ajuns la 75, mai mici dar mai mobile.
 Existenţa unor provincii şi legiuni mai mici prezentau
un mare avantaj în cazul revoltelor,care aveau un
impact negativ mai mic pentru stat.
Reformele lui Constantin cel Mare
 Adptarea Edictului de la Milano din 313 proclamă
libertatea credinţei pentru creştini
 325-Primul Conciliu ecumenic al Bisericii creştine de
la Niceea-sunt puse bazele canonice şi dogmatice
ale creştinismului(Mărturisirea de credinţă) şi a fost
condamnat pentru prima dată arianismul.
 A fost construită o nouă capitală, Constantinopol
 A purtat numeroase războaie atât în interior,
refăcând unitatea imperiului(324), dar şi a
duşmanilor externi.
Arcul de triumf al lui Constantin cel
Mare din Roma
Imperiul Roman în anul 337 d. Hr.
Reizbucnirea crizei
 După moartea lui Constantin cel Mare criza a
reizbucnit cu o intensitate sporită.
 Atacurile externe erau oprite cu tot mai multă
dificultate.
 Au avut de suferit în special, provinciile
europene occidentale.
 Armata “s-a barbarizat” fiind formată din
mercenari germani în special, inclusiv
principalii comandanţi.
Împărţirea imperiului
 Reformele lui Diocleţian şi Constantin cel Mare au
avut rezultate în provinciile orientale
 Provinciile occidentale au avut cel mai mult de suferit
datorită războaielor civile şi atacurilor externe.
 Decăderea s-a accentuat în Occident.
 Ultimul împărat roman care a reuşit refacerea unităţii
imperiului a fost Teodosie cel Mare.
Împărţirea imperiului
 Teodosie cel Mare a condus imperiul între 383-395.
 A reuşit să refacă pentru ultima dată unitatea
imperiului, învingând pe ceilalţi pretendenţi.
 A proclamat creştinismul, religie oficială şi unică în
statul roman, intezicând cultele păgâne.
 17 ianuarie 395-moartea lui Teodosie cel Mare.
 A avut loc divizarea imperiului în Imperiul Roman de
Apus cu capitala la Ravenna condus de Honorius şi
Imperiul Roman de Răsărit cu capitala la
Constantinopol condus de Arcadie.
Imperiul Roman de Apus
Sfârşitul Imperiului Roman de Apus

 Dacă Imperiul Roman de Răsărit a continuat să


existe peste un mileniu, după divizarea din 395,
Imperiul Roman de Apus a mai rezistat doar câteva
decenii.
 Conducătorii Imperiului Roman de Apus au ajuns
nişte simple marionete, pentru funcţionarii romani şi
comandanţii barbari (influenţi şi fără scrupule).
 De foarte multe ori comadanţii militari capabili au fost
înlăturaţi sau marginalizaţi în urma intrigilor de
culise.
Vandalul Stilicon, comandant militar
roman de origine barbară
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice
Sfârşitul imperiului Roman de Apus

 Tot mai multe populaţii străine s-au aşezat cu sau


fără “aprobarea “ autorităţilor romane pe teritoriul
imperiului.
 La începutul secolului al V-lea d. Hr. Imperiul Roman
de Apus, era redus la Italia şi sud estul Galiei.
 Pe 28 august 476, ultimul împărat al Imperiului
Roman de Apus,Romulus Augustus, un copil în
vârstă de 13 ani, a fost detronat de Odoacru
comandantul mercenarilor germani din armata
romană.
 S-a încheiat istoria Imperiului Roman de Apus.

S-ar putea să vă placă și