Sunteți pe pagina 1din 3

1)Reformele lui Diocletian

Gaius Aurelius Valerius Diocletianus(244311),cunoscut drept Diocletian(284305) provenea din Dalmatia si isi incepe cariera militara ca simplu soldat,devenind comandantul garzii personale a lui Numerianus.La moartea lui Numerian,Diocletian a fost proclamat imparat de catre armata romana. La inceput imparatul s-a confruntat cu ceea ce istoricii numesc astazi criza secolului III.Instabilitatea din imperiul Roman a condus la cheltuieli militare excesive, inflatie si un posibil dezastru economic.La acestea se adauga atacurile migratorilor lansate asupra Imperiului Roman. Imparatul Diocletian a intreprins o serie de reforme cu caracter administrativ,militar,financiar si politic,care aveau sa prelungeasca,dar nu sa salveze viata Imperiului Roman.Cea mai importanta msura cu caracter politico-militar a fost instaurarea formei de conducere a statului, a monarhiei absolute de drept divin, cunoscuta sub numele de Dominat,in locul celei a Principatului,care a dainuit de la Gaius Julius Caesar Octavianus Augustus pana in 284.In anul 297,Diocletian a procedat si la o reforma administrativa cautand sa slabeasca autoritatea prefectilor,urmarind sa introduca controlul puterii centrale asupra provinciilor.Roma a incetat sa mai fie resedinta imperiala,autoritatea Senatului a fost aproape desfiintata,iar pozitia privilegiat a Italiei din punct de vedere administrativ anulata.Din punct de vedere administrativ-teritorial Imperiul a fost impartit in patru prefecturi: Orientului, cu capitala la Nicomidia (Asia Mica); a Illyricului,cu capitala la Sirmium (azi Mitrovita,fosta Iugoslavie); a Italiei, cu capitala la Mediolanum (azi Milano,in Italia); a Galliei,cu capitala la Treveri (azi Trier,in Germania). Prefecturile erau impartite in douasprezece dioceze:Oriens(Siria,Egiptul,Cirenaica) ,Pontus(estul Asiei Mici),Asiana(vestul Asiei Mici),Thracia(Moesia Inferior),Moesia (Macedonia, Epirul, Ahaia si Creta), Pannonia (Dalmatia, Noricum), Italia (cu Rhetia), Africa (la vest de Syrta Mare), Hispania (Mauretania Tingitana), Viennensis (sud-estul Galliei), Gallia (restul Galliei, cu cele doua Germanii) si Britannia (impartita in patru provincii).Diocezele,la randul lor,au fost impartite in nouazeci si sase de provincii. Prefectura era condusa de un praefectus praetorio,dioceza sau dieceza de un vicarius sau exarh iar provincia de un proconsul (praesides).Diocletian a marit autoritatea reprezentantilor prefectilor(vicarii),facand din acestia adevaratii conducatori ai provinciilor,care depindeau direct de imparat,singurul in fata caruia dadeau socoteala.Vicarii fixau impozitele pe care asa-numitii praesides le executau,iar in domeniul militar tot ei dadeau dispozitii pentru organizarea limes-ului. La baza reformelor administrative si fiscale ale lui Diocletian se aflau indeosebi consideratii de ordin militar.Astfel,el a acordat o mare atentie intaririi puterii armate a Imperiului,pentru apararea frontierelor si pentru sustinerea autoritatii imperiale.Pentru a micsora autoritatea guvernatorilor,care in repetate rnduri se proclamasera imparati n timpul crizei din secolul al III-lea,atributiile lor au fost separate de cele militare in toate provinciile.Conducerea treburilor civile a fost incredintata unui praeses,iar comanda militara a trecut in mainile unui dux,conducator militar care comanda in una sau mai multe provincii.Acesta nu avea nici un amestec in administratia civila.Efectivul armatei a fost dublat,numarul legiunilor crescand de la 39 la 60-70,iar numeric depasea 500.000 de soldati.Pentru sporirea numarului de soldati,marii latifundiari au fost obligati sa puna la

dispozitia statului un numr de oameni,in raport cu numarul de sclavi si coloni de pe mosiile lor.De asemenea,erau inrolati in armata strainii aflati pe teritoriul Imperiului ca si barbarii care erau acceptati sa se aseze in interiorul granitelor(foederati). Armata a fost impartita in doua categorii de trupe distincte:unitati militare fixe de granit(milites ripenses sau limitanei),cu garnizoane stabile pe frontiera fortificata (limes),conduse de un dux sau praepositus limitis provinciae,si unitati militare centrale mobile,cu garnizoane in interiorul Imperiului(milites comitatenses).Acestea din urma alcatuiau armata de manevra aflata la dispozitia imparatului,putand fi trimisa oriunde in functie de nevoile de moment.Din aceast armata facea parte si corpul de garda din Constantinopol (scholae palatinae), condus de un magister officiorum.In fruntea armatei se aflau mai multi magistri militum,subordonati direct imparatului si care aveau in subordine comandantii din provincii,duces.Acestia alcatuiau o ierarhie militara,distincta de cea civila. Diocletian a aratat o mare atentie organizarii limes-urilor.La granitele Imperiului au fost construite retele de fortificatii,legate intre ele prin drumuri,cu rolul de a asigura ap\rarea frontierelor. In domeniul fiscal,datorita cheltuielilor cerute de armata,de aparatul administrativ marit,de constructiile marete din Roma si din alte orase,ca si de luxul de la Curtea imperiala,Diocletian a fost nevoit sa initieze o serie de reforme pentru a spori veniturile statului.Astfel, principalul impozit platit de romani,annona,a fost transformat in ceea ce sa numit capitatio-jugatio.El se numea astfel deoarece la stabilirea lui se aveau in vedere doua elemente distincte:caput, reprezentand partea de impozit pe cap de taran si jugum, reprezentand suprafata de pamant pe care o putea lucra un taran cu doi boi (cca. 5 ha).La aceasta se mai adaugau diferite consideratii privind calitatea pamantului, felul culturii de pe el, numarul de lucratori, numarul vitelor, etc. Cei care nu posedau un teren cultivat plateau numai impozitul pe cap de om (capitatio plebeia). Acest impozit era obligatoriu pentru toti locuitorii Imperiului, iar cu perceperea lui erau insarcinati mai multi functionari ai guvernatorilor. Totodata au fost instituite taxe pentru exercitarea unei meserii in cadrul ramurilor economice ale Imperiului(chrysargyron), perceputa in moneda de aur, de unde si numele ei, ca si pe circulatia si vanzarea marfurilor (octava, siliquaticum). Deprecierea monedei romane, consecinta a alterarii aliajului si a scaderii greutatii ei, a impus o reforma monetara.Diocletian a reluat emisiunile de monede de aur si argint,batand in continuare si moneda din bronz. In cadrul acelorasi masuri,Diocletian a emis in anul 301,un edict cu privire la preturi(edictum de pretiis rerum venalium),in care se stabileau preturi maximale pentru toate marfurile,inclusiv pentru mana de lucru,prescriindu-se pedepse aspre pentru contravenienti.Deoarece nu tinea seama de realitatile vremii(diferenta de preturi intre regiuni,circulatia marfurilor, etc.) edictul s-a dovedit nepractic,fiind abrogat la scurt timp dupa publicare. Urmare a politicii sale de romanizare, Diocletian a incercat sa faca din limba latina singura limba oficiala, iar in anul 296 a facut sa inceteze ultima monetarie greaca autonoma,cea din Alexandria,atelierul de aici emitand in continuare numai monede latine. Diocletian a cautat sa aduca unele reforme pentru salvarea Imperiului.Acordand o mare atentie problemei religioase,el se socotea restauratorul si protectorul bunelor

moravuri si al pietatii vechii Rome,incurajand cu mult zel cultele romane traditionale si pe cele de origine straina care se adaptasera religiei de stat.Proclamand originea divina a autoritatii imperiale,dupa modelul monarhiilor din Orient,Diocletian il considera pe Jupiter cel Mare si Bun(Jupiter Optimus Maximus) drept tatal si principalul sau ocrotitor,izvorul inaltei sale puteri.Politica religioasa a lui Diocletian a intampinat opozitia Bisericii crestine,care isi facea tot mai multi prozeliti in randul claselor de jos ale societatii,in armata si chiar in familia imperiala.La nceput,Diocletian s-a aratat ingaduitor fata de toate cultele din Imperiu.Apoi,datorita refuzului crestinilor de a participa la cultul imparatului Diocletian a dezlantuit in anii 303-304 cea mai crunta persecutie impotriva crestinilor.Persecutia s-a simtit cel mai mult in Orient,in timp ce n Occident,cele patru edicte contra crestinilor si-au gasit o mult mai slaba aplicare. In urma reformelor adoptate se poate spune ca atat pe plan intern,cat si pe plan extern,imperiul depaseste in timpul domniei lui Diocletian criza secolului III