Tema: Criza societății antice

și formele ei de manifestare.
Pagina 71-76
Manualul de istorie universală
 Criză - fază în evoluția unei societăți marcată de mari dificultăți
(economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de
încercări care se manifestă în societate.
Prin criza societății antice ne referim la decăderea
autorității politice, a organizării social-economice sclavagiste,
renunțarea la credințele păgâne specifice lumii antice ce au cuprins
Imperiul Roman și celelalte civilizații umane în perioada (sec. III-V).
Pe fundalul crizei și-au făcut apariție noi reguli de organizare ce nu
mai sunt specifice epocii antice, respectiv se creează o societate nouă
care se conducere după reguli noi specifice epocii medievale.
 Cauzele crizei lumii antice

Politice • Decăderea autorității imperiale;

• Reformele eșuate orientate spre întărirea puterii centrale în jurul Împăratului:
Dominatul și tetrarhia nu au salvat imperiul de destrămare.
• Pierderea controlului asupra unor provincii romane ce au fost cucerite de către
triburile migratoare.
• Tendințele centrifuge ale aristocrației funciare provinciale;
(pe seama libertăților însușite de la împărat se opune procesului de centralizare și
încearcă să instituie o conducere provincială proprie prin înlăturarea dominației
imperiale).
Economice • Decăderea vieții urbane ca urmare a atacurilor frecvente a orașelor de către
popoarele barbare migratoare.
• Fiscalitate excesivă
• Intruducerea de prețuri maximale
• Trecerea de la economia de schimb (piață) la economia naturală (autodeservire)
• Decăderea economiei sclavagiste - nerentabilitatea muncii sclavagiste.
 Sociale • Crește numărul marilor proprietari funciari, ce aplică colonatul
• Sclavi au fost transformați în coloni – țărani dependenți de
proprietar pentru pământul primit, legați de glie.
Ideologice • Decăderea religiei păgâne în zei și zeități considerate false;
• Edictul de la Milano – oficializarea religiei creștine ce consacra
renunțarea oamenilor la vechile credințe.
Externe • Atacurile frecvente ale popoarelor migratoare începând cu sec. III a
determinat pierderea controlului asupra unor provincii romane.
Forme de manifestare a
crizei antice  Decăderea autorității imperiale
În plan politic  Luptele interne pentru putere între pretendeții la tron
Decăderea autorității imperiale –
Începând cu sec. al III-lea iși fac
apariția tendințele centrifuge ale
aristocrației funciare provinciale care
contestează autoritatea imperială de la
Roma și pretinde la separare de
Imperiu.

Luptele interne pentru putere între

pretendenții la tron – luptele interne
pentru putere intre pretendenții la tron
s-au desfășirat sub forma războaielor
civile: războiul civil dintre Constantin
cel Mare și Licinus.
Războaiele civile alimenta tendința de
separare și dezordinea din Imperiu.
 Forme de manifestare a crizei antice
În plan politic
Decăderea autorității imperiale și încercările unor împărați prin intermediul
reformelor de a redresa situația, dar care nu au dat rezultatele scontate.
Dioclețian a introdus regimul politic al dominatului prin care împăratul era investit
cu puteri absolute în conducerea statului, iar Senatul a fost redus la atribuții simbolice.
Tetrarhia, o altă reformă promulgată de Dioclețian prin care Imperiul a fost împărțit
în patru.
Constantin cel Mare lichidează tetrarhia, devenind singurul conducător al
Imperiului, Senatul fiind desființat.
Teodosius I împarte Imperiul Roman în anul 395 între cei doi fii ai săi, partea
răsăriteană i-a revenit lui Arcadius, iar în Apus lui Honorius. Prin această reformă
Imperiul își pierde unitatea.
Concluzie: Reformele inițiate de către Împărații orientate spre întărirea puterii centrale prin
sporirea propriilor puteri, au contribuit la acutizarea crizei politice și într-un final pierderea
unității teritoriale a imperiului.
Reformele întreprinse de împărații romani
A instaurat un nou sistem de conducere –
dominatul, conform căreia împăratul este
investit cu putere absolută în conducerea
statului.

Rezultatul: Reforma a dus la creșterea puterii

împăratului, ceea ce nu era pe placul
provinciilor, care devin și mai determinate în
tendința de separare față de centrul despotic.

Împăratul Dioclețian (284 – 305)

 Reformele întreprinse de împărații romani
Pentru a contribui la eliminarea crizei și a ușura apărarea față de invaziile consistente ale barbarilor,
împăratul Dioclețian implementează o nouă reformă numită Tetrarhia, conform căreia, Imperiul este
condus de patru conducători: 2 auguști (Dioclețian și Maximilian) și 2 cezari (Galerius și
Constantinos).
 Divizarea Imperiului Roman de către
împăratul Roman Theodosiu I în anul 395
Contextul:
Atacurile fregvente ale
popoarelor migratoare erau
amenințătoare și devastatoare.
Pentru a așura apărarea vastului
imperiu, Teodosiu I a decis să
împartă Imperiul Roman între cei
doi fii ai săi.
În anul 395, Imperiul Roman și-a
pierdut unitatea, divizându-se în:
Imperiul Roman de Apus și
Imperiul Roman de Răsărit.
 Forme de manifestare a crizei societății
antice în plan ideologic

Prin Edictul de la Milano, creștinismul

a devenit religie oficială a Imperiului.
Acest moment marchează declinul
credințelor antice politeiste în diverși
zei și zeități și afirmarea pe scară largă
a creștinismului.

Împăratul Constantin, 306 – 337.

Din 324 a condus imperiul ca împărat unic.
 Temă pentru acasă

1. Determinați formele de manifestare

a crizei antice în plan economic și
social.
2. Enumerați și explicați 3 cauzele ale
crizei lumei antice.