Imperiul Roman

Este cel mai mare imperiu al antichităţii care porneste de la mica cetate Roma,
cladita pe malurile Tibrului, potrivit tradiţiei de Romulus (unul dintre cei doi fii gemeni
ai vestalei Rhea Silvia), în anul 753 î. H., la cel mai vast şi compact imperiu al
antichităţii, drumul nu a fost deloc usor, formaţiunea statala trecând prin mai multe faze:
republică scavagistă, regalitate, republică, principat, dominat.
A constituit una dintre cele mai unitare şi durabile macroformaţiuni statale din
istoria omenirii, singurul stat care a reuşi să înglobeze între hotarele sale toate regiunile
limitrofe Mării Mediterane
Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convenţional, pentru a descrie
statul roman în secolele de după reorganizarea sa din ultimele trei decenii î.Hr., sub
Octavian (Caesar Augustus). Ultimul împărat din Italia a fost detronat în 476, dar, pe
atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un alt împărat, ce se afla la
Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) a continuat să existe, deşi îşi
micşora încet-încet teritoriul, până la dispariţia sa efectivă, în 1453, când
Constantinopolul a fost cucerit de otomani.

Imperiul Roman antic (27 i.Hr - 395 d.Hr)

Dupa ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, şi-a consolidat poziţia prin
înfrângerea rivalului său la putere, Marc Antoniu, în bătălia de la Actium, din anul 31
i.Hr., acesta va declanşa un amplu proces de restructurare a tuturor instituţiilor statului,
fiind conştient că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare de anarhie şi că societatea
romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui despot. Bun tactician,
Octavius a ştiut să câştige simpatia tuturor. În 27 î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea
Senatului Romei, şi s-a oferit să renunţe şi la supremaţia militară peste Egipt. Dar Senatul
Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei şi Siriei.
In 27 i.Hr., Senatul i-a dat şi titlul de Augustus (cel venerat), aceasta dată este considerată
începutul Imperiului Roman, deşi numele de "Republica Romana" a fost folosit, în mod
oficial, timp de încă vreo câteva secole. Augustus va reuşi să mai acapereze şi funcţia de
tribun, care îi permitea să convoace Senatul după voinţa sa şi să-i stabilească agenda. În
afară de aceasta, a inventat şi o nouă funcţie, în 23 î.Hr., anume cea de împărat al Romei,
această funcţie era pe viaţă, şi îi oferea controlul întregii armate romane. Totuşi, el
folosea, adesea, titlul civil "Princeps", sau "Primul Cetăţean". La 19 august 14 d. Hr.,
Augustus va fi succedat de Tiberius (14-37), care era, de fapt, fiul sotiei sale, Livia
Drusilla, dintr-o altă căsătorie.
In vremea împăratului Claudius (41-54) imperiul se va extinde în Britania, iar
după o scurtă criză, în vremea împăratului Nero (54-68), imperiul îşi va atinge maxima
întindere în vremea împăratului Traian (98-117), care va cuceri Dacia, Mesopotamia şi
părţi din Arabia. Împăratul Hadrian (117-138), succesorul lui Traian, va decide, să
abandoneze Mesopotamia şi părţile Daciei de est (care fuseseră incluse în provincia
Moesia Inferior).
Va urma o perioadă de pace, cu excepţia unor conflicte militare din vremea
împăratului Marcus Aurelius (161-180). În anul 212, împăratul Caracalla (211-217) va
oferi cetăţenia romană tuturor oamenilor liberi din imperiu. În pofida acestor măsuri,

1
secolul III va fi dominat de o perioadă de anarhie militară, în timpul căreia unele legiuni
îşi proclamau comandanţii ca împăraţi, şi au avut loc foarte multe războaie civile.
În această perioadă tulbure vine împăratul Aurelian (270-275), care are meritul
să restaureze integritatea imperiului a decis să abandoneze, în 271, provincia Dacia.
Aceasta se justifica strategic, prin ideea scurtării frontului de conflict faţă de populaţiile
migratoare barbare pe linia Dunării de Jos.
Criza secolului III ia sfârşit cu Diocleţian (284-306) care va iniţia o serie de
reforme care vor schimba fata imperiului. Cu el se considera, ca incepe perioada
dominatului (marcand sfarsitul perioadei principatului, care incepuse cu Augustus),
imparatul devenind in mod oficial un monarh autocrat. A reorganizat administratia in mai
multe prefecturi si diocese, si va imparti imperiul (in 286), el luand rasaritul (linia de
impartire fiind intre Italia si Dalmatia), avand capitala la Nicomedia. Va instaura şi
Tetrarhia, prin care, imperiul va fi condus în continuare de 2 Auguşti si 2 Cezari, câte un
August şi un Cezar pentru fiecare parte (apus si răsărit).
În urma unor razboaie civile împăratul Constantin I (306-337) va reunifica
imperiul. In 313, el va da un edict de toleranta religioasa, la Mediolanum, in urma caruia
Creştinismul va deveni o religie favorizată (până atunci fusese persecutată de foarte multe
ori, in special in vremea lui Diocletian), iar in 325 la Niceea, s-a tinut primul sinod
ecumenic, la care arianismul a fost recunoscut ca erezie (desi se pare ca la acea vreme,
Constantin ii favoriza mai mult pe arianisti). In 330 el va infiinta de asemenea o noua
capitala, pe locul vechiului oras Bizanţ, aceasta capitala va avea initial numele oficial
"Roma Secunda" (a doua Roma), mai tarziu va deveni "Roma Nova" (Noua Romă), insa
orasul va deveni cunoscut popular cu numele de "Constantinopol" (orasul lui Constantin).
In 332, Constantin va duce o campanie contra vizigoţilor la nord de Dunăre, restaurând
pentru o vreme nişte părţi din fosta provincie romană Dacia. In 337, Imperiul va fi
impărţit între fii lui Constantin I, Constants I (337-350), care va lua Italia si Illyricum
(includea atunci, si Moesia de vest, Macedonia si Grecia), Constantin II (337-340) care
va lua restul provincilor occidentale (vestice), iar Constantius II (337-361) care va lua
orientul şi in cele din urmă intreg imperiul.
In 364, imperiul a fost iar împărtit de Valentinian I (364-375) care a luat
occidentul (care includea si Illyricum) si a dat orientul fratelui sau Valens (364-378). În
vremea lui Valens, vizigotii fiind atacati de huni, vor cere azil in imperiu, insa in cele din
urma, datorita conditilor grele in care erau tratatii se vor revolta, contra romanilor,
invingandu-i in 378 la batalia de la Adrianopol. Ultimul împărat care va conduce o scurtă
vreme întreg imperiul, va fi Theodosius I (379-395), numai din anul 394. Acesta va
proclama Creştinismul ortodox (adică nearianist), ca religie oficială in 380, iar in 381, va
fi ţinut la Noua Romă, Constantinopol, al doilea sinod ecumenic.
In 395, imperiul va fi impărţit fiilor lui Theodosius, Arcadius (395-408) in răsărit
(est), iar Honorius (395-423) în apus (când, Illyricum a fost atribuit părţii de răsărit, dar
fără Dalmaţia).