Definirea

Curs I – Teoriile definiției

Problematica definiției
• Întrebarea tradițională privind definiția este: ce vizează definiția - un obiect real, semnificația sau
sensul unui semn?
• În funcție de răspunsul la această întrebare, s-au diferențiat mai multe teorii ale definiției:
perspectiva logică, perspectiva semantică și analiza logică a limbajului.
În istoria logicii, definiția a fost înțeleasă în diferite feluri:
- ca dezvăluire a esenței unui obiect (Aristotel)
- de stabilire a înțelesului unui nume (Th. Hobbes)
- de traducere a unei expresii dintr-un limbaj în altul (L. Wittgenstein)
- de substituire reciprocă a unor expresii înlăuntrul aceluiași limbaj (R. Carnap)
- de convenție cu privire la folosirea unui limbaj (H. Curry)
Controversa majoră în ceea ce privește accepțiunea definiției a opus punctul de vedere cognitivist și
punctul de vedere lingvistic. Adepții cognitivismului definițional consideră că definiția fixează o
experiență de cunoaștere. Adepții filosofiei limbajului consideră că definiția fixează un mod de folosire a
limbajului.
Pentru Platon, definiția este un fel de bilanț al unui îndelungat proces de analiză și divizare treptată a unei
noțiuni generale sau a unei clase de obiecte, prin adăugarea de noi determinări și restrângerea numerică a
obiectelor din extensiunea clasei. Este rezultatul unei dezbateri.
 Definiția este un instrument de identificare a designatului unui nume și, în același timp, un mijloc
de dezvăluire a naturii sau esenței acestuia
 Definiția are un scop practic, acela de a conduce, prin aproximări, la identificarea obiectului
 Pentru unul și același obiect se pot construi mai multe definiții, dar există totuși o definiție
privilegiată, cea mai adevărată, care surprinde natura obiectului
În definiția artei sofistului (a se vedea Sofistul), se decide, pe rând, prin succesiune de întrebări și
răspunsuri, dacă arta sofistului este:
1. Creatoare sau dobândită
2. Divină sau umană
3. ocupație despre lucruri reale sau reprezentări
4. Copii exacte sau simulacre
5. Dacă sofistul obține simulacrele cu ajutorul unor instrumente sau prin propria persoană
6. Dacă cunoaște sau nu lucrul imitat
7. Dacă crede că-l cunoaște sau se preface
8. Dacă își practică arta în public sau în particular
Sofistica = arta de a dobândi venituri și glorie în discuții particulare despre anumite reprezentări ideale, în
special despre virtuți și înțelepciune, utilizând simulacre sau imagini inexacte despre lucruri, în condițiile
când cel în cauză nu cunoaște natura acestora, dar se preface că o cunoaște
„Definiția este o vorbire care exprimă esența unui lucru. Ea întrebuințează sau o vorbire în locul unui
nume sau o vorbire în locul unei alte vorbiri, căci unele lucruri exprimate printr-o vorbire pot fi și ele
diferite” (Topica, I, 5102 a)
Definiția la Aristotel îndeplinește trei funcții:
 Exprimă esența unor clase de obiecte, sprijinindu-se pentru aceasta pe cunoștințe și experiențe
dobândite anterior
 Precizează sau introduce un sens nou pentru un termen sau pentru o expresie
 Are rolul de principiu PENTRU demonstrații
Sextus Empiricus (sec. II î.e.n)
„Dacă cineva, dorind să afle de la cineva dacă a întâlnit un om călare pe un cal și ducând cu el un câine ar
pune întrebarea astfel: animal dotat cu rațiune și muritor, capabil să-și însușească știința, întâlnit-ai un
animal dotat cu râs, cu unghiile late, capabil să-și însușească știința politicii, așezat pe șalele unui animal
muritor și nechezător, târând după sine un animal patruped lătrător? ”
Reprezentant al scepticismului, consideră că definiția este inutilă și nu are niciun rol în cunoaștere pentru
că:
- o persoană care nu cunoaște un obiect, nu-l poate defini, iar dacă îl cunoaște nu mai are nevoie să îl
definească
- definiția folosește mereu termeni care trebuie să fie și ei definiți (regressus ad infinitum)
- definiția nu este necesară în educație, pentru că poți ajunge la cunoașterea unui lucru și fără să-l
definești
- definiția sporește incertitudinea, sprijinindu-se pe anumite cunoștințe prealabile, care nu pot fi
definite.
Pentru stoici, „definiția este o propoziție care indică obiectul său în mod analitic și complet”
(Antipatros din Tars, Despre definiții). Stoicii apreciau definiția ca având o funcție referențială, fiind
un instrument de distingere și de analiză a obiectelor.
Și pentru Cicero, definiția vizează un obiect exterior și nu termenul sau conceptul asociat acestuia și
constă în „considerarea scurtă și circumscrisă a proprietăților lucrului pe care vrem să-l definim”
• În Antichitatea târzie și în Evul Mediu, s-au scris numeroase lucrări despre definiție, majoritatea
pierdute, din care amintim:
• Hugo de Boetius – De Differentis Topics
• Martianus Capella – De Arte Dialectica
• Martianus Capella – De Arte Dialectica
• Goclenius – Commentariobis de ratione definiendi (1601), De tropo definiendi (1602)
Convenționalismul lingvistic al lui Thomas Hobbes
• Thomas Hobbes răstoarnă canoanele teoriei despre definiție, aducând definiția la nivelul
limbajului și despărțind-o de „obiect”.
• Definiția este, pentru empiristul englez, o cercetare a limbajului nostru și a convențiilor
instituite de acesta
• Definițiile sunt convenții cu privire la semnificația cuvintelor. Ele servesc ca principii ale
demonstrațiilor
• Definiția dobândește astfel o funcție sintactică, în sensul înțelegerii demonstrației ca o
succesiune de definiții
• Hobbes admite doar existența definițiilor nominale, nu și pe a celor reale
Convenționalismul este teoria semnificației care afirmă că nu există semnificație obiectivă, ci doar
una subiectivă, cultural determinată.
„Primele adevăruri au fost create arbitrar de către cei care au pus nume lucrurilor”
„Propozițiile de bază (axiomele) nu sunt nimic altceva decât definiții sau părți ale definițiilor și numai
acestea sunt principii ale demonstrațiilor, fiind adevăruri constituite arbitrar de către inventatorii
vorbiri și prin urmare nu trebuie demonstrate” (Th. Hobbes, Elements of Philosophy Concerning
Body, 1656)
Convenționalismul lingvistic a influențat empirismul, structuralismul și filosofia modernă a
limbajului. (se află în legătură cu relativismul filosofic și moral sau cu perspectivismul )
Analizați, din perspectiva convenționalismului lingvistic, următoarea definiție a rasismului:
„concepție social-politică antiștiințifică și reacționară care susține ideea nefondată a inegalității
biologice și intelectuale a raselor umane, precum și caracterul determinant, în istorie, al
particularităților rasiale ale oamenilor, al luptei dintre rase.” (sursa: dexonline)
John Locke – în Eseu asupra intelectului omenesc (1690), cap.IV, cartea a III a, p. 27
„Cuvântul este definit atunci când ideea semnificată prin alte cuvinte și anexată cuvintelor din mintea
vorbitorului este, ca să spunem așa, prezentată sau pusă în fața altei persoane”
Ceea ce constituie obiectul definiției nu sunt lucrurile, ci termenii care desemnează idei complexe
A defini înseamnă a arăta înțelesul unui cuvânt prin alți câțiva termeni care nu sunt sinonimi
(caracterul relativ al definiției)
Cea mai bună definiție o obținem prin enumerarea ideilor simple reunite în semnificația termenului de
definit
Definiția este însă și o operație lingvistică: a face pe altul să înțeleagă prin cuvinte care este ideea
reprezentată printr-un termen. Definiția presupune cel puțin doi agenți între care se realizează un
proces comunicativ
Există termeni care nu se pot niciodată defini – ideile simple, care sunt utilizați în definirea termenilor
ce desemnează idei complexe Ex: mișcarea
Blaise PASCAL, De la demonstration géometrique (1655)
 • Este un precursor al metodei deductive, dezvoltate de Frege, Peano, Hilbert.
• Definiția și demonstrația sunt operațiile pe care se întemeiază arta convingerii interlocutorului,
precum și metoda ideală de a organiza informațiile într-o știință particulară
• Funcția definiției – de a clarifica și prescurta discursul
• Definițiile pot desemna lucruri, dar nu dezvăluie în mod necesar esența lucrurilor
• Scopul definiției este să aducă un plus de claritate ideilor
Pascal a formulat o serie de reguli pentru definiții și demonstrație, utilizate foarte mult în geometrie,
de aceea acest ansamblu de reguli a fost denumit metoda geometrică:
1. Nu defini lucrurile cunoscute de la sine sau cele pentru care nu dispui de termeni mai clari
2. Nu lăsa nedefinit niciun termen obscur sau echivoc
3. Întrebuințează în definiții numai cuvinte cunoscute
4. ......
5. Substituie mintal definițiile (definitorul) în locul definitului pentru a nu fi derutat de echivocul
termenilor
Exercițiu: conform regulilor lui Pascal, care din acești termeni ar trebui definiți și care nu: vrabie,
pasăre, ontologie, șomaj, inflație, fenomen psihic, copil, Naționala de Fotbal a României? Dacă un
termen are o definiție, este în mod necesar ca definiția să fie adevărată. De ce?
Joseph Dietz Gergonne, Essai sur la théorie des definition (1818)
Este un reprezentant al convenționalismului lingvistic și precursor al structuralismului
Cuvintele sunt văzute ca semne ale gândurilor exclusiv în virtutea unor convenții. Fără a cunoaște
aceste convenții constituite ne este imposibil să întrebuințăm acceptabil cuvintele sau să înțelegem
întrebuințarea dată de interlocutorul nostru
A da o definiție înseamnă a enunța că am convenit să exprimăm pe viitor printr-un singur cuvânt
ales arbitrar un ansamblu de idei pe care altfel am fi fost obligați să-l exprimăm prin mai multe
cuvinte
Există o identitate referențial-semantică între definit și definitor (ambele expresii se referă la
același obiect și au același sens). Diferența dintre definitor și definit este doar referitor la
convențiile anterior instituite și la subiecții logici participanți la actul definițional.
Termenii care apar în definitor au sensul fixat prin comunități anterioare sau prin uzanță; definitul
nu are un astfel de sens anterior constituit
Definiția apare ca o regulă de conduită lingvistică: orice definiție postulează o regulă, o normă
pentru întrebuințarea unei expresii. Scopul definiției devine generalizarea sensului acordat unui
termen de căte toți vorbitorii aceluiași limbaj.
Augustus de Morgan – părintele logicii simbolice (Formal Logic on The Calculus of Inference
Necessary and Probabilities, 1847)
Obiectele externe există în mod real și pot fi percepute de intelectul nostru unde obținem imaginea
mintală a acestora sau ideile noastre
Un nume este definit când putem în mod îndreptățit să-l substituim prin alți termeni. Datorită
acestui lucru, o persoană oarecare poate fi învățată să afle înțelesul termenului fără să aibă acces la
obiectul despre care termenul ne oferă o idee.
Gottlob Frege – Grungesetze der Aritmetik (vol. II)
• Teoria definiției îi servește lui Frege ca ajutor pentru construcția unui limbaj simbolic adecvat
teoremelor aritmeticii
• Ceea ce face obiectul definițiilor sunt conceptele, și nu obiectele sau numele. Definițiile
operează într-un domeniu cvasiautonom al conceptelor și sensurilor intersubiectiv
comunicabile și constau în stabilirea unor echivalențe între acestea.
• Ceea ce trebuie definit în primul rând și într-un mod foarte riguros sunt conceptele
• Definirea corectă este o operație prealabilă și o condiție necesară pentru efectuarea
demonstrațiilor aritmetice
• Fiecărui concept trebuie să-i corespundă un simbol adecvat. Operația de definire constă în
stabilirea unei legături biunivoce între simbol și concept.
• Pentru un simbol, cuvânt sau expresie putem construi o singură definiție
Principiul completitudinii în definiție (Frege)
 Putem spune despre o definiție că este completă, dacă și numai dacă, dată fiind definiția, putem
spune despre orice obiect dacă aparține sau nu conceptului definit (extensiunea termenului trebuie
să fie riguros determinată)
O definiție completă este de tipul „sau...sau”, adică are la bază principiul terțului exclus (a1 є sau
nu extensiunii lui a)
Principiul simplicității (Frege)
Definirea trebuie să se exercite asupra celor mai simple părți ale limbajului:
„Cuvântul care este definit trebuie să fie simplu. Altfel se poate întâmpla ca părțile să fie și ele
definite în mod separat și aceste definiții să contrazică definiția întregului” (de comentat)-
definitul trebuie să fie simplu, nu definitorul, ca la Locke sau Mill.
Definiția este operația prin care se determină semnificația și sensul unui semn, nume propriu sau
nume comun prin raportare la semnificația altor semne presupuse cunoscute de interlocutorul
căruia i se adresează definiția. Prin definiție se formulează o identitate d.p.d.v al semnificației
între definit și o expresie analitică alcătuită din termeni cunoscuți subiectului căruia i se adresează
definiția
X=2+1 – în care x este definitul și 2+1 e definitorul (ambii sunt substuibili unul cu celălalt, fără să
se schimbe semnificația)
Identitatea de semnificație dintre definit și definitorul face ca definiția să semene unei ecuații

Scopul operației de
definire este cunoașterea.
Definiția este un
Funcțiile cognitive ale
instrument al cunoașterii
definiției:
mediate, discursive, ce se
realizează prin
intermediul limbajului
3. elimină un termen
4. mijlocește prelucrarea
oarecare dintr-un limbaj
sintactic calculatorie a
(necunoscut),
informației, intervenind
reconstituind sensul
ca o regulă de inferență a
acestuia cu ajutorul altora
demonstrațiilor
(cunoscuți)
7. permite analiza
conținutului conceptual al
unor termeni sau ale unor
expresii comune,
descompunerea lor în
definitori și invers, facilitează
sinteza conținutului unui
termen
1. determină semnificația, 2. introduce un termen
denotatul și sensul unui nou într-un limbaj sau
termen, explică înțelesul precizează sensul în care
său în cadrul unui limbaj este utilizat
6. mijlocește transmiterea
5. contribuie la
informațiilor de la un
prescurtarea,
subiect la altul și ajută
concentrarea și
astfel la obiectivarea
perfecționarea limbajului
socială a rezultatelor
științific
cunoașterii
8. poate contribui la
reducerea vocabularului
unei discipline la un
număr de termeni primi
sau ultimi definitorii
(axiome, principii,
postulate)
CURS II
STRUCTURA DEFINIȚIEI
Definiția este o operație cu termeni care precizează extensiunea și intensiunea acestora
Se numește intensiunea (conținutul) unui termen totalitatea proprietăților, notelor comune obiectelor
denotate de extensiunea termenului
Se numește extensiunea (sfera) unui termen toalitatea obiectelor care au în comun însușirile conotate de
intensiunea termenului
Legea variației inverse a extensiunii în raport cu intensiunea: între extensiunea și intensiunea unui termen
există o relație inversă, astfel, dacă se mărește extensiunea termenului, intensiunea acestuia se
micșorează, și invers
Aplicație: Ordonați următorii termeni în ordinea crescătoare a intensiunii lor: creație artistică, roman,
romanul „Ion”, roman realist, operă literară, creație
DEFINIȚIA ESTE OPERAȚIA LOGICĂ PRIN CARE SE PRECIZEAZĂ CONȚINUTUL SAU
SFERA UNEI NOȚIUNI, ÎNȚELESUL SAU ARIA DE APLICABILITATE A UNUI NUME
(CUVÂNT)
Din punct de vedere strict formal, definiția este operația logică prin care se stabilește o relație de
identitate între doi termeni, cu scopul de a clarifica sfera sau/și conținutul unuia dintre ei
Structura definiției
Definitul și definitorul se referă la aceeași clasă de obiecte și sunt echivalenți din punct de vedere
extensional. Ei nu sunt însă echivalenți în mod necesar și din punct de vedere intensional
Definițiile au forma propozițiilor. Pentru a defini termeni, se apelează la alți termeni
Exemple de definiții:
1. Triunghiul este poligonul cu trei laturi, trei vârfuri și trei unghiuri
2. Combinarea chimică este fenomenul chimic de unire a doi sau mai mulți atomi, molecule sau
radicali, pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri deosebite de cele ale
substanțelor de la care s-a pornit
3. Modestia este trăsătura de caracter rezultată dintr-o apreciere obiectivă, echitabilă, a propriilor
calități și defecte
4. Definitul (definiendum) – termenul de definit (A)
5. Definitorul (definiens) – ceea ce se spune despre definit (B)
6. Relația de definire = df.(„este identic prin definiție cu” sau „este echivalent prin definiție cu”)
Formula definiției: A=df.B

◦ Clasificarea definițiilor după criteriul procedeului de definire

◦ Definiţiile denotative evidenţiază extensiunea termenului de definit.

a. Prin enumerare
Continent este de exemplu, Europa, Asia, Africa etc.
b. Prin exemplificare
Metal prețios este, de exemplu, aurul
c. Prin indicare (ostensive)- se arată...„Aceasta este..”, „Iată”
Ex: Acesta este Obelixul Leilor
Sunt utile, dar imprecise, întrucât nu precizează înțelesul termenilor
◦ Definiţiile conotative evidenţiază intensiunea acestuia.
◦ Ex: București=df. capitala României
a. Definițiile prin sinonimie sunt definiții conotative (Ex. Măgar=df.asin) – nu se precizează efectiv
înțelesul definitului, ci se înlocuiește definitul printr-un definitor cu același înțeles
b. Definiții prin gen proxim și diferență specifică – introducerea termenului de definit în genul său
și diferențierea acestuia de ceilalți termeni incluși în gen prin stabilirea deosebirilor
Ex: Fiică=df. copil (gen proxim) de sex feminin (diferență specifică)
- definițiile prin gen proxim și diferență specifică nu se pot aplica noțiunilor individuale (Mihai
Eminescu, de ex) și nici noțiunilor de aximă generalitate (realitate, ființă, timp etc)
Definiția realizată prin gen proxim și diferență specifică trebuie să satisfacă următoarele condiții:
1. Genul să fie proxim, adică supraordonat imediat
2. Diferența să fie specifică, o notă proprie din intensiunea definitului, care să-l deosebească de celelalte
specii incluse în genul proxim
3. Un termen poate fi inclus, succesiv, în genuri proxime diferite și poate poseda mai multe diferențe
specifice. De unde urmează:
4. Același termen poate fi defnit corect în mai multe feluri
Ex: „Cercul” =df. „secțiunea dintr-un cilindru sau con”; sau „este figura generată de o rază”; sau „este
locul geometric al anumitor puncte”
Clasificarea definițiilor după criteriul entităților definite
◦ Definiții nominale -Menționează termenul de definit, arătând ce se înțelege prin acesta
a. De înregistrare (lexicale) – consemnare a înțelesului expresiei în limbaj
Ex: Antropologia este știința care studiază originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului, în
corelație cu condițiile naturale și social-culturale.
b. De precizare (lexicale): definiții care aduc o completare la înțelesul unei expresii sau modificându-i
înțelesul în funcţie de cunoştinţele noi. Are rolul de a reduce ambiguitatea unui cuvânt.
Ex: Lună = substantiv feminin prin care se înțelege:
1) satelitul natural al Pământului;
2) satelit al unei planete;
3) fiecare din cele 12 perioade de timp cu o durată de 28 până la 31 de zile în care este divizat anul
calendaristic.
◦ Definiții reale - Folosește termenul de definit, arătând ce este (reprezintă) acesta
a. Generice: Definiții prin gen proxim şi diferenţă specifică, aplicabile termenilor generali, cuprinşi între
speciile ultime şi genul suprem în universul de discurs.
Ex: Insectele sunt artropode cu şase picioare
b. Genetice: Definitorul indică modul de formare a obiectului.
Ex: Fonta este aliajul obținut din combinarea minereului de fier cu un procent de 2-5% carbon, precum și
cu cantități mici de alte elemente în furnale
c. Funcţionale: definitorul arată funcţia definitului în ansamblul funcţional.
Ex: Celula este unitatea de bază, structurală și funcțională, a tuturor organismelor vii

Clasificarea definițiilor după criteriul entităților definite

◦ Definiții nominale
◦ c. Stipulative: Conferă o accepțiune nouă unui termen existent deja, la introducerea lui într-un
context nou, sau introduce o construcţie lingvistică nouă.
◦ Obs: Spre deosebire de o definiție de precizare, o definiție stipulativă implică atribuirea pur
arbitrară a accepțiunii.
Ex: Sputnik este un satelit artificial al Pământului, construit și lansat în Uniunea Sovietică în 1957
◦ Definiții reale
d. Relaţionale: definitorul indică relaţiile specifice ale definitului
Ex: Oxigenul este elementul chimic care în combinație cu hidrogenul formează apa
e. Operaționale: definitorul indică operațiile de identificare a definitului
Ex: Baza este substanța care: a) în soluție apoasă disociază cu formare de ioni hidroxil; b) are gust
leșietic; c) albăstrește hârtia de turnesol; d) înroșește fenolftaleina.
Clasificarea definițiilor după modalitatea de definire (directă sau indirectă)
◦ Definițiile explicite: indică direct înțelesul termenului
Ex: Unu=df. Numărul care înmulțit cu orice alt număr dă acel număr
◦ Definițiile implicite (contextuale): în care înțelesul termenului rezultă indirect din modul în care
este utilizat acesta sau din relațiile sale cu alți termeni
Ex: Unu=df. a•1=a
APLICAȚIE: Analizați următoarele propoziții și stabiliți ce tip de definiție avem în fiecare caz:
• Logica este știința demonstrației, a formelor și a legilor gândirii
• Stalactita este o formaţie calcaroasă conică fixată la bază de tavanul golurilor subterane (peşteri,
galerii), constituită prin depuneri succesive ale carbonatului de calciu dizolvat în apa care scurge
treptat ca rezultat al infiltrării ei constante prin straturile superioare, bogate în carbonat de calciu.
• Filosoful este un om de cultură precum Aristotel, Locke, Bergson
• Sistemul nervos este responsabil de primirea și prelucrarea informațiilor primite prin organele de
simț și iniţierea de acțiuni.
• Lichenul desemnează un tip de simbioză între o ciupercă și o algă.
• Cetaceu desemnează (de exemplu) atât o balenă, un delfin, cât și o orcă.
• Laleaua este această floare
• „Vorace” înseamnă gurmand
• Cortul este adăpostul pliabil construit din pânză sau alt material care este întins sau susținut de
stâlpi
• Ecoul=df. Efectul produs de o undă acustică care, prin reflectare, se întoarce la sursa emitentă
• Apollo=df. Programul spațial american de explorare a Lunii cu ajutorul unor nave cosmice cu
echipaj
• DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o
suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦
Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind
proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul
unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr.
dessin.

Aplicație 2 – Utilizând definitul „filosofie”, construiți câte o definiție

A. Genetică
B. Prin gen proxim și diferență specifică
C. Prin exemplificare
D. De înregistrare
E. Prin enumerare
Curs III. Regulile definirii corecte

 Regula adecvării (a≠B)

Definitorul și definitul trebuie să fie exprimați prin termeni identici (coextensivi); definitorul trebuie
să corespundă întregului definit și numai lui
Această definiție are în vedere extensiunea termenilor
Dacă definitorul și definitul nu sunt exprimați prin termeni identici, definiția este incorectă, fiind
posibile trei situații:
a. Definitorul este supraordonat definitului – definiția este prea largă
Ex: Matematică=df. Știința numerelor
b. Definitorul este subordonat definitului – definiția este prea îngustă
Ex: Pasăre=df. Orice animal care are aripi și pene și care zboară
c. Definitorul și definitul sunt în raport de încrucișare – definiția este, pe de o parte, prea largă, pe de
alta, prea îngustă
Ex: Sociologie=df. Știința societății

 Regula evitării circularității (A=df.A)

Definiția nu trebuie să fie circulară (definitorul să nu se sprijine pe definit, ci să fie independent de
acesta); definiția să nu repete definitul (să nu fie tautologică)
Ex: Frumos=df.ceea ce suscită simțul estetic
Pilot=df. Persoana care pilotează o aeronavă
 Regula afirmării (A=df.⌐B sau A≠B )
Definiția nu trebuie să fie negativă; definitorul trebuie să indice ce este definitul, nu ceea ce nu este
acesta
Ex: Om=df. Ființă care nu este nici înger, nici demon
Unele expresii sunt negative doar din punct de vedere lingvistic, nu și logic. De aceea, unele definiții
nu încalcă regula afirmării decât în mod aparent (Ex: Celibatar=df. Bărbat necăsătorit – acesta nu este
un termen negativ)
Nu se aplică în cazul termenilor negativi, pentru care definitorul are o formă logică negativă (Ex:
Impar=df. Număr care nu este divizibil cu doi)
 Regula clarității și preciziei (A≠B)
Definitorul nu trebuie să conțină termeni echivoci, ambigui și expresii figurate; el trebuie să cuprindă
numai termeni cunoscuți, cu o semnificație precisă; altfel spus, definitorul trebuie să fie un termen
precis
Ex: Logică=df. Știința gândului aplecat asupra lui însuși
Arhitectura=df. Muzica înghețată

Sinele=df. Prietenul cel mai bun și dușmanul cel mai rău al omului
 Regula consistenței
O definiție trebuie să fie consistentă, adică să nu intre în raport de opoziție (contradicție logică) cu
alte definiții sau propoziții acceptate
Ex: Caracterul=df. Componenta personalității înnăscută care se dobândește prin procesul de
socializare
Aplicație 1: Precizați ce reguli ale definiției nu se • Punctul este cel care nu are întindere spațială
respectă în următoarele definiții: • Repetiția este mama învățăturii
• Biserica=df. o corabie prin care creștinii care • Sincopa este o lipsă
intră în ea sunt izbăviți de furtuna păcatelor • O substanță anorganică este o substanță
• Comunismul=df. regimul politic totalitar în care nu este organică
care drepturile omului sunt respectate • Agricultura=df.activitatea agricultorului
• Matematica=df.știința studiată de Aplicație 2: Fie următoarea definție: Număr
matematicieni par=df. Orice număr întreg
• Definirea=df.operație logică 1. precizați o regulă de corectitudine pe care o
• Inferența imediată=df.inferența care este încalcă definiția dată
non-mediată 2. numiți alte două reguli de corectitudine ale
• Rațiunea=df. facultatea de a discerne binele definirii, diferite de regula identificată la punctul
și răul 1 și construiți o definiție care să le încalce
• Pătratul=df.patrulaterul echilateral simultan, având ca definit termenul „Număr par”.
Curs IV
CLASIFICAREA
◦ Definiții și caracteristici
Este operația logică prin care unii termeni sunt grupați, în baza anumitor note din conținutul lor, în
termeni mai generali (clasificarea termenilor)
Este operația prin care obiecte sau mulțimi de obiecte sunt grupate, pe baza unor proprietăți, în
mulțimi de obiecte sau mulțimi de mulțimi de obiecte
Constă în construirea genului din speciile sale; este o operație ascendentă
Se bazează pe relația de asemănare (similitudine) și pe procesul de abstractizare
Caracteristici:
- clasificării îi corespunde procesul de formare a claselor
- putem pleca de la termeni individuali (reunirea obiectelor individuale în clase de obiecte) sau termeni
generali (reunirea claselor de obiecte în clase de clase de obiecte)
- clasele obținute ca rezultat al unei clasificări pot fi la rândul lor grupate pe baza unui nou criteriu,
obținându-se termeni cu un nivel de generalitate mai ridicat
◦ Structura clasificării
1. Elementele clasificării: termenii care vor fi supuși clasificării; aceștia formează obiectul
clasificării
2. Clasele – termenii obținuți ca rezultat al clasificării
3. Fundamentul (criteriul) clasificării: proprietățile pe baza cărora se realizează gruparea elementelor
clasificării în clase
- Proprietatea aleasă trebuie să fie o proprietate diferențială (în baza căreia să poată fi diferențiate
clasele unele de altele)
- Criteriul ales permite diferențierea între clasele obținute
- Exemplu de clasificare
- Elementele clasificării: elementele chimice
- Clasele: mulțimile rezultate
- Criteriul: numărul periodic
◦ Regulile clasificării:
1. Regula completitudinii (reuniunii claselor): clasificarea trebuie să fie completă, să nu lase rest; fiecare
dintre elementele care formează obiectul clasificării trebuie să se regăsească într-o clasă.
Altfel spus, dacă am reuni mulțimile obținute în urma clasificării, ar trebui să acoperim întregul domeniu
al acesteia (în această mulțime ar trebui să regăsim toate elementele din domeniul clasificării și numai pe
acelea)
◦ Orice clasificare în care fie și un singur element din domeniul clasificării nu s-ar regăsi în niciuna
dintre clasele obținute ar fi incorectă;
◦ O clasificare poate fi abundentă, dacă:
- printre clasele obținute apare una alcătuită din obiecte care nu fac parte din domeniul clasificării
(ex: dacă într-o clasificare a studenților la matematică am regăsi clasa elevilor olimpici la
matematică)
- în clasele obținute apar elemente care nu se regăsesc în domeniul clasificării (ex: într-o clasificare a
studenților la matematică am regăsi, în una sau mai multe clase, elevi înscriși la specializarea matematică-
informatică)
2. Regula excluderii (a intersecției vide): pe fiecare treaptă a clasificării, între clasele obținute trebuie să
existe exclusiv raporturi de opoziție (contrarietate sau contradicție)
◦ Niciunul dintre elementele clasificării nu trebuie să se regăsească în două clase diferite, aflate pe
aceeași treaptă a clasificării
◦ Cu alte cuvinte, intersecția mulțimilor obținute în urma clasificării trebuie să fie vidă
◦ Abateri de regulă:
◦ Eroarea încrucișării: o clasificare a poligoanelor prin care obținem clasele poligoane regulate,
poligoane neregulate și patrulatere (raport de încrucișare: există atât patrulatere regulate, cât și
patrulatere neregulate);
◦ Eroarea saltului în clasificare: o clasificare a vertebratelor în mamifere, nemamifere și mamifere
zburătoare (raport de ordonare: clasa mamiferelor zburătoare este inclusă în clasa mamifere)
 ◦ În al doilea caz se confundă nivele diferite ale clasificării (un nivel în care vertebratele sunt
clasificate în mamifere și nemamifere și un alt nivel în care atât mamiferele, cât și nemamiferele
pot fi clasificate în zburătoare și nezburătoare)
3. Regula unicității criteriului: pe aceeași treaptă, fundamentul (criteriul) clasificării trebuie să fie unic;
◦ Nu putem folosi simultan criterii diferite pentru aceeași operație de clasificare a unui anumit
domeniu (decât pe trepte sau nivele diferite: de exemplu, un criteriu pentru a clasifica plantele în
general și un alt criteriu pentru a clasifica plantele medicinale)
◦ Putem avea o primă treaptă sau nivel de clasificare a propozițiilor categorice în funcție de cantitate
în propoziții universale și propoziții particulare;
◦ Pe următoarea treaptă putem clasifica propozițiile categorice universale și particulare, de data
aceasta în funcție de calitate, în propoziții universale afirmative, universale negative, particulare
afirmative și particulare negative;
- În acest caz avem o clasificare a propozițiilor categorice în două trepte;
- Putem obține aceleași clase și printr-o operație de clasificare cu un singur nivel, dacă am aplica
criteriul în funcție de cantitate și calitate
4. Regula clarității și preciziei criteriului: criteriul utilizat trebuie să fie clar și precis
◦ Dacă vom utiliza criterii precum înălțimea, inteligența sau competența vom obține clase vagi,
imprecise, iar elementele clasificării nu vor putea fi incluse fără echivoc într-o anumită clasă
◦ Eroarea criteriului multiplu pe același nivel al clasificării apare atunci când pe unyul din nivelele
clasificării sunt utilizate cel puțin două criterii diferite (ex: în clasificarea argumentelor deductive
în mediate, imediate, valide și nevalide se folosesc două criterii diferite – numărul de premise și
respectarea sau nu a regulilor logice)
5. Regula omogenității (uniformității proprietăților): asemănările dintre obiectele aflate în aceeași clasă
trebuie să fie mai importante decât deosebirile dintre ele;
◦ Dacă nu este respectată această regulă, nu este exclusă posibilitatea așezării în aceeași clasă a unor
elemente incompatibile
Ex: Într-o clasificare a inferențelor deductive, silogismele nu pot fi așezate în aceeași clasă cu inferențele
imediate cu propoziții categorice

◦ Aplicație 1
◦ Analizați următoarele clasificări și arătați dacă sunt corecte sau nu. În cazul celor incorecte, arătați
ce reguli au fost încălcate și, apoi, reconstruiți-le corect:
a. 1 Triunghiuri b. Transporturi
1.1. Triunghi curbiliniu 1.1. Transporturi rutiere
1.2. Triunghi dreptunghic 1.2. Transporturi feroviare
1.1. 1. Triunghi echilateral 1.3. Transporturi speciale
(prin conducte)
1.2.1. Triunghi ascuțitunghic 1.4. Transporturi aeriene
1.2.2 Triunghi obtuzunghic
1.3. Triunghi oarecare
1.4. Triunghi isoscel
◦ Aplicație 1- continuare
◦ Analizați următoarele clasificări și arătați dacă sunt corecte sau nu. În cazul celor incorecte, arătați
ce reguli au fost încălcate și, apoi, reconstruiți-le corect:
c. 1. Definiții d. 1. Vârste ale dezvoltării psihice
1.1. Definiții reale 1.1. Adolescența
1.2. Definiții stipulative 1.2. Maturitatea
1.1.2. Definiții operaționale 1.2.1. Copilăria
1.3. Definiții nominale 1.3. Bătrânețea
1.3.1. Definiții lexicale
CURS V
TIPURI DE CLASIFICARE
I. După caracterul însușirilor pe care le reflectă fundamentul clasificării
Clasificarea artificială (convențională, pragmatică)
Elementele sunt grupate în clase pe baza unor însușiri neesențiale, dar convenabile, utile pentru
organizarea acestora din punct de vedre practic, cu anumite scopuri
Este de obicei o modalitate eficientă de organizare a unei mulțimi de obiecte (ex: clasificarea
cuvintelor în dicționare după prima/primele litere, catalogarea cărților dintr-o bibliotecă după anul
apariției)
Clasificarea naturală
Elementele sunt grupate în clase pe baza unor însușiri esențiale (ex: clasificarea elevilor dintr-o școală
după rezultatele la învățătură sau după aptitudini, clasificarea școlilor după gradul de promovabilitate
la examenele naționale, clasificarea elementelor chimice după masa atomică)
II. După relațiile dintre elementele universului clasificării
Clasificare cardinală (nominală)
Are în vedere doar simpla împărțire cantitativă a elementelor, fără a se urmări o relație calitativă între
acestea, astfel încât clasele obținute pot fi comparate doar sub aspectul numărului de elemente pe care
îl conțin (ex: împărțirea locuitorilor unei țări în funcție de candidatul pe care l-au votat la ultimele
alegeri)
Clasificarea ordinală
Elementele sunt clasificate în funcție de anumite relații calitative dintre ele (ex: gruparea elevilor unei
școli în funcție de rezultatele lor la învățătură, clasificarea indivizilor dintr-o colectivitate după gradul
de școlarizare, clasificarea angajaților unei firme în funcție de vechimea în muncă)
III. După numărul claselor obținute
Clasificare dihotomică
Elementele sunt împărțite în numai două clase (ex: clasificarea animalelor în vertebrate și
neverterbrate, clasificarea numerelor naturale în numere pare și numere impare)
Clasificarea politomică
Elementele sunt împărțite în mai mult de două clase (ex: clasificarea animlelor în erbivore, carnivore
și omnivore, clasificarea poligoanelor după număul de unghiuri)
IV. După numărul nivelelor sau treptelor în care sunt clasificate aceleași elemente
Clasificarea uninivelară (simplă, neramificată, cu un singur nivel)
Ex: clasificarea termenilor în individuali și generali, clasificarea propozițiilor categorice în particular-
afirmative, particular-negative, universal-afirmative, universal-negative
Clasificarea multinivelară (etajată, ramificată, cu cel puțin două nivele)

Aplicație 1
Specificând criteriul clasificării, utilizat pe fiecare treaptă, realizați o clasificare nominală a religiilor
din România și a religiilor din Asia, precum și a populației din țara noastră
Aplicație 2
Realizați o clasificare artificială a lucrărilor lui Friedrich Nietzsche
Aplicație 3
Realizați clasificarea următoarelor obiecte, indicând, pe fiecare traptă, criteriul de clasificare utilizat:
A. Localitate, sat,oraș, cartier, capitală, municipiu
B. Pătrat, figură plană, dreptunghi, romb, patrulater convex, paralelogram, triunghi, poligon regulat
C. Roman, operă literară, romanul „Ion”, roman românesc, operă artistică, roman românesc interbelic
D. Cartea „Munții noștri”, carte, manual, manual de matematică, carte de geografie,manual de
matematică de clasa a 2 a
Bisturiu, eprubetă, seringă, instrument medical, produs al muncii
CURS VI
DIVIZIUNEA
DEFINIȚIE
ESTE OPERAȚIA LOGICĂ PRIN CARE, PORNIND DE LA UN TERMEN GENERAL,
DEZVĂLUIM TREPTAT SPECIILE ACESTUIA, SUBSPECIILE LOR, RESPECTIV
TERMENII INDIVIDUALI CARE APARȚIN CLASEI PE CARE O REPREZINTĂ
TERMENUL RESPECTIV
• ESTE OPERAȚIA LOGICĂ PRIN CARE DESCOMPUNEM GENUL ÎN SPECIILE SALE
Comparații clasificarea și diviziunea
Clasificarea Diviziunea
Este o operație ascendentă (genul se Este o operație descendentă (speciile se
formează din specii) formează din gen)
Are ca rezultat clasele de obiecte Are ca punct de plecare clasele de obiecte
Elementele sunt punct de plecare Elementele sunt rezultat
Pleacă de la o mulțime de obiecte care sunt Pleacă de la o anumită clasă, pe care o
ordonate în două sau mai multe clase, deci împarte (divide) în subclase sau elementele
de la termeni individuali sau cu un grad sale, deci de la un termen general la
mai mic de generalitate la termeni termeni mai puțin generali, până la
generali sau cu un grad mai mare de termeni individuali
generalitate
Structură
1. obiectul diviziunii – un termen general
2. fundamentul diviziunii – proprietățile sau notele luate ca bază (criteriu)
3. elementele diviziunii – speciile, subspeciile sau termenii individuali obținuți
Regulile diviziunii
1. diviziunea trebuie să fie completă: domeniul de referință trebuie să fie împărțit fără rest;
printr-o operație inversă, de reuniune, trebuie să putem obține din nou mulțimea mai mare de la
care am plecat;
- dacă, de exemplu, vom împărți mulțimea formelor logice doar în termeni și propoziții, prin
reuniune (termenii și propozițiile) nu vom reconstrui întreaga clasă a formelor logice (care conține
și raționamentele)
- Termenul care este supus operației de diviziune trebuie să aibă aceeași extensiune cu suma
extensiunilor termenilor la care am ajuns
2. pe fiecare treaptă a diviziunii, între speciile (subclasele) obținute trebuie să existe un
raport de opoziție (contrarietate sau contradicție)
3. pe aceeași treaptă a diviziunii, fundamentul trebuie să fie unic
4. diviziunea nu ttrebuie să facă salturi: orice treaptă a diviziunii trebuie să fie continuată
prin subspeciile cele mai apropiate (clasa care se divide trebuie să reprezinte genul proxim
pentru subclasele obținute)
Tipuri de diviziune (după numărul subclaselor obținute)
Diviziuni dihotomice (ex: împărțirea mamiferelor în zburătoare și nezburătoare)
Diviziuni politomice (ex: împărțirea culorilor primare în roșu, galben și albastru – trihotomice;
împărțirea temperamentelor înm sangvinic, coleric, flegmatic și melancolic – tetratomică;
s.a.m.d )