Despre Calatorie

El Camino de Santiago(Drumul Sfantului Iacob)

este unul dintre cele mai vechi drumuri de pelerinaj din lume. Practicat de sute de ani, acest drum e
bătătorit de pantofii a zeci de mii de pelerini anual. Anul trecut, conform statisticilor, au fost în jur de
200.000 de pelerini de pe tot globul pământesc. Drumul duce spre orașul din nord-vestul Spaniei,
denumit Santiago de Compostela, în inima căruia tronează catedrala catolică a Sfântului Iacob, aceasta
din urmă fiind oarecum și punctul de final al pelerinajului. Cu toate că pare a fi la prima vedere un
pelerinaj religios, destinat prioritar catolicilor, și închinat Sfântului Iacob, diversitatea celor care fac acest
drum în zilele noastre e din punct de vedere istoric, amuzantă. Pelerinii din secolul 21 se adună pe El
Camino de Santiago din toate colțurile lumii și de foarte multe ori nu sunt religioși sau practică alte religii
decât cea catolică. Ba chiar, există nenumărate cărți și statistici, ce descriu motivele celor care vin să
parcurgă drumul ce duce spre ”capătul lumii”. Pâna la urmă, asta e cea mai misterioasă parte a acestui
drum, căci prima întrebare între pelerini de cele mai multe ori e – “de ce ești aici”, înainte chiar de “cum
te cheamă”. În traducere liberă, El Camino de Santiago – înseamnă Drumul lui Iacob, un drum pe care se
presupune că ar fi mers Apostolul Iacob, încercând să ajungă la Capătul Lumii, predicând Învățătura lui
Hristos.
Toate drumurile duc la …

nu, de această dată nu la Roma, ci la Santiago de Compostela. Există mai multe rute de pelerinaj spre
Santiago de Compostela. Voi enumera o mare parte dintre ele:

– Camino Frances – cel mai popular drum de pelerinaj din toate timpurile – cu punctul de pornire St.
Jean Pied de Port (Franța), și traversarea Spaniei prin orașele Pamplona, Longrono, Burgos, Leon, Saaria
– cu un total de 781 km

– Camino del Norte – cu pornire în Irun și traversarea Spaniei de-a lungul coastei maritime, prin orașele
Bilbao, Santander, Gijon, Ribadeo și un total de 830 km

– Camino de Madrid – cu pornire în capitala Spaniei și traversarea orașelor Segovia, Medina, Sahagun,
Leon – cu un total de 676 km (320 km separat, apoi continuă pe ruta Camino Frances de la Sahagun)

– Camino Portugues – cu pornire la Lisabona (Portugalia) și trecere prin Santarem, Coimbra, Porto,
Ponte de Lima și Pontevedra – cu un total de 615 km

– Camino Via de la Plata – cu pornire în Sevilla și trecere prin Merida, Caceres, Salamanca, Zamora,
Verin – cu un total de 1000 km
Mai există câteva rute mici renumite cum ar fi Camino Finisterre (87 km), Camino Ingles (114km),
Camino Primitivo (320km) etc

Din păcate istoria acestui drum e oarecum neclară, dat fiind faptul că sursele istorice provin din
manuscrisele religioase, iar acestea întotdeauna au avut tendința să modifice realitatea după cum era
nevoie… Cu toate acestea, se știe de exemplu, că drumul acesta e mai vechi decât religia creștină, fiind
extrem de popular și în vremurile antice, mai ales pentru celții druizi. Se spune, că exista un ritual special
al druizilor, în care aceștia traversau toată coasta de nord a Spaniei, pâna la memorabilul – Finis
Terrae (în traducere Capătul Lumii, dat fiind faptul că în acele vremuri se credea că pământul e plat),
unde își ardeau o parte din lucrurile personale, eradicându-și astfel greșelile trecutului și construindu-și
un nou început de la zero Pe de altă parte, istoricii spun că ăsta a fost unul dintre cele mai importante
drumuri comerciale ale romanilor.

Legendele religioase spun că după crucificarea lui Hristos, in anii 40 E.N. , Apostolul Iacob, a ajuns pe
coasta Spaniei, încercând să racoleze druizii la religia creștină. Legendele cu Sfântul Iacob sunt
nenumărate, însă cea mai populară e aceea, în care se spune că, după ce Sfântul Iacob a fost decapitat la
Ierusalim, discipolii săi din Finisterre și-au dorit să-l aducă în locurile unde Iacob și-a lăsat amprenta
creștină, dar l-au pierdut dupa un incident în apele mării. Cu toate acestea, mai târziu, corpul Sfântului
Iacob și-a făcut apariția la mal, învelit integral în scoici albe – de unde și simbolul pelerinajului – scoica
albă.

Legenda Sfântului Iacob reapare în anii 800 E.N., când Sfântul ajută la câștigarea unor bătălii din zonă
învingând musulmanii în favoarea creștinilor, astfel în anii 900-1000 E.N. devine patronul protector al
Spaniei fiind astfel și până în zilele noastre. Iar primele scrieri închinate pelerinajului spre Santiago, apar
în aceeși perioadă, când Alfonso VI declară celor care fac pelerinajul spre Santiago – păcatele iertate. În
1075, Alfons VI începe construcțiile la Catedrala Santiago de Compostela, unde se păstrează rămășițele
Sfântului Iacob și care devine capătul de pelerinaj pentru toți pelerinii creștini.

,,Sfântul Iacob, zdrobitoul maurilor, unul dintre cei mai viteji sfinți și cavaleri pe care i-a avut lumea
vreodata… a fost dăruit de Dumnezeu Spaniei, ca patron și protector al acesteia ‘’– Cervantes, Don
Quijote de la Mancha

În timpul secolelor 12-14, Santiago capătă un renume mondial, eclipsând drumurile de pelerinaj spre
Roma și Ierusalim. Unul dintre cei mai mari promotori al acestui drum devine Papa Calixtus II, care
introduce privilegiile Anilor Sfinti (ani în care dacă faci pelerinajul, toate păcatele sunt iertate). În această
perioadă, face întreg pelerinajul – preotul francez Aymeric Picaud – scriitorul primului ghid pelerin
pentru Camino de Santiago – celebrul Codex Calixtinus.

Succesul mare al acestui pelerinaj, atrage în secolul 12 ordinul Cavalerilor Templieri, care protejau
pelerinii pe tot parcursul drumului. Influiența cavalerilor devine atât de puternică, încât Papa Gregory și
Regele Filip al Franței, decid să-i nimicească, iar astfel apare conceptul de ghinion despre Vinerea, 13.
Unul dintre cele mai faimoase castele ale Templierilor se află pe drumul de pelerinaj, la Ponferrada.
La începutul anilor 1900, renumele pelerinajului a început să scadă și drumul a intrat complet în umbră
spre 1980. Erau ani în care numărul de pelerini nu depășeau 10 persoane pe parcursul unui întreg an.
Mai mult de atât, pe o parte din traseu s-au construit drumuri naționale și autostrăzi, distrugând
semnele străvechi de orientare a pelerinilor.

În anul 1986, Paulo Coehlo face pelerinajul, motiv pentru care găsește inspirația de a scrie o carte –
Jurnalul unui Mag, iar în următorul an publică și Alchimistul. Celebritatea autorului ajută la răspândirea
rapidă a informațiilor despre pelerinaj și readuce în atenție vechiul drum spre Capătul Lumii. În 1987,
Drumul lui Iacob a fost declarat Patrimoniu Mondial UNESCO. În anul 2000 apare și cartea actriței Shirley
MacLaine – Camino, Un Drum al Spiritului, contribuind și ea la creșterea numărului mare de pelerini pe
acest drum de pelerinaj.

Simboluri

Simbolul principal al Drumulului este Scoica Albă. Legenda

religioasă menționează că Sfântul Iacob a fost găsit în apele mării învelit în scoici, după cum am relatat
mai sus. E posibil însă, ca simbolul să preceadă legendele creștine, pentru că un drum ce duce spre
Capătul Lumii și se termină la marginea oceanului, ar fi avut, cred, ca simbol o scoică – adică un simbol
al apei. Astfel bănui, că simbolul vine mai degrabă de la celți, creștinii preluându-l și transmițându-l în
continuare Pe de altă parte, scoica simbolizează studii și înțelepciune (conform Feng Shui New Age), iar
drumul acesta a fost și este în continuare, un drum inițiatic – un drum care aduce cu sine lecții de viață și
prin ele înțelepciunea vieții.
 Un alt simbol al drumului este Tărtăcuța, de cele mai multe ori,
agățată de toiag. Se presupune că tărtăcuța era utilizată ca vas de păstrare pentru bautură de-a lungul
drumului (apă sau vin). În China și în alte zone ale lumii, tărtăcuța era utilizată pentru păstrarea
ierburilor de leac. Oricum ar fi, tărtăcuța în sine e un simbol universal al drumeției, dat fiind faptul că e
ușoara și poate fi utilizată ca recipient. În China antică, tărtăcuța nu era doar un simbol al drumeției, dar
și al sănățății.

Nu în ultimul rând, un simbol puternic și tot mai actual, al acestui pelerinaj, este simbolul soarelui. De
fapt este un soare, pe forma unei scoici, o combinație dintre cele două. E de la sine înțeles, de ce soarele
a devenit un simbol atât de popular de-a lungul timpului, pentru că tot mai mulți urmăresc vechea idee,
de a merge nu doar pâna la Santiago de Compostela, ci de a ajunge la Capătul Lumii – adică la Finisterre
și de a întâmpina glorioși asfințitul soarelui, ca simbol de realizare și de finalizare a unei provocări uriașe,
fiecare lepădându-se de vechile obiceiuri și prejudecăți, îmbrățișând cu candoare noua viață, noua
gândire – provenită din înțelepciunea acumulată pe drum. Simbolul mai înseamnă și – mai multe
drumuri care se unesc într-un singur punct – Santiago de Compostela.
Simbolul Crucii Roșii este simbolul Templierilor Ordinului Santiago, un simbol alcătuit dintr-o sabie si trei
Fleur de Lys – care reprezentau protejarea pelerinilor și ”onoare fără pată”. [Sau două Fleur de Lys pe
părți și o scoică pe centru.]

O altă enigmă simbolică a acestui drum este – Calea Lactee – față de care drumul El Camino de Santiago
se presupune a fi fost gândit să parcurgă paralel galaxiei noastre, celții urmărind Calea Lactee spre
Capătul Lumii.

De la această idee pornește, cred, și denumirea de Santiago de Compostela, contrar legendelor creștine,
iar Compostela provine de la ”Compo” și ”Stelae” – care în traducere înseamnă câmp de stele.
Imaginea de mai sus este fotografiată în Navarra, nu departe de partea de început a pelerinajului.

Compostela

Este, pe de altă parte, un document pe care pelerinii îl primesc în semn de realizare și care e oferit de
către Catedrala din Santiago de Compostela, scris în limba latină, pentru cei care au parcurs cel puțin
100 km pe jos sau cel puțin 200 km pe bicicletă. Compostela e oferit pe baza pașaportului de pelerin
ștampilat personal de către fiecare pelerin în parte, în toate localitățile prin care a trecut, fiind dovada
per se a drumului efectuat.