ARISTOTEL

Viața lui Aristotel

Aristotel (384-322 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai importanți filozofi din istorie. S-a născut în
jurul anului 384 î.Hr. la Stagyra, o micuță colonie grecească și port maritim de pe coasta Traciei.
Aparținea unei familii bogate. Tatăl său Nichomacus a fost medicul personal al regelui Amyntas al
Macedoniei (bunicul lui Alexandru cel Mare). Nichomacus a murit în timp ce Aristotel era încă tânăr,
așa că a intrat sub ocrotirea lui Proxenus. Proxenus l-a trimis pe Aristotel, la 17 ani, să-și finalizeze
educația la Atena. Tânărul Aristotel a primit lecții de medicină și anatomie datorită profesiei tatălui
său. La sosirea la Atena , Aristotel a participat la cursurile instituției învățării filosofice cunoscută sub
numele de Academie, care a fost fondată de Platon - elevul lui Socrate, unde a rămas până la
moartea lui Platon, în 347. Cunoscându-l pe Platon și fiind îndrumat de el, așa cum și Platon îl
cunoscuse și îl îndrumase pe Socrate, tânărul Aristotel și-a schimbat drumul în viață. Aristotel a fost
un elev remarcabil așa că a început să țină propriile sale conferințe despre retorică.
Aristotel a rămas timp de 20 de ani elevul lui Platon, fiind fascinat de personalitatea Maestrului
său. Platon recunoștea că nu este în stare să scrie o ”teză”. Prefera de aceea ca metodă ”științifică”
dialogurile, deoarece se puteau face mai ușor improvizații. Aristotel era cel care discuta cel mai mult
cu Platon. Dacă la început îl respecta, cu trecerea timpului a început să-l asculte într-un mod mai
critic. Platon promova controlul asupra liberei exprimări, controlul statului asupra căsătoriei și
educației, spunând că disciplina e mai importantă decât libertatea de gândire, iar justiția mai necesară
decât adevărul. În ”Dialogurile” sale lăuda politica cetății Sparta și
era de acord cu marginalizarea la care împinsese ea poezia, arta și
chiar filosofia. Aristotel a intrat în conflict cu Platon pe aceste teme.
Totuși, Platon l-a considerat pe Aristotel cel mai inteligent și cel mai
silitor dintre elevii săi. Când a murit Platon, Aristotel a plecat la
curtea lui Hermias, un mic tiran din Asia Mică pe a cărui fiică, Pitia,
a luat-o în căsătorie. Se pregătea să întemeieze aici o școală, cu
ajutorul dictatorului Hermias, care studiase cu el la Academie. Nu a
apucat să înființeze școala, deoarece micul teritoriu a fost invadat
de perși și Hermias a fost ucis. Aristotel a fugit în Lesbos, unde Pitia
a murit după ce i-a dăruit o fiică. Mai târziu Aristotel s-a căsătorit
sau cel puțin a conviețuit cu Herpilis, o hetiară (curtezană) celebră a
acelor vremi. Durerea pierderii Pitiei l-a chinuit toată viața și, când
era pe moarte, a cerut să fie înmormântat alături de ea. Acest lucru
contrazic textele istorice care spun că era un om rigid, rece,
cerebral, inacapabil de pasiuni și sentimente.
 În 343 î.Hr., Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, l-a chemat la
Pella ca să se ocupe de educația fiului său. Aristotel a fost de acord cu
cererea, petrecând șapte ani și lucrând îndeaproape cu tânărul care
avea să devină ulterior celebrul Alexandru cel Mare. La sfârșitul celor
șapte ani, Alexandru a fost încoronat rege, iar opera lui Aristotel a fost
finalizată. Deși a părăsit Macedonia, totuși, Aristotel a rămas în strânsă
legătură cu tânărul rege, corespondând în mod regulat. Este posibil ca
sfaturile și învățăturile lui Aristotel să fi avut un impact semnificativ
asupra lui Alexandru timp de mulți ani, inspirându-i dragostea pentru
literatură și arte. Alexandru Macedon a fost fascinat de educatorul său
și a promis că atunci când va moșteni puterea o va folosi doar în
interesul culturii. Filip a fost încântat de treaba pe care Aristotel a făcut-
o astfel că l-a numit guvernator al Stagyriei unde s-au ținut serbări în
cinstea evenimentului.

primul
tant al lui
el
După ce și-a terminat mandatul de educator, s-a întors la Atena unde a întemeiat, la
concurență cu Academia, celebrul Lyceum.
Spre deosebire de Academie unde intrau
doar aristocrații, la liceu erau mulți elevi din
clasa de mijloc. Diferențierea dintre
Academie și Lyceum cuprindea și fondul
și metoda de predare. Aristotel a pus
accentul mai mult pe științele exacte, spre
deosebire de Platon la care interesul era
îndreptat spre filosofie, etică, morală.
Aristotel și-a împărțit elevii pe grupe, încredințând fiecăreia sarcini precise de studiu. Unii
trebuiau să strângă și să catalogheze organele și obiceiurile animalelor, alții caracteristicile și
răspândirea plantelor, iar alții să alcătuiască o istorie a gândirii științifice.
Mintea lui Platon aducea lirisme iluminate și previziuni poetice în timp ce
„medicul” Aristotel opera cu idei și teorii bazate pe experimente.
„Organon”-ul său (organon=instrument în vechea greacă) este un
document ce arată cunoaștere temeinică. Mai înainte de a formula o
teorie, Aristotel voia să explice și cuvintele cu care urma s-o enunțe. Ne
explică ce înseamnă „definiție”, „categorie”, „problemă” etc. Pe scurt, el
este adevăratul „profesor”. Este foarte probabil ca el să nu fi trezit printre
elevii săi, nici printre prieteni, afecțiunea și simpatia pe care o avea
Platon. Era un om rezervat, aproape de nepătruns, un muncitor metodic,
respectând un program zilnic. Diminețile erau toate la fel, preda
studenților obișnuiți. Nu le preda de la catedră, ci plimbându-se cu ei de-
a lungul porticurilor (peripatos) cu care era înconjurat liceul, și de la care
a rămas exact numele metodei sale, peripatetica, adică ”la plimbare”. La
amiază deschidea porțile și publicului profan, iar în fața lui ținea
conferințe despre problemele mai simple. Cel mai mult se ocupa de
Alexandru cel Mare
îngrijirea bibliotecii, de grădina zoologică și de muzeul natural.
Ca să le organizeze a beneficiat de ajutor financiar de la Alexandru cel Mare și în plus, a dat
poruncă tuturor vânătorilor, pescarilor și exploratorilor să trimită la Lyceum tot ceea ce ei ar fi
considerat că prezintă interes științific. El a fost cel dintâi care a încercat să clasifice speciile animale,
împărțindu-le în vertebrate și nevertebrate, a încercat să schițeze o teorie a genezei și să intuiască
trăsăturile de caracter ereditare. A ajuns la problemele filosofice ale sufletului trecând prin cele
anatomice ale trupului. A studiat sufletul cu aceeași precizie științifică. Scrie greu, iar scrierea sa e
rece, calculată, fără puterea dramatică a lui Platon. Se repetă, se contrazice. Acest maestru al
raționamentului gândește adesea greșit. Face erori mari când are de-a face cu istoria, deoarece,
crezând-o rezultat al logicii, nu ține seama de motivele pasionale, care sunt de fapt cele ce
modelează istoria. Totuși, opera sa a rămas una dintre cele mai strălucite, poate cea mai strălucită,
din istoria minții omenești.
 Despre viața personală nu se știu
prea multe. Poate că în afara școlii nici
nu avea viață personală. I se cunoaște o
singură slăbiciune: aceea pentru inele.
Aristotel își încărca degetele cu inele
pănă când pielea nu i se mai vedea. De
politică nu se ocupa decât în plan
teoretic, propunând o timocrație, adică o
combinație de aristocrație și democrație
care să garanteze competențele și să
împiedice abuzul libertății, fără să se
ajungă la tiranie.
Atena antică

La Atena, Aristotel nu era popular din cauza caracterului său ursuz, auster, dar și a relației
speciale cu stăpânul Macedoniei, cuceritorul Greciei. În plus, exista și o mare rivalitate între
Academie și Lyceum. După moartea lui Alexandru cel Mare (în 323 Î.Hr.), a fost acuzat de ”impietate”
(o formă de trădare). Era o scuză când nu se putea găsi vreo vină reală unui om important dar nedorit
sau incomod. Din cărțile sale au fost extrase fraze care luate izolat puteau fi socotite potrivnice
conducerii cetății, procedeu pe care mulți conducători îl aplicau. Printre altele i-au reproșat cinstirea
pe care i-o adusese socrului său, Hermias, nu atât pentru că devenise tiran, cât pentru că se născuse
sclav. Aristotel a fost considerat un anti-atenian, pro-macedonean, așa că a fost acuzat de
trădare. Ținând cont de soarta lui Socrate, care a fost ucis pe nedrept, Aristotel a înțeles că era inutil
să se apere și a părăsit orașul pe ascuns. „Nu vreau ca Atena să se păteze cu un alt delict contra
filosofiei”, ar fi spus el când a plecat în exil la Chalcis. Tribunalul l-a condamnat la moarte în lipsă.
Atenienii probabil că au cerut conducerii Calcidiei, unde Aristotel se refugiase la rudele din partea
mamei, să fie extrădat. Nu a avut loc niciun incident diplomatic deoarece în 322 î. Hr. (la vârsta de 63
de ani), Aristotel a murit pe neașteptate, fie din cauza unei boli de stomac, fie din cauza unei
sinucideri cu cucută. Trupul său a fost pus în groapă aproape în același timp cu cel al fostului său
elev, Alexandru cel Mare.
Se spune despre Aristotel că era bun și afectuos, iar în testamentul său a fost generos atât
față de copiii săi, cât și față de sclavii săi. A vorbit mereu (așa cum spune filosofia lui) despre o viață
de familie fericită. El a descris omul ca pe „un monument de slăbiciune”, însă concluzia filosofiei sale
este totuși optimist. Aristotel a susținut (contrar părerii lui Platon care spunea că sufletul este captiv în
trup și dorește să scape din lumea schimbării și a iluzei) că sufletul este o parte a trupului și că viața
este de dorit și de trait, pentru ea însăși. Aristotel a prețuit omul și i-a glorificat potențialul. El credea
că „Toți oamenii poartă în firea lor dorința de a ști”. Aceasta este și dovada dorinței sale de
cunoaștere pe care a avut-o toată viața.
Unele dintre ideile lui Aristotel par extreme și contrare vremurilor noastre. De exemplu, el a
afirmat că sclavia era în concordanţă cu legea naturală şi a susţinut inferioritatea firească a femeilor.
(Desigur, ambele idei reflectau opiniile dominante ale epocii în care a trăit.) Totuşi, multe altele dintre
părerile lui Aristotel sunt surprinzător de moderne, ca de exemplu: „Sărăcia generează crimele şi
revoluţia", şi „Toţi cei care au meditat asupra artei guvernării omenirii sunt convinşi că soarta
imperiilor depinde de educaţia tinerilor." (Bineînţeles, în epoca în care a trăit Aristotel nu exista
educaţie publică.)

Descoperiri și creații
Spre deosebire de Platon, Aristotel a promovat ideea că observarea fenomenelor fizice ar
putea duce la descoperirea legilor naturale ce guvernează lumea și a spus că este posibil să se
determine cauzele finale și scopurile existenței și că este posibil să se descopere (aceste cauze și
scopuri) prin observare. Această abordare filosofică, numită teleologie, a devenit unul dintre
conceptele filosofice majore ale lumii occidentale. La propriul Lyceum de la Atena, a dezvoltat
importante teorii filozofice, științifice și practice, dintre care multe au avut o mare semnificație în Evul
Mediu și sunt și astăzi dezbătute. Aristotel a scris despre logică, natură, psihologie, etică, politică și
artă, a dezvoltat unul dintre primele sisteme de clasificare a plantelor și animalelor și a scris teorii
importante pe teme practice cum ar fi fizica mișcării sau teme filosofice cum ar fi calitățile
sufletului.Lui Aristotel i se atribuie dezvoltarea raționamentului deductiv („de sus în jos”), o formă de
logică utilizată în procesul științific și foarte apreciată în afaceri, finanțe și alte domenii moderne.
Aristotel și-a împărțit studiul filosofiei în trei grupuri: științe practice, teoretice și
productive. Filozofia practică a inclus studiul unor domenii precum biologia, matematica și
fizica. Filozofia teoretică a inclus metafizica și studiul sufletului. Filozofia productivă a inclus
meșteșugurile, agricultura și artele.
În timpul prelegerilor sale, Aristotel se plimba constant înainte și înapoi în jurul terenului de
exerciții al Lyceum-ului. Acest obicei a creat termenul de „filozofie peripatetică”, adică „plimbare în
jurul filosofiei”. În această perioadă Aristotel a scris multe dintre cele mai importante lucrări ale sale,
care au avut un impact profund asupra gândirii filosofice ulterioare. El și studenții săi au efectuat
cercetări științifice și filozofice și au adunat o bibliotecă semnificativă. Aristotel a continuat să țină
cursuri la liceu timp de 12 ani, alegând în cele din urmă un student preferat, Teofrast, pentru a-i
continua activitatea.
Filosofia, logica, știința, metafizica, etica, politica și sistemul de raționament deductiv al lui
Aristotel au avut o importanță neprețuită pentru filosofie, știință și chiar pentru afaceri. Teoriile sale au
avut un impact asupra bisericii medievale și continuă să aibă o importanță deosebită și astăzi. Printre
multele sale descoperiri și creații sunt incluse:
- Disciplinele „filozofiei naturale” (istoria naturală) și metafizică
- Unele dintre conceptele care stau la baza legilor newtoniene ale mișcării
- Unele dintre primele clasificări ale ființelor vii bazate pe categorii logice (Scala Naturae)
- Teorii despre etică, război și economie
- Teorii și idei semnificative și influente despre retorică, poezie și teatru
Fizica aristotelică este forma științei naturale descrisă în lucrările sale. În lucrarea sa „Fizica”,
Aristotel și-a propus să stabilească principii generale de schimbare care guvernează toate corpurile
naturale, atât vii, cât și neînsuflețite, cerești și terestre - inclusiv toată mișcarea (schimbare în raport
cu locul), schimbare cantitativă (schimbare în raport cu mărimea sau numărul), schimbare calitativă și
schimbare substanțială.
Pentru el, „fizica” era un domeniu larg care includea subiecte care astăzi ar fi cuprinse în alte
științe sau domenii: filosofia minții, experiență senzorială, memorie, anatomie și biologie. Conceptul-
cheie al fizicii aristotelice este structurarea universului în sfere concentrice, pământul în centru și
sfere cerești în jurul său. Sferele terestre erau formate din patru elemente: pământ, aer, foc și apă,
toate supuse modificărilor și degradării. Sferele cerești erau alcătuite dintr-un al cincilea element.
Obiectele realizate din aceste elemente au mișcări naturale: cele ale pământului și ale apei tind să
cadă; cele ale aerului și focului, să se ridice. Viteza unei astfel de mișcări depinde de greutățile
obiectelor și de densitatea mediului. Aristotel a susținut că un vid nu ar putea exista, deoarece
vitezele vor deveni infinite.

Curiozități
Aristotel a fost pasionat de cunoaștere și a avut „un respect profund pentru valoarea și măreția
universului”.
El credea că natura are un „Prim Motor” veșnic, care produce mișcarea eternă, care este bun
și care există în afara universului.
Aristotel este considerat părintele a două domenii ale științei: biologia și logica.
Aristotel a fost profesorul unui băiat din Macedonia, care mai târziu a întemeiat un imperiu și a
ajuns cunoscut în istorie drept Alexandru cel Mare.
Paradoxul Mbemba sau Efectul Mbemba, prevede că, apa fierbinte în anumite condiţii poate
îngheţa mai repede decât cea rece, desi în timpul congelării ea va trebui să treacă şi prin temperatura
apei reci. Acest fenomen a fost menţionat întâi de Aristotel, apoi de Francis Bacon şi Rene Decartes,
fenomenul primind în final denumirea efectul Mbemba.
Aristotel a spus că „viața omului este ca un castravete – amară la ambele capete”.
 Parcul tematic Aristotel
În Stagyra contemporană, localitatea din zilele noastre, se află „Parcul Aristotel”, iar taxa de
intrare este 1 euro și este un obiectiv turistic interesant de vizitat, fiindcă sunt o serie de construcții
făcute după ideile și textele rămase de pe vremea lui Aristotel. Chiar de la intrare, vizitatorii primesc
un pliant cu informații despre obiectele din parc. Aceștia vor găsi:
 Discurile optice, care se învârtesc datorită puterii vântului, dar pot fi și puse în mișcare
de turiști și au un efect hipnotizant.
 Prisma
 Turbina de apă - care pusă în mișcare formează o tornadă
 Pendulul
 Lentilele
 Sferele cu inerție
 Pentafonul cu 5 piese din granit care scot niște sunete foarte plăcute, părintele
xilofonului
 Ceasul solar
 Compasul
 Telescopul
 Reflectoarele parabolice.