Idealul de frumusețe feminină din societatea actuală în comparație cu idealul de frumusețe eminescian

Eu consider că idealul de frumusețe feminină din societatea actuală nu poate fi comparat cu idealul de frumusețe
pe care poetul Mihai Eminescu îl sugerează în poezia „Lasă-ți lumea...”, dar nici cu cel pe care îl descrie în alte
poezii de dragoste.

În primul rând, frumusețea feminină este văzută în societatea actuală într-un mod foarte concret și este evaluată
aproape întotdeauna numai prin calitățile fizice ale femeilor: siluetă zveltă, fină, dar și sportivă în același timp,
moda impunând anumite forme și dimensiuni ale corpului, picioarelor, feței, nasului, buzelor, părului. În toate
revistele pentru femei, emisiunile de televiziune ori site-urile dedicate fetelor și femeilor sunt articole despre
ultimele noutăți impuse de modă în privința dimensiunilor corpului lor, culorii și lungimii părului, unghii,
sprâncene, gene sau chiar tatuaje.
Comparația nu poate fi făcută cu viziunea lui Eminescu despre idealul său de frumusețe, deoarece poetul vede
femeia într-un mod abstract, o visează, și-o imaginează, iar idealul său ne duce cu gândul la o icoană sau la un
înger. În poezia „Lasă-ți lumea...”, Eminescu nu descrie părțile fizice ale iubitei, spune doar că părul ei „se
desprinde/Și frumos ți se mai șede” și că este o fată blondă „Dulce dragoste bălaie”. În schimb, menționează
frumusețea ei de înger, ireală și împletită cu frumusețea naturii din jur: „sufletu-mi se pierde/După chipul tău
frumos”, „Chip de înger drăgălaș”, „De-al tău chip el (lacul) se pătrunde,/Ca oglindă îl alege”, „Ești frumoasă
se-nțelege”.

În al doilea rând, idealul de frumusețe feminină al poetului trebuie văzut numai în cadrul temei din poeziile sale
de dragoste: femeia este și iubită, și muză, și iubirea pură, ireală, din vis. In viziunea lui femeia este frumosul
suprem. Pentru el iubirea este un sentiment nobil, iar femeia este o fiinta deosebită,o frumusete nemaivazuta si o
dragoste imensa. Iubita lui este cea mai frumoasa faptura si fara ea totul ar fi trist. Pentru Eminescu femeia este
o fiinta minunata, o persoana fara de care nu poate trai,o persoana pentru care ar face orice numai sa stea o clipa
impreuna. Eminescu vede în femeie un adevarat ideal ce merita respectat, adorat, venerat. În societatea zilelor
noastre, frumusețea femeii este foarte rar respectată, lăudată sincer, ci mai degrabă invidiată, prea mediatizată
sau chiar condamnată dacă aceasta a fost obținută prin mijloace artificiale. În secolul nostru, conceptul de
frumusețe a fost dus la extrem: este permis orice și nimic nu este prea mult. Dupa reviste, femeia ideala ar trebui
sa poata munci fara odihnă 24 de ore din 24 , sa nu se planga niciodata , sa fie mereu la curent cu ultimele
trenduri , sa fie o luptatoare si sa se considere o "Superwoman" , capabila sa realizeze tot ce isi doreste, prin ea
insasi.

În concluzie, cele două viziuni nu pot fi comparate. Poetul Eminescu contopește femeia iubită cu iubirea, cu
frumusețea supremă, cu idealul și îi poartă un infinit respect, pe când în societatea actuală femeia este mereu
evaluată și încadrată în canoanele impuse de modă, de societate, respectul neexistând decât pentru cele care
îndeplinesc condițiile acestea. După părerea mea, o reprezentare adevărată a frumuseţii umane ar trebui să
includă și trăsăturile de personalitate, comportament, armonia dintre spirit şi trup, încrederea în sine, respectul
pe care femeile îl pot impune. Aceste criterii adăugate frumuseții fizice ne-ar putea apropia de viziunea lui
Mihai Eminescu.