De ce contează frumuseţea?

Ce este frumuseţea? De ce contează ea atât de mult? Conform ştiinţei şi ateismului, nu

exista nimic mai presus de spirit sau de suflet. Tot ceea ce se întâmpla, pornind de la fapte
sau de la gânduri sunt rezultatul unor reacţii chimice guvernate de legi ale fizicii. Importanţi
oameni de ştiinţă precum Richard Dawkins sunt de părere că însăşi viaţa nu are niciun sens,
ea fiind doar o chestiune întâmplătoare. Dacă aşa stau lucrurile, cum definim atunci
frumuseţea? Ce este spiritual sau sufletesc? Cum este posibil atunci că reacţii chimice
întâmplătoare să aibe un sens şi să producă ceva?
“De ce contează frumuseţea?” prezentat de Roger Scruton este o examinare
extraordinară a rolului pe care frumusețea îl are în viaţă şi în destinele noastre. În acest
material, sunt discutate multe fațete. Poate fi privit dintr-o perspectivă sociologică și ce se
întâmplă în lumea artei moderne, a divertismentului și a programelor de televiziune şi putem
analiza modul în care aceste zone se suprapun și influențează gustul, atitudinile și credințele
noastre. Filozoful Roger Scruton prezintă astfel un eseu provocativ care vorbeşte despre cum
este percepută frumuseţea în arta în zilele noastre şi cum se reflecta în nivelul spiritual al
oamenilor. Scruton susţine că în secolul 20, arta, arhitectură şi muzica au întors spatele
frumuseţii, făcând un cult de urâţenie care ne conduce într-un deşert spiritual. Citând filosofi
precum Plato şi Kant, şi vorbind cu artişti precum Michael Craig-Martin şi Alexander
Stoddart, Scruton analizează unde s-a mers greşit în artă şi prezintă cu pasiune cazul său
pentru a restabili frumuseţea în centrul civilizaţiei noastre.
„Oricând între 1750 şi 1930, dacă ai fi cerut unor oameni educaţi să definească scopul
poeziei, artei sau muzicii, ar fi răspuns: frumuseţea!” astfel îşi începe documentarul despre
importanţa frumuseţii Roger Scruton, filosof şi scriitor englez.
Scruton analizează importanța frumuseții în forme ale artei și în vieţile noastre,
inclusiv în artele plastice, muzica și arhitectură. În acest proces, el ilustrează sărăcia,
dezumanizarea și fraudele cinismului modernist și post-modernist. Scruton discută modul în
care aspirația umană și dorul de adevăr, bunătate și frumusețe sunt universale și fundamental
importante și că valoarea oricărui lucru nu este lipsită de sens (în contradicţie cu afirmația lui
Oscar Wilde precum că „toată artă este absolut inutilă”). Ființele umane nu sunt obiecte
materiale fără scop care pot fi cu uşurinţa manipulate de către alții, iar societatea civilă însăși
depinde de un consens cultural potrivit căruia frumusețea este reală și fiecare persoană
trebuie respectată cu compasiune, având demnitate, noblețe şi nevoi spirituale foarte reale
care pot fi transformate şi satisfăcute prin frumusețe.
 Acest documentar reuşeşte să trezească partea sensibilă a fiinţei noastre, dar şi
conştiinţa făcându-ne atenţi la realitatea cotidiană actuală care din păcate este lipsită de valori
estetice şi de bun gust. Materialul începe prezentând importanța frumuseții în artă până în
secolul XX iar scopul său a fost transfigurarea realului în lumina idealului: adică să ne facă să
luăm în considerare realitatea și modul în care aceasta se raportează la idealurile noastre.
Problema secolului XX este că nu mai avem idealuri în afară de utilitate, iar ceea ce este util
este invariabil urât și în cele din urmă inutil. Ceea ce face frumusețea este că ne conectează
direct la latura spirituală, în maniera religiei și astfel ne hrănește sufletul: aceasta este ideea
lui Platon și Scruton este un adept al ei.
Scruton susține faptul că creativitatea este foarte importantă în frumusețe, şi acest
aspect diferenţiază de exemplu creaţia David a lui Michelangelo de copiile acestei statui care
se mai află prin unele cimitire. Acest lucru este în opoziţie cu faptul că unul dintre punctele
sale de pornire este citatul lui Oscar Wilde, „Toată artă este inutilă”, ceea ce este o
parafrazare a afirmaţiei lui John Ruskin „Cele mai frumoase lucruri din lume sunt inutile.”
Dacă cele două războaie mondiale ne-au făcut să învăţăm ceva, este că lumea nu
există pentru un scop mai înalt, și astfel frumusețea nu ar trebui să încerce să ne facă să ne
simțim bine. Lumea este rea, deci frumusețea ne poate arăta răul. Această frumusețe „rea”
hrănește sufletele noastre - sau cel puțin le stimulează la gândire sau la emoție - în același
mod cu frumusețea „bună”. Scruton nu realizează sau refuză să accepte că noțiunea de
frumusețe a fost extinsă pentru a reflecta lumea așa cum o cunoaștem, nu așa cum ne-am dori
noi să fie. Şi astfel, el face afirmaţia „Cred că pierdem frumusețea și cu ea există pericolul de
a pierde sensul vieții.”
Pentru Scruton, frumusețea nu este în ochiul privitorului, ci este un adevăr obiectiv - o
noțiune clasică, dar una care este complet revoluționară pe piața de artă din zilele noastre. Şi
putem lua drept exemplu o vânzarea recentă a casei de licitaţii Sotheby pentru pictura „No.1
(Royal Red and Blue)” din 1954 a lui Mark Rothko pentru 75 de milioane de dolari. Această
operă de arta conţine câteva dreptunghiuri în diferite culori. Oricărei persoane căreia nu i se
spune valoarea unei astfel de creaţii i-ar fi greu să o identifice prin frumusețe sau printr-o
valoare atât de mare în bani. Şi astfel Scruton explica faptul că în secolul XX frumuseţea a
încetat să mai fie atât de importantă, iar artă a vizat tot mai mult să diferientieze şi să doboare
tabuurile morale, astfel că frumuseţea a trecut pe un plan secund, iar originalitatea oarecum a
triumfat.
Scruton detaliază cultura lipsită de iubire a postmodernismului, în care arta s-a
transformat într-un fel de „degradare standardizată”. Perspectiva lui, preluată de la Platon,
prezintă frumusețea ca o reevaluare divină din tărâmul superior. Aceasta conține, de
asemenea, o discuție despre urâţenia arhitecturii moderne și cum se compară cu formele ei
mai tradiționale. Aceste lucruri care sunt frumoase atrag oamenii, iar lucrurile urâte îi resping
și atrag vandalii. Şi în același mod, oamenii urâți atrag degradarea față de ei înșiși, iar
frumosul atrage respectul și grijă față de ei înșiși.
Arta modernă este un „cult al urâțeniei” și a încurajat din păcate înstrăinarea și
absorbția de sine. Aşa cum clădirile și obiectele au fost reduse doar la funcția lor de utilitate,
aşa şi oamenii au ajuns să se vadă unii pe alții doar ca obiecte care trebuie folosite. În opinia
lui Scruton, frumusețea este un remediu pentru haos și suferința, care este soarta noastră pe
care trebuie s o înduram ca şi muritori.
Pe de altă parte, venerarea artei moderne este un test crucial pentru toți avocaţii
reformei sociale cu statut înalt. Unul dintre motivele pentru care publicitatea a înlocuit arta de
nivel „înalt” se datorează faptului că, în ciuda naturii sale degradante și fanteziste, tinde totuși
să respecte standardele estetice de bază și antrenează meșteri creativi competenți. Atunci
când un om de afaceri de succes dorește să-și solidifice statutul în cadrul sistemului de
politică, estetică și credință, cumpără artă modernă fie pentru el, fie pentru compania să, de
multe ori cu mare cheltuială. Şi revenind la exemplul de mai sus, cheltuirea a 75 de milioane
de dolari pentru o pictură fără sens semnată de Mark Rothko întăreşte ideea anterioară şi
explică într-un fel valorile şi viziunea lumii moderne. Arată şi explică credinţa în ridicarea
urâțeniei până la o frumusețe denigrantă înaltă.
Poate că mulţi ar trebui să ne întrebăm la ce ne este utilă frumuseţea? Oamenii, acum
mai mult ca niciodată au mare nevoie de lucruri inutile, poate chiar mai mult decât de cele
utile. Care este rolul iubirii? Sau a prieteniei, ori a credinţei? Absolut niciuna. Şi tot astfel
este şi pentru frumuseţe. Societatea noastră pune utilitatea pe primul loc iar frumuseţea nu
este altceva decât un efect secundar. Bunul gust este confundat acum cu prostul gust. Tot
ceea ce este prost sau de o valoare îndoielnică iese în prim plan pentru că valorile după care
se ghidează această societate sunt îndoielnice.
Frumuseţea nu este doar un lucru subiectiv sau doar un simplu atribut de care avem
nevoie, ci chiar o nevoie universală a fiinţelor umane, cheia sufletului, cea care ne deschide
către orizonturi şi lumi fascinante şi fascinate. Ea se naşte din necesitatea sufletească a
omului de a fi în comuniune cu ceva mai înalt ca el, vrând să se raporteze la o valoare
interioară şi exterioară, ceva care să-l inspire. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, totul
are un scop iar scopul frumuseţii este acela de a ne trezi interior, de a ne face mai buni, mai
iubitori, mai transfiguratori. Îndrăznim chiar să spunem că frumuseţea este echivalentul
îndrăgostirii. Momentul în care iubim este un moment unic şi plin de o încântare
nepământească, aceleaşi sentimente pe care le trăim şi în momentele în care suntem fascinaţi,
prinşi în mrejele frumuseţii înălţătoare, divine, autentice. Frumuseţea ca şi iubirea sunt şanse
unice în viaţa fiecăruia dintre noi de a ne apropia mai mult şi poate chiar mai repede de
Creatorul nostru, de Dumnezeu.
Astăzi intenţia aşa-zisei arte este de a şoca, de a fi cât mai originală. Însă originalul nu
este întotdeauna unul benefic, creator, constructiv. „Ceea ce este şocant iniţial, este plictisitor
şi găunos, prin repetiţie” evidenţiază Scruton în filmul său.
Artă este echivalentul bunului gust, a creativităţii benefice, înălţătoare, a unui talent anume.
Dacă în trecut artă era un elogiu adus iubirii, frumuseţii, transfigurării, în zilele noastre
profanarea deliberată a acesteia este totodată şi o negare a iubirii. În opinia lui Roger Scruton
aceasta este şi ideea culturii post moderniste, o cultură lipsită de iubire, hotărâtă să
portretizeze lumea ca fiind de neiubit. Probabil că şi de aceea a critica gustul cuiva în zilele
noastre a ajuns să fie privit ca o defăimare adusă la adresa acelei persoane.
“Dar artă a întors spatele frumosului. A devenit sclava societăţii de consum,
satisfăcându-ne plăcerile şi necesităţile şi bălăcindu-se în propria-ai silă” concluzionează
Roger Scruton utilitatea frumosului. Societatea actuală ne învaţă formele urâte ale artei şi
arhitecturii moderne. Astfel de forme nu arată realitatea, ci se răzbună pe ea lăsându-ne să
rătăcim neconsolaţi şi înstrăinaţi, într-un deşert spiritual.
Scruton dă totuşi o soluţie salvatoare societăţii moderne: aceea de a împleti în mod
armonios utilul cu plăcutul, realul cu transfiguratorul pentru a conveţui armonios cu natura,
cu societatea găsind astfel consolare pentru durerile noastre, intensificându-ne bucuriile vieţii.
„Această capacitate a frumosului de a ne alina suferinţa, este un motiv pentru care frumuseţea
poate fi considerată ca un substitut al religiei. De ce să dăm prioritate religiei? De ce să
spunem că religia este un substitut al frumosului? Mai bine zis de ce să le descriem ca rivale?
Sacrul şi frumosul stau laolaltă ca două uşi ce dau spre o singură încăpere în care ne regăsim
căminul.” îşi încheie într-un mod spiritual Roger Scruton documentarul “De ce contează
frumuseţea?”.