Semănătorismul este un curent ideologic și literar constituit la începutul secolului al XX-

lea în jurul revistei Sămănătorul (1901-1910).

La apariția sămănătorismului a contribuit și interesul crescând care s-a manifestat în acea
perioadă față de problema țărănească, aflată în faza unei crize acute, marcată prin repetate
răscoale care au culminat cu Răscoala din 1907.

Principalul teoretician al acestui curent a fost Nicolae Iorga. El a asimilat preocupări mai

vechi, pe care le-a definit, sintetizat și teoretizat, supunând criticii unele aspecte ale societății
și atrăgând atenția asupra necesității culturalizării țărănimii. Poziția critică era întregită de
prețuirea tradițiilor istorice și folclorice, a valorilor naționale, a luptei de eliberare națională .
Nicolae Iorga a considerat opera lui Alexandru Vlahuță drept apogeul sămănătorismului.
Termenul sămănătorism provine de la revista Sămănătorul, în paginile căreia apăreau
poeziile sămănătoriștilor: poezia lui Alexandru Vlahuță Semănătorul, poezia lui George
Coșbuc cu același titlu, apărută la 2 decembrie 1901.
Termenul de sămănătorism este un cuvânt derivat care provine de la „a sămăna” - ceea ce
dă de înțeles că reprezentanții acestui curent „seamănă” concepțiile lor în mediul sătesc.
Principalele trăsături distinctive ale grupării sunt:
 paseismul (fr. passer – à trece): întoarcerea spre trecut, spre cronici și spre istorie,
rezistența la transformări, atât pe plan literar cât și în artă (încremenirea în formele
consacrate, oroarea față de noutate). Interesul pentru trecut este împrumutat din
romantism, de la care își însușesc antiteza cu prezentul;
 idilismul (preferința pentru înfățișarea pitorească a satului, falsa înfrumusețare a
vieții): au un adevărat cult pentru satul patriarhal, căci nimic nu egalează pentru ei
virtuțile țărănimii. În proză apar intrigi romanțioase, naive; aici se manifestă atitudinea
anti-orășenească și opoziția: boier de neam - arendaș venetic ca o trăsătură a tragediei,
dispariției;
 sentimentul dezrădăcinării, care i-ar copleși pe cei care se aventurează la oraș,
uitându-și originile; dezrădăcinarea este considerată o cauză a inadaptării și a înfrângerii;
 predilecția pentru scenele tari, de violență, pentru personajele dominate de instincte,
de o impulsivitate nebună, frizând bestialitatea, care par mai degrabă purtătoarele unor
tare biologice;
 „lupta pentru limba românească” (Nicolae Iorga): scrierea într-o limbă înțeleasă de
toate clasele, „ca să nu mai fim străini la noi acasă”. Problema utilizării limbii române
devine un aspect al acțiunii de „răscolire” sufletească (expresie împrumutată de Iorga de
la Eminescu).

Reprezentanți:

Nici un scriitor remarcabil nu a fost integral sămănătorist, astfel încât se poate vorbi mai
curând despre colaboratori, ca: Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, Duiliu
Zamfirescu, Ștefan Octavian Iosif, Emil Gârleanu, Ion Agârbiceanu, în prima lor fază
și Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu.

G. Coşbuc „Pe lângă boi” ; „ Rugăciune” de O.Goga

Idealizarea vieţii rurale în textul semănătorist. Compasiunea şi mesianismul în textul poetic.