Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, București – d.

 24
noiembrie 1920 București, România) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român.
Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul
reprezentant al simbolismului în literatura română.
Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei
românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios
cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai
Eminescu  și Ion Luca Caragiale.
Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor
scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-
a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor
Arghezi și Gala Galaction.
Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române.
Publică prima poezie Dorința poetului în Telegraful român din Sibiu. În acest an a început
perfecționarea propriului stil poetic, influențat profund de romantism și de către predecesorii
săi Dimitrie Bolintineanu și Ion Heliade Rădulescu
Se întoarce la București, unde este admis la Facultatea de Litere, dar nu frecventează
cursurile cu regularitate.Debutează cu volumul de versuri Prima Verba în anul 1872, iar apoi
vizitează, din nou, Italia.
Devenind pasionat de jurnalismul politic și de politică devine membru al Partidului Liberal și
editează ziarul Oltul între anii 1873 și 1875, unde publică articole pro-liberale, traduceri
din Pierre-Jean de Béranger, Hector de Charlieu și Alphonse de Lamartine, scurte povestiri și
primele impresii de călătorie.
La vârsta de 22 de ani scrie prima sa piesă de teatru Gemenii.
Până în 1890 Macedonski a scris poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi și cu
un pronunțat caracter satiric, ca de exemplu ciclul Nopților, caracterizat și printr-un abundent
retorism romantic, inspirat din volumul Nopțile al poetului romantic francez Alfred de
Musset.
După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esențializare. În
această perioadă scrie Rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de sinteză și se
bazează pe o metaforă concretă. Poetul renunță la retorismul primei etape, poezia devenind
sugestie și muzicalitate. Spre exemplu, acum scrie Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei
din grădina japonezului, Rondelul crinilor, Rondelul lucrurilor.
Macedonski este unul dintre puținii autori români de rondeluri. Spre sfârșitul vieții a scris
celebrele cicluri Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile
rozelor, Rondelurile Senei și Rondelurile de porțelan. Cele cinci cicluri au fost publicate în
volumul postum Poema Rondelurilor (1927).
A publicat un volum de versuri în limba franceză intitulat Bronzes.
Singura traducere în limba engleză a operei lui Alexandru Macedonski este volumul de
poezii If I knew („De-aș ști”), o ediție bilingvă (în română și engleză) care cuprinde 50 de
poeme selectate de traducătorul volumului, Valentin Petcu.
Nicolae Manolescu consideră că romanul Thalassa este cea mai izbutită dintre prozele lui
Macedonski. Thalassa cuprinde într-un conflict erotic una dintre obsesiile macedonskiene:
coruperea idealului prin real, nostalgia smulgerii din tirania realului și a realizării plenare sub
zodia idealului.
Poezie
 Prima verba (1872);
 Poesii (1882);
 Excelsior (1895);
 Flori sacre (1912);
 Poema rondelurilor (1927)
Proză
 Dramă banală (1896);
 Cartea de aur (1902);
 Le calvaire de feu, Paris, (1906);
 Thalassa (1916); versiunea românească a romanului Le calvaire de feu;
 Nuvele (1923)
Teatru
 Moartea lui Dante Alighieri (1916)
 Gemenii

Lirica lui A Macedonski – o deschidere spre modernism.

Încă în 1880 apăruse în "Literatorul" articolul intitulat “Despre logica poeziei”, în care erau
formulate idei care anticipau anumite judecăți ale lui Mallarmé. Nu numai că se făceau
apropieri între poezie și muzică, dar se releva deosebirea de structură dintre poezie și proză.
Poezia - accentua Macedonski - își are logica ei particulară, deosebită de logica prozei:
”Logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la modul sublim”. Întrucât tot ce
nu e logic e absurd, “logica poeziei e, prin urmare, însuși absurdul”.
Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15 iunie 1892, este "Poezia
viitorului", articolul scris de Macedonski. Prin simbolism - se spune în articol - ca și prin
instrumentalism, care este “tot un simbolism, cu deosebire că sunetele joacă în
instrumentalism locul imaginilor”, poezia “și-a creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se
simte în largul ei…”.
După părerea poetului, “simbolismul unit cu instrumentalismul” este, ca și wagnerismul,
“ultimul cuvânt al geniului omenesc".
Puncte de vedere presimboliste conțin și alte articole publicate de Macedonski în
“Literatorul”, ca "Despre poezie" sau "Despre poemă" (1881), în care poetul pledează pentru
concentrare și sinteză lirică, pentru poezia care să adune în ea, imprevizibil, mișcări sufletești
contrastante.
Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles să-l și promoveze stăruitor în literatura
română. În numele acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se
deosebea de poezia românească de până atunci: parnasianism, naturalism, decadentism,
simbolism - tot ce putea impresiona prin neobișnuit și bizar. El însuși s-a exersat în
compuneri alcătuite după ultima modă pariziană, menite să revoluționeze lirica. După
modelul lui Rollinat, din care a și tradus, Macedonski a afișat uneori preferințe morbide
pentru macabru, ca în "Vaporul morții", de exemplu. Dar pasiunea lui cea mare a fost
instrumentalismul, poetul propunându-și să creeze efecte lirice prin pure combinații de
imagini și sunete ca în "Rimele cântă pe harpă" și "Guzla". Unele din aceste poezii, de
exemplu, “Înmormântarea și toate sunetele clopotului” sau “Lupta și toate sunetele ei”, au
fost publicate în volumul "Poezii" din 1881, înainte de întemeierea școlii lui René Ghil la
Paris.
După exemplul lui Mallarmé, Macedonski acorda o importanță specială aspectului grafic al
scrierilor sale: în manuscrisul romanului său "Thalassa" a încercat să sugereze sentimentele
nu numai printr-o anumită așezare a cuvintelor în pagină ci și prin întrebuințarea unor
cerneluri de culoare diferită, textul înfățișându-se, în felul acesta, policrom, ca într-un
amuzant joc de copii.
Poetul, citadin romantic, se simte, fără îndoială, atras de unele idei și motive poetice
simboliste (suferința, nedreptatea, mizeria, entuziasmul, neîncrederea, revolta, disprețul,
soarta femeii în societatea burgheză, evadarea în vis, orientul, erotica etc.), deși simbolistica
propriu-zisă rămâne aproape întotdeauna la suprafață. Macedonski este un mare poet
predominant romantic, în a cărui operă poetică au lăsat urme și unele elemente simboliste,
fără a-i modifica sau altera adevărata substanță, alături de elemente și motive naturaliste și
parnasiene.
Trăsăturile simbolismului literar:
- raportul dintre simbol (semn,cuvânt) și eul poetic care nu este exprimat, ci sugerat, așadar
sugestia este o manieră artistică obligatorie a creației simboliste;
- tema generală o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o societate
superficială, meschină, incapabilă să perceapă, să înțeleagă și să aprecieze nivelul artei
adevărate; alte teme și motive simboliste: orașul de provincie sufocant, natura ca stare de
spirit, anotimpurile apocaliptice, dezintegrarea de materie, iubirea sâcâitoare, moartea ca
proces de descompunere, solitudinea dezolantă, motivul apei ca substanța erozivă, motivul
instrumentelor muzicale, motivul cromatic, olfactiv, etc.
- poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufletești specifice acestui
curent literar: tristețea, dezgustul, oboseala psihică, disperarea, apăsarea, spaima, nevroza,
toate fiind sugerate prin simboluri, fără a fi numite;
- corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este principalul procedeu
artistic de construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din natură sugerează stările
interioare ale eului liric. (De ex: cuvântul-simbol "plumb" are drept corespondent un metal
greu, de culoare cenușie, maleabil și cu o sonoritate surdă)
- preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur;
- muzicalitatea creației simboliste se construiește fie prin prezența instrumentelor muzicale,
fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (prin verbe sau interjecții auditive);
- cromatica este de asemenea fie exprimată direct prin culori cu putere de simbol, fie
sugerată prin corespondențe;
- olfactivul se manifestă prin mirosuri puternice;
- sinestezia este un procedeu artistic care marchează asocierea concomitentă a mai multor
percepții diferite (sunet,culoare, parfum) și trezirea simultană a simțurilor;
- versul liber este o noutate prozodică; refrenul accentuează starea poetică, prin repetiția
cromatică, olfactivă sau muzicală a simbolurilor.