Poezia „De-a v-ați ascuns...

” a lui Tudor Arghezi a fost publicată în volumul „Cuvinte potrivite”, prima

sa carte de poezii, în anul 1927, ceea ce ne face să o încadrăm în epoca interbelică și în curentul
literar numit Modernism. Opera sa literară însă mai poate fi încadrată și în Simbolism, mai ales
poeziile filosofice. În afară de poezia filosofică, Arghezi a abordat poezia socială, poezia epică,
pamfletul, tableta, poezia pentru copii. Principalele volume în versuri au fost „Cărticica de aseară”
(1935), „Versuri alese” (1946), „Cântare omului” (1955), „Silabe” (1965), iar dintre cele de proză se
remarcă „Icoane de lemn” (1931), „Ochii Maicii Domnului” (1943), „Cimitirul Buna-Vestire” și „Bilete de
papagal” (1946).

„De-a v-ați ascuns...” are ca temă principală viziunea înfricoșătoare a morții, iar ca temă secundară,
poetul înlocuiește această temă cu jocul de-a moartea, pentru a înlătura frica. Ideea de joc misterios
apare chiar din prima strofa: "Dragii mei, o sa ma joc odata/ Cu voi, de-a ceva ciudat./ Nu stiu cand o
sa fie asta, tata,/ Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,/ Odata poate dupa scapatat". Și titlul are acest
scop de a alunga frica de moarte, deoarece este numele unui vechi și cunoscut joc pentru copii.
Semnificația adevărată a titlului este metafora prin care Arghezi încearcă să ascundă realitatea
tragediei care apare la moartea cuiva.

Motivele literare prezente în poezie sunt legate de destinul ființelor, iubirea față de membrii familiei și
de oameni în general ("Ne vom iubi, negresit, mereu”), jocul misterios care ascunde tragedia („o sa
ma joc odata/Cu voi, de-a ceva ciudat”; "E un joc viclean de batrani”; "E jocul Sfintelor Scripturi”) ,
egalitatea în fața morții („Joc de slugi si joc de stapani,/Joc de pasari, de flori, de câni”).

Poezia este scrisă ca un discurs care arată atitudinea poetului față de moarte, ca un monolog adresat
de un tată copiilor săi, pentru a-i pregăti și a-i obișnui cu ideea morții sale. Principalele tablouri
prezentate sunt: anunțul jocului, definirea acestui joc, neschimbat de când lumea și fenomen inevitabil
pentru toți oamenii și toate animalele, apariția semnelor de bătrânețe care anunță apropierea morții,
mențiunile din Biblie care arată universalitatea morții, acceptarea acesteia ca pe un lucru firesc și
inevitabil, iar în final despărțirea de familie printr-un rămas-bun dureros.

Tablourile sunt expuse sub formă de monolog liric în care descrierea subiectivă predomină pentru a
prezenta mai bine sentimentele eului liric. Acesta apare prin vocea tatălui este evidențiat de mărcile
lexico-gramaticale: verbe la persoana I, singular („o să mă joc”, "o să râd"), pronume personale
("îmi"), pronume reflexive ("mă"), pronume posesive ("mei"), dar și verbe și pronume la persoana I
plural („Ne vom iubi”), sau la persoana a II-a plural („Voi cresteti) De asemenea, punctuația ca marcă
gramaticală apare sub forma punctelor de suspensie, atât în titlu cât și în poezie „Si tata nu a mai
venit...”, iar exclamația este prezentă în ultima strofă „ Puii mei, bobocii mei, copiii
mei!”.

In prima strofa, vocea eului liric se confunda cu vocea tatalui. Începe un discurs ca o mărturie, care
arată atitudinea in fata mortii. Incepe cu un apelativ afectiv „Dragii mei”. Adverbul "odata" marcheaza
momentul venirii morții, iar adverbul "ciudat" apare ca un avertisment. Prin repetitia adverbului
"odata", se accentueaza ideea ca moartea e un eveniment care nu poate fi panificat. In strofa a doua,
mai apare un avertisment: moartea ca un fenomen viclean, siret: „E un joc viclean de batrani”. Jocul
mortii vizeaza toate fiintele indiferent de varsta, indiferent de statut social „Joc de slugi si joc de
stapani,” și definește conditia umana. In cea de-a treia strofa, poetul isi exprima iubirea ce mereu va
exista „Ne vom iubi, negresit, mereu” si va fi pe zi ce trece tot mai mare. In a patra strofa, moartea e
comparata cu un vânt, element al naturii care se transforma intr-un mesager al tristeții „Jocul incepe
incet, ca un vant”. Următoarele versuri ne arată atitudinea seninătate, calm și împăcare „Eu o sa rad
si o sa tac,/O sa ma culc la pamant./O sa stau fara cuvant” . A cincea strofa conține
mențiunile religioase. Sunt mentionate Sfintele Scripturi, dar si viata lui Iisus Hristos, care a acceptat
sa moara. Autorul incepe sa spuna în a șasea strofă pe nume acestui joc infricosator „Asa e jocul,
incepe cu moarte.”, pentru ca fiii sai sa inceapa deja sa se împace si ei cu faptul ca tatal lor va
pleca pentru totdeauna „Voi sa nu va mahniti tare”. In cea de-a saptea strofa, il pomeneste pe
Lazar, cel care a înviat, pentru a le da speranta ca ei totusi se vor reintalni. In a opta strofa, tatal
spune ca si-a indeplinit datoria si ca le-a lasat copiilor tot ce le trebuia „Tata s-a ingrijit de voi”, iar
într-a noua strofa, dezvoltă "mitul reînvierii din morți": „Toti vor invia, toti se vor intoarce” . In cea
de-a zecea strofa, sunt folosite apelativele „dragii mei” și "fetii mei frumosi", prin care isi tatăl își
exprima dragostea, si le spune copiilor ca va lipsi cam o luna, dar în cea de-a unsprezecea strofa, îi
anunță că absenta se va prelungi pentru totdeauna, devenind definitivă în cea de-a douăsprezecea
„Si tata nu a mai venit...”. In ultima strofă enumerația de apelative afective „bobocii mei, copiii
mei” arată dragostea și despărțirea grea. Recunoașterea faptului că toti vor muri intr-o zi nu face
despărțirea mai ușoară. Finalul marcheaza regretul discret „Asa este jocul./…/Arde-l-ar focul” .

Figurile de stil apar chiar din titlu: metafora „De-a v-ați ascuns” prin care poetul ascunde tragedia
morții prefăcând-o într-un joc și continuă cu „Masa cea de taina” a mortii fiecaruia, ținută "Subt
coviltirele lui Dumnezeu", adică sub protectie divina. Mai sunt de menționat repetiția: „o sa ma joc
odata”, „ Odata, poate,”, „ Il joci in doi, in trei,/Il joci in cate cati vrei”, "o sa ma joc", "o sa
ne jucam"; epitetele „mana stangace", ochiul "sleit", „limba scamoasa", care arată că toată lumea este
supusa îmbătrânirii; enumerația „Voinici, zglobii, cu voie buna”, „V-a lasat vite,
hambare,/Pasune, bordeie si oi”, „La nevasta, care plange si toarce,/La vacute, la
mioare”; aliterația „Voi creșteți.../Voi nici”, „V-ati capatuit,/V-ati facut carturari”; asonanța
„Puii mei, bobocii mei, copiii mei”, „O sa ma culc la pamant./ O sa stau fara cuvant”. Cea
mai impresionantă figură de stil este în acel rămas-bun din ultima strofă și blestemul
metaforic aruncat asupra jocului de-a moartea, sau chiar asupra morții.

Poezia este structurată în 13 strofe a câte 5 versuri fiecare, acestea având măsură
variabilă (între 5 și 14 silabe) și ritm trohaic.