Structuri extracelulare

Peretele celular bacterian

Sus: Bacterie Gram-pozitivă. 1-membrană celulară, 2-perete celular, 3-spațiu periplasmic.

Jos: Bacterie Gram-negativă. 4-membrană celulară, 5-perete celular, 6-anvelopa celulară, 7-spațiu
periplasmic.

Celulele bacteriene dispun de perete celular, o structură ce delimitează membrana citoplasmatică.

Peretele celular bacterian este format din peptidoglican sau mureină, care este un compus glico-peptidic
alcătuit din catene polizaharidice legate de catene peptidice, formate la rândul lor din D-aminoacizi.[74]
Acești aminoacizi nu sunt prezenți în structura proteinelor, având aici rolul de protecție al peretelui
celular de acțiunea distructivă a unor peptidaze. Peretele celular bacterian este diferit de cel aflat la
exteriorul celulelor vegetale sau fungice, care sunt compuse din celuloză și respectiv chitină.[95] De
asemenea, există diferențe în ceea ce privește peretele celular chiar și în comparație cu arhebacteriile,
care nu prezintă perete cu peptidoglican. Peretele celular este un component esențial al supraviețuirii
organismului bacterian, iar penicilinele, de exemplu, sunt antibiotice care omoară bacteriile prin
inhibarea unei etape de sinteză a peptidoglicanului.[95]

Există două tipuri de pereți celulari, ceea ce impune o clasificare a bacteriilor în două mari categorii, și
anume: bacteriile Gram-pozitive și bacteriile Gram-negative. Denumirea acestor termeni provine de la
afinitatea tinctorială a celulelor în cazul colorației Gram, un test microbiologic utilizat pentru
identificarea și clasificarea speciilor bacteriene.[96] Bacteriile Gram-pozitive prezintă un perete celular
gros care este alcătuit din numeroase straturi de peptidoglican și acid teichoic. În schimb, bacteriile
Gram-negative au un perete relativ subțire, constituit din mai puține straturi de peptidoglican, dar care
este înconjurat de o a doua membrană lipidică, externă, alcătuită din lipopolizaharide și lipoproteine.

Micoplasmele sunt o excepție, întrucât nu prezintă perete celular. Majoritatea bacteriilor aparțin clasei
Gram-negativelor, iar singurele Gram-pozitive sunt speciile din încrengăturile Firmicutes și
Actinobacteria. Aceste două grupe de bacterii erau cunoscute în trecut sub denumirile de bacterii Gram-
pozitive cu conținut GC scăzut și respectiv bacterii Gram-pozitive cu conținut GC ridicat, și prezintă un
aranjament alternativ.[97] Aceste diferențe ale particularităților structurale ale peretelui celular conduc
la diferențe semnificative în ceea ce privește susceptibilitatea la tratamentul antibiotic. De exemplu,
vancomicina poate omorî doar bacterii Gram-pozitive și este inactivă pe agenții patogeni Gram-negativi,
precum sunt Haemophilus influenzae sau Pseudomonas aeruginosa.[98] Din încrengătura Actinobacteria
fac parte și micobacteriile (speciile din genul Mycobacterium) care, deși sunt încadrate în clasa bacteriilor
Gram-pozitive, nu se colorează pozitiv în urma testului Gram. Acest fapt se datorează prezenței unui
perete celular gros, bogat în acizi micolici, ce prezintă un caracter hidrofob și rezistență crescută și de
asemenea prezenței unui strat secundar exterior de natură lipidică.[99]

Helicobacter pylori electron micrograph, showing multiple flagella on the cell surface

Imagine prin microscopie electronică a unei celule de Helicobacter pylori, în care se observă flagelii de la
suprafața celulară.

Imagine prin microscopie electronică a unei celule de Escherichia coli, în care se observă aproximativ
100-200 de fimbrii cu rol în adeziunea de celulele epiteliale ale tractului urogenital.

Multe bacterii prezintă un strat S, alcătuit din molecule proteice cu structură rigidă, care protejează
partea externă a peretelui celular.[100] Acest strat conferă protecție chimică și fizică suprafeței celulare și
poate funcționa ca barieră de difuzie macromoleculară. Funcțiile straturilor S sunt diverse și nu sunt în
întregime înțelese, însă se cunoaște, de exemplu, faptul că pot fi factori de virulență la speciile de
Campylobacter și conțin enzime de la suprafață la specia Bacillus stearothermophilus.[101]

Flagelii sunt structuri proteice filamentoase, care au 20 de nanometri în diametru și până la 20 de

micrometri în lungime, a căror rol este motilitatea celulară. Mișcarea flagelilor este imprimată de energia
obținută prin procesul de transfer al ionilor. Acest transfer este la rândul său antrenat de gradientul
electrochimic care există de o parte și de alta a membranei citoplasmatice.[77]

Fimbriile sunt structuri proteice filamentoase, de obicei cu un diametru de 2–10 nanometri și până la
câțiva micrometri în lungime. Sunt distribuite la suprafața celulei bacteriene și se aseamănă, la
observarea prin microscopie electronică, cu firele de păr. Principala funcție cunoscută a fimbriilor este
adeziunea pe suprafețe solide sau pe alte celule, iar la unele specii patogene sunt factori de virulență.
[102] Pilii sunt anexe celulare, puțin mai mari decât fimbriile, care au rolul de transfer al materialului
genetic de la o celulă bacteriană la alta în cadrul unui proces denumit conjugare. Aceste tipuri de pili pot
fi întâlniți și sub denumirile de pili de conjugare sau pili de sex.[103] Pilii mai pot fi implicați și în
motilitate, caz în care sunt denumiți pili de tipul IV.[104]