Curs 4

Ultrastructura celulei bacteriene . Luand ca reper peretele celular,

constituentii celulei bacteriene pot fi grupati in doua categorii:
intraparietali, (membrana plasmatica, mezosomii, citoplasma, nucleoidul,
ribosomii, sporul, aparatul fotosintetic, incluziunile, vacuolele) si
extraparietali (capsula, glicocalixul, flagelii, fimbriile si pilii).
Peretele bacterian
Peretele celular al bacteriilor Gram-pozitive apare la microscopul
electronic ca un strat unic, relativ omogen. Componentul major este
peptidoglicanul (80-90% din greutatea uscata). In afara de peptidoglican,
peretele celular al bacteriilor Gram-pozitive mai contine proteine si
polizaharide. Peptidoglicanul, component comun tuturor bacteriilor, cu
exceptia genului Mycoplasma, este un heteropolimer compus dintr-o
portiune glican si o componenta peptidica. Portiunea glican are structura
unor lanturi lineare formate din resturile alternante a doua N-
acetilhexozamine diferite (N-acetilglucozamina si acidul N-acetilmuramic)
legate intre ele prin legaturi beta-1,4. Componenta peptidica contine ca
unitate de constructie un tetrapeptid cu structura L-alanil-gama-D-
glutamil-L-R3-D-alanina, in care natura restului L-R3 variaza de la o
bacterie la alta. Unitatile tetrapeptidice apartinand lanturilor de glican
adiacente sunt, la randul lor, legate prin intermediul unor "punti"
specializate, interpeptidice. Peptidoplicanul este o molecula giganta si
rigida, care formeaza in jurul protoplastului bacterian o retea ca o plasa
rigida. La bacteriile Gram-negative sacul mureinic poate fi conceput ca o
retea bidimensionala sau chiar ca un monostrat molecular, cu structura
relativ constanta. Peptidoglicanul poate fi atacat de lizozim si de
penicilina. Lizozimul ataca specific legaturile glicozidice beta-1,4 dintre
acidul muramic si resturile glicozaminil, determinand liza celulelor in
repaus, in timp ce penicilina, care inhiba treapta terminala in biosinteza
mureinei, lizeaza numai celulele ce cresc rapid. Acizii teichoici sunt
prezenti numai la bacteriile Gram-pozitive si apartin la trei categorii

1
distincte: 1) acizii teichoici parietali; 2) Acizii teichoici membranari si 3)
Acizii teichuronici.
Acizii teichoici, in general, confera bacteriilor Gram-pozitive o
serie de proprietati importante: a) au rol esential in mentinerea unei
concentratii de ioni metalici (Mg 2 + ); b) au rol arhitectural; c) joaca un rol
important ca determinanti de patogenitate; d) controleaza activitatea
autolizinelor cu rol in cresterea si diviziunea peretelui celular; e)
actioneaza ca receptori de fag si colicine.
Peretele celular al bacteriilor Gram-negative, desi mai subtire, este
distinct stratificat si are o structura mai complexa.
El este alcatuit din urmatoarele structuri:
1) complexul peptidoglican-lipoproteina este situat in zona
mediana. Poate fi indepartat prin tratare cu lizozim. In acelasi timp,
stratul peptidoglicanic este legat covalent de stratul membranei externe
prin intermediul unor molecule globulare de lipoproteine.
2) membrana externa a peretelui celular , numita astfel deoarece
este situata la exterior fata de stratul peptidoglicanic si de membrana
plasmatica Membrana externa este alcatuita din fosfolipide (35%),
proteine (15%) si lipopolizaharide (50%).
Ca structura generala, lipopolizaharidele sunt alcatuite dintr-o
componenta lipidica (lipidul A) legata covalent de un oligozaharid
(portiunea centrala R), care, la randul sau, este legat de un polizaharid.
Structura lipidului A, ca si aceea a portiunii R sunt relativ
invariabile, deoarece contin constituenti relativ similari la diferite specii.
In schimb, polizaharidul, este foarte variabil ca structura si poarta o
buna parte din determinantii specificitatii antigenice ai celulei, formand
antigenul "O" sau polizaharidul "O". Structura polizaharidului bacterian
este tipica in celulele apartinand variantelor "S" care produc colonii cu
aspect neted; variantele "R" care produc colonii cu aspect rugos nu au
polizaharid"O" si au de cele mai multe ori o portiune "R" incompleta.

2
 Spatiul periplasmic
Spatiul periplasmic sau zona periplasmica este un compartiment
delimitat spre interior de membrana citoplasmatica, iar spre exterior de
membrana externa a peretelui celular.
Pe langa numeroase enzime implicate in nutritie , spatiul
periplasmic contine o serie de proteine specifice, neenzimatice , si
"proteine de legare" . Aceste proteine pot fi eliberate usor din celule prin
soc osmotic.
Functia principala a enzimelor periplasmice ( fosfataze, sulfataze,
amidaze) este de a pregati chimic substantele care difuzeaza prin
membrana externa pentru trecerea lor prin membrana plasmatica in
citoplasma.
Prin acest mecanism enzimele degradative actioneaza pe o larga
varietate de substraturi care difuzeaza pana la aceasta zona a peretelui
celular unde sunt convertite in molecule transportabile in celula .
Prezenta enzimelor degradative in asociere foarte stransa cu
peretele celular face ca produsii rezultati din actiunea lor, sa nu se piarda
in mediu si sa fie preluati de sistemele de transport si folositi in
metabolism, conferind bacteriilor Gram-negative un deosebit avantaj
biologic.
Spre deosebire de bacteriile Gram-negative, cele Gram-pozitive
elibereaza cea mai mare parte din enzimele lor extracelular, in mediu.
Unele proteine periplasmice (de ex., proteinele de legare si citocromii
periplasmici) indeplinesc si functia de purtatori intre enzimele legate de
membrana si substraturi. Proteinele de legare au rol si in chimiotaxie si
mobilitate.